Poli Timişoara ia bronzul la juniori A: 2-1 cu Pandurii

Juniorii A polişti s-au revanşat joi seară la Buftea, dispunînd cu 2-1 de omologii pepinierei prim-divizionarei CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi repetînd astfel isprava de anul trecut, cînd aceeaşi generaţie de ´93 cucerea „bronzul” naţional, cu două trepte mai jos decît colegii din „clasa 1992”, deveniţi campioni naţionali. Poli aşadar din nou pe podium, pentru a patra oară în nici un an calendaristic, dacă socotim „aurul” şi „bronzurile” din 2011, acontate de elevii lui Robert Fruşa, Cristian Contescu respectiv Sorin Vlaicu.

Cu golurile au fost tocmai doi juniori care intrau în semifinala de marţi din postură de rezerve, de această dată fiind titularizaţi şi marcînd încă din prima parte a finalei mici!

Denis Radosav, gol cu prima atingere, la debutul la Poli II, vinerea trecută, intrînd ca rezervă pe final, şi gol de 1-0 ca titular, în finala mică a Naţionalului de Juniori A, la Buftea!

Radosav şi Precupanu au fost marcatorii alb-violeţilor, deja la mijlocul primei reprize, în minutele 20 şi 25, după care gorjenii au redus din handicap în preajma pauzei.

Denis Radosav a fost unul dintre cei 4 noi titularizaţi faţă de înfrîngerea de marţi cu dâmboviţenii, în locul lui Mucsi, totodată Triţoiu preluînd mînuşile lui Ostafie iar Stănilă şi Precupanu poziţiile accidentaţilor Oberşterescu respectiv Coşovanu.

Timişorenii, lipsiţi de aportul lui Oberşterescu şi Coşovanu, accidentaţi în eşecul din semifinala de marţi, 0-4 cu Chindia, şi-au creat numeroase ocazii dar n-au mai reuşit să fructifice.

Mai mult, poliştii au fost pe final recipienţi a două cartonaşe roşii, primite de Stănilă, pentru două cartonaşe galbene, respectiv Zele, pentru un fault întîrziat, în urma căruia a fost direct eliminat.

Robert Fruşa a operat cîteva modificări în unsprezecele lui Poli, juniori A, faţă de jocul de alaltăieri: Triţoiu – Iordache-Belu, Bocşan, Stănilă, Zele – Precupanu (Popescu), Artean, Constantinescu, Lupancu (Opriş) – Radosav (Mucsi), Vîntură (Neamţu). Pe bancă: Ostafie – Pleşcan, Căluşaru.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Poli Timişoara ia bronzul la juniori A: 2-1 cu Pandurii

  1. insolenta spune:

    Bravo copii! Nu va descurajati, pana la urma va vati dovedi valoarea!

  2. parinte spune:

    generatia 93 ar fii castigat daca nu s-ar bea(alcool)…si ar forma echipe cu jucatori adecvati…nu cu jumatati de masura…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− opt = 0

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: