„Promovarea” bulgarilor, motiv de „împăunare” a conducerii AJF Timiș. Comitetul Executiv pune la cale o Adunarea Generală. ”Cu lupa pe ei…”: LIII

La ediția 53, Observel constată cum campionatele și mini-campionatele sunt pe cale de a se încheia, fotbalul, cu mic cu mare, urmând să tragă curând „cortina” peste cel mai controversat sezon al tuturor ligilor, pe care federalii de la Casa Fotbalului l-au „gestionat” într-un mod… original. Patentat! Conducerea posibil ilegală de la AJF Timiș are, cică, încă un motiv de „mândrie”: după ce a „promovat-o” pe Avântul Periam fără vreun meci de baraj și fără să încheie un campionat complet, acum a venit rândul bulgarilor de la Pobeda Dudeștii Vechi să promoveze, după ce au câștigat parodia de mini-campionat organizat pe repede-nainte, la ordinul Nașului mare de la FRF!

„Nașu’ mare” încă mai face jocurile

Sigur, bulgarii n-au nicio vină. Ei măcar au jucat și au câștigat o dublă de baraj! Au profitat de acest „sistem” de promovare scos din joben de mințile „luminate” ale oamenilor lui Răzvan Burle(ște)anu!

Problema e că, dacă stăm bine și ne gândim, stadionul pe care se joacă la Dudeștii Vechi, dar mai ales vestiarele, nu îndeplinesc deloc condițiile regulamentare de licențiere impuse unei divizionare de Liga a 3-a.   

Mai mult decât atât, Pobeda Star Bîșnov este o ASOCIAȚIE CLUB SPORTIV (ACS), adică momentan este doar o asociație și trebuie să își modifice statutul în CLUB SPORTIV afiliat FRF, cu Certificat de Identitate Sportivă (C.I.S) eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului. Plus celelalte documente legalizate. Și nu vedem cum s-ar putea remedia situația până la startul noului sezon, probabil undeva pe la mijlocul lunii august, dacă nu vor apărea surprize.

Suntem convinși că entuziasmul promovării se va stinge rapid și noiamul de probleme aferente vor începe să iasă la suprafață! Și atunci să-i vedem pe localnici, „mânați” din spate de ajefiști, cum se vor descurca. Când vor începe să adune „cifrele” pentru jocurile de acasă, pentru deplasările mult mai lungi, pentru contractele jucătorilor, taxele la ANAF, pentru întreținerea și modificarea semnificativă a stadionului și vestiarelor! Abia atunci va începe tragedia și durerile de cap ale autorităților locale. Poate mizează pe sponsorizări din diverse surse, pe sprijin politic județean, nu știm. Cert este că, nici organizatoric, nici sportiv, bulgarii nu credem că sunt pregătiți pentru a face pasul. Cam miroase a… plesneală, iar viitoarele rezultate din Liga a 3-a vor demonstra dacă Observel a avut sau nu dreptate. Sincer, n-aș vrea să am! De aceea le doresc bulgarilor succes și să reușească să supraviețuiască!

Trecând însă peste aceste probleme, care acum sunt ale lor, bulgarii le-au pus pe tavă celor „mai buni împreună”, alias „găștii cât o țară” un motiv de a se bate cu cărămida-n piept că în mandatul lor au promovat două „campioane județene”!!! Sigur, nu vor menționa absolut nimic despre modul aproape fraudulos în care s-a petrecut acest fapt, că doar ei sunt obișnuiți cu astfel de activități, ce frizează penalul.

În schimb, „băieții cică deștepți” de la AJF și-au atins obiectivul: acela de a mai duce un vot sigur pentru federalii de la putere în perspectiva Adunării Generale de alegeri de la FRF!!! Aspect care vine „la pachet” cu unele beneficii financiare (delegări) pentru Romeo Malac & Co.

Prima dovadă de „împăunare” cu munca altora, că în afară de a sta la poze și la mesele festive ei n-au făcut DE FAPT nimic pentru nou-promovați, este convocarea Comitetului Executiv după aproape un an de zile de „tăcere”!! Ultimul Comitet Executiv a avut loc pe 17 iulie 2020, când a „înghețat” Liga a 4-a și s-a luat act de demisiile lui Alexandru Nagy și Alexandru Dumitrașcu! De atunci, liniște totală la Comitetul Executiv, toate cele curente fiind operate exclusiv de Comitetul de Urgență, alias „cei patru mușchetari” care au „speriat” Timișul – Malac, Ghiciulescu, Trancă și Poclid!

Doi „titani” ai fotbalului timișean, preș-ul Romeo Malac și prietenul de-o viață, șef la „competiții”, Alexandru Dumitrașcu, într-o postură caracteristică de… „știe tot”

Acum, însă, după promovare, au prins oarece curaj și au convocat Comitetul Executiv pentru 26 mai. Porumbeii voiajori”, știți deja, cantonați sub ștreașina de pe str. Pop de Băsești nr. 43, „ciripesc” cum că ar exista în aer intenția de a convoca Adunarea Generală ordinară pe 26 iunie.

Sigur, dacă se va adeveri informația, atunci vor fi cele 30 de zile statutare pentru convocarea unei Adunări Generale ordinare, doar că, așa cum ne-au obișnuit, în acest caz, îi vor lipsi pe membrii afiliați de posibilitatea de a face orice propunere de subiect pentru Ordinea de zi!!!

Spune Statutul AJF la Art. 25, alin. 2: „membrii AJF pot face propuneri pentru ordinea de zi a Adunării Generale ordinare. Propunerile se transmit în scris secretarului general al AJF cu 60 de zile înainte de data stabilită pentru desfășurarea Adunării Generale, iar acestea vor conține și o scurtă motivare pentru care se solicită includerea în ordinea de zi”.

Mai exact ar putea fi încă o situație de desconsiderare a drepturilor membrilor afiliați, care, în accepțiunea conducerii AJF Timiș sunt doar o turmă care trebuie mânată într-o direcție avantajoasă pentru „gășcari”!

De ce ar face această manevră? Păi, așa cum ne-au obișnuit deja cu stilul „pe repede-nainte”, ca să nu fie cumva acuzați la Adunarea Generală de alegeri din februarie 2022 că în mandatul lor au organizat o singură Adunare Generală ordinară! „Cămeșile… negre” speră astfel să treacă neobservată activitatea lipsă din ultimul an și jumătate și să pună „batista pe țambal”!

Suntem curioși dacă și mai ales cum vor proceda în privința celor trei ex-membri ai Comitetului Executiv, doi demisionari și unul incompatibil, care nu pot fi schimbați decât de către Adunarea Generală!!! La această oră cvorumul Comitetului Executiv este pus în pericol din cauza celor trei, orice absență a mai mult de 2 (doi) membri conducând la cvorum nestatutar! Și implicit la ilegalitatea oricărei decizii! De urmărit aspectul!

Observel a pus „Lupa” și pe pseudo-competițiile amicale de primăvară, care țin loc de Liga a 5-a și Liga a 6-a! Și ce a constat? Că sunt delegați la meciuri cam aceiași! Iar dacă ar fi să ne luăm după „instrucțiuni”, atunci cei delegați ar trebui să fie vaccinați, să fi avut boala sau să aibă un test recent negativ. Prin boală a trecut, de exemplu, vicepreș-ul Ionel Poclid, care nu se mai „satură” acum de meciuri primite etapă de etapă, fiind pe podiumul încasărilor din baremuri ale mini-edițiilor (860 lei), după vicepreș-ul Ciprian Trancă (920 lei) și ultracompetentul pensionar MAI, Iosif Mânecan (890 lei).

Majoritatea brigăzilor sunt vaccinate, iar cine nu intră în cele două categorii, dar dorește să fie delegat trebuie să suporte din buzunarul propriu costul testării, deoarece AJF NU MAI PLĂTEȘTE TESTĂRILE OFICIALILOR, așa cum a promis la reluarea pseudo-campionatelor pe repede-nainte!!! E cam goală vistieria! Și managementul strălucit al „ilegaliștilor” nu se dovedește a fi în stare să „alimenteze” contul AJF!! Așa că, până-i mai prinde o dată pe afiliați pentru înscrieri în ediția 2021-2022, cu taxele aferente, „gășcarii” au decis să strângă cureaua. Pe principiul om vedea noi mai apoi!

Faptul că nu se țin de cuvânt nu mai este deloc o noutate, „cămeșile… negre” având la această oră destule antecedente în acest sens în trei ani de activitate. Problema e ca și afiliații să ajungă să înțeleagă o dată pe cine au fost „îndemnați” să aleagă la conducere în februarie 2018 și, dacă au o urmă de minte limpede, să nu mai repete greșeala! Pentru că „gășcarii”, cu tupeul maxim care-i caracterizează, vor pretinde un nou mandat la următoarea Adunare Generală de alegeri, chiar dacă realizările lor din perioada cât au condus fotbalul timișean tind spre zero.

Vă reamintim că au promis transparență totală și ce au „oferit” în schimb? O „transparență” cosmetizată să-i avantajeze și să le ascundă incapacitățile manageriale! Cu excepția rezultatelor introduse destul de repede, în rest totul a rămas la fel. Mai nimic actualizat.

Au promis că nu vor mai taxa juniorii! Să ne spună conducerile cluburilor de juniori dacă s-a întâmplat așa ceva sau au plătit taxe!

Au promis că reorganizează arbitrajul și vor promova arbitri în ligile naționale! Rezultatul acestei „reorganizări”? Un arbitru și doi asistenți în Liga a 2-a, unul fiind vicepreș-ul Raul Constantin Ghiciulescu, care știm cum a ajuns și cum se menține în lotul de Liga a 2-a, respectiv un arbitru și patru asistenți în Liga a 3-a. Adică nu cum figurează în mod eronat și pentru dezinformare pe site-ul oficial al AJF Timiș, ci așa cum apare pe site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor! Performață adevărată, monșer!!!

Și acestea ar fi doar câteva aspecte pe care nu ar trebui să le uite membrii afiliați și să nu „muște” la viitoarele „oferte” gen plase de poartă, mingi de joc sau rânduri de echipament, „oferite-n dar” de generoșii ajefiști… dar care miros cam mult a mită electorală. De ce? Pentru că timp de trei ani astfel de gesturi au lipsit cu desăvârșire și e mai mult decât posibil să apară exact acum, înaintea alegerilor. Pură coincidență domnilor! Prietenii știu ce spun!

P.S.: „Ceasul” ticăie și 2 iunie se apropie!

Vorba lor, a „băieților”: Cum o vrea Dumnezeu!… Și Justiția, zic eu!

„Spectacolul” continuă!

Nene Iancule, vreo schimbare, monșer??… Niet! „Lupa tot la ei”!

Concluzia finală: respectarea statutului și a regulamentelor nu este opțională! E obligatorie!

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la „Promovarea” bulgarilor, motiv de „împăunare” a conducerii AJF Timiș. Comitetul Executiv pune la cale o Adunarea Generală. ”Cu lupa pe ei…”: LIII

  1. Nico spune:

    Nu isi are rost acest articol. In loc sa scrie lucruri frumoase si sa fie multumiti ca sa jucat cum sa putut pe timp de covid plus la Dudestii V3chi se va face totul cum trebuie. Administratia locala are putere si este foarte organizata si nu va lasa Pobeda la greu. Sa critici este foarte usor si aceste criticism nu va fi binevenit plus raspandaste numai rautate. Se pare ca domnul care a scris articolul are o problema cu Pobeda si AJF etc Probabil ca are o alta echipa in liga a 4 a ca si favorita dar care nu a promovat. Rusinica!

  2. Observel spune:

    Ca să clarificăm, nimeni nu are nimic împotriva Pobedei și am așteptat cu toții reluarea jocurilor. În articol se precizează că „bulgarii n-au nicio vină” și că au jucat. Problema pe care se pare că nu o sesizează mulți e la AJF, care nu a prelucrat bulgarilor Regulamentul de organizare a barajului de promovare/retrogradare emis de FRF. Acesta are o prevedere foarte importantă care spune că structurile sportive trebuie să aibă personalitatea juridică și Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS, nu de DJTS Timiș, cum are Pobeda. Dacă erau anunțați din timp, bulgarii puteau să-și ia măsuri de intrare în legalitate, dar conducerea AJF nu le-a spus nimic. ACS, din titulatura Pobedei, înseamnă Asociația Club Sportiv, cum figurează de altfel în CIS-ul de la DJTS. Sunt chestiuni de finețe care se pare că nu sunt accesibile multora. Care se găsesc însă să critice. Și văd paiul din ochiul vecinului, dar uită să scoată parul din propriul ochi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× cinci = 15

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: