Tinerii elevi ai lui Dan Stupar la ACS Progresul Pecica, 10 titulari fiind născuţi cu începere din 2000, au stopat astăzi după-amiază seria de 3 partide fără înfrângere a nou-promovatei CSC Peciu Nou prin a răsturna scorul în ultimele 10 minute ale primei reprize a întâlnirii de la mijlocul turului Seriei 8 între vecinele ierarhice din jumătatea superioară, după ce timişenii deschideau scorul încă din minutul 2, „vulpoiul” rezervă Bozian înscriind şi el în prelungirile meciului din etapa a V-a pentru arădenii încă neînvinşi şi în aşteptarea Petrolului Ploieşti la mijlocul săptămânii viitoare, la startul grupelor Cupei României: 3-1 (2-1).
Deşi a început cea de-a treia deplasare în 5 etape exact cum şi-a dorit, Ioan Făndel înscriind pentru al doilea joc la rând după ce asigura vinerea trecută toate punctele primirii la Peciu Nou a celor din Cermei graţie unui 1-0, nou-promovata alb-verde a încasat în cele din urmă la Pecica tot atâtea goluri câte primise în primele 4 runde, punct final unei serii cu succese acasă şi un draw alb la Ineu.
Infiltrându-se înspre careul mic arădean la centrarea lui Bud în urma unui duel la minge câştigat în flanc cu Toma Bodri, Făndel a adus cu reuşita încă din minutul 2, cu toată opoziţia lui Zamfir, chiar primul gol al „verzilor” pe teren advers în Liga 3, după eşecul la debut cu 2-0 (0-0) în fief-ul orădenilor şi remiza albă din urmă cu două săptămâni de la Ineu, semne de bun augur în întâlnirea de la ora 17 de pe „Progresul” din Pecica, abordată de arădeni şi bănăţeni de pe poziţiile 4-5, la un punct diferenţă, în alunecare cu două trepte în urma succeselor de ieri ale Şoimilor Lipova şi Politehnicii Timişoara, ambele la zero în deplasare în propriile judeţe.
A avut însă şi runda a V-a un duel arădean-timişean, aşa cum aveau şi primele, pecicanii impunându-se la debut la Periam, apoi Şoimii la Lipova cu Politehnica, nu însă şi inăoanii acasă cu Phoenix Buziaş, 0-0, etapă a treia în care se înregistra şi-un Politehnica – CS Socodor 3-0, după care, în cea de-a IV-a, tocmai alb-verzii Peciului au salvat onoarea bănăţenilor, 1-0 acasă cu cei din Cermei, pe când inăoanii triumfau cu 2-0 la Carani iar Şoimii tot cu 2-0 la Lipova cu Avântul Periam.
Se strănseseră deja 4 victorii arădene faţă de cele doar două timişene, plus o remiză, iar cea de-a cincea a fost semnată de Progresul la Pecica, unde a răsturnat scorul în minutele dinaintea pauzei şi s-a desprins în prelungiri, prin „secundul”-rezervă Bogdan Bozian: 3-1.
Pecicanii rămânând astfel imbatabili dar şi urcând pe locul 2, tocmai înaintea primirii Petrolului Ploieşti miercuri la ora 14, tot în Cupa României mai având programate în această toamnă meciuri acasă în grupă cu Hermannstadt şi Corvinul.
Un moment aşadar cât se poate de bun pentru elevii lui Stupar, care mai au de jucat pe rând în turul de campionat la Carani cu buzieşenii, acasă cu Şoimii Lipova, la Timişoara cu Politehnica şi pe teren propriu cu FC Bihor, trei teste la rând cu „vecinele” din careul fruntaş al seriei vestice.
Primă clasată în grupa a II-a valorică a fazei play-out în campionatul trecut, aşadar a cincea la final, Progresul speră de astă dată la mai mult, alb-albaştrii fiind însă conştienţi că bunele rezultate acasă cântăresc greu în vederea conturării unei calificări, ori pecicanii risipiseră deja puncte în unica reprezentaţie pe teren propriu de până acum, 1-1 (1-0) în etapa a II-a cu inăoanii, semieşec şuntând seria aproape perfectă în deplasare, 3-2 la Periam, 1-1 la Cermei şi chiar 3-1 săptămâna trecută la Socodor.
Şi-au acţionat în consecinţă, Luca Bodri semnalând cu bara din minutul 25 că marcatorii arădeni etapă de etapă nu erau dispuşi să lase lucrurile aşa, zis şi făcut din ultimele 10 minute ale primei părţi, atunci când mai întâi Samir Borcea a egalat cu stângul la colţul lung, iar în minutul 43 tot el a şutat tot din stânga, unde era lansat în adâncime, întinzându-l pe Braşoveanu, a cărui respingere în lateral a fost urmărită de Alex Adamcsik, pe fază pentru 2-1.
Cu un procentaj 100% pe teren propriu, dublu victorioasă acasă în Liga 3, CSC Peciu Nou încasa în schimb primele goluri în repriza I în deplasările eşalonului terţ, premieră în cazul „verzilor” lui Gheju şi Fruşa de a ceda avantajul în acest campionat.
Alb-verzi aliniindu-se şi la Pecica în exact acelaşi 11 care începea acasă contra cermeienilor, echipa câştigătoare nu se schimbă, şi-anume Braşoveanu – Rosenblum, Mera, Matei, Buză – Bud, Gania, Ignea, Făndel – Giuricici – Enciu, răsturnarea rapidă de situaţie constrângându-i însă pe bănăţeni să schimbe ceva la pauză, Rosenblum şi Gania lăsându-le locul lui Radu şi Dobie.
Fără însă ca timişenii să-i mai surprindă din nou pe localnici, Făndel nemaifiind la fel de precis la o reluare din cădere, imprecizii în faţa porţii şi în cazul Progresului, cu veteranul Arsene prinzând cadrul doar dintr-o fază fixă.
Şi împrospătări de efectiv pentru ultimul sfert de oră, cu Wild şi Salka introduşi la pecicani în locul lui Luca Bodri şi Gomboş, care vedea cartonaşul galben la 1-1, nou-promovaţii alb-verzi răspunzând rapid cu Voroş şi Cristodulo, la schimb cu Făndel şi Giuricici, însă cel care era introdus pentru ultimele zece minute, Bogdan Bozian, în locul lui Borcea, avea să mai modifice tabela de marcaj.
Deşi se mai efectuau modificări pentru ultimele minute, Ţurcaş în avanposturile bănăţenilor, Fred Nortey şi Novac la Progresul, retras fiind veteranul căpitan Mirel Arsene, care în zadar a încercat să-l învingă pe junele Braşoveanu, respingându-i şuturile, iar tocmai Novac l-a ajutat pe Bozian în careu să-şi finalizeze incursiunea pe stânga după o recuperare, veteranul secund punând cireaşa pe tort în cel de-al cincilea minut de prelungiri, imparabil, lângă bară.
Braşoveanu se remarcase în câteva rânduri, dar nu mai avea ce face, 3-1. Premieră ca „verzii” să încaseze de 3 ori într-un joc din Liga 3, pe de altă parte pecicanii devenind astfel de departe cei mai prolifici marcatori ai seriei, şi nu doar neînvinşi, la acest capitol în rând doar cu liderul FC Bihor, învingător la Oradea cu 3-1 (2-1) de la 1-1 cu Socodorul, graţie lui Ban, Sergiu Jurj şi Militaru.
Bilanţurile lor, conform clasamentului actualizat al Seriei 8, de pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal, laolaltă cu rezultatele etapei a V-a şi programul celei viitoare, în care CSC Peciu Nou va juca tot în deplasare şi tot în judeţul Arad, în întâlnirea nou-promovatelor, la Socodor, după care acasă cu Phoenix Buziaş, din nou la nord, la Lipova, iar la finele turului pe „Comunal” cu „Poli”.
Dan Stupar a mizat azi la start pe Zamfir (născut în anul 2001) – Moraru (2000), Nasiru (2003), Gomboş (2005), Toma Bodri (2000) – Arsene (1989), Shiando (2003) – Răchită (2004), Borcea (2003), Adamcsik (2004) – Luca Bodri (2000).
În minutul 74, Wild (n. 1993) şi Salca (2007) luau locurile lui Luca Bodri şi Gomboş, iar Bozian (1987) a intrat din minutul 79 în locul lui Borcea, din minutul 86 intrând şi Novac (2006) şi Fred Nortey (2001), pe când portarul Burtic (2006), Matyus (2006) şi Bălaşa (2004) au rămas pe bancă. Pe banca de rezerve a oaspeţilor rămânând Sfetcu – Ureche, Ştefan şi Vlădic.