La noianul nespus al bunurilor de larg consum comercializate în neştire în spaţiul public, prin contrast, dispariţia de pe piaţă a unei cândva foarte populare publicaţii tipărite este totalmente de deplâns, însă întrutotul un „semn al vremurilor”, exacerbând tendinţele potrivnice cuvântului scris pe suport imprimat. Ar fi aşadar bani şi-n continuare pentru producerea tuturor cele inventate de om, dar pare-se tot mai puţini pentru menţinerea brumei ziarelor de pe tarabe, fie chiar şi cu peste 99 de ani de activitate în spate, caz al „Gazetei sporturilor”.
Acestea fiind zise iar paguba constatată – contracurentul raportat la presa scrisă având şi acesta intensitatea sa, deşi scăzută în comparaţie cu asediul făţiş şi tot mai avântat împotriva presei tipărite ori digitale cu adevărat libere şi independente, din care „Gazeta sporturilor” nu făcea nicidecum parte, cert este însă că încă o marcă românească de tradiţie şi-a găsit sfârşitul de o manieră nedorită, iar la fel de clar este că închiderea neanunţată în prealabil a ediţiei imprimate a avut prin efectul său surpriză forţa bumerangului lovindu-i pe cei care, având în trecut la îndemână potenţa cuvântului scris, au preferat să-ntoarcă privirile la torpilarea rând pe rând a atâtor şi-atâtor alte mărci româneşti, torpilări cel puţin cusute cu-aţă albă, dacă nu de-a dreptul cu premeditare ticluite, ca parte a unui complex plan, absolut deloc întâmplător.
Nu mi se poate-ntâmpla şi tocmai mie, este întotdeauna clişeul superficial mental al ignorantului preferând să-nchidă ochii, cum că nu l-ar privi, deşi având la dispoziţie arsenalul luării reactive de poziţie, într-atât de potent sub forma cuvântului scris, lăsat însă cu lenevie intelectuală şi comoditate de-o parte, din conformism şi câte şi mai câte altele, de către autoproclamaţi „eroi ai presei sportive” şi-n general şi-ai „dreptăţii şi adevărului” prin ochii lor, „eroi” sub umbrelă de trust străin, pe când varii mărci autohtone picau precum popicele sub tăvălugul indus pe de-o parte atât de „măsurile” susţinute în scris cu zel şi din redacţia în speţă, pe de altă parte inclusiv de multinaţionale invariabil profitoare şi căzând mereu strict în picioare în dezechilibrat inegale situaţii concurenţiale lipsite de orice dram de fair-play.
Se-ntâmplă de regulă ca următorul să fii tu, iar dat fiind privilegiul extraordinar de care au avut parte ziariştii implicaţi în publicarea cotidianului „Gazeta sporturilor”, onoare pe care însă n-au conştientizat-o la adevărata sa valoare printr-o responsabilitate pe măsură, trădându-şi de fapt menirea de căpătâi cu fiecare zi dată de Dumnezeu, s-a comis un sacrilegiu în numele unei entităţi recunoscute a presei scrise româneşti şi prin asociere a lumii arenelor, sacrilegiu căruia jurnaliştii în cauză, complăcându-se în compromisuri, i-au fost părtaşi şi complici, participanţi activi la săparea cu râvnă a gropii definitivate la 1 noiembrie 2023.
Este de deplâns sugestiva dispariţie a „Gazetei sporturilor”, dar nu-s absolut deloc de compătimit cei care acum pozează-n aşa-zise „victime” ale patronatului, ba chiar fără pic de căinţă şi smerenie din partea unui Cătălin Tolontan până şi titrând despre „adevăraţi eroi ai presei sportive”, consumându-şi demult întreg capitalul de credit pentru a mai crede mulţi cu-adevărat în lacrimile lor, şi nu doar că nu-i deloc cazul a avea câtuşi de puţină compasiune ori milă pentru autoproclamaţi „eroi” – eroi fiind eventual cel mult cei jertfiţi fără rost în conflictele prefabricate ale altora, ba dimpotrivă, de condamnat fiind din plin că au reprezentat parte a problemei şi nu a rezolvării sale atât în presa sportivă internă, cât şi în lumea arenelor din Carpaţi.
