Liga a VI-a „Promoţie” Timiş: rezultate, marcatori

Sfârşitul săptămânii a adus o etapă de campionat şi în liga a VI-a de „Promoţie” Timiş. Schimbare de lider în Seria I a campionatului ligii a şasea de „Promoţie” după înfrângerea suferită de Inter Foeni la Tolvădia, în rest, fruntaşe victorioase, menţinându-se în continuare pe poziţie.

Seria 1

Lider a devenit Avântul Jamu Mare cu 25 de puncte, la egalitate cu AS Inter Foeni, despărţite la golaveraj. Pe locul trei cei din Cruceni cu 17 puncte.

Fostul lider Inter Foeni a cedat cu 1-0 în deplasare la Tolvădia, iar cei din Jamu Mare au câştigat acasă cu scorul de 5-2 în faţa celor de la Real Fibiş.

Partizan Diniaş – Pădureni 3-0 (0-0): Petru Tiberiu Popoviciu două goluri şi Ioan Maranescu.

Biled – Teremia Mare 3-0 (1-0): Nicu Bogdan (minutul 30) din lovitură de la 11 metri, Adrian Ghertan (79), Adrian Miculiţă (87).

*

Seria a II-a

Unirea Tomnatic, cu 31 de puncte, este în continuare lider, urmat de Şoimii Pesac cu 28 de puncte, iar pe locul trei Pobeda 2 Star Bişnov cu 25 de puncte.

Pindul Dudeştii Noi – Unirea 2 Tomnatic 1-3 (0-3): hat-trick Denis Chistrugă în minutele 2, 12 şi 35.

CS Şoimii Pesac – Cenei 6-0 (3-0).

Un „set la zero” reuşit de localnici, pentru care au marcat Victor Toma (două goluri), Alin Gaga, George Varga, Beniamin Drăgoi şi Levi Jarda. Întreaga echipă a dedicat victoria colegului Cristian Trăistaru, grav accidentat în meciul amical jucat cu Avântul 2 Periam şi care încă este nerefăcut.

Pobeda 2 Star Bişnov – Viitorul Igriş 3-1 (1-0). Pentru învingători au înscris Luis Teodorovici şi Sergiu Halai două goluri.

Unirea Grabaţ – Steaua Roşie 2 Variaş 5-1 (3-0): Cristian Buhaş două goluri, Raul Abi două goluri si Adrian Fiştea.

*

Seria a III-a

AS FC Chişoda conduce cu 40 de puncte, urmată de Srbianca Giuchici cu 35 de puncte, la egalitate cu Gruppo Select.

Atletico Timişoara – FC Chişoda 1-4 (1-2): Eduard Popescu respectiv Mihai Poştaru două goluri, Cătălin Stan şi Andrei Pop. Jocul s-a disputat pe terenul din localitatea Chişoda.

CS Timişul 3 Şag – CFR Timişoara 4-2 (4-0). Au marcat: Cosmin Goia două goluri, Denis Gavrilescu şi Gabriel Voicu, respectiv Denis Soare şi Asmir Redzepovic.

LPS Banatul Timişoara – AS Roma Florin Pădurean 3-5 (1-4).

Au marcat: Bice şi Blaga două goluri, respectiv pentru învingători Sein, Romanciuc, Niţă, Ionescu şi Calotescu.

De menţionat că ocupanta locului secund, Srbianca, a pierdut la ASU Politehnica Timişoara cu 3-1.

*

Seria a IV-a

Olimpia Darova conduce cu 39 de puncte, pe locul secund Olimpia Bucovăţ cu 34 de puncte iar pe trei Ohaba Forgaci cu 34 de puncte.

AS Olimpia Darova – CSC Boldur II 10-0 (5-0): Gabriel Roşu 3, Alex Voicu 3 goluri, Mişy Bejera două goluri, Alin Ciobanu şi Ivan Cut.

AS Avântul Căpăt – AS Steaua Roşie Stanciova 1-3 (0-2): Cosmin Codrean două goluri şi Raul Hantea unul pentru „zvezdaşi”.

Rezultatele tehnice şi clasamentele la zi, pe coloana datelor secţiunii Fotbal.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Promoţie și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 3 = zece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: