Care grupare bănăţeană nu şi-ar fi dorit la reluarea jocurilor oficiale din noul an un program comod cu primele meciuri pe plan local, precum a avut parte Politehnica Timişoara la Dumbrăviţa şi pe „Ştiinţa”, şi câte nu şi-ar dori în tribună o galerie precum cea a alb-violeţilor, frenetică în scandări neîncetate şi cu versul la purtător, expus explicit? Dumnezeu îţi dă dar nu-ţi bagă în traistă, eşecurile la început de 2023 înlănţuindu-se şi lăsându-i pe penultimii clasaţi fără puncte în sezonul de primăvară, o consecinţă firească de moment şi în timp a cacofoniei manageriale de la clubul de pe Bega, răsfrântă pe gazon. Resortul cauză – efect funcţionează perfect dar şi nefast în cazul „violeţilor”, rămaşi din nou de căruţă până la pauză precum sâmbăta trecută „în vecini” pe „Ştefan Dobay”, atunci cu 3-0, acum cu 0-2 deja din primul sfert de oră după faze fixe – un penalty şi un corner, fără ca vizitatoarea ACSM Politehnica Iaşi să exceleze deloc, deşi virtual calificată în play-off şi trupă de podium în Liga 2, ba din contră, dezvăluind pe parcursul întâlnirii limitările evidente ale fotbalului practicat în lanţul carpatic.
Banale amănunte pe post de urmări, neajunsurile decisive şi de substanţă ale unui sport în 11 românesc politizat şi suferind cronic fiind osificate prin birouri şi ale unor Şfaiţer sau Şerban.
Politehnicile din capitale provinciale numai tehnice n-au fost, un colocviu inexact „prin tranşee” cu „drujba în mână” şi cu „masca de oxigen” ataşată strict foamei de puncte, concluziile venind de la sine, teoria – ştiinţă exactă, prin remarca antrenorului învingătorilor moldavi, Grozavu, „încercăm să oferim un fotbal de calitate”. Într-adevăr, doar se încearcă pe palierul unde începe marea performanţă în accepţiunea FRF, acest „încercăm” spunând totul despre insuficienţele profunde din arena Ligii 2, dar şi suficiente fiind pare-se încercările multora când e să dea piept cu versiunea răvăşită de moment a Politehnicii Timişoara, victimă a propriilor decidenţi: 1-3 (0-2) sâmbătă de la 14:30 pe „Ştiinţa” în penultima etapă a sezonului regulat.
Era unicul meci acasă al „violeţilor” în 2023 în sezonul regulat al ediţiei în curs, la fel, unicul în deplasare al ieşenilor în noul an înaintea trecerii la faza pe grupe valorice, aşa încât punctele au fost la mare preţ, orientate fiind însă rapid şi încă din primul sfert de oră pe calea Moldovei.
Unde, după despărţirea în toamnă de Claudiu Niculescu, corijat niţel în prealabil tocmai în Banat, în absenţă la Dumbrăviţa şi în persoană pe „Electrica”, a survenit o oarecare schimbare la faţă, tradusă prin seria punctelor agonisite în deplasări din noiembrie încoace cu Leo Grozavu la cârmă, 3-0 pe „Ştefan Dobay”, 2-2 la Braşov, 2-1 la codaşa Unirea Constanţa şi, într-o continuitate oarecum firească, 3-1 sâmbătă pe „Ştiinţa”.
Fără ca gruparea fruntaşă moldavă să rupă însă gura târgului, conectată fiind stadiului de a „încerca”, un fotbal românesc mereu în încercări, probe şi tranziţie, dar suficient pentru a-şi atinge scopul de moment, agonisirea şi altor puncte, magnetizate mai lesne pe fondul slăbiciunii adversarului, ale cărui greşeli repetate în iarbă dezvăluie mult mai marile erori manageriale, într-un veritabil lanţ al slăbiciunilor.
Iaşiul ştie senzaţia zbaterii în subsolul clasamentului, în zadar pentru gruparea din Copou exact acum 2 ani pe vremea asta în catacombele Ligii 1, 0-2 acasă cu Voluntariul şi 2-1 pentru FC Argeş în Trivale – ambele la început de martie, împingându-i încet şi sigur pe aşa-zişii „profesionişti” remuneraţi de la bugetul local dar totodată şi „studenţi politehnişti” din capitala Moldovei spre soarta implacabilă a îmbrăţişării „lanternei roşii” la finele sezonului regulat şi la intrarea în play-out. Retrogradarea urmând a veni ca o consecinţă firească în nord-est, pe fondul unui management catastrofal, duhnind a imixtiune politică.
Iaşiul adulmeca aşadar exact vulnerabilitatea aprehensivă şi cu frica de rezultat a poliştilor timişoreni de pe locul 19 în Liga 2, cât despre noi, cei de-aici, ştim la rândul nostru cât se poate de exact aceleaşi şi aceleaşi vorbe rostite de antrenorii în trecere pe Bega în calitate de oaspeţi, „Timişoara merită mult mai mult”, „îmi pare rău de situaţia Timişoarei”, roase şi tocite deja în ultimii peste 10 ani, dar mereu împrospătate, sâmbătă de Grozavu. Iar timpul trece în defavoarea Timişoarei.
Însă chiar merită oare cu adevărat Timişoara mai mult prin atitudinea ignorant pasivă a majorităţii locuitorilor săi, pe pilot automat în zona de confort şi cultivând astfel constant rele seminţe colective, şi chiar le pare rău localnicilor de decăderea „Oraşului florilor”, devenit printre multe altele şi „capcană” pentru anvelope pe majoritatea arterelor sale lamentabil peticite şi denivelate!?!
Ori dacă Timişoara n-are o infrastructură rutieră de Doamne ajută, artere pe post de temelie cheie a oricărei capitale provinciale cu pretenţii, lipsită fiind de o centură ocolitoare şi la binişor peste 30 de ani de la ştim noi ce, atunci cum ar putea visa oare, pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă cu mâinile în sân, că s-ar trezi hocus-pocus cu o nouă infrastructură sportivă!?
Astfel încât tehnicienii vizitatori ai Timişoarei să nu mai plângă post-victorie în frig la colţul unui cămin studenţesc pe umărul fotbalului capitalei Banatului.
Fanii viola au dreptate când desfăşoară afişul „RESPECT PENTRU TIMIŞOARA!”, reamintind mereu necesitatea imperativă a exersării acestei obligaţii de căpătâi, şi au cu atât mai multă dreptate să rămână mereu vigilenţi şi în gardă pe fondul evidentelor derapaje ale „sistemului”, „LIBERTATE PT. SUPORTERI!”, dar lipsa făţişă a respectului pentru Timişoara se traduce şi prin gurile de canal desfundate şi străzile cu „cratere” peticite de mântuială pe care tot mai puţinii localnici rămaşi pe „baricadele” sportului sunt nevoiţi să ia calea stadioanelor de pe Bega supravieţuitoare ale indiferenţei crunte faţă de soarta arenelor din capitala Banatului – pecete a sabotării inconştiente a sportului, împătimiţi tot visând la noi stadioane cu speranţa care moare mereu ultima.
A promite şi a lăsa în aşteptare, una din tarele mizerabilului joc antisocial practicat de politicul putred de corupt şi incompetent în iresponsabilitatea sa pe pielea iubitorilor sportului, căci nu poate fi uitată aniversarea anului de la lăsarea în beznă a Politehnicii Timişoara, a Petrolului Ploieşti şi a spectatorilor din tribuna de pe „Dan Păltinişanu” la debutul în 2022, 0-0 al alb-violeţilor pe teren spre pauză cu liderul de-atunci al Ligii 2, între timp promovat în elită, 0-3 la „masa verde” ca urmare a dublului „scurtcircuit” al instalaţiei de nocturnă, iar decăderea în răstimp de 12 luni se poate traduce şi prin evidenta incapacitate de demarare a demolării vechiului oval, acţiuni în stand-by, stadion „în hibernare”, apăsătoare stare de fapt răsfrângându-se prin infiltrare până la firul de iarbă al „colacului de salvare” de la Baza I – UPT, „Ştiinţa”.
Baza stă şi în anul de graţie 2023 tot în micuţa „Ştiinţa”, la impotenţa cu mâinile în sân şi împănată cu vorbe din cel mai mare oraş vestic al României, axat pe implementarea corporatismului vulturesc prin „părţile esenţiale” şi cobai hrănit forţat cu schijele ingineriei sociale a multiculturalismului de faţadă şi de provenienţă unională, totul pentru mascaradă, totul pentru Marea Resetare, când de fapt autenticele nevoi comune şi reale însă neglijate cu anii ale atâtor şi atâtor localnici sunt ignorate făţiş, minciuni frumos ambalate în sportul dusului cu preşul.
Care ne sunt cu adevărat valorile existenţiale după care ne ghidăm? Asta apropo de simboluri.
Mâinile sunt scoase din sân atunci când se vorbesc vorbe şi se discută discuţii, în mereu sforăitoare conferinţe de presă despre „brandul numărul 1” şi „mândria Banatului”, deşartă mândrie!, iar spusele nu costă nimic, mâini scoase din sân strict pentru repetarea exerciţiului preferat, cel cu baterea cu cărămida în piept, pe urmele înroşite ale aceluiaşi dreptunghi, masochism din fală în formă continuată.
Ce mai „brand” şi oare ce „mândrie” din moment ce vina este colectivă în bolta peste decenii iar nu alţii decât cei care s-au insinuat în timp pe la „butoanele” şi pârghiile Politehnicii au adus-o în stadiul actual!? Sau să fi ajuns oare clubul pur şi simplu şi de unul singur în această situaţie!? Mândri să fi fost aşadar decidenţii în a-i purta de grijă şi a-l înălţa, şi nu a-l periclita, dacă tot este mereu invocată mândria.
Dar unde nu-i conştiinţă, iar în consecinţă unde mentalităţile, atitudinea şi tiparele mentale au de suferit, vai de picioare. Omul sfinţeşte locul, iar Timişoara fotbalistică s-a refugiat lamentabil în amintiri care nu sunt şi despre viitor.
Iar tocmai Universitatea Politehnica Timişoara, componentă a învăţământului superior românesc în picaj în gol şi preocupat de îndoctrinarea prin spălare pe creier dar şi „mentor” al divizionarei secunde viola, este laborator de pregătire şi aprovizionare a corporatismului vulturesc căruia îi este direct cuplat întru canalizarea spre „recrutare” a subiecţilor încă de pe băncile facultăţii, şiruri de „roboţei” pe pilot automat şi pe banda rulantă a ingineriei sociale a Marii Resetări, aşa încât mizele fiind cu mult mai mari prin „părţi esenţiale”, ce credibilitate ar putea avea UPT că se mai pierde şi în amănuntele oferirii viziunii adecvate şi a expertizei manageriale a relansării sectorului fotbalistic alb-violet, nevoiaş în ale infrastructurii sportive şi performanţei competitive!?!
Atâta credibilitate câtă putea conferi şi ex-rectorul Viorel Aurel Şerban când identifica soluţii din aproape în aproape într-un întreg lanţ al slăbiciunilor, când împins în faţă în septetul „acţionariatului” era câte unul fix din mediul corporatist şi ales pe criterii dintre cele mai discutabile, dar care „dădeau bine la public”, şi aşa mai departe.
Atâta credibilitate câtă poate conferi cauzei pacientului bănăţean şi actualul rector al UPT – supraponderalitatea inspirând acea lâncezeală într-o vădită contradicţie cu rigoarea vieţii sportive, n-au nicio treabă cu domeniul dar pur şi simplu sunt trecători în funcţii şi „la butoane”, iar peştele de la cap se împute. Împingând la înaintare carne de tun cu nume de rezonanţă, în caietul de sarcini cu tematica scoaterii castanelor din foc, după ce alţii s-au tot jucat cu anii de-a managementul sportiv.
Cu consecinţe normale sub forma rezultatelor, 1-3 sâmbătă după 0-2 deja în primul sfert de oră din fazele fixe salvatoare ale eficacităţii în necompetitivul fotbal românesc. Un 1-3 pe post de vârf al icebergului, căci sufletele incompetenţilor care s-au perindat în necunoştinţă de cauză peste ani prin preajma carcasei „mândrei” Politehnica sunt un incomensurabil sloi de gheaţă. Altfel n-ar fi fost părtaşi acestei măreţe decăderi.
S-a ieşit în teorie din socialism dar comunismul îi bântuie vârtos pe mai toţi în cuget şi-n simţiri, calcifiate, iar mentalităţile se schimbă cel mai greu.
Aşa încât moaşele de la căpătâiul Politehnicii dau furiş din colţ în colţ, adversarii cu aspiraţii de Liga 1 doar „încearcă” dar e suficient pentru a-i mai da un bobârnac alb-violetului în propria bătătură, iar repetitiv se reaminteşte că Timişoara ar merita cu mult mai mult.
Dar care-i oare Timişoara şi mai ales unde-o mai fi, căci dacă e să ne luăm după mia de chibiţi la vizita unei trupe cu pretenţii la Liga 1 ca formă reprezentativă a suflării fotbalistice a „brandului mândrie numărul 1”, aproape că s-a ales praful de pe urma îndepărtării în timp a zecilor de mii de împătimiţi care se strângeau pe vechiul „1 Mai”!? Şi care nu s-au îndepărtat de voie de fenomen, ci ca măsură a deziluziei vizavi de „politicile” practicate.
Iar acum se strâng cioburile, care n-ar încăpea pe uriaşele afişe desfăşurate de fanii viola. Iar asta a făcut inteligentsia, tot dând-o cincinal cu fala, mândria deşartă, musai „brandul” Banatului – care va să zică nu simbolul său, şi toate vorbele goale cu cărămida în piept.
Iar dacă vine Chiajna şi-ţi aplică un 1-4 pe „Ştiinţa”, trec pe-aici şi te înving şi Progresul Spartac, gorjenii lui Sarcină sau Metaloglobus, iar nou-promovata Dumbrăviţei îţi dă 3-0 până la pauză, de ce-ar fi altfel din primul sfert de oră cu Politehnica Iaşi!? Alte greşeli, alt meci ca şi jucat, 0-2 al unei echipe dinainte bătute, perfectă reflexie în oglindă a marilor erori manageriale din birouri.
Actualul lot fiind prelungirea şi implicit imaginea pe terenul de joc a unor capete ale tuturor capetelor care-şi dau cu stângul în dreptul, dar şi invers.
Aşa încât restul, banale amănunte. Da, a venit din nou ceva lume, precum pe „Ştefan Dobay”, să vadă şi partea a doua a tragicomediei „Repriza I”, aproape trasă la indigo, 0-2 în minutul 15 şi nu 3-0 pentru „verzi” la pauză, iar proxima ocazie e deja în play-out, la retrogradare, căci sezonul regulat poliştii îl vor încheia departe de casă, la Dinamo.
În mia de spectatori, şi 32 de fani ai Iaşiului, iar galeriile merită un „Jos pălăria!” pentru încurajările susţinute la adresa favoriţilor, spectacol sportiv salvat, căci cel fotbalistic a fost perfect etichetat de Grozavu, „încercăm”.
S-au căznit într-adevăr pe un gazon destul de moale dar totuşi acceptabil prin prisma limitărilor din fotbalul intern, şi vremea ţinând din fericire cu protagoniştii, căci altfel, cine ştie ce „lupte în noroi” ar fi fost.
Iar la lupte se reduce de fapt fotbalul carpatin pe palierul de unde începe marea performanţă. Câtă risipă de material pentru sloganul utecist al FRF.
Lupte împănate cu erori, jocul greşeala aşteaptă, şi cu un penalty pe tavă deja în primele 10 minute, ieşeanul Hlistei şuierând ca din gură de şarpe iar vâlceanul Buşi indicând punctul cu var, transformare Vaşvari pe centrul porţii: 0-1.
Primă porţie de plumb în bocancii alb-violeţilor, între care 3 noi titulari faţă de deplasarea la Dumbrăviţa, şi anume juniorul Mada – implicat în faza din careul polist premergătoare deschiderii de scor, Sekulic şi Bîrnoi, în vreme ce Porumb, Taub şi Marincu le-au lăsat locul.
Plumb şi mai apăsător după 5 minute, 0-2 în limita primului sfert de oră. tot în urma unei faze fixe, cu Roman executant al cornerului, cu Hlistei metamorfozat din co-autor al deschiderii de scor în marcator.
Aveau oare poliştii capacitate de reacţie în faţa unei aspirante la promovare? Au ripostat prompt, contraatacând peste alte nici 5 minute, bară Stojanovic, semn că nici şansa nu le surâdea. Un foc de paie, căci ce-a urmat până la pauză s-a reliefat după meci în spusele lui Leo Grozavu: „Încercăm…”
Ce se încearcă în bietul fotbal românesc, chinuirea balonului, numai protagoniştii pot şti. Iar capetele limpezi din Carpaţi ale acestui frumos sport, cu atât mai mult. Atotştiutoare. Tot binele după „colocviul studenţesc”, spre deosebire de precedentul colocviu bănăţeano-moldav pe Bega din vara lui 2021, că măcar de data asta „sistemul” a lăsat-o moartă – chestie de moment până la un semn dinspre World Government – cu condiţionarea intrării pe stadion în funcţie de statutul înţepării cu armele specific comandate de DoD nu cu rol experimental, ci înadins de debilitare şi purjare.
Grozavu nu s-a culcat pe-o ureche, 0-2, scor periculos, şi-a efectuat o dublă modificare la pauză, în primă fază bănăţenii părând a-i lua uşor la bani mărunţi pe vizitatorii lor în repriza a II-a, Bîrnoi testându-l pe jos pe Jankov, însă a trebuit să vină minutul 60 pentru a fi forţat şi Benga să încerce ceva, alegând din puţinele variante la îndemână, iar una a dat roade.
Daniel Benzar, angajat peste 7 minute pe dreapta de Gavra şi şutând la colţul lung, 1-2 şi speranţe reaprinse în sufletele alb-violeţilor.
Scor şi mai periculos pentru trupa de podium cu aspiraţii la SuperLiga, ieşenii fiind brusc deconspiraţi în privinţa limitărilor care-i apasă, rătăciţi odată ce-au simţit cuţitul aproape de os, fără însă ca timişorenii să aibă arsenalul tehnico-tactic pentru a profita de situaţie.
S-au apropiat ce-i drept de poarta lui Jankov, iar Buşi n-a mai avut de ales şi l-a „îngălbenit” în cele din urmă pe Dumitru pentru faulturi repetate, asupra lui Radu, dar totul s-a rezumat la aceeaşi… imprecizie, exersată şi de Benzar din fază fixă, peste bară de la 18 metri.
Politehnica ieşeană s-a clătinat doar la câteva adieri dar a trecut totuşi cumva examenul, luat în minutul 83 după un-doiul lui Roman cu Iţu, Alin Roman redesprinzându-i pe moldavi cu un şut de la 13 metri, 1-3, la care Grozavu a mai apelat la două schimbări, la fel şi Benga, cu ce i-a mai rămas, speranţa murind ultima.
Şi s-a stins după lovitura de cap a lui Gavra, în urma centrării de pe dreapta a lui Daniel Benzar. Încă un 1-3 în debut de 2023 pentru alb-violeţi, cât despre ieşeni, a treia oară în sezonul regulat în Timiş, deplasările lor în Banat în Liga 2 au fost sub spectrul cifrei 3. Trei la unu pentru Ripensia pe „Electrica”, 3-0 pentru moldoveni la Dumbrăviţa, 3-1 pe „Ştiinţa”.
„Poli” în şi mai mare „şedinţă”, Benga în necunoştinţă de cauză despre comunicatul „de sus” şi din scurt cu „6 puncte din 6 posibile” cu ieşenii şi la Dinamo, fierbere de moment, dar alb-violetul timişorean polist ar fi trebuit să fie în fierbere de prin 1995, la ceea ce a tot lăsat să i se întâmple.
Iar constatarea daunelor continuă pe pielea unor inocente victime „în iarbă” în următoarele 7 apariţii ale sezonului. În cel anterior s-a căutat fără succes evitarea barajului, în cel în curs se caută evitarea retrogradării directe.
Fără ca rezultatele etapei a 18-a să-i ajute prea mult pe polişti, acestea fiind enumerate laolaltă cu programul rundei finale a turului pe coloana clasamentelor la zi.
*
Politehnica Timişoara: Murariu – Mada, Bocşan – cpt., Sekulic, Radu – Bîrnoi, Tiihonen (minutul 90, Târşa), Ignea (60, Călin), Stojanovic (60, D. Benzar) – Gâdea (88, Marincu), Gavra.
Antrenor: Octavian Benga.
Pe bancă: Moldovan – Enceanu, Boariu, Vlaicu, Porumb.
ACSM Politehnica Iaşi: Jankov – Martac, Plămadă – cpt., Katanek, Finica – Vaşvari (minutul 66, Telcean), Iţu (88, Mogoş), A. Roman – Muşi (46, Dumitru), Harrison (46, Vojtus), Hlistei (82, Ion).
Antrenor: Leo Grozavu.
Pe bancă: Brânză – Kouadio, Tincu, Ştefănescu.