Pe de-o parte generând semnificative prejudicii credibilităţii presei sportive româneşti în întregul ei, asta dintr-un mănunchi de motive, altul trebuind a fi exemplul conferit din partea slujbaşilor unei mărci cu renume, vechime şi popularitate – astfel încât să fie demn de urmat, pe de altă parte contribuind la exacerbarea reflexelor nocive din arena internă – a cărei subiect al rândurilor „Gazetei sporturilor” era, iar cel mai tulburător în toată această implacabilă alunecare spre groapă a ţinut de faptul că jurnaliştii direct implicaţi erau absolut ferm convinşi, fără pic de dubii, că întreprind exact ceea ce-ar fi trebuit să întreprindă, diferenţa între percepţiile lor eronate pe drumul greşit pe care se cătase de multă vreme şi realitatea factuală obiectivă fiind tot mai semnificativă.
Limitaţi însă în măsura a ceea ce le dicta conştiinţa a îndeplini.
Pierduţi în detalii şi-amănunte pe căi de-a dreptul rătăcite – şi chiar nu mai vedeau pădurea din cauza copacilor, când de fapt beneficiau de forţa totuşi nepieritoare a cuvântului scris, dar şi de posibilitatea expunerii potentului subiect cu impact public şi societal ce ţine de lumea sportului, redutabil binom sub buricul degetelor lor, privilegiaţii cu trust „în spate” în slujba unei mărci de renume şi-au arogat însă luxul de-a nu se ridica nici pe departe la înălţimea cititorilor, iar asta nu în special datorită invocatelor ingerinţe în politica editorială a publicaţiei, ci mai ales datorită trădării deontologiei.
A fost o vreme – după accentuarea alterării spre degenerare a fenomenului fotbalistic intern şi prin intermediul mass-media de pe margine sub forma coborârii în derizoriu a mediatizării jocului în sine în favoarea disecării fazelor litigioase de arbitraj din meciurile primei scene, asta cu repercusiuni incalculabile în timp pentru climatul fenomenului, cu directorul defunctei „Gazeta sporturilor” în platoul TV al mult lăudatului „Procesul etapei”, de fapt cât se poate de controversatului „Proces” cu iz de bâlci, şi nu-i deloc întâmplătoare implicarea unuia şi aceluiaşi Ovidiu Ioaniţoaia ca moderator respectiv conducător de publicaţie de marcă – în care şi destui împătimiţi de pe margine au aplaudat încă la fel de ferm convinşi precum şi fără pic de dubii, aidoma jurnaliştilor care dădeau tonul, că totul ar fi întreprins ca la carte, vezi Doamne ce presă sportivă am mai avea la vârful ei, dulce-amăgire a celor preferând a se lăsa purtaţi de val, refluxul manifestându-se în bolta peste ani sub forma erodării ireversibile a credibilităţii ziaristicii sportive prin prisma „formatelor” creionate de către „campioni ai presei” pe adresa cărora erau nutrite vădite aşteptări, iar după ei, potopul!, erodare regăsită în reculul vânzărilor de dată recentă ale ediţiei tipărite, cu 27% mai mici în ultimii 5 ani, conform patronatului străin.
Numeroşi sunt într-adevăr factorii care au concurat la acest declin, iar şi tendinţele macroeconomice implacabile, cum la fel de-adevărat e că ampla activitate cotidiană a unui întreg colectiv redacţional se regăsea prea puţin în preţul de vânzare al exemplarului, 3,5 lei bucata, 4,5 la achiziţionarea Libertăţii „la pachet” cu „Gazeta sporturilor”, pe când în zilele noastre extrem de multe alte produse net mai nocive şi toxice pot fi cumpărate la preţuri semnificativ mai piperate, însă, în ceea ce priveşte ce ţinea strict de ziarişti, de menirea jurnalismului şi deontologie, au plantat sezonier încet şi sigur cât se poate de rele seminţe prin linia editorială inevitabil aidoma pişatului boului, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, îndesând umerii în coada cazmalei săpând groapa unei mărci renumite.
Iar când te căzneşti cu inconştienţă a săpa gropile altora, ceea ce „G.s” a înfăptuit cu sârg şi pe pilot automat în 2020, odată ce-şi rătăcise deja de-a binelea căile, erijându-se la rândul ei, într-o bolnăvicioasă cacofonie a circului mediatic, în „dădacă” a opiniei publice alimentată cu „naraţiunea oficială” a aşa-ziselor stări de urgenţă şi alertă, totul bineînţeles contracost din dările contribuabililor, alocate cu largheţe presei portavoce pentru a face orchestrat pe „Fratele cel mare” la urechea populaţiei al cărei ban era tocat înadins pentru ca ea însăşi să fie înfricoşată, sfârşeşti în cele din urmă a cădea şi tu în ea. Karmic.
Pentru cei care detectează cu luciditate semnele, linia editorială a publicaţiei de pe Dâmboviţa era încă din deceniul trecut cât se poate de făţiş străvezie pe falii ale tranşeelor înregimentate de corectitudinea politică şi promovarea întregului spectru al curcubeului curentelor „noii ordini” propăvăduite dinspre Apus – de fapt apus întunecat al unei întregi civilizaţii, în plus cu revărsări „eroice” dinspre „Libertatea” a unor interese colectiviste duhnind de la o poştă a manipulare, de parcă n-ar fi fost oricum suficient şi de-ajuns că atunci când tot deschiseseşi frigiderul te îngheţa înc-un titlu emanând maximele unor iluştri în viaţă precum alde Becali, Dragomir ori MM Stoica, pentru a ne limita doar la 3 mereu reciclaţi, ba te-gheţa la deschiderea aproape oricărei conserve încă o consemnare despre aceleaşi şi-aceleaşi FCSB, Dinamo, Rapid ori CSA.
Extrem de deranjant, teribil de plictisitor.
Şi nu-i deloc întâmplător că până şi cântecul de lebădă al ediţiei tipărite avea pe prima pagină a exemplarului din 1 noiembrie ditamai prim-planul rezervat aceluiaşi fotbal intern şi mai alterat postdecembrist inclusiv de către circul mediatic, dar nu orice fotbal, ci cu acelaşi FCSB principal exponent de faţadă, deşi subiectul era unul minor, cel al unei remize în absurditatea anormală a fazei grupelor Cupei României.
Ci doar ca o ironie a sorţii, cu ultimul hohot de râs tocmai pe adresa rătăciţilor tot mai nesinspiraţi, că titlul respectivei prime pagini a cântecului de lebădă al „Gazetei sporturilor” era taman „Octombrie roşu”, veritabilă baie de sânge pe Dâmboviţa la început de noiembrie.
Limitele erau demult evidente, iar pe măsură se şi furniza, furaje întru sfidarea inteligenţei publicului încă rămas fidel, deşi slujbaşii trustului erau ferm convinşi fără dubii că stăpânesc cât se poate de bine pârghiile cunoaşterii în profunzime a fenomenului sportiv, că ştiu şi pot pe măsură, când de fapt examenul final de maturitate fusese căzut în 2020-2021 de o manieră pe seama căreia nu trebuia doar sfârtecată legitimaţia de presă, dar impusă o autoizolare forţată la domiciliu, departe de ochii lumii înşelate.
Totalmente neruşinat şi neobrăzat în extrem a fost circul mediatic în inconştienta impetuozitate a alimentării fricilor populaţiei prin intermediul râşniţei „naraţiunii oficiale” a „măsurilor” propăvăduite în 2020, absolut deloc necesare dar eminamente vătămătoare şi cu efecte catastrofale dintr-o multitudine de puncte de vedere pentru întreaga societate, atât în planul sănătăţii publice cât şi, nu în ultimul rând, al economiei puse la zid, periclitată şi suferind hemoragia atâtor unităţi de producţie, vremuri în care n-a curs nicio lacrimă pe tiparul imaculat pentru soarta sectorului privat autohton, veritabilă victimă.
Ba mai mult, de parcă n-ar fi fost de-ajuns manipularea şi dezinformarea din 2020, în care şi „campioni ai presei sportive” au purtat de grijă băgător de seamă în necunoştinţă de cauză, opera urma a fi desăvârşită în 2021, atunci când aceeaşi mincinoasă „naraţiune oficială a sistemului”, canalizată prin intermediul circului mediatic, periclita cu-atât mai mult sănătatea publică, un autentic pericol public, şantajând emoţional suflarea sportivă, sub cele mai prefabricate pretexte parşiv ticluite, în direcţia adoptării serului din doză, cum că protegoniştii întrecerilor n-ar mai fi acceptaţi la start fără a fi aşa-zis „vaccinaţi”.
„Gazeta sporturilor” contribuind aşadar la rândul ei şi-n rândurile tipărite la împingerea lumii arenelor spre ac, un fel de agent de promovare de pe marginea fenomenului a „schemei de tratament” propagandistic etalată ca fiind „sigură şi eficientă, necesară pentru revenirea la normalitate”, iar modalitatea de îndemnare a competitorilor spre arma biochimică a fost abil învăluită în aceeaşi grijă mereu manifestată printr-o pârghie sau alta a „sistemului”, grijă pe liniile prezenţei la start a protagoniştilor şi a derulării în sine a întrecerilor.
Paguba majoră fusese deja produsă în 2020 şi prin intermediul „eroilor” şi „marilor campioni ai presei sportive”, aţâţând din pix fără pic de justificare temeri şi prejudecăţi lumeşti în sensul adoptării „măsurilor” totalmente detrimentale din absolut toate punctele de vedere pentru ceea ce însemna binele existenţial, iar timpul le va dovedi implacabil pe toate, fără a putea fi conştientizată magnitudinea consecinţelor în viitor ale încuviinţării absurdităţilor din urmă cu 3 ani, dar „eroilor” nu le-a fost de-ajuns şi-au ţinut morţiş să devină şi mai „eroi” în 2021 cu împingerea suflării sportive spre ac, eroare capitală după o greşeală monumentală, an de an, timpul urmând a le dovedi implacabil pe toate şi-n cazul aşa-zisei „vaccinări sigure şi eficiente”, la fel, fără a putea fi conştientizată magnitudinea consecinţelor în viitor ale aşa-zisei „campanii de vaccinare” din 2021-2022.
Ani în care, de parcă n-ar fi fost deja suficient că era oricum în pierdere de credibilitate şi turaţie, „Gazeta sporturilor” îşi scufunda braţele-n sânge nu doar până la coate, ci peste umeri, baie-n toată regula, pe seama necazurilor nespuse şi purtate-n tăcere, din pudoarea ruşinii, de-atâţia pătimiţi de pe urma „măsurilor” şi ulterioarelor înţepări într-atât de mult agitate cu iresponsabilitate şi inconştienţă de către circul mediatic de pe Dâmboviţa sub nasul opiniei publice, captivă fluviului rândurilor Bau-Bau, dar şi-alegându-se cu efecte adverse pe măsură.
Ori dacă instituţii mediatice au influenţat împingerea suflării sportive spre ac iar ulterior membri ai acestei comunităţi au pierit mult prea vremelnic şi subit de o manieră la prima vedere inexplicabilă, însă fără ca respectivele instituţii din circul mediatic să mai şoptească măcar un „pâs” pe seama unor decese absolut anormale şi nefireşti dat fiind cât de prematur se iveau, pentru a nu mai pomeni că anchete jurnalistice în toată regula ar fi trebuit de fapt demarate pe asemenea subiecte primordiale – ţinând de dispariţia unor tineri dintr-un sector al vieţii sociale cel puţin asociat la prima vedere unui stil de viaţă mai sănătos, atunci complicitatea şi culpabilitatea la soarta tragică a unor semeni este cât se poate de majoră.
Aspecte cheie în lumina cărora, de fapt, orice alte consideraţii legate de sfârşitul „Gazetei sporturilor” şi poalele-n cap între patronat şi redacţie pălesc totalmente-n semnificaţie. Iar dacă trustul care a pus lacătul ediţiei tipărite în pragul centenarului a exagerat referindu-se la „dezinformare” în reacţia jurnaliştilor publicaţiei, este responsabilitatea trustului, însă n-ar fi nici pe departe exclusă, la ceea ce-a emanat linia editorială a „G.s” cu-atât mai mult în ultimii 3 ani, când a căzut prin exmatriculare directă la judecata istoriei ultimul examen de maturitate în care şi-ar fi putut răscumpăra alte păcate, mai puţin detrimentale fibrei sociale şi sănătăţii publice, acumulate până-n 2020.
Discrepanţa fiind extraordinară între pe de-o parte răul public cu inconştienţă comis dinspre circul mediatic în 2020-2021 sub forma unor influenţe editoriale mai subtile sau făţişe care n-ar fi trebuit să uziteze de renumele mărcii publicaţiei pe post de lansator al unor îndemnuri şi poveţe fără acoperire argumentată justificativ în ştiinţa veritabilă, nu cea alimentată de interese oculte, iar pe de altă parte lipsa ulterioară de smerenie, pentru a nu mai pomeni de căinţă, a unor „celebri” autovictimizându-se în urma dispariţiei „Gazetei” tipărite prin autoproclamarea „adevăraţilor eroi ai presei sportive”.
Nici vorbă de „eroi”, doar o deşănţată neobrăzare prin asocierea cu un asemenea cuvânt, ci nişte trândavi intelectual în a trăda cu impunitate menirea jurnalismului sportiv, deontologia şi binele în profunzime al fenomenului pe care pretindeau că-l slujesc prin mediatizarea sa, găsind pretexte pentru a mima c-ar face „opoziţie”, într-o ipocrizie soră cu românul.
Unică victimă majoră fiind strict marca imprimată „Gazeta sporturilor”, care nu merita o asemenea soartă, urmaşii pătraşi dispariţiei ei de pe tarabe fiind nedemni continuatori ai unei tradiţii ce trebuia cu sfinţenie respectată, dar cam aşa se-ntâmplă în societatea curat-murdară a zilelor noastre, laşul care slugarnic stă echer la dispoziţia celor de la pârghii, manete şi butoane, invariabil sfârşeşte în cele din urmă în poziţia celui de care decidenţii se descotorosesc odată ce „maurul şi-a făcut datoria”.
Nu-i absolut deloc întâmplător că sportul românesc a decăzut postdecembrist pe fondul unei evidente amplificări invers proporţionale a circului mediatic folosindu-l pe-alocuri şi pe post de gaz turnat pe foc pentru balonarea neprincipială a unui tiraj artificial, gaz obişnuind totodată publicul cu sămânţa de scandal, iar atâtea şi-atâtea rele seminţe plantate-n timp s-au manifestat în cele din urmă, implacabil, cu efectul bumerangului. Pe adresa polului de referinţă al presei sportive tipărite din România, care n-a mai fost nici pe departe în ultimii ani buni ceea ce-ar fi trebuit să reprezinte, pe măsura longevităţii şi numelui publicaţiei, eventual poate doar în percepţia impetuoşilor ferm convinşi fără pic de dubii c-ar sluji cu-adevărat menirea jurnalismului, sportul pe care-l aveau drept subiect de mediatizat şi nu în ultimul rând cititorii încă trecând pe la chioşcurile de difuzare, şi care nu-şi merita coatele luate pe drumul spre dispariţie.
Existând aşadar o diferenţă esenţială între „victima” reală a inevitabilului adus cu forţa-n prezent pe 1 noiembrie 2023, ediţia tipărită a publicaţiei, şi pseudo victimele care n-au făcut rai din ceea ce-aveau, paginile de hârtie ale cotidianului, ba dimpotrivă, capac la toate drept ultime elocvente dovezi din cele mai neplăcute motive, s-au întrecut cu firea în a se înregimenta în 2020-2021 circului mediatic al influenţării populaţiei pe cele mai periculoase şi detrimentale căi, veritabile „pericole publice”, fără pic de căinţă însă şi smerenie măcar în ceasul al XIII-lea, aşadar după căderea lacătului greu peste aproape 100 de ani de istorie, asta prin spusele lui Tolontan, titrând despre sine şi colegii „adevăraţi eroi ai presei sportive”.
Incurabilitate fără scăpare, sau o altă dovadă a nivelului posedării inconştiente căreia i-a căzut pradă un segment al societăţii „corect politic formator de opinie”, şi-ntotdeauna ai nevoie în primul rând de „cozile de topor” dezinformate pentru o cât mai eficientă inducere în eroare a opiniei publice. Iar faptul că a fost înfăptuită cu-atât mai insistent şi slugarnic în ultimii peste 3 ani şi prin intermediul unei mărci autohtone cu nume, este cu-atât mai ruşinos pentru protagonişti, „spălarea pe creier” de care s-a dat dovadă dinspre „marii campioni ai presei sportive” de pe Dâmboviţa, sau mă rog, unii dintre ei, nefuncţionând în egală măsură pe seama cumpărătorilor bătând treptat în retragere, a căror inteligenţă era insultată.
Ce-i drept nu chiar în aceeaşi măsură precum a utilizatorilor versiunii digitale a mărcii, „refugiu” în repliere începând din 2 noiembrie, mostră a ceea ce poate fi mai nociv şi toxic în rămăşiţele aşa-zisei „prese sportive” a zilelor de pe urmă a creaţiei Dumnezeieşti pe pământ aşa cum o ştiam, omul natural. Ori cei în cel mai bun caz sintetizaţi genetic, cu „schema de tratament” ai cărei cultişti în scris pixelat au fost de-aproape 3 ani, doar un mutant degenerat al presei de-altădată ar mai şi putea zămisli, nici presă, nici mediatizare a sportului.
Nici măcar să-ţi bată ceasul pe 1 noiembrie, şi tot să nu tragi o cât de infimă concluzie adecvată, e semn al vremurilor cărora târâş respectivii îi supravieţuiesc. Căci e evident că nu le pune trustul ţeava la tâmplă să-i împingă pe-o linie editorială a degenerării conceptului de presă sportivă, anti presă şi pseudo sport.
