Poli Timişoara face K.O. Steaua: absolut meritat în sferturi

Poli a repetat prestaţia cu Ceahlăul şi în optimi, eliminând prin knock-out, clar şi meritat, o deţinătoare a trofeului ce devine prima reprezentantă a României în eurocupele 2011-´12 ce zboară din Cupa României „Timişoreana”, în care noii alb-negri ai Banatului îşi vor continua visul în sferturi. Iar dac-ar fi fost şase, 6-1 ca la tenis, n-ar fi fost exagerat… Dintr-o urnă a secund-divizionarelor, poliştii s-au revărsat peste deţinătoarea trofeului în noile lor tricouri alb-negre cu POLI SUNTEM NOI în piept şi încurajaţi de o galerie compactă, care a făcut încă din start toţi banii şi ratingul inclusiv cu o uriaşă emblemă POLI T şi bannerul SIMBOLURI CE LE VOM URMA LA NESFÂRŞIT, realizând cea mai bună evoluţie în acest sezon: Ricketts, pe fază şi speculativ la centrarea lui Sepsi, apoi Goga, la fel de atent, în doi timpi, de la Ricketts… 2-0 (1-0).

Gaz Metan, Oţelul, Pandurii, Dinamo, FC Vaslui, Petrolul, Rapid, adică doar echipe de eurocupe mai puţin două, s-au calificat în sferturile Cupei României „Timişoreana”.

Fără Tameş şi incisivă mai ales pe flancul stâng, unde Curtean a insistat prin viteză şi penetrat iar Sepsi a învăluit, Poli a fost periculoasă şi ofensivă încă din start, forţând sprinţar pe aripi, ratând dintr-o poziţie ideală, puţin peste, prin fundaşul stânga, în minutul 6, încercând poarta prin cealaltă aripă, Chiş, în minutul 15, şi în general eclipsând Steaua.

Un şut pe poartă, alte două-trei puţin alături, cornere, comparativ cu un unic şut la colţ al lui Mihai Costea, astfel şi-au anunţat violeţii golul, căzut în minutul 27, tot de pe acelaşi flanc stâng, unde Sepsi a avansat şi centrat pe jos în preajma careului mic, Ricketts întinzând instinctiv piciorul şi, din alunecare, schimbând ideal traiectoria balonului, spre colţul scurt, şi nu la lung, unde Stanca îngheţase: 1-0.

Ce a urmat, au fost minute foarte bune de joc polist, cu un-doiuri şi devieri pe centru, cu şeptarul Curtean în vervă, şi cu o mare ratare a lui Goga, dintr-o poziţie la fel de bună ca şi a lui Sepsi în debut, dar tot peste, în minutul 31… Pofta de şut l-a scos apoi la rampă pe marcatorul Tosaint Ricketts, în minutul 40, cu greu scos la colţul scurt de Stanca, canadianul fiind copiat mai apoi de Goga, în pumnii goal-keeperului.

În ton cu jocul polist, care a taxat Steaua, şi galeria s-a luat de FRF, verbal şi vizual, prin bannerul TIMIŞOARA VREA DREPTATE, N-ARE CINE SĂ O DEA / ÎN RĂZBOIUL CEL MAI MARE SUSŢINEM DNA”. Dar… doar 1-0 la pauză.

Avea să fie rapid 2-0, Poli impunând acelaşi ritm alert, vioi şi derutant, care a făcut şah-mat Steaua, acum puţin de pe dreapta, unde marcatorul Ricketts s-a întrupat în coautor la golul lui Goga, în doi timp şi cu capul… Era minutul 50 şi alb-negrii continuau a o asedia şi bombarda pe deţinătoarea competiţiei K.O., Ricketts ratând „dubla” iar Scutaru fiind la rândul său aproape de… surpriză, din cădere, după o lovitură liberă.

Steaua, palidă în tonul galbenului echipamentului, a zvâcnit după o oră prin Mihai Costea, foarfecă laterală cu dreptul, ochind bara la vinclu, dar la atât s-a redus replica ocupantei locului 8 în elită.

Velcea i-a oferit lui Ricketts ocazia să smulgă aplauzele suporterilor, înlocuindu-l cu Popovici la mijlocul mitanului secund, abia atunci oaspeţii începând să domine teritorial, fără a găsi breşele dorite, din contră, până şi mignonul nou intrat testându-şi şutul şi fiind blocat de defensivă, cu o deviere corner, care crea la rândul său panică.

A fost panică pe toată linia pentru modesta Steaua… Excelenţă din partea lui Poli, cu capul sus în sferturi. Remarcabil!

În ansamblu însă, meci după meci la mijloc de săptămână, şi Cupa României fiind dependentă de televizări, tribune mai mult sau mai puţin goale, şi acelaşi circ ieftin şi străveziu, dar fără prea mult fotbal, iată reţeta optimilor, concluzionată joi seara pe „Dan Păltinişanu” de un „cap de afiş” prefaţat cu informaţii pe îndelete inclusiv despre camera şi patul rezervate cumpărătorului lui Bourceanu, rămasă neocupată.

Cam acesta este nivelul mediocru-ridicol la care se operează, de la conducători cu închipuiri şi gură mare până la jucători dând cu stângu-n dreptu´, nefiind apoi de mirare, ca efect, că alde Latovlevici, Bourceanu şi Nikolic sunt spulberaţi de Amasha la Haifa.

Şi totuşi, Poli – Steaua a adus publicul la stadion, poate pe jumătate cât la remiza albă din primăvară, dar implicit cu ceva reţetă de vânzări deja în optimi, iar atmosfera a fost frumoasă mai ales în minutele în care evoluţia favoriţilor a uns la inimă, însă problemele de fond rămân fără doar şi poate aceleaşi, legate de finanţări şi necesitatea de a genera încasări vitale deja în următoarele luni. Întrebarea e, din ce…

A căzut în plină stradă. Şi dacă doamna în etate ar fi fost mai puţin fragilă iar tronsonul pietonal mai puţin întunecat, şi tot s-ar fi împiedicat în cariile trotuarului. Da, pe o anumită rută spre „Dan Păltinişanu”, pe sute de metri, pericolul e public şi poţi să-ţi rupi gleznele, dar când e vorba de circ şi firimituri, lucşii sunt porniţi, măştile aşezate şi microfoanele înfipte sub buzele făţarnicilor impostori cu cravată.

Întrebarea e dacă se vor mai scurge fonduri vitale acestui oraş pentru una dintre căruţele acestei caravane mirosind de la o poştă, iar un fel de răspuns l-au auzit unii în drum spre stadion, la radio, noi reproducându-l mai jos.

Credem că mai de actualitate în aceste zile este întrebarea cu alba-neagra, a „se da” bani la Poli sau nu, revenită pe tapet, iar pentru suporterii care sunt de părere că s-ar cuveni fonduri bugetare, interviul difuzat astăzi în cadrul emisiunii lui Marian Odangiu, „Cartierul Timişoara”, pe West City Radio1, n-are cum să dea altceva decât migrene. Interlocutorul, un consilier local şi totodată Cetăţean de Onoare al Orăştiei, iar numele său conează mai puţin, tocmai pentru a nu ajunge tocmai noi să fim bănuiţi că am da apă la moară opiniilor oarecăror coloraturi politice, când de fapt drama acestei ţări este tocmai existenţa politicului, absolut pervertit şi asfixiant, indiferent de tente şi nuanţe, a explicat clar… „…Presa şi televiziunile locale ne-am pus să discutăm dacă trebuie daţi bani la Poli, câţi dăm, câţi are nevoie în B, ce face… Dar întrebarea este <Domnule, e legal să dăm bani la o societate comercială pe acţiuni?> Nu. E penal. Nu se pot da fonduri la societăţi comerciale pe acţiuni… nu primeşte bani publici”.

Dar până acum nu s-a ştiut asta? Acelaşi consilier mai aminteşte faptul că „s-au făcut contracte în Primărie”, explicându-le natura, numite şi nenumite: „În momentul în care contractul spune a sprijini material Poli, este un contract de donaţie, nu asociere”. Şi mai explică aducerea în discuţie a O.G.1447, invocată ca o „portiţă” şi vorbindu-se pe seama sa întru ungerea acestei asocieri, când de fapt „este de natură guvernamentală, pe proiecte specifice pentru ONG, n-are legătură cu autoritatea locală. Ori vedeţi, domnul Iancu spune cum a atras 40 de milioane… Dar a primit 10-12 milioane euro de la Primărie. Deci aceştia sunt bani atraşi pe banii Primăriei. Ori când a cedat pe câteva milioane un jucător, n-a venit în schimb nimic la Primărie. Dânsul să-şi plătească şi taxele, căci de aceea am ajuns în B”.

Poli – Steaua 2-0 (1-0)

Joi 27 octombrie 20,45, stadion „Dan Păltinişanu”, teren bun, timp bun, spectatori 16.000.

A marcat: 1-0 RICKETTS (min. 27), din şpagat, întinzând instinctiv piciorul stâng prin alunecare, la centrarea pe jos expediată de Sepsi de pe stânga, din careu, în gura careului mic, canadianul schimbând traiectoria mingii, spre colţul scurt, şi punându-l pe Stanca pe picior greşit; 2-0 GOGA (min. 50), cu capul, peste Stanca şi sub transversală, de la 7 metri central, reluând balonul parat în faţă de portar, tot la şutul său din careu, unde fusese angajat puţin de pe dreapta de Ricketts.

Poli (antrenor Vali Velcea): 1. Sergei Lepmets – 14. Ioan Mera, 13. Cristian Scutaru (cpt), 6. Florin Ilie, 8. Laszlo Sepsi – 25. Cătălin Chiş, 19. Nicolas Gorobsov, 5. Adrian Poparadu, 7. Alexandru Curtean (79, 3. Florin Sandu) – 21. Dorin Goga (89, 9. Mircea Axente), 87. Tosaint Ricketts (68, Alexandru Popovici).

Pe bancă: 12. Mario Kirev – 15. Adrian Zaluschi, 20. Artur Pătraş, 30. Rafael Rocha.

Steaua (antrenor Ilie Stan): 1. Răzvan Stanca – 15. Bogdan Mustaţă, 22. George Galamaz, 4. Valentin Iliev, 14. Iasmin Latovlevici – 55. Alex Bourceanu – 30. Tiberiu Bălan (86, 24. Iulian Roşu), 8. Mihai Răduţ (46, 24. Raul Rusescu), 10. Cristian Tănase – 9. Mihai Costea, 7. Florin Costea (55, 90. Stefan Nikolic).

Pe bancă: 12. Ciprian Tătăruşanu – 26. Eric Bicfalvi, 18. Novak Martinovici, 19. Valeriu Lupu.

Cartonaşe galbene: Scutaru (30) – Florin Costea (30), Bourceanu (61), Nikolic (90), Rusescu (90) .

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + 5 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: