Politehnica ia apă la Dunăre încă din minutul 3 dintr-o fază fixă: 1-0 Oțelul. Și pe Olt lua apă tot din corner în primul sfert de oră. Și pe ”Știința” dintr-o lovitură de colț până la pauză

Sub presiunea rezultatelor imediate, aliniindu-se în celălalt capăt al țării după 3 jocuri fără victorie în care nici n-a marcat deloc, Politehnica a pierdut astăzi la prânz pentru a doua oară consecutiv tot cu 1-0 și tot în fața unei nou-promovate, fără a înscrie și în cea de-a doua deplasare din acest campionat. Din contră, s-a predat rapid pe terenul ud al Galațiului dintr-o fază fixă, un corner în primele 5 minute, 1-0 suficient Oțelului pentru a urca pe 2, la un punct de noul lider din Dej. Pe când ”violeții” au alunecat de pe poziția de baraj pe una de retrogradare.

Dacă nu reușeau acasă cu FC Brașov și Progresul 1944 Spartac, părea chiar mai greu de crezut c-ar ieși la liman astăzi de la 11:30 la Dunăre, în jocul televizat din etapa a V-a a Ligii 2, pierdut de Politehnica Timişoara în fața gazdei Suporter Club Oțelul Galați în urma golului înscris deja în minutul 3 de Răzvan Gorovei, mijlocaș marcator pentru formația lui Dorinel Munteanu și într-o rundă precedentă.

Iar așa cum au învins poliștii acasă în etapa inaugurală, printr-un singur gol înscris în primele 10 minute Unirii constănțene ”de Ilfov” de căpitanul Bîrnoi – de fapt și ultimul al ”violeților” în cele 5 runde, astfel s-a impus și astăzi nou-promovata din Galați, săltată în clasament peste egala sa la Râmnicu Vâlcea în etapa precedentă, ex-liderul CSC 1599 Șelimbăr.

Iar apropo de sibieni, nici măcar înfrângerea acestora cu un identic 1-0 în calitatea lor de fruntași nu-i poate consola pe alb-violeți, din contră, putând fi puși în gardă de faptul că învingătorii Șelimbărului la Târgu Jiu se vor alinia săptămâna viitoare pe ”Știința”, în runda a șasea.  

Pe o suprafaţă umedă, la Dunăre, bănățenii s-au văzut conduși de aceeași manieră precum în prima deplasare în Vâlcea, prin a încasa primul gol în urma unui corner, tot în primele minute ale întâlnirii. 

Abordată de Bogdan Andone cu 5 noutăți față de unsprezecele aliniat sâmbăta trecută în eșecul acasă cu nou-promovata din București – survenit și acela dintr-un corner în prima repriză, Kucich fiind titularizat între buturi iar Bocșan, Plantak, Oanea și Milea în câmp. 

Dar ”violeții” au fost… executați din nou tot de la… colț, Gorovei înscriind din apropiere cu capul în minutul 3, finalizând recentrarea lui Yabre tot cu capul în urma unui corner al Oţelului.

Care a continuat să beneficieze de multe alte faze fixe, dominând prima parte. La cealaltă poartă, şutul lui Pană din marginea careului, după mijlocul reprizei I, deviat în braţele fostului goalkeeper al timișorenilor, Dur-Bozoancă, însă tot nou-promovații au fost mai aproape de gol după prima jumătate de oră de joc, Cisotti trimițând peste bară o altă minge deviată, din marginea careului mic.

Era însă deja evident că ”Poli” a mers la 0-0 în Moldova, scor alb smuls la Galați de ieșeni în etapa I, ca unic meci în care Oțelul n-a înscris, singurul până astăzi în care pe de altă parte nici nu primea gol.

Precum săptămâna trecută contra bucureștenilor, Pureca a fost înlocuit la pauză, de astă dată cu Boariu, iar alb-violeţii au început mai bine partea secundă, însă tot în nota care le-a adus un singur gol marcat în peste 7 ore de fotbal. Codași la acest capitol. S-a luat multă apă la bord.

De fapt, ce mai contrast și diferență – și în ceea ce privește ambianța meciului, între acel Oțelul – FC Timișoara jucat la titlul național la Galați în primăvara lui 2011, și atmosfera ”plouată” din jurul acestui duel șters de Liga 2, cu puțină lume în tribune, printre care și fani viola.

Andone a mai apelat și la Bătănași și Țangulea după prima oră de joc, în locul lui Radu și Milea, la care Munteanu a reacționat cu o dublă schimbare în minutul 66, retrăgându-și marcatorul, ca parte a unui plan de a ține balonul departe de poarta lui Dur-Bozoancă.

Fără emoții la incursiunile lui Germinio și Țangulea, Bogdan Andone înlocuindu-și și căpitanul pentru ultimul sfert de oră, cu Mudrazija.

Meciul era însă jucat încă din primele sale minute, ultimele aducând introducerea altor străini în unsprezecele gălățean, la scurgerea timpului, șase fiind jucătorii de peste hotare implicați astăzi pentru nou-promovați. Aproape tot atâția la oaspeții din zona retrogradării.

De astăzi pe locul 17, cu patru puncte după cinci runde disputate, cea de-a VI-a aducându-i pe ”Știința” pe cei din Târgu Jiu. 

În această etapă poliștii n-au făcut însă notă contrastantă, fiind în compania unei majorități covârșitoare a oaspeților învinși la limită, marea majoritate cu 2-1, dar și liderul sibian respectiv Politehnica Timișoara cu 1-0. Notă separată a făcut Csikszereda în Bărăgan, învingătoare cu 0-1 la Unirea Slobozia. Rezultatele etapei și programul celei viitoare, pe coloana ierarhiilor la zi.

La final, antrenorul Andone a admis că „îi înţeleg (pe suporteri), au bătut drum lung – Timişoara – Galaţi – să fie aproape de echipă. Le mulţumesc pe această cale în numele meu şi numele echipei. Din păcate rezultatul nu a fost cel pe care ni l-am dorit. Am vrut să scoatem un rezultat pozitiv. N-am ce să le reproşez băieţilor ca atitudine, ca muncă, au încercat, ne-am luptat, ne-am bătut. A fost un meci de bătaie, pe un teren foarte greu. Din păcate am primit gol la prima fază fixă. Am încercat să revenim în joc, am încercat să creăm probleme. Din păcate la cele trei-patru situaţii pe care ni le-am creat, nu am luat decizia corectă, nu le-am finalizat cum trebuie şi până la urmă nu am reuşit să egalăm… Din păcate şi etapa trecută am pierdut tot dintr-o fază fixă, tot dintr-un corner, astăzi la fel. Cu toate că şi săptămâna trecută şi până acum, normal, în timpul ciclului săptămânal exersăm aceste faze fixe şi defensive şi ofensive. Defensive, din păcate am primit gol şi nu găsim calea să remediem problema, am schimbat şi marcajul, am schimbat şi poziţionarea jucătorilor la aceste faze fixe. Iar din păcate pe faze fixe ofensive, cu toate că avem tot felul de scheme sau de combinaţii, nu reuşim să punem probleme sau să marcăm… Chiar şi astăzi am avut situaţii foarte foarte bune, dar din păcate pasul final sau decizia finală nu a fost cea mai bună … La fel şi etapa trecută, un meci cu Progresul Spartac, cum l-am pierdut – 1-0 dintr-o fază fixă – la fel de bine puteam să-l câştigăm, dar, luăm statistic, e clar, avem un singur gol marcat, avem doar patru puncte. E foarte foarte puţin faţă de ceea ce ne dorim noi şi ce vrem noi să facem în continuare. Tocmai de aceea trebuie să realizăm, că suntem departe, avem foarte foarte mult de muncă şi nevoie de puţină şansă ca să marcăm din situaţiile pe care ni le creăm”,

*

Suporter Club Oţelul Galaţi: Dur-Bozoancă – A. Rus, Yabre, Azinovic, Nedelea – Cisotti, Neagu – cpt., Gorovei (minutul 66, Jardan) – L. Maxim (66, Mitoi), Cîrjan (90+2, Bokhashvili), Nica (86, Markovic).

Pe bancă: R. Pop – Farcaş, Berisha, Sîrghi, Adăscăliţei.

Antrenor Dorinel Munteanu.

PolitehnicaKucich – Tsvetkov, Bocşan, Germinio – D. Radu (minutul 60, Bătănaşi), Pană, Plantak (90+2, Mada), Pureca (46, Boariu), Oanea – Milea (60, Ţangulea), Bîrnoi – cpt. (74, Mudrazija).

Pe bancă: Isvoranu – Taub, M. Andone, Jurj.

Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti / Argeş); asistenți: Iulian Cătălin Brînză (Botoşani) și Cosmin Cercel (Piatra Neamţ). Arbitru de rezervă: Marius Naidin (Piteşti). Observator arbitri: Ion Olteanu (Bucureşti). Delegat joc: Petre Badea (Tulcea).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ doi = 8

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: