Politehnica Timișoara, abonată din noiembrie la victorii strict la 5 goluri diferență: a 4-a la rând, 3 în deplasare

Fotbalistele Politehnicii Timișoara au pendulat în nici jumătate de an de la a pierde cu 3-1 în deplasare la Ciorogârla la a se impune pe același teren cu 1-6, triumf repurtat astăzi la matineu în etapa a III-a din faza play-off 1-6 a Ligii 1 Feminin. În turul sezonului regular, ”violetele” de pe Bega cedau gazdei AFC Fair Play Joc Cinstit în runda a cincea a campionatului, pe 3 octombrie, dar mai apoi bănățencele s-au abonat din noiembrie strict la victorii pe teren advers, deja 4 la rând, dintre care ultimele 3 la câte 5 goluri diferență, din toată gama: 2-7 la CSȘ Târgoviște iar luna aceasta 0-5 la Vasas Femina și 1-6 astăzi la Ciorogârla. Succesele în deplasare erau inițiate cu un 0-3 la Ladies Târgu Mureș pe 7 noiembrie, iar dacă adăugăm și acel 5-0 acasă cu Banat Girls, ultimele 4 triumfuri poliste au fost numai și numai cu 5 goluri avans. 

AFC Fair Play Joc Cinstit și Politehnica Timișoara au încheiat cu aceeași linie de clasament, 6 1 4 și 19 puncte, cele 11 etape ale sezonului regular, calificându-se de pe locurile 5-6 în play-off, în care a început să se facă diferența, bucureștencele pierzând pe linie în prima grupă valorică și coborând pe ultima poziție, după insuccesele în deplasări cu 2-1 la Alexandria și 4-1 la Prundu Bârgăului, pe când ”violetele” au strâns 7 puncte din 9 posibile, triumfătoare la scor în Harghita, egale la Baza II – UPT teleormănencelor și învingătoare astăzi de la 11 la Ciorogârla: 1-6 (0-3).

Politehnica aborda deplasarea de pe locul patru, cu 4 puncte avans față de gazde, din careul fruntaș al celor 4 neînvinse în primele două etape din play-off, pe când ”Fair Play Joc Cinstit” ajunsese ultima, fără punct în play-off, precum Vasas.

Iar diferența s-a văzut, Teo Meluță (din lovitură de la 11 metri), Melisa Șodinca, Denisa Hațegan, Anda Jivan, Clara Roșu și Genoveva Roșie înscriind astăzi în deplasare, a patra consecutivă în care polistele au câștigat detașat, a treia la rând la 5 goluri diferență.

Așadar de la un eșec cu 3-1 acum nici 6 luni la un triumf cu 1-6 pe același teren, în fața acelorași partenere de întrecere. Sporttim a prezis constant cu acuratețe în toamnă, în cursul sezonului regular, că va veni și reversul medaliei, că vor apărea și tot mai multe rezultate favorabile, o grupare alcătuită în vară având nevoie mai ales de timp, răbdare și perseverență. Roma nu s-a construit într-o zi dar ”violetele” chiar sunt pe plus în grafic, succesele înmulțindu-se încă de pe-acum.

Dar urmează și teste mai dificile la finele turului în play-off, în următoarele două etape, din 20 și 23 aprilie, acasă cu campioana din Cluj și la Prundu Bârgăului, Heniu învingând astăzi la Odorheiu Secuiesc cu un 0-5 identic celui semnat pe același teren sintetic luna aceasta de Politehnica. 

Mirel Albon le-a titularizat astăzi pe 30. Câmpean – 5. Meluță – căpitan, 15. Hațegan, 4. Codrescu, 7. Ancăș, 24. Sucilă, 8. Roșu, 10. Kurja, 27. Roșie, 23. Șodinca, 14. Jivan.

Politehnica s-a apropiat astfel la două puncte de ocupanta locului 3, CSM Alexandria, care joacă abia miercuri, de la 12, acasă cu Universitatea Olimpia Cluj.

Rezultatele etapei 3 în play-off și programul viitor, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru × 4 =

 


Ultimele articole din categoria Feminin: