Răzvan Leucă preia Avântul Periam

O singură etapă din Liga 3 a stat Răzvan Leucă pe margine după despărțirea acum nici două săptămâni de CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după remiza galben-albaștrilor la Chișineu Criș, diseară urmând a conduce primul antrenament al unei alte formații din Seria 8, CS Avântul Periam, unde a preluat locul lui Sorin Bălu, care-l înlocuia la cârma echipei de pe ”Emilian Pavel”, practic o rocadă a antrenorilor la echipe timișene din grupa vestică.

Iar Leucă va reintra rapid în pâine, deja vineri la ora 17, cu ocazia etapei a șasea în C8, prima din a doua jumătate a turului în sezonul regulat, în care alb-albaștrii vor juca în deplasare la Carani, într-un alt duel direct timișean, al șaselea în 6 runde, cu nou-promovata CS Phoenix Buziaș, totodată vecină de clasament a Avântului, cu același punctaj, 4 din 15 posibile, dar elevii lui Cosmin Petruescu beneficiind de un golaveraj mai bun, pe când antepenultima clasată din Periam îl are pe cel mai modest al seriei, -9, cu nu mai puțin de 15 goluri primite în 5 apariții.

Răzvan Leucă a preluat așadar o formație în dificultate, care abia era salvată în primăvară de la retrogradare de Sorin Bălu, acesta ”moștenind-o” în rol de codașă fără victorie și decuplată de pluton spre sfârșitul toamnei trecute și caracterizând-o pe scurt înaintea acestui nou sezon în curs prin a semnala că ”sunt cu grădinița după mine”. Aceasta având un nou educator în persoana lui Leucă, al cărui prim meci acasă ca antrenor al Avântului, totodată primul din octombrie, este săptămâna viitoare cu o altă grupare din partea inferioară a ierarhiei, cea din Cermei.

La începutul anului 2022, pe când Avântul proptea de la distanță clasamentului final al sezonului regulat în C8, cu numai 5 puncte față de cele 14 ale penultimei clasate, din Curtici, ceea ce prevestea un play-out infernal pentru timișenii Periamului, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, cu Leucă pe banca tehnică, încheia aproape la fel de detașat, cu 7 puncte avans, în fruntea seriei vestice, câștigătoare cu bilanțul 16 12 2 2 36-12 a sezonului regulat tur-retur, ceea ce avea să se dovedească însă insuficient pentru ca galben-albaștrii de pe ”Emilian Pavel” să încheie pe primul loc și faza play-off.

Într-un puternic contrast cu parcursul notabil din campionatul de regularitate tur-retur, ”galbenii” Ghirodei câștigau o singură dată în 9 etape din grupa I valorică, tocmai la ultima apariție, când cedaseră deja șefia, cel mai adesea remizând, de 5 ori, și conturând o medie subunitară a golurilor marcate, doar 8, ceea ce îi lăsa la 3 puncte în urma dumbrăvițenilor înaintea rundei finale din play-off, în care doar au micșorat handicapul dar n-au răsturnat la loc ordinea ierarhică. Un 1-3 pe 13 mai pe ”Emilian Pavel” cu vecinii alb-verzi, în penultima etapă, a detonat întregul parcurs bun de aproape un sezon al galben-albaștrilor, redirecționați de pe locul 2 într-o semifinală de baraj cu câștigătoarea cărășeană a Seriei 8, nuca mai tare la primul hop spre Liga 2, în fața căreia ghirozenii n-au pierdut în returul de la Reșița, 1-1, dar nici n-au intrat în finală, campanie altfel notabilă dar încheiată din scurt, care, prin prisma reculului din play-off, nu i-a făcut mari favoruri antrenorului Leucă. După care în debutul noii campanii a înregistrat 3 victorii, o remiză și două eșecuri cu galben-albaștrii, marcatori de 14 ori în acele 6 apariții.  

Acum la începutul unui nou drum la cârma celei mai modest clasate timișene în C8 și în ediția trecută, și la ora actuală, Avântul fiind în cel de-al treilea sezon în Liga 3. O preluare în plin tur de campionat, după ce, în precedentul caz, Răzvan Leucă o prelua pe CSC Ghiroda și Giarmata Vii în pauza de iarnă din cursul ediției 2020-2021, de pe locul 6 din 10, cu bilanțul 10 4 3 3 16-17 15 puncte, încheind în aprilie anul trecut pe 5, cu 18 8 4 6 27-23 28 de puncte, a doua între timișene, la 3 puncte de podium, adică de CSC Dumbrăvița.

În prealabil, își lega activitatea, sezoane bune, de CSC Millenium Giarmata, antrenor-jucător al unei alte divizionare ”C” timișene, la un moment dat cea mai longevivă între grupările implicate în seria vestică a eșalonului terț.

Zilele acestea va fi stabilită și componența completă a staff-ului tehnic al Avântului, Radu Popa și portarul Paul Burtic asigurând sâmbăta trecută interimatul într-un 2-2 acasă cu CS Crișul.

La zi, suntem înaintea etapei a 6-a, care începe în septembrie, de la ora 17, și cu fostul derby arădean la vârf Lipova – Chișineu Criș, Șoimii venind în urma unei eliminări din Cupa României abia după reprizele de prelungiri de mâna buzoienilor lui Pustai, și continuă sâmbătă 1 octombrie de la ora 15, când ghirozenii vor juca la codașii din Cermei iar Pobeda la liderul reșițean, un inedit duel al primelor două clasate.

Programul rundei, ultimele rezultate și ierarhia la zi, pe coloana consacrată a datelor tehnice.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× patru = 12

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: