Rectorul Robu, viceprimarul Orza şi Chivorchian, dialog în ploaie

Nicolae Robu, rectorul Universităţii „Politehnica”, Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei, şi Gheorghe Chivorchian, preşedinte al Comitetului Director la club, au rămas la discuţii în trei vreme de aproape treisferturi de oră după încheierea jocului amical FC Timişoara – Vojvodina, feriţi de copertina băncii de rezerve de unde urmăriseră jumătatea a doua a meciului de sâmbătă.

În ciuda frigului şi a ploii de-afară, Robu, Orza şi Chivorchian au rămas de unii singuri pe stadion, mult timp după ce spectatorii şi echipele părăsiseră incinta, conversând la banca de rezerve. Abia la un moment dat s-au îndreptat încet-încet spre ieşirea din stadion, minute în care şi-au continuat discuţia, doar Orza fiind protejat de ploaie cu o şapcă cu cozoroc. De acolo, cu două autoturisme, cei trei oameni de decizie au plecat la hotelul Reghina Blue, în vederea continuării conversaţiei.

Săptămâna aceasta Consiliul Local a decis reducerea drastică a bugetului alocat sportului în anul 2011, în cadrul sesiunii ordinare de marţi, fiind vorba de renunţarea la peste 7 milioane lei în condiţiile în care municipalitatea are alte priorităţi, iar fotbalul şi clubul alb-violet nu au cum să fie feriţi de această „tăiere”. Ar fi foarte interesant de ştiut ce au dialogat Robu, Orza şi Chivorchian, nefiind exclus ca partenerii Consiliul Local şi FC Politehnica să cadă de acord asupra unui potenţial contract stipulând finanţarea clubului din bugetul local în funcţie de performanţele atinse.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − patru =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: