Progresul Gătaia, 100% în Seria a II-a din liga a V-a în Timiș. Bungău: ”Mi-am propus din start promovarea în D” Roșu: ”Am învățat din propriile greșeli”

Continuăm turul de orizont la încheierea sezonului de toamnă la vârful celor 3 serii ale Campionatului Județean Timiș prin a ne referi retrospectiv la parcursul unui lider cu procentaj maxim de puncte, CS Progresul Gătaia, autor a 15 victorii în tot atâtea etape din prima jumătate a întrecerii. 

Gruparea de seniori a Clubului Sportiv Progresul Gătaia se va bucura de pauza de iarnă din fotoliul de lider al Seriei a II-a din Campionatul Județean Timiș, după ce în ediţia trecută a pierdut promovarea în faţa celor de la Rapid Săcălaz. Progresul este unicul lider care a totalizat maximum de puncte după turul ligii a V-a județene, într-o serie destul de echilibrată până în etapa a X-a.  

Bilanțul vorbește de la sine, 15 15 0 0 75-12 45 puncte şi +21 la adevăr, așadar cu o medie de 5 goluri marcate pe meci dar subunitară în ceea ce privește cele primite, șapte dintre victorii fiind reușite în deplasare. 

Campania de promovare începea furtunos pentru Progresul, care făcea… progrese rapide, cu două rezultate identice, 5-1 acasă cu Uivar și în deplasare la Banloc, urmate de un galop de sănătate pe teren propriu, 8-2 în dauna celor de la United Bencecu de Sus. Mai apoi, un 0-4, așadar primul triumf fără gol primit, în deplasare la Liebling.

Au venit și altele fără a scoate mingea din propria plasă, 2-0 cu Petroman, 5-2 la Utvin, și din nou 2-0, și cu Pişchia, respectiv 3-0 în deplasare la Timişoara cu cei din Sânmihaiu Român. Un 3-1 cu ocupanta locului secund, Flacăra Parţa, iar mai apoi meciul cu cântec din Timișoara, la ACS Galaxy Electrometal, câștigat pe teren cu 1-3 conform scorului înregistrat în moment întreruperii partidei, în minutul 82, şi omologat la ”masa verde” cu 0-3, tot pentru cei din Gătaia. Șocant ceea ce s-a întâmplat atunci acolo, sub privirile multora, deloc de mirare cum s-a ”rezolvat” în cele din urmă ”situația” la Comisia de Apel, în cel mai pur stil românesc.

Urma o victorie acasă, 4-1 cu Unirea Cerneteaz, iar apoi scorul campionatului, 14-2 tot acasă cu cei de la Camaro Fibiş, dar și încă un 3-0 la ”masa verde” în deplasare la Jamu Mare, unde gazdele au rezistat doar câteva minute, ca apoi meciul să fie întrerupt de arbitru, dată fiind rămânerea celor de la Avântul în 6 jucători.

În ultimele două etape ale turului, alte scoruri categorice, un 8-1 contra celor de la ASO Deta II şi un 6-1 în deplasare la Stanciova, cu echipa Meget Remetea Mare.

Golgheter al echipei este Nicu Făgeţan, cu 21 de reuşite în numai 8 meciuri jucate, așadar cu o medie de aproape 3 goluri pe joc, la alte şase partide fiind absent motivat, cu responsabilități de serviciu.

Lotul de jucători îi reunește pe Cristian Simoneac şi Adrian Beldean – portari; Miodrag Ichim, Alexandru Grigoraş, Adrian Marchiş, Ioan Maranescu, Cristian Gavrilă, Petru Sadovan, Cristian Ismail și Branislav Ismail – fundaşi; Mădălin Semenea, Andrei Mîţu, antrenorul-jucător Adrian Bungău, Alex Olar, Eduard Codrean, Iulian Verdeş și Darius Apro ca mijlocaşi, respectiv atacanții Nicu Făgeţan, Ioan Mărgan, Levente Parvany şi Ioan Cocian. Antrenor jucător Adrian Bungău.

Preşedinte onorific al clubului este Raul Cozarov, preşedinte Mihai Verdeş, director executiv Manu Roşu iar medicul echipei, Melania Săndulescu.

Antrenorul-jucător Adrian Bungău ne-a răspuns la câteva întrebări…

– Ce v-a determinat să plecaţi de la Seceani şi să preluaţi echipa din Gătaia?

Adrian Bungău: ”Am fost contactat de Manu şi am acceptat, întrucât eu ştiam foarte bine ce condiţii bune am la Gătaia, dar nu pot să mă plâng nici despre locul unde am fost, căci şi la Seceani am avut condiţii bune, dar au plecat mulţi jucători la alte echipe şi nu am avut ce face. Și mai ales faptul că au ratat promovarea în ediţia trecută, iar acum nu îmi doresc să ratez acest obiectiv, pe care mi l-am propus de la început, de când am preluat această funcţie!”

– Progresul e unica echipă din ”Judeţ” care a acumulat un punctaj maxim…

A.B.: ”Da, este adevărat, dar încă nu suntem promovaţi, mai avem 15 finale de jucat. Chit că în această serie numai două echipe după noi mai luptă pentru supremaţie, să prindă locul I. Din punctul meu de vedere, am pornit perfect şi sunt convins că nu vom rata ceea ce ne-am propus. Pot spune ceva despre arbitrajele pe care le-am avut în tur?”

– Sigur că da, nimic împotrivă… 

A.B.: ”Vă spun cu toată sinceritatea că am beneficiat de arbitraje bune, iar pe această cale doresc să mulţumesc Comisiei Judeţene de Arbitri pentru prestaţiile echidistante din turul campionatului. Și sper ca şi în retur să avem numai cuvinte de laudă despre arbitraj!” 

– Apropo, legat de un anumit nivel, în acest caz al competiției. Ce părere aveţi despre acest campionat, comparativ cu liga a patra, unde aţi evoluat multă vreme?

A.B.: ”Eu zic că nivelul este scăzut faţă de anii anteriori, doar una sau două echipe din acest eşalon ar face faţă în liga a patra. Nu ştiu cum sunt celelalte două serii, din moment ce liderii au un avans foarte confortabil, de 9, 10, 11 puncte, dacă nu mă înşel. Înseamnă că este mai slab. Prin urmare, liga a patra este mult superioară ligii a cincea…”

Ne-a mai spus câteva cuvinte și Emanuel Roşu, directorul executiv al Progresului…

– Cred că acum nu mai rataţi promovarea…

E. R.: ”Da, am fost naiv în campionatul trecut, când am ratat promovarea pe mâna noastră. Am învăţat din propriile greşeli, dovadă fiind parcursul nostru foarte bun în actualul campionat. La sfârşitul turului suntem neînvinşi, am încheiat pe locul I. Și le promit tuturor locuitorilor din Gătaia că nu mai vom rata promovarea iar Progresul va juca din nou în Divizia D Timiș, în viitoarea ediţie de campionat”.

– Faţă de campionatul trecut au mai rămas puţini jucători, în schimb au venit jucători cu nume, care au evoluat la un nivel superior…

E.R.: ”Da, este adevărat! Au sosit Făgeţan, Marchiş, Codrean, Maranescu, Olar, Semenea şi nu în ultimul rând Adi Bungău, iar cu toţii pun umărul pentru a promova, alături de cei pe care îi avem din localitate şi din împrejurimi”.

– Acum sunteţi în vacanţă, dar când sunaţi adunarea pentru retur?

E.R.: ”Eu zic că e o binemeritată vacanţă, după care vom începe pregătirile la începutul lunii februarie şi probabil vom beneficia de un cantonament centralizat în străinătate sau la Băile Felix. Vom creiona programul jocurilor amicale în această iarnă, cu condiţia ca timpul să ne fie favorabil. În caz contrar, ne vom pregăti în sală. În încheiere, doresc tuturor românilor Sărbători Fericite şi un an mult mai bogat!”

Principali susţinători financiari ai clubului Progresul sunt Primăria şi Consiliul Local al oraşului Gătaia, precum și câţiva inimoși din localitate.

Ultimele rezultate din Seria a II-a în ”Județ”, pe coloana dreaptă a secțiunii Fotbal, rezervată clasamentelor și datelor tehnice. Iar retrospectiva va continua cu un nou episod… 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − cinci =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: