Cel mai bine și-ar da seama fotbalul românesc cum stă cu adevărat prin prisma reprezentării internaționale, iar luna aceasta ”tricolorii” n-au prins barajul recalificărilor spre ”Mondial”, fiind depășiți în clasament de Macedonia, în vreme ce multipla campioană la zi în Liga 1, CFR Cluj, detașată în fruntea clasamentului elitei după o etapă din retur, a rămas tot cu un singur punct din 5 apariții într-o grupă abordabilă din cea mai modestă întrecere inter-cluburi a Europei, Conference League. Opt puncte avans au în schimb ”vișiniii” în fruntea primei divizii, cu numai 8 goluri primite în 16 runde și doar 6 puncte risipite în tot atâtea reprezentații, singurii fără remiză în Liga 1 și aproape siguri că-și păstrează avansul și după etapa a 17-a, dat fiind meciul acasă la încheierea rundei, luni seară, cu codașa fără victorie Academica. Programul etapei și clasamentul la zi în primul eșalon, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal. Dintre cele 32 de formații din grupele Conference League, doar Alashkert și Lincoln Red Imps au strâns mai puține puncte decât CFR, iar doar CSKA Sofia și Maccabi Haifa au înscris mai puține goluri – unul singur. Dar iată cum punctează cei de la Look Sport eliminarea campioanei României din faza grupelor nou înființatei Conference League, după înscrierea a doar două goluri în 5 partide…
CFR Cluj a pierdut al patrulea meci în grupele Conference League și al treilea consecutiv. De această dată, campionii României au cedat în Danemarca, 1-2 cu Randers. Rezultatul a consfințit eliminarea clujenilor din cupele europene
Culmea, CFR Cluj a început mai bine, dar proverbialul ghinion i-a privat pe ardeleni de un gol. În minutul 3, la unul dintre primele atacuri ale românilor, centrarea lui Camora a fost deviată de un adversar şi a căzut pe transversală.
Gazdele au răspuns prin Ankersen, care a ratat două ocazii în minutele 33 și 35. Și tot danezii au ratat prima ocazie imensă din repriza secundă, ăn minutul 52, când Egho l-a lăsat singur cu portarul pe Tibbing, dar acesta a finalizat modest, la colţul scurt, în plasa laterală.
Campionii României au răspuns, iar patru minute mai târziu Deac a executat bine o lovitură liberă, dar portarul Calgren a reușit să respingă chiar în ultimul moment din faţa lui Graovac.
Randers a reușit să deschidă scorul, în minutul 68, la o fază la care Camora a greșit decisiv după o centrare, iar Kamara a înscris de la câțiva metri. La această fază, fotbalistul gazdelor s-a aflat într-un ofsaid nesemnalizat.
Mai puțin de 10 minute s-au bucurat gazdele, pentru că CFR Cluj a reușit să restabilească egalitatea după doar 4 minute, când nou intratul Susic a centrat excelent, iar Deac a marcat cu capul.
A fost însă rândul danezilor să marcheze și tot după 4 minute, prin Priesenger, care a trimis o torpilă de la 30 de metri, iar Bălgrădean a plonjat târziu.
Până la final, CFR Cluj a mai amenințat în vreo două rânduri poarta gazdelor, prin Denis Alibec și Valentin Costache, fără niciun efect pe tabelă. Așa s-a scris istoria unui meci pe care campioana României era obligată să-l câștige pentru a mai păstra șanse la calificare, dar pe care l-a pierdut.
În celălalt meci disputat joi în Grupa D, Jablonec a remizat cu AZ Alkmaar, scor 1-1 (goluri Kratochvil ‘7 / Evjen ’44)
Au evoluat următoarele formaţii:
Randers: Carlgren – Kallesoe, Piesinger, Marxen, Kopplin (Bundgaard ’53) – Tibbling, Lauenborg (Hammershoj-Mistrati ’66), Johnsen, Ankersen (Onovo ’84) – Egho (Kamara ’66), F. Bundgaard (Kehinde ’46).
Antrenor: Thomas Thomasberg.
CFR Cluj: Bălgrădean – Manea (Susic ’71), Graovac, Burcă, Camora – Bordeianu (Sigurjonsson ’46), Boateng (Rodriguez ’84), Deac, Omrani, Debeljuh (Alibec ’71), Păun (Costache ’84).
Antrenor: Dan Petrescu.
Partida a fost arbitrată de scoţianul Donald Robertson, ajutat de compatrioţii săi Alan Mulvanny, Calum Spence (asistenţi) şi David Munro (rezervă).
Clasamentul Grupei D, înaintea ultimei etape: 1. AZ Alkmaar – 11 puncte, 2. Randers – 7 puncte, 3. Jablonec – 6 puncte, 4. CFR Cluj – un punct.
Ultima etapă programează, la 9 decembrie, la ora 19.45, partidele CFR Cluj – Jablonec şi AZ Alkmaar – Randers.
*
Tot Look Sport oferă reacţia lui Cristi Balaj după eşecul cu Randers: ”Facem transferuri, trecem la reorganizare”
CFR Cluj a pierdut în faţa lui Randers, în grupele Conference League, în deplasare, cu scorul de 1-2. Preşedintele Cristi Balaj a analizat confruntarea care a anulat, la final, orice şansă pentru CFR de a mai continua în competiţie şi după faza grupelor.
Conducătorul ardelenilor a afirmat, clar, că deja se iau măsuri şi se vor face mai multe transferuri în iarnă, dar şi în vara următoare. Vor pleca jucătorii pe care se consideră că nu se mai poate pune baza şi vor veni alţii, pentru un suflu nou.
„A fost un meci intens, pentru că la 1-1 speram. A venit acea lovitură liberă, iar când am văzut zidul… am fost surprins să văd că e gol. Am văzut acea breşă, dar nu mă aşteptam să luăm gol. Nu ştiu dacă meritam mai mult, dar cred că meritam un egal. Dacă era egal, puteam să ne calificăm şi după ultimul meci din grupă.
Arbitrajul a fost bun, nu vreau să vorbesc de asta, nu cred că la primul lor gol a fost offside.
Noi suntem o echipă pragmatică, nu facem spectacol, dar sperăm ca în următoarea campanie de transferuri şi din vară să facem o reorganizare. Sunt şi jucători care sunt în afara listei, care nu joacă, vom vedea cine vine şi cine pleacă. În iarnă şi în vară vom vedea ce schimbări vom face. Este o situaţie pe care am găsit-o când am venit şi vom încerca să rezolvăm.
Avem jucători pe care îi urmărim de o lună de zile, cu anumiţi jucători suntem în discuţii, vom vedea ce vom decide în final”, a declarat Cristi Balaj, la Pro X.
CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), de echipa daneză Randers, într-un meci din penultima etapă a grupei D a Conference League. Anterior, CFR Cluj a înregistrat trei înfrângeri şi o remiză (0-1 cu Jablonec, 1-1 cu Randers, 0-1 şi 0-2 cu Alkmaar), astfel că înaintea ultimei etape rămâne cu un singur punct şi va încheia grupa pe ultimul loc. În celălalt meci disputat joi în grupa D, Jablonec a remizat cu AZ Alkmaar, scor 1-1 (goluri Kratochvil ‘7 / Evjen ’44).