Punct în memoria lui Roman Durigon: Chişoda – Peciu Nou 2-2

Greu ar fi fost de prevăzut aşa ceva înaintea returului dar iată că se întîmplă… FC Chişoda, pe-atunci ocupanta locului 2 în Divizia D Timiş, a ajuns la cel de-al cincilea joc fără succes din cele 9 ale returului, ca o consecinţă a pierderii motivaţiei prin desprinderea liderului CSM Lugoj, coborînd pe 3 după jocul de joi de la ora 18, ultimul al rundei a 26-a, 2-2 (0-1) acasă cu Unirea Peciu Nou, care, din contră, este la al 7-lea meci fără înfrîngere în 2012, cînd a înregistrat linia de clasament  9  3  4  2  12-10  13 puncte.

Unirea Peciu Nou: antrenorul Mihai Dorobanţu, la al doilea draw în retur acasă la o trupă de podium, după 1-1 la CFR

„Am dorit o reprogramare a acestui meci, pentru miercurea viitoare”, ne-a spus după remiza de la Chişoda antrenorul oaspeţilor, Mihai Dorobanţu (foto prima pagină), care a menţionat că „este un punct în memoria lui Roman Durigon, tatăl colegului nostru şi fost organizator de competiţii la echipă. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Miercuri după-amiază a fost înmormîntarea şi suntem alături de colegul nostru Ştefan Adrian Durigon, antrenor-jucător la Peciu Nou”.

Dacă oaspeţii din Peciu Nou au jucat pentru o cauză, în schimb amfitrionii au fost parcă la fel de letargici ca în ultima vreme, fotbalul practicat joi seară fiind o umbră palidă a celui cu care îi delectau pe spectatori unii ca Titi Varga ori Florin Bătrînu, prezenţi în asistenţă la partida de la Chişoda. Una care a magnetizat un public destul de… „interesant”.

Şi s-a încheiat 2-2 (0-1), Petruş egalînd pentru gazde cu un şut la colţul lung, la jumătatea reprizei secunde, din interiorul careului, iar Dochiţa egalînd din nou şi smulgînd un punct, cu capul, în minutul 90, din centrarea aceluiaşi Petruş.

A fost mai întîi 0-1, Bolovănescu marcînd în minutul 35, în urma cornerului executat de mereu tînărul Ionel Bărbosu, iar libero-ul Ciumacenco înscriind pentru al doilea joc la rînd, 1-2, după o inspirată şi curajoasă cursă de la aproape 40 de metri.

„După scor, e bine, dar se putea şi mai bine, ce-i drept putea fi şi mai rău. Am ratat şi noi, şi ei, dar am fost egalaţi în minutul 90. Bineînţeles, arbitrii şi-au făcut datoria şi îi transmit salutări domnului asistent Parlea, căruia probabil i-a bătut soarele în ochi, sau poate suntem noi orbi şi dumnealui vede mai bine cum a fost cu golurile Chişodei!”, ne-a mai spus antrenorul Dorobanţu, adăugînd după un al 7-lea joc fără eşec în 2012, din 9, că „este foarte bine şi le mulţumesc băieţilor pentru dăruire şi efortul depus. Cred că e greu pentru toată lumea să se adapteze la această schimbare bruscă de vreme dar nu este uşor să joci pe căldură şi joi seara, şi sîmbătă de la 11. Avem cu Timişul Şag…”

„Nu meritam mai mult decît un egal, jocul lasă de dorit”, ne-au spus cei de la Chişoda, dezamăgiţi că au rămas şi fără Berceanu, care, după ce a comis un henţ, a primit cartonaş roşu pentru înjurarea arbitrului, în ultimele faze ale partidei. Ceea ce înseamnă suspendare la ora deplasării de sîmbătă, la ora 11, la Lugoj…

Au arbitrat Neagoe – Parlea şi Damaschin.

Chişodenii vor evolua apoi joi 10 mai, de la ora 18, acasă cu FC Marcel Băban Jimbolia, într-un meci devansat din runda a 28-a. Dar mai întîi un derby de podium, la Lugoj, sau ce-a mai rămas din el…

FC Chişoda: Sîrbu – Vasîncă, Gavriluţă, Viţan, Berceanu – Petruş, Safta (Golea), Gherman, Rus (Udrea), Abu Lebda (Cobzariu), Dochiţa. Pe bancă: Szofran – Bulaichi.

Unirea Peciu Nou: Iuhasz – Hoţa (70, Ursu), Butnaru, Ciumacenco, Tănăsie – Bărbosu – Andrei Popa (Teslaru), Tunea – Văcărescu – Bolovănescu, Frenţ (60, Tripa).

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + cinci =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: