La sfârșitul acestei săptămâni vom ști dacă echipa națională va disputa barajul pentru accederea la turneul final al Campionatului Mondial. Selecționerul Mirel Rădoi a surprins pe toată lumea când l-a convocat pe Enes Sali, un tânăr de 15 ani de la Farul Constanța. Am admirat curajul lui Rădoi, dar, de fapt, la mijloc au fost anumite interese. Acest Sali este eligibil pentru a evolua pentru trei naționale: România, Canada, Turcia. Dacă el va evolua într-unul dintre cele două jocuri, chiar și pentru câteva minute, va rămâne la echipa României. De remarcat totuși că jucătorul în cauză nu prea evoluează la echipa de club.
Deși meciul cu Islanda este unul capital pentru noi, spectatorii nu au acces pe stadion, nici chiar cei vaccinați. Referitor la acest aspect, fostul premier Victor Ponta a subliniat că în alte țări accesul spectatorilor este permis. El s-a lăudat că a fost la Londra la un meci de campionat pe stadionul… ”Tottenham”, a cărui denumire este alta de fapt, și anume White Hart Lane.
Echipa CFR Cluj, lider detașat în campionatul intern, a fost învinsă de două ori în Conference League de AZ Alkmaar, echipă din campionatul Olandei, situată pe locul al nouălea în clasament. Cam aceasta este diferența dintre noi și alții.
Tot mai des auzim expresii ”jucătorii au dat dovadă de caracter”, ”antrenorul are caracter”, în opinia mea, afirmații nefondate. De exemplu, antrenorul Eugen Trică, dat afară de la FC Universitatea 1948 Craiova după ce a promovat echipa în liga întâi, a promis că nu va reveni niciodată la această echipă. Iată-l acum antrenor la Universitatea 1948 Craiova. Astfel, despre ce caracter vorbim?
După ce a învins-o pe UTA la Arad, Chindia Târgoviște nu a mai reușit un joc bun și a fost învinsă de Gaz Metan Mediaș, care respiră ceva mai liniștită. FC Botoșani, după câteva evoluții modeste, a reușit cu o oarecare șansă victoria la Pitești, reducând oarecum din elanul gazdelor.
Deși a controlat jocul în general, UTA nu a reușit victoria la Mioveni. Arădenii au avut două ocazii mari de gol prin Dangubic și Miculescu. Mai mult, spre sfârșitul partidei, doar intervenția foarte bună a lui Balauru a făcut ca partida să se încheie cu un scor alb. Chiar dacă are un nou antrenor, FC Univeristatea 1948 Craiova nu a reușit victoria pe teren propriu, de această dată remizând cu Sepsi Sfântu Gheorghe. De câtva timp conducerea echipei dă dovadă de nesiguranță și nepricepere.
Ca de obicei, Farul își pierde aplombul atunci când evoluează cu FCSB și îl recâștigă urgent când joacă cu alte echipe de top. Așa s-a întâmplat și în partida cu CS Universitatea Craiova, pe care a învins-o prin golul reușit de arădeanul Adrian Petre.
CFR Cluj și-a arătat din nou mușchii în campionatul intern, învingând-o clar pe Dinamo, o echipă care promite mereu revenirea. După ce a arbitrat slab la Arad partida UTA-Chindia, arbitrul Marian Barbu a făcut cel puțin cinci greșeli mari, care în mod normal ar trebui să-i aducă suspendarea. FC Voluntari și FCSB și-au împărțit punctele, iar prin acest rezultat gazdele se mențin pe primele șase locuri ale clasamentului.
Ripensia a învins în deplasare Unirea Constanța. Noroc cu echipele din Brăila și Constanța pe care celelalte combatante le depășesc ușor. Păcat că aniversarea de o sută de ani de la înființarea clubului o găsește pe Politehnica într-o situație neplăcută, chiar dacă explicațiile inutile apar la fiecare pas. În liga a treia, liderul seriei a opta este Crișul Chișineu Criș, talonat îndeaproape de CS Ghiroda și Giarmata Vii, care nu cedează.