Politehnica măreşte şi mai mult porţia până la pauză, 4-0, şi revine pe 2

Egală sâmbăta trecută a liderului imbatabil chiar şi pe terenul acestuia, la Oradea, Politehnica a ţinut să se despartă cum se cuvine de spectatorii tot mai puţini şi rebegiţi de frig la ultima sa reprezentaţie acasă din 2023, una mai facilă prin prisma primirii antepenultimei clasate din Periam, de care se desprindea la 3-0 în ultimul sfert de oră al întâlnirii tur, şi mai clar în prima repriză a returului de la ora 14 de pe „Electrica”, în care alb-violeţii lui Paul Codrea şi-au mărit norma reuşitelor, maximum în primele 45 de minute ale celor 7 apariţii acasă, 4-0. Parţial cedat la reluarea partidei, 1-2, însă un alt 1-2, ca rezultat final la Peciu Nou, favorabil Progresului Pecica, a dus şi acesta la revenirea tinerilor timişoreni pe 2 înaintea deplasării la Ineu şi a… vacanţei de iarnă: 5-2 (4-0) cu CS Avântul.

Mari, mari favoriţi ai ultimului meci găzduit în acest an, în faţa „Cenuşăresei” careului cluburilor timişene în Seria 8 din Liga 3, şi anume CS Avântul Periam, poliştii fortificaţi psihic după remiza izbutită în fief-ul fruntaşilor şi-au uşurat şi mai mult misiunea din etapa a 14-a dar au şi încălzit rapid inimile fanilor viola şi ai simpatizanţilor de pe „Electrica” prin a se desprinde deja până la mijlocul primei părţi, avantaj chiar dublat până la pauză.

Dacă în compania buzieşenilor şi a bihorenilor n-au marcat aici până la pauză şi nici n-au învins, remizând, în schimb cu vizitatoarele arădene au tot scuturat plasa în primele 45 de minute, 2-0 cu nou-promovaţii Socodorului, întrecuţi în cele din urmă cu 3-0, chiar şi 3-1 cu cei din Ineu, depăşiţi finalmente cu 6-1, 3-0 la pauză cu Progresul Pecica, înfrântă cu 5-0, şi din nou 3-1 şi cu Şoimii Lipova, cel mai recent învinsă pe „Electrica”, 6-1.

Alb-albaştrii Periamului rămânând şi mai mult de căruţă până la pauză, odată ce Haloş a deschis scorul pentru alb-violeţi încă din primul sfert de oră, cu un şut din afara careului, fundaşul fiind completat deja în minutul 19 de Marincu, deposedând şi înscriind sec, cu concursul darnicilor vizitatori: 2-0.

Astăzi fără junele fundaş Vlaicu, suspendat după acumularea cartonaşelor galbene, timişorenii au fost absorbiţi şi-n continuare de construcţia atacurilor, fără a avea bătăi de cap defensive, iar o sclipire a golgheterului lor, David Popa, care a lobat portarul, a dat de înţeles că se va pune într-adevăr doar problema diferenţei finale de scor, 3-0 fiind deja în minutul 30.

Cu timp la dispoziţie, localnicii stabilind un nou record în chiar faza dinaintea pauzei, finalizată de Curescu tot din afara careului, la colţul lung: 4-0. 

„Albaştrii” Periamului, mult prea uşor depăşiţi, fără a ştirbi din meritele poliştilor, ceea ce l-a constrâns pe antrenorul oaspeţilor, Răzvan Leucă, să efectueze 3 modificări la pauză, cu înlocuiri defensive, busuioc cât de cât dres de timişeni apelând pentru patrea a doua şi la Budur, ex-„violet” co-autor al primei micşorări a deficitului. 

Iar astăzi nici n-au mai fost jucători eliminaţi din unsprezecele vizitator, precum păţeau aici în prima parte cei din Pecica şi Lipova, Avântul Periam ajungând a deveni, deşi nu părea aşa, prima formaţie care să înscrie de două ori Politehnicii lângă Gara de Est în acest campionat.

Atât prin căpitanul Ovidiu Oancia, cât şi prin „vulpoiul” Alexandru Baranyi, cu 6 minute după pauză respectiv cu tot atâtea înaintea încheierii partidei, semnându-se aşadar o premieră. Dar şi „Poli” o semnase pe-a sa încă din prima repriză, atunci când închidea vremelnic conturile, încă o reuşită semnând fundaşul central David Roşu puţin după o oră de joc, 5-1 cu capul în urma unui corner.  

La care, puţin mai apoi, Codrea îi introducea pe Rotariu şi Paşcalău pentru a doua jumătate a reprizei secunde, în cursul căreia mai apela în ultimul sfert de oră şi la David Ciurel dar şi junele fundaş Tătaru, ulterior şi la Oprea, schimbări şi pe fondu cărora Avântul a limitat proporţiile înfrângerii oricum previzibile.

Iar cum veştile de la Peciu Nou au confirmat că poliştii au revenit după numai o rundă pe locul 2 – de accedere la baraj, deplasarea din această postură pe terenul ultimei clasate din Ineu le dă şi mai mare încredere pentru a anticipa cum se cuvine apropiata aniversare a 102 ani de fotbal studenţesc al Politehnicii, pe 4 decembrie.

Iar fiecare cu lupta sa, poliştii ţinându-le pumnii şi celor din Periam, pe teren tot vinerea viitoare de la ora 14, de Ziua Naţională, în încercarea de a face faţă acasă oaspetelui lider, FC Bihor, aflat tot la 6 puncte în faţa timişorenilor. 

Care, după deplasările legate la Socodor şi Oradea, erau „condamnaţi” a lăsa o ultimă bună impresie pe Bega, chiar bună până la pauză.

*Rezultatele etapei a 14-a în C7 şi C8 plus programul rundei finale a toamnei în Liga 3, pe coloana clasamentelor la zi a secţiunii Fotbal. 

Politehnica Timişoara: Murariu – Haloş, Bocşan – cpt. (minutul 78, Tătaru), David Roşu, Radu Ciurel – Olariu, Pureca (min. 68, Rotariu), Prună (78, David Ciurel) – Marincu, David Popa (82, Oprea), Curescu (68, Paşcalău).

Antrenor: Paul Codrea.

CS Avântul Periam: Gârlea – Baeram (minutul 46, Spulber), Mureşan, An. Popescu, Bot (min. 46, Ştefanciuc) – Viaşu (80, Toma), Mânecan (46, Budur), Oancia – cpt., Gaşpar (89, Praţa), Mager – Baranyi.

Antrenor: Răzvan Leucă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− patru = 4

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: