Politehnica, de la play-off-ul de promovare în Liga 1 la barajul de evitare a retrogradării în Liga 3, într-un singur an

Și cei mai longevivi pot ajunge cândva să pufăie din greu. Politehnica Timișoara, cea mai longevivă grupare în Liga 2 dintre participantele la ediția în curs a diviziei secunde, de 6 sezoane fără întrerupere în eșalonul doi, s-a chinuit în regres în campania actuală mai abitir ca niciodată din 2016. Alunecând într-un singur an de la nivelul play-off-ului de promovare în Liga 1, la barajul de evitare a retrogradării în Liga 3. Ca mai toate în viață, cauzele își au rădăcina răului cândva mai demult în trecut, nu doar în 2021, însă nu neapărat surprinde faptul că tocmai unica și singura participantă la absolut toate edițiile Ligii 2 în serie unică a ajuns în cele din urmă să dea în primire odată ce n-a evadat cumva – de exemplu prin promovare – din acest campionat improvizat experimental de FRF, un adevărat Eldorado pe care federalii îl visau inițial, să nu uităm, cu 22 de cluburi, și căruia ”violeții” doar i-au supraviețuit. Ceea ce, oricum, constituie o performanță în sine. 

Deloc de neglijat, ba din contră, notabilă, și pentru care toți cei implicați merită apreciați până la un punct, în condițiile în care gruparea viola a navigat mai mereu sub apăsarea unor constrângeri financiare, în limitele unui buget chiar mult inferior unora dintre partenerele de întrecere din Liga 2, proptite din banul public.

Căci, fără a plânge pe umărul alb-violet, realitatea este că, păstrând proporțiile și trasând paralele inegale, dacă Timișoara și Timișul în general au contribuit în deceniile postdecembriste la ”pușculița” publică fără a beneficia nici pe departe în contrapartidă de ”ajutoarele de stat” alocate multor altora – cu contraste semnificative în termeni comparativi de ordin invers proporțional, ei bine!, și Politehnica s-a pus cu morile de vânt de o manieră mai principială, mai apropiată valorilor autentice ale spiritului sportului competițional. N-a dus sportivi cu pluta, promițându-le marea cu sarea, ci s-a întins cât îi permitea plapuma. Ori o abordare mai cinstită a jocului în România zilelor noastre – una a foarte relelor semințe colective și a conștiinței limitate, e demnă de Don Quijote. A se vedea în contrast tulburările iscate de reapariția în cadru a emanației MApN, ”sport” ministerial de popotă pe banii celor mulți și ignoranți, care nici nu bagă de seamă nuanțele.

Acesta ar fi contextul general în care ar trebui analizată traiectoria Politehnicii în sezonul aniversării centenare a fotbalului studențesc tehnic pe Bega. Căci consecințele negative, evidente și sub forma clasării pe un loc de baraj pentru supraviețuirea în Liga 2, nu se leagă strict de sâmburii cauzatori în timp ai reculului din ultimele 12 luni, ci și de circumstanțele de ansamblu la care se raportează o grupare precum cea alb-violet în fenomenul fotbalistic intern.

Situație contextuală și circumstanțială cu suficient de multe fațete, suficient de complexă pentru ca reprezentanții fanilor prezenți în tribună la ultimele apariții ale favoriților pe ”Știința” sau departe de casă, prin estul țării, să se limiteze la a-și direcționa nemulțumirile în mod unilateral strict tocmai către jucătorii ”viola”. E ca și cum ar urmări evenimentele cu ochelari de cal. În plus, tocmai la greu susținerea ar trebui să fie cu atât mai mare, atunci când retrogradarea îți dă târcoale, și cu atât mai mult cu cât sportivii nu sunt nici pe departe cu adevărat ”vinovații”. Totul e mult mai profund decât ar părea la prima vedere, iar o echipă tânără și implicit de moral tocmai de sprijin și încurajări ar avea nevoie în momentele mai delicate. Orice altceva este contraproductiv și împotriva binelui comun al încercatei grupări viola.   

Și într-adevăr încercată este.

Da, ”violetul” este fanion al capitalei Banatului ”fruncea”, într-un plan simbolic și de apartenență, dar asta nu înseamnă totul și în termeni practici. Iar cum, realist vorbind și la obiect, sportul este tratat pe malurile Begăi precum nici măcar a cincea roată la căruță, altele fiind în general prioritățile și orientările dintr-o urbe a cărei zonă de confort este incompatibilă cu mari performanțe ale arenei, iar cultura sportivă, în loc să fie cultivată, s-a erodat în general încet și sigur, nici Politehnica n-ar fi putut s-o ducă grozav în acest climat.  

De exemplu, a se observa în termeni comparativi că Petrolului i-au fost necesare 4 sezoane în Liga 2, până luni seară, pentru a promova în elită după sosirea din Liga 3, în condițiile în care galben-albaștrii au tras în deceniul trecut la titlul național și la celelalte trofee interne, iar Ploieștiul s-a ales de ani buni cu un atu la urma urmelor firesc, dar care schimbă multe lucruri, și anume stadionul ”Ilie Oană”, magnet chiar și pentru selecționate ”tricolore”. În vreme ce Politehnica a rămas în februarie 2022 în beznă pe principala arenă a Timișoarei, ”acasă”, instalația de nocturnă de pe ”Dan Păltinișanu” dând în primire iar deopotrivă fani viola din tribună și protagoniști din teren suferind amarul unui prim pas pierzător la ”masa verde” în noul an, 0-3, deși pe gazon bănățenii țineau aproape de liderul prahovean, 0-0 la întreruperea meciului, spre pauză. 

Care va să zică nu fotbaliștii au căzut examenul ridicării cortinei, ei încasând o năucitoare lovitură nemeritată, ci dintre cei care gravitează într-un fel sau altul în jurul acestui potențial ”borcan cu miere”. O ilustrată cât se poate de sugestivă, conferind indicii clare. Dincotro bate vântul pribegiei sportului timișorean în general și al fotbalului în particular. Nu-i greu de detectat, dacă s-ar vrea cu adevărat.

Fani sunt – și multe formații și-ar dori o asemenea galerie, foști fotbaliști poliști chiar cu har în antrenorat ar mai fi – doar că să ne și întrebăm de ce își folosesc iscusința mai degrabă prin țară sau peste hotare, pe când alții nu cu același pedigree dar cu un inestimabil know-how acumulat ca sportivi în campionate puternice n-au fost capacitați pe seama potențialului lor, însă s-a instalat o inertă suferință cumplită în planul orchestrării și catalizării acestor resurse umane, ținând de evidente deficiențe de natură managerială, de gestionare și administrare, dar și de viziune. Iar când ți se mai și stinge lumina, e ca și cum s-ar spune totul. 

De parcă n-ar fi de-ajuns că inexistența unei legislații propice îngreunează stimularea interesului sectorului privat în sensul investițiilor în sportul competițional. De parcă n-ar fi de-ajuns că Timișoarei nu i-a păsat cu adevărat peste ani de întreținerea și dezvoltarea infrastructurii sportive, bază a traiectoriei spre performanță. Iar în plus a și fost în general strânsă la pungă cu sportul competițional de echipă, perceput mai degrabă ca o ”gaură neagră” în estimările unor cercuri care chiar ar fi putut conta. Nu tu bază legislativă favorabilă, nu tu infrastructură de profil adecvată, nu tu deschidere în susținerea fenomenului, iar pe deasupra și evidentele limitări ale celor din interiorul său. Pur și simplu nu pot mai mult, iar poate tocmai asemenea limitări induc și reticența unor potențiali investitori de a se apropia cu adevărat de sistemul sportului competițional.  

Acestea fiind zise, inevitabilul ”De ce?” De ce într-un singur an de la play-off-ul de promovare în Liga 1, la barajul de evitare a retrogradării în Liga 3? Iar pentru a ajunge la cauzele de fond, ar trebui săpat mai adânc, mai în trecut.

Chiar dacă la prima vedere un evident resort cauză-efect pe termen scurt are de-a face cu masiva remaniere a lotului după prezența în primăvara trecută la faza play-off de promovare în Liga 1, remaniere prin despărțirea de mulți jucători cu oarecare rutină, dintre care destui titulari și componenți cheie, înlocuirile efectuându-se printr-o semnificativă întinerire a efectivului, însă mai degrabă intempestivă. Imposibilă era evitarea reculului după mixajul ratării promovării și împrospătării unui colectiv care avea nevoie de răbdătoare omogenizare, și în condițiile în care Politehnica nu avea neapărat limpede fundamentate bazele definitorii ale filosofiei stilului de joc.

Iar asta pentru că, la o privire mai atentă în urmă, sare în ochi fără doar și poate rotația mult prea rapidă a caruselului antrenorilor. Lipsă de continuitate pe banca tehnică având de regulă destule de-a face cu neajunsurile în planul competitivității și performanței sportive. 

Ori toți tehnicienii învestiți pe banca violeților nu s-au autopropus, așa cum actualii ”vinovați de serviciu”, jucătorii, nu s-au ales ei de ei. Invariabil, în România peștele de la cap se împute, iar când se mai insinuează în fenomen și imixtiunea politică, sunt toate șansele ca duhoarea să răzbată de la o poștă.  

Cine identifică ”vinovații” printre actualii ”Băieți în ghete” – iar astfel utilizează și Sporttim în premieră acest alint preluat cândva de mai toată suflarea în spirit de turmă, pierde din vedere numeroasele modificări efectuate pe banca tehnică a alb-violeților în ultimii nici 3 ani. Intensificate tocmai când Politehnica ar fi avut nevoie de mai multă stabilitate și continuitate, odată ce depășise cu bine sezoanele de acomodare și consolidare în Liga 2. E ca și cum nu-și găsise cu adevărat încă făgașul, bâjbâială asociată strict și precis administratorilor grupării, cu circumstanțe atenuante în raport cu contextul general punctat în primele paragrafe. Asta pentru a defalca responsabilitățile.

Ori ceea ce s-a întâmplat în turul ediției 2019-2020, care de fapt n-avea să aibă parte și de un retur complet, ci doar de o mică fracțiune a sa, a creat premizele unor turbulențe cu repercusiuni în timp, influențând demersuri ulterioare, valuri cu efect întârziat. Despărțirea de Petruescu apărea după primele doar 5 etape din vara lui 2019, cea de ex-alb-violetul ”în iarbă” Gușatu după alte 7 runde, iar nici Octavian Benga nu avea să reziste prea mult, din 6 noiembrie 2019 până în 11 noiembrie 2020, preluând ștafeta după interimatul de 3 etape al ”mantalei de vreme rea” Octavian Foale și rămânând implicit la același stadiu de a nu fi completat un sezon plin la timona unor seniori divizionari, aspect valabil și la aducerea tânărului antrenor de pe banca ghirozenilor din Liga 3. 

Ce resorturi l-au cuplat în august 2020 pe Dan Alexa funcţiei de manager general al bănățenilor, proaspăt uns după ce în aceeași vară era fără succes la cârma Rapidului în play-off-ul Ligii 2, numai păstorii destinelor Politehnicii știu mai bine, dar cert este că prin învestirea unui antrenor într-un asemenea rol cu atribuții mai largi, și mai ales într-un fotbal românesc în care delimitările responsabilităților conform organigramei interne sunt suficient de estompate, s-au creat premizele unei potențiale noi modificări, din sânul bucătăriei interne. O nouă înlocuire pe banca tehnică bătea la ușă.

Efectuată într-o pauză competițională după etapa a 11-a din ediția 2020/1, Benga lăsându-i pe ”violeți” pe locul 3 și cu a treia cea mai ermetică apărare din campionat. Precedentul era creat, antrenorii erau înlocuiți în cursul unor sezoane consecutive de toamnă, dar rezultatele nu erau cele scontate. Căci nu poți persista în eroare dar să te aștepți la un alt deznodământ. 

Pe varianta ”experienței competiționale”, ASU Politehnica n-a învins în deplasare cu Alexa la cârmă iar ratarea promovării în Liga 1 a indus senzația necesității unui nou început, cu un alt antrenor din vara lui 2021, cu un lot mult schimbat prin întinerire. Repliere pentru a se lua elan pe calea relansării prin tineri, inițiativă salutară dar care și implica însă cu atât mai multă răbdare și perseverență, cu atât mai multe strădanii. 

Ori anumite premize erau deja create, iar antecedentele erau clare. Însă așteptările nu erau și acestea reajustate pe măsură. Iar așa cum a fost învestit prin imixtiune politică, astfel operându-se de fapt și la cluburi care doar la prima vedere lasă senzația transparenței decizionale, așa și dus a fost Dorin Toma, tot în cursul turului, iarăși și din nou. La rând, Nicolae Croitoru.

Preluând din mers un efectiv încropit din scurt peste câteva nopți de vară, așadar nu chiar peste vară, modul ”după ureche” în care a pregătit Politehnica în pauza competițională estivală din 2021 noul sezon 2021-2022 fiind de rău augur. Iar consecințele sunt pe măsură, fără ca rezultatele să mintă, cu trimitere la barajul de supraviețuire.  

Căci odată ce te desparți rând pe rând la finele primăverii de unul sau mai mulți titulari care știu jocul la nivelul Ligii 2, și umpli din scurt golurile apărute cu înlocuitori mai puțin rutinați și de un anumit calibru valoric, atunci trebuie să-ți calibrezi și așteptările, dar mai ales să asiguri stabilitate și continuitate în regim de răbdătoare așteptare. Inaplicabilă pacientului în cauză, o învestire lipsită de înțelepciune dar împovărată sub imixtiunea politicului fiind urmată de o nouă înlocuire din mers în plin tur. O reconstrucție necesită cu totul altceva, mai ales la începuturi, și nu astfel se reconstruiește. Croitoru chiar avea de-a face cu o provocare. Și avea oare să atenueze declinul? 

Nu prea. O prelua de pe treapta a 13-a după 9 etape și încheia sezonul regular ”tur” pe prima poziție de baraj, locul 15, la două puncte în urma nou-promovatei din Șelimbăr.

Devenite nu mai puțin de 9 în raport cu sibienii la încheierea Grupei A din faza play-out, opt puncte deficit față de cea mai apropiată trupă de pe un loc salvator, ex-prim-divizionara ASCM Politehnica ”Raw Pots” Iași.

Cel mai mare handicap de puncte înregistrat de la lansarea noului sistem competițional cu grupe valorice în Liga 2 de o formație ajunsă la baraj după faza play-out, maximum 5 fiind în dreptul Unirii Slobozia în sezonul anterior, tot 5 în dreptul brașovenilor – viitori adversari la baraj ai alb-violeților, minimum unul anul trecut în cazul celor din Recea, care însă chiar și așa aveau să retrogradeze în Liga 3. 

Mai alarmant pentru poliști, n-au făcut cu adevărat față nici oponentelor mai modeste din play-out, încheind cu un bilanț negativ parcursul celor 6 apariții, într-atât de semnificativ încât doar retrogradatele Dunărea și Dacia Unirea, tot din cadrul Grupei A în grupa a II-a valorică, respectiv retrogradata Astra și Ripensia din Grupa B în play-out, au acumulat mai puține puncte în cele 6 reprezentații. 

Iar dacă ”reduta” defensivă a stat la baza ascensiunii din sezonul regular trecut spre play-off, bilanțul ”turului” fiind cât se poate de elocvent în 2020/1, 19 8 8 3 18-14, descompunerea acelui colectiv s-a resimțit până la fundație, Politehnica încasând aproape de două ori mai multe goluri în sezonul regular 2021-2022, cu linia de clasament 19 6 3 10 19-27, deși și-a păstrat același duo central defensiv. O echipă mai greu de învins nu demult, actualmente depășită relativ facil în nu tocmai cele mai anevoioase deplasări din play-out, cu 3 goluri primite în înfrângerea cu 3-0 la Miercurea Ciuc, două pe terenul codașei Dacia Unirea, depășită totuși cu 2-4 la Brăila, și din nou 3 în eșecul de sâmbătă din Moldova, 3-1 pentru ieșeni, desprinși în ultimele nici 10 minute din lovituri de la 11 metri, după ce poliștii deschideau scorul în prima parte și li se refuza un penalty spre final, la 1-1.

Rezultatele ”din iarbă” sunt strict consecința în timp a bâjbâielilor decidenților Politehnicii, fără o viziune coerentă, dar în schimb din aproape în aproape și din colț în colț, exemplificate sugestiv și prin amintita numire a lui Dan Alexa în rol de manager general, asta în august 2020, pentru ca în toamna lui 2020 să și ”coboare” deja în spațiul tehnic. Nu atât o dovadă de neseriozitate din partea conducerii clubului, cât un indiciu clar în sensul absenței unei proiecții limpezi pe termen mediu-lung, printr-o adecvată completare și structurare a organigramei grupării. Cu câte un om cu adevărat potrivit la locul potrivit.

Cine să și îndeplinească buna structurare?  

Iar aici ajungem la factorii de decizie. Cei reprezentându-i pe susținători măcar și-au recunoscut la un moment dat limitările, admițând că ASU ar avea nevoie de o mai bună organizare, pas înainte pe care nu l-ar putea înfăptui de unii singuri. Limitări pe care absolut toți ceilalți implicați la Politehnica, dinspre UPT sau din ”lumea fotbalului”, nu le-ar admite. Lipsă a asumării responsabilității. 

Era cât se poate de evident încă din deceniul trecut că simpatizanții viola n-ar fi putut duce greul în perspectiva ascensiunii Politehnicii, ascensiune necesitând la un moment dat și investiții în creștere, care va să zică erau nevoiți a găsi și alte ”moașe”, iar când asemenea ”moașe” sunt asociate sau cuplate cumva sectorului public – prin tradiție în Timișoara încurcă borcane pe relația cu sportul, e rost de complicații. Când devii dependent de celelalte ”moașe”, totul vine implicit la pachet cu orientările acestora.

Și să fie într-un ceas bun cu lansarea anul trecut a Societății pe Acțiuni, dar nu pare tocmai așa, inițiatorii relansării ”violetului” de pe coclaurile Campionatului Județean Timiș rămânând în minoritate în septetul de conducere, o cedare a puterii de către cei cu sufletul, pasiunea și entuziasmul real, iar din păcate nu pe cele mai bune mâini cu putință. Pentru că prin asemenea sfere de interese nu există cu adevărat o voință autentică, iar tot ceea ce este atins de imixtiunea politică induce un grad nesănătos de neputință. 

Și încercați un simplu exercițiu de imaginație. Vă închipuiți oare că într-un cel mai important oraș al vestului României, care, chiar și așa, este văduvit de exemplu cu deceniile de o vitală centură rutieră ocolitoare, sau care nu-și poate redeschide porțile Castelului Huniade – fără investiții de ani și ani deși în ”buricul târgului”, ar țâșni mai curând și mai degrabă spre mari performanțe o grupare de tradiție a locului, aducând susținătorii cu zecile de mii în noile tribune!?

”Poli” este condamnată momentan să mai sufere sub povara acestei întregi mixturi neprielnice, întreținute de incompetența și corupția vectorului politic, iar la asemenea limitări, își duce zilele în consecință, pe palierul valoric pe care se regăsesc și oamenii din fenomen ce-i poartă de grijă. 

Căci, cu cele mai bune intenții la suflet, una-i administrarea unei unități de învățământ superior și altu-i managementul sportiv într-o disciplină competitivă, iar nici rectorul Florin Drăgan, nici fostul rector, Viorel-Aurel Șerban, nu dețin acel know-how de specialitate, pliat realităților acestei ramuri. Iar nici opțiunile de selectare a păstorilor destinelor Politehnicii nu întrunesc cele mai adecvate criterii, ci se limitează tot la anumite percepții. Totul este de fapt într-un spirit limitativ.

Cât despre alte numiri, când vine vorba despre personalul din cadrul clubului, dacă alegerile sunt cu tente politice, și nici n-au fost de altă natură de exemplu atât în cazul lui Dorin Toma – adus pe banca tehnică după finele sezonului trecut, cât și în cazul ex-marcatorului polist Călin Rosenblum – ale cărui competențe au fost exersate pe vremea defunctei de tristă amintire ”ACS Recaș nu e Poli”, și este absolut de-ajuns pentru a reliefa modul de gândire și de operare dinspre vârful clubului secund-divizionar. Pentru a nu mai pomeni despre acest modus operandi în ceea ce privește ”pepiniera” alb-violet, cu atât mai discutabil cu cât ASU Politehnica avea în prealabil privilegiul de a se pricopsi cu grupe peste grupe din ”bătătura” și strădaniile altor concitadini, dar centrul juvenil ar comporta o întreagă altă discuție în sine, pe cât de vitală, pe atât de lăsată mereu deoparte.      

Numeroși sunt factorii care au indus acest recul al Politehnicii, dar situația de moment nu vine neapărat ca o surpriză. Căci suntem în Timișoara, ”fruncea”. Frunce probabil a falselor virtuți. A vorbelor cât se poate de frumoase, dar atât de ancorate în trecutul melancolic. Un fel de negare a realității, căci faptele vorbesc, iar dregătorii și aleșii locului, mai mari, mai mici sau și mai mărunți, și-au probat deja cu deceniile limitările și lipsa unei veritabile voințe. Dacă vrei, poți, iar neputința a înfrânt voința, demascând întreaga incompetență, iresponsabilitate, deficitară administrare și gestionare. Totul trăgându-se dintr-o corupție a conștiințelor.

Păcat de toate pasiunile și cândva marele entuziasm din jurul ”violetului”, păcat de atâtea energii latente. Cu nici un chip însă Timișoara nu-și poate atinge adevăratul potențial. Omul sfințește locul iar ”bunul gospodar” e pur și simplu imersat în zona de confort.    

Acestea fiind zise, de notat că și următoarele două cele mai longevive trupe în Liga 2, Metaloglobus și timișoreana Ripensia, așadar tocmai ”privatele” din acest eșalon, deja cu 5 sezoane consecutive de activitate în divizia secundă, n-au cea mai strălucită soartă de dată recentă, bucureștenii pe locul 3 în Grupa A din play-out, bănățenii pe 4 în Grupa B din play-out, cluburi în al doilea sezon la rând în grupa secundă valorică din Liga 2. Clasamentul eșalonului secund la finele sezonului regular, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal.

Politehnica va juca în următoarele două weekend-uri cu FC Brașov dubla manșă a barajului de supraviețuire în Liga 2, pentru evitarea retrogradării: sâmbătă 14 mai pe ”Știința”, în 21 mai sub Tâmpa. Ardelenii au dispus sâmbătă cu 6-1 acasă de Astra, poliștii au cedat cu 3-1 de la 0-1 prin golul lui Ursu în fief-ul falșilor virtuoși ai ”răz-stopării-boiului”. Și oare despre care așa-zis ”război” or fi vrut să zică moldavii, despre cel al neo-nazismului bestial din statul bananier de la granița de nord a României împotriva propriei populații, inclusiv cea conlocuitoare, despre ”teatrele de operațiuni” pe unde mișună prin lume ostași ”tricolori”, sau despre masacrarea Irakului, Libiei, Siriei, Afganistanului, Yemenului și ale altor zeci și zeci de țări călcate doar postbelic întru ”democratizare” de către ”soldatul global” băgat la înaintare al vrajbei mondiale!? Iar dacă atotcunoscători ”deștepți” din fotbalul mioritic au atât habar pe ce lume trăiesc, atunci cum să ne și putem imagina că fotbalul nostru carpatin cel de toate zilele ar putea prospera prin propria-i competență!? Fără a uita că la indescriptibilul 272-0 a concurat în spirit de turmă și Politehnica. 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− doi = 7

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: