Politehnica trece de nou-promovata Csikszereda la primul joc pe „Ştiinţa” în play-off

Alb-violetele Politehnicii au început cu bine meciurile acasă din grupa I valorică 1-6 în Liga 1 Feminin, trecând astăzi de la ora 13 de nou-promovata Csikszereda cu 2-0 (1-0) în întâlnirea zilei inaugurale a etapei a II-a în play-off. Învingătoare la limită în runda de debut, cu 3-2 la Carmen Bucureşti, timişorencele n-au mai primit gol, detaşându-se de harghitene şi rămânând în fruntea ierarhiei. 

Roş-negrele din Miercurea Ciuc, în coborâre pe locul 5 şi penultimul după eşecul în deplasare cu 3-0 la campioana din Cluj în debutul fazei play-off, n-au făcut faţă nici polistelor în runda secundă, favoritele valorificând avantajul terenului propriu prin a înscrie în fiecare repriză, autoare ale golurilor fiind Lorena Mihăilesc şi Bianca Ienovan.

Mirel Albon le-a aliniat la start pe Roşu – Meluţă – cpt., Bratu, Codrescu, Ancăş, Roşie, Sucilă, Roşu, Mihăilesc, Şodinca, Ienovan, iar alb-violetele au revenit pe căi victorioase la zero, pas cu pas în pregătirea duelului direct pentru titlu din 23 aprilie de la ora 13, la Iclod, în Ardeal, cu multipla laureată la zi clujeană, la finele turului în play-off.

Până atunci, şi deplasarea la Comloşu Mare pe 25 ale lunii în curs, tot de la ora 13, pentru meciul cu Banat Girls, din etapa a III-a, şi primirea codaşei Vasas Femina pe 1 aprilie la ora 13. 

Rezultatele şi clasamentul la zi în play-off, plus programul viitor, pe coloana ierarhiilor secţiunii Fotbal. 

Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = sase

 


Ultimele articole din categoria Feminin: