Politehnica egalează în fiecare repriză și smulge primul punct în deplasare, 2-2 (1-1) la Dej

În corzi după cele 3 eșecuri la rând cu 1-0 în Liga 2 și eliminarea de miercuri din Cupa României, alb-violeții Politehnicii au obținut astăzi la matineu primul punct în deplasare la a treia încercare în noul campionat, egalând în fiecare repriză pe terenul ocupantei locului 3 după 6 etape, la egalitate de puncte cu liderul, CS Unirea Dej: 2-2 (1-1). 

N-au înscris timișorenii în primele 6 runde și nici în eliminarea la zero de miercuri de la Reșița, marcând de fapt doar în minutul 8 al etapei inaugurale, câte goluri au reușit astăzi pe gazonul ”Municipal” al clujenilor ocupanți ai podiumului Ligii 2, egalând de fiecare dată cu lovituri de cap, cea de prima repriză survenind după nu mai puțin de 558 de minute de ”secetă”, fie și în urma unei faze fixe, un corner. 

A fost prima deplasare în Ardeal a poliștilor după retrogradarea la baraj la Brașov, însă astăzi au evitat amarul înfrângerii, izbutind tocmai ceea ce nu reușeau de dată recentă, și anume a marca. 

N-au făcut-o nici la Râmnicu Vâlcea, nici la Galați, pierzători după ce încasau goluri încă din primele minute în urma unor cornere, iar și astăzi au primit gol încă din primul sfert de oră, dar de astă dată au avut reacție. 

Pe terenul unor dejeni mereu scoțând mingea din propria plasă în meciurile jucate acasă, 2-1 în etapa I cu Cskszereda, de la 0-1, și la fel cel mai recent, 2-1 cu Unirea Constanța, succese intercalând înfrângerea cu 1-2 cu vizitatorii din Iași, dejenii fiind eliminați la rândul lor din Cupa României, la Bistrița, de Gloria, după 120 de minute de fotbal fără goluri, la lovituri de departajare. 

Politehnica era mai mult decât datoare să reacționeze cumva, și în lumina programului de start extrem de avantajos – pe care oare câte echipe nu și l-ar fi dorit?, cu 4 apariții abordabile acasă în primele 6 etape, iar în sfârșit a venit și o primă reacție, Mudrazija arătându-și intențiile încă din primele faze ale partidei, cu un şut pe lângă poartă, de la distanţă. Însă tot adversarii aveau să înscrie primii, deja în minutul 10, după o acțiune a Unirii pe dreapta, și se părea că istoria se va repeta.

Alexandru Militaru a fost angajat spre centru și a șutat cu stângul din afara careului, mingea deviind dintr-un polist lângă bara din stânga: 1-0

Reacția polistă, într-un sfert de oră, Bîrnoi şutând în minutul 24 sub bară iar Răilean deturnând în corner, executat de pe stânga de Pană la colţul scurt, unde Marin Mudrazija s-a infiltrat la prima bară și a reluat cu capul din careul mic, la colțul scurt: 1-1. Ce ușurare pentru alb-violeți, a înscrie după 6 meciuri fără reușite. Timișorenii, adesea taxați în acest început de sezon din corner, de astă dată marcatori în urma unei lovituri de colț. Lecțiile mai sunt și însușite.

Ca un făcut, Politehnica a primit gol și în primele minute după pauză, și tot după o fază fixă. La fel, în urma unei mingi deviate, centralul Codrea dictând lovitură de la 11 metri în urma unei dispute la minge în careu, împotriva italianului Germinio. Penalty transformat de Alexandru Pop, 2-1 în minutul 57, Kucich plonjând spre colţul opus.

Andone l-a introdus imediat pe Milea și poliștii au căutat din nou egalarea, insistența fiindu-le în cele din urmă răsplătită, ceva mai târziu, în ultimul sfert de oră, după a doua încercare a lui Bîrnoi de a-l suprinde pe Răilean, în minutul 79, când şutul său din colțul stânga al careului, la colțul scurt, avea să fie respins în faţă de goalkeeper, în zona centrală, în calea lui Silviu Pană, pe fază și demarcat, reluând din plonjon în plasă din fața careului mic: 2-2.

În urma unui corner și după un șut respins, ”Poli” a egalat de două ori pe terenul promovatei de anul trecut, luând astfel o gură de oxigen înaintea pauzei competiționale de două săptămâni, în urma căreia va primi vizita altei formații cu probleme, Concodia Chiajna, învinsă și astăzi acasă.

Rezultatele din etapa a 7-a în Liga 2 și programul rundei viitoare, pe coloana clasamentelor la zi în secțiunea Fotbal. 

*

FC Unirea Dej: Răilean – Maftei, D. Pop, Burdeţ, Ros – A. Militaru (minutul 66, Fulga), Kereki (84, Buta), Ad. Pop (80, Greu) – Blaj – cpt. (80, Frăsineanu), Al. Pop (84, Vlad), Cocian.

Pe bancă: Chindriş – Vomir, Călugăr, Andrei Pop.

Antrenor Dragoş Militaru.

Politehnica Timișoara: Kucich – Radu, Tsvetkov, Bocşan – cpt., Germinio, Oanea (minutul 80, Taub) – Pană, Plantak (57, Milea), Pureca – Bîrnoi, Mudrazija (90+1, Bryneus).

Pe bancă: Murariu – M. Andone, Jurj, Ţangulea, Ignea, Mada.

Antrenor: Bogdan Andone.

Ioan Mera, director sportiv al Politehnicii, a spus la final: „Chiar am făcut un meci bun, un meci pe care trebuia să-l câştigăm. Dejul nu ne-a surprins cu nimic, în afară de două situaţii, în care a şi marcat, nu a avut alte ocazii. Din păcate nu am reuşit să câştigăm cele trei puncte. A fost un meci bun făcut de echipa noastră. La fiecare meci se întâmplă astfel de faze (n.r.: baloane deviate), nu ştiu ce se întâmplă, dar trebuie să vorbim… Trebuie discutat şi să vedem ce trebuie să facem, căci ori că e corner, că e fază fixă, cum a fost şi acum penalty-ul acesta, după o deviere, şi le-am dat şansa să aibă 11 metri. Nu ştiu dacă s-a schimbat moralul, noi trebuie să ne adunăm cât mai repede şi să facem mai multe puncte, pentru că stăm rău în clasament. Trec etapele şi ne scufundăm din ce în ce mai rău şi după aceea nu mai putem să ieşim de acolo, pentru că nici norocul nu ţine cu noi. Jucătorii trebuie să înţeleagă că au venit aici la Timişoara şi nu e un club oarecare. Trebuie să dea totul pe teren, pentru că suporterii nu acceptă jumătăţi de măsură. Mai încercăm să luăm un amical, să vedem dacă găsim cu cine să jucăm, pentru că Liga 3, din ce ştiu eu, nu mai stă nicio echipă. Vedem dacă putem să jucăm cu cineva din Liga 2, dacă nu, o să fie un meci între noi. O să fie ceva discuţii probabil săptămâna viitoare cu jucătorii, pentru că trebuie să facem ceva, avem puţine puncte. S-a investit foarte mult în echipă… şi vom discuta cu fiecare jucător în parte”.

Arbitri: Cristian Codrea (Baia Mare). asistenți: Şchiopeţ (Braşov) și Lar (Baia Mare); rezervă: Pașcu (Sibiu). Observator arbitri: Duma (Sibiu). Delegat joc: Petropulos (Alba Iulia).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru × 5 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: