Radu Suciu, manager sportiv Ripensia Timişoara: „Analiza acestui joc ne va permite să evaluăm exact unde suntem acum faţă de proiectul nostru. Unii au fost individualişti, alţii au avut trac exagerat”

Radu Suciu s-a referit la multe faţete ale prestaţiei Ripensiei la conferinţa de presă după eliminarea liderului Seriei I din Campionatul Judeţean Timiş din optimile Cupei României, 0-3 cu Pandurii, vicecampioana României.

„În primul rând vreau să felicit echipa Pandurii, nu numai pentru victoria de azi, ci pentru tot parcursul echipei. În al doilea rând, deşi pare exagerat pentru unii, mie mi se pare că aşa cum s-a prezentat Pandurii, cu jucători obosiţi după meciurile din campionat şi cupele europene, cu unii jucători mai puţin utilizaţi, puteam să facem mai mult. Din păcate Ripensia n-a arătat astăzi ca o echipă deoarece unii au vrut să arate în manieră strict individualistă că pot juca mai sus, probabil că asta au vrut, iar alţii n-au reuşit să depăşească emoţiile, pe tot parcursul meciului. Sigur că la ceea ce am reuşit şi unde am ajuns, noi le putem trece cu vederea dar e păcat în primul rând pentru ei – deoarece pot mult mai mult”, a spus managerul sportiv Suciu (foto, la mijloc, încadrat de Cosmin Stan şi Ovidiu Olariu)

Suciu a deplâns şansa ratată într-o conjunctură favorabilă, de care nu s-a profitat într-o mai mică sau mai mare măsură: „3-0 sau 3-2 azi cu Pandurii nu este totuna! Dar eu cred că puteam obţine şi un egal şi chiar o victorie în conjunctura în care am prins-o pe Pandurii şi cum ne-am prezentat noi fizic, şi cum ştiu că poate să joace această echipă. Unii au fost prea individualişti, alţii au avut trac, n-au reuşit să fie lucizi, ca atare am văzut o primă repriză în care s-au acumulat toate erorile tactice posibile şi pe care le credeam corectate. A fost incredibil câte erori tactice s-au comis, la care dacă le-am contabiliza şi pe cele tehnice… Dar eu zic că a fost un meci foarte frumos şi de o parte şi de alta…”

Despre faptul că „Ripi” pune mingea jos, managerul sportiv a explicat: „Clubul a dorit ca echipa să joace un astfel de joc. Am adus jucători care să poată practica un astfel de joc. Nici eu n-aş putea să spun cum am reuşit acest lucru, nici preşedintele, cum s-a întâmplat acest lucru, dar noi asta am dorit şi s-a reuşit, evident, şi prin antrenamente, că-i obligăm să joace aşa, îi certăm când dau tare în minge. E foarte dificil însă mai ales când joci cu adversari de nivel superior să-i determini să facă acest joc.”

Suciu a fost tranşant în privinţa evaluării stadiului atins odată cu ceea ce a estimat a fi încheierea unei etape în parcursul echipei: „După părerea mea, la cald, dar cred că nu greşesc – s-a încheiat o etapă a parcursului Ripensiei. Analiza acestui joc ne va permite să evaluăm exact unde suntem acum faţă de proiectul nostru. Unii au fost individualişti, alţii au avut trac exagerat şi nu s-au ridicat în plan psihologic jocului, şi depinde de ei cum vor reuşi să depăşească situaţia şi să meargă mai departe. Le putem trece cu vederea ceea ce s-a întâmplat azi, poate sunt prea aspru dar viaţa merge înainte, iar proiectul e pe termen lung şi trebuie să facem paşi înainte: sper să continuăm cu aceiaşi jucători, să poată depăşi carenţele de azi. Dacă da, vom merge cu ei înainte, ceea ce îmi doresc foarte mult şi, sigur – mai trebuie jucători noi, însă nici nu putem să schimbăm o echipă întreagă, care să ştie să joace o partitură omogenă. Dorinţa noastră e să continuăm cu aceiaşi jucători!”

Despre nivelul valoric al lotului Ripensiei, managerul sportiv a spus: „Părerea mea e că avem un lot de liga a treia, deşi nivelul calitativ e foarte diluat iar diferenţele între liga a II-a şi a patra sunt foarte mici, ţin mai mult de condiţia fizică”.

Suciu s-a referit şi la educaţia fotbalistică de la baza piramidei sportului rege carpatin: „E o echipă care n-a jucat astăzi chiar ca o echipă, au fost unele faze frumoase, estetice, dar nu a fost un joc eficient. E o problemă de mentalitate la foarte mulţi dintre ei, o sumedenie de probleme mici: punctualitate, respect faţă de conducere, antrenor, lucruri care trebuie puse la punct pentru că nu există o educaţie la baza piramidei fotbalistice. O educaţie precară din toate punctele de vedere, educaţie fotbalistică. Avem un lot care ar trebui să fie aproape egal, care să permită o concurenţă ce generează progres, dar mentalitatea face ca unii să nu-i poată concura pe alţii. Până la un lot de 22-24 mai avem de muncit!”

Remarcînd că n-a observat cu acurateţe câtă lume a venit la meci, Suciu a explicat că „ţinând cont de ora disputării jocului nu puteau fi prea mulţi. Nu mi s-au părut a fi foarte mulţi!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: