Prima zăpadă, primul antrenament. Ripensia, reunită la Baza II – UPT: GALERIE FOTO. Petruescu: ”Cert, ne mai dorim un portar și cel puțin câte un jucător pe compartiment”

Reunirea în noul an a roşu-galbenilor Ripensiei a avut loc la Baza II – UPT astăzi de la ora 12, cu o participare largă, a nu mai puțin de 28 de jucători, printre care numeroase ”fețe noi”. Prima zăpadă, primul antrenament al timișorenilor din 2021 în prima zi a unei noi săptămâni. Și nu tare multe mai sunt până la reluarea campionatului în Liga 2, după ce întrecerile Ligii 1 s-au reluat deja de ieri, cu o restanță…  

Încă de la startul pregătirilor au spus prezent mai mulți jucători noi, inclusiv doi portari, și anume Octavian Mosoarcă, în vârstă de 19 ani, de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, și Dragoş Traşcă (20 ani; Viitorul Dej), precum și mijlocaşii Flavius Apetrei (18 ani; FC Botoşani), Patrick Peter (20 ani; ACS Poli), Lucian Simedru (18 ani; CFR Cluj), Ouadie Salhi (23 ani; ACS Poli) și Cristian Pădurariu (23 ani; CSC Ghiroda și Giarmata Vii), așadar tineri și foarte tineri.

Pe de altă parte au fost reziliate de comun acord contractele cu câțiva jucători, dintre care 2 portari, și anume George Păduraru – cu destinația ASU Politehnica, şi Haralambie Mociu (UTA), respectiv fundaşul Radu-Alin Burdeț, probabil spre Rapid. Iar deși a fost prezent la reunire, la sfârşitul antrenamentului şi-a luat rămas bun și Cosmin Sîrbu, despărţit amiabil de ”familia Ripensia”. Despre Burdeț roșu-galbenii anunțau încă de săptămâna trecută, mai precis joi 7 ianuarie, ”că a fost reziliat de comun acord contractul cu jucătorul Radu-Alin Burdeț. Fundașul născut pe 7 aprilie 1998 a venit la clubul nostru în luna ianuarie 2018. În actuala stagiune, Burdeț a evoluat în șase meciuri de campionat, respectiv în două jocuri din Cupa României. Clubul nostru îi mulțumește jucătorului pentru munca depusă în cei doi ani petrecuți în tricoul roș-galben. Totodată, Ripensia îi urează să aibă parte de mult succes în cariera fotbalistică!”

Cât despre ceilalți jucători prezenţi astăzi la reunire… Ştefan Dobre, Valentin Velcea jr. (portari) – Valeriu Macriţchii, Andrei Macriţchii, Mădălin Sturzu, Darius Ţieranu, Radu Rogac, Cosmin Gladun, Mirjan Maric, Harald Fridrich, Nenad Lalic (fundaşi) – Gabriel Stoi, Tudor Călin, Vlad Tudorache, Alex Neagu, Marius Ene, Ion Vasluian (mijlocaşi) – Nemanja Sokovic, Denis Golda şi Alexandru Popovici (atacanţi). În schimb au absentat motivat Ion Vasluian, Ivan Urvanţev și Stephane Yury Coulibaly.

Dar iată și ce ne-a spus Cosmin Petruescu înainte de antrenamentul de astăzi cu elevii săi…

– Vă pregătiţi aici… În primul rând doresc să profit de această ocazie să le mulţumesc celor de la ASU Politehnica pentru că ne-au permis şi au acceptat să ne pregătim la Baza 2. Din cauza condiţiilor atmosferice, pe terenurile de iarbă este imposibil să poţi să îţi desfăşori activitatea în acest moment. Şi atunci era o soluţie bună pentru noi, am ales sinteticul, unde permite pregătirea şi în condiţii mai grele. Mă bucur că am reuşit să avem înţelegere din partea lor şi au fost de acord să folosim acest teren, bineînţeles, în măsura posibilităţilor, orelor și zilelor când nu folosesc ei”.

De fapt, ASU Politehnica a efectuat antrenamentul înainte de ora 12 tot la Baza II – UPT, Sporttim surprinzând câteva fotografii și din pregătirile ”violeților”, publicate separat…

– De astăzi porniţi la drum…. ”Da… Nerăbdători, nerebdători, încrezători, optimişti, e normal să fim aşa la început de an! O pauză scurtă pentru noi, dar în acelaşi timp cred eu că binemeritată, în care am avut timp să ne încărcăm din toate punctele de vedere, mental, fizic şi psihic, pentru că urmează o a doua parte a campionatului extrem de disputată, extrem de grea. Practic toate meciurile pe care le vom juca în 2021 vor fi considerate de noi adevărate finale”.

– Sunt jucători nou veniţi… Da, sunt jucători tineri, rămâne să vedem în perioada imediat următoare în ce măsură vom reuşi să ajungem la un numitor comun şi la o colaborare cu ei. Nu aş putea spune că sunt neapărat jucători în probe, mie nu-mi place să folosesc acest cuvânt, probe. Mai degrabă aş putea spune că e o perioadă de cunoaştere reciprocă sau de recunoaştere, în care să vedem şi noi potenţialul lor, dar în acelaşi timp să vadă şi ei condiţiile pe care le oferă clubul Ripensia. Vă daţi seama că din punct de vedere fotbalistic avem informaţii despre ei, cu unii dintre ei am mai şi colaborat. În perioada următoare, într-un timp mai scurt, încercăm să definitivăm lotul, pentru că în mai puţin de şase săptămâni e prima etapă şi trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere!”

Întrebat dacă mai pleacă și alți jucători în afara celor trei-patru şi dacă astăzi sunt absenţi, Petruescu a explicat: ”Da, sunt o serie de plecări de la echipă, suntem în discuţii, unele solicitări au venit din partea jucătorilor. Au ales varianta pe care şi-o doresc, să joace sau să apere mai mult, i-am înţeles… Am căzut de comun acord cu ei. Am spus, în următoarele zile încercăm să definitivăm lotul, cât mai aproape de cel cu care vom aborda cât a mai rămas până la începerea campionatului. Cu siguranță ne mai dorim un portar, şi cel puţin câte un jucător pe un compartiment. Trebuie să aducă un plus de valoare. Pe lângă cei doi portari, Alin Burdeţ, și a plecat şi Adrian Neacşu, ultimului expirându-i contractul. În privinţa absenţelor, Vasluian, Urvanţev nu este aici, şi Coulibaly.”

Primul amical al Ripensiei va fi marţea viitoare, pe 19 ianuarie, cu ACS Fortuna Becicherecu Mic, juniorii de 2003 din Liga 3. Apoi cu Avântul Periam pe 23 ianuarie (sâmbătă), iar în 24 ianuarie, spre stațiunea balneoclimaterică. Până în 5 februarie, cantonament la Buziaş.

Fotografii de Iosif Canea

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Prima zăpadă, primul antrenament. Ripensia, reunită la Baza II – UPT: GALERIE FOTO. Petruescu: ”Cert, ne mai dorim un portar și cel puțin câte un jucător pe compartiment”

  1. Relu spune:

    Mult succes vă doresc! ❤💛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + 8 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: