Remix

Auzim des expresii pe care nimeni nu le respectă, cum ar fi „continuitate” sau „stabilitate”. Echipa națională se află în fața a două partide decisive pentru a mai spera la o calificare la Campionatul Mondial din Qatar. Selecționerul Mirel Rădoi mai face și acum experimente, cel puțin în privința componenței lotului de jucători cu care va aborda aceste partide, deci nu putem vorbi de continuitate și stabilitate. Desigur, decizia îi aparține și nu sunt în măsură să comentez hotărârile sale, dar parcă mă încearcă o ușoară nedumerire. Încă o precizare, partida Germania-România va fi arbitrată de turcul Cakîr, cel care s-a compromis la meciul AC Milan-Atletico Madrid.

Nici la echipa națională U 21 nu este liniște. Selecționerul Florin Bratu l-a convocat la lot pe Radu Drăgușin de la Sampdoria, dar acesta a refuzat solicitarea, motivând că preferă să rămână să se pregătească cu echipa de club, doar că el nu prea evoluează în campionat.

Cea de-a 11 etapă din liga întâi a adus câteva noutăți: Leo Grozavu a părăsit echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, iar Mircea Rednic a fost numit antrenor la Dinamo. Dan Petrescu se plânge de programul încărcat al echipei CFR Cluj. Suprind neplăcut aceste lamentări, deoarece Dan Petrescu a evoluat ani la rând în campionatul englez, unde este o uzanță ca echipele să evolueze în trei meciuri pe săptămână.

Uvertura etapei i-a aparținut partidei CS Mioveni-FC Argeș, una modestă, chiar dacă la piteșteni au evoluat Latovlevici și Fatai, iar rezultatul de 0-0 vine în sprijinul afirmației. Arbitrul Lucian Rusandu s-a dovedit încă o dată că este unul slab. La partida Chindia-FCSB s-a grăbit să elimine un jucător de la gazde în primele zece minute ale jocului și le-a acordat oaspeților un penalty în ultimul minut de joc la un henț discutabil, hotărând soarta partidei.

Rezultatul partidei Dinamo-UTA a fost o afacere între jucători proveniți din vestul țării. Torje și Sorescu au marcat pentru Dinamo, iar MVP-ul partidei, David Miculescu, a înscris în două rânduri, egalând situația. Arbitrul Marian Barbu a luat două decizii hotărâtoare, ambele în favoarea dinamoviștilor: l-a eliminat pe Batha și a acordat un penalty. Și la Sfântu Gheorghe rapidiștii au condus cu 2-0, dar s-au văzut egalați în cele din urmă. Plecarea lui Leo Grozavu nu a produs nici un efect, gazdele nemaiconstituind echipa pe care o știam.

FC Voluntari își continuă marșul triumfal și a învins Farul, obținând a cincea victorie consecutivă. Gaz Metan Mediaș a visat cu ochii deschiși în partida de la Cluj cu CFR-ul, Yuri marcând primul gol al jocului. După pauză însă, gazdele au marcat două goluri și și-au asigurat victoria.

Mult așteptata partidă FCU 1948 Craiova-CSU Craiova nu s-a ridicat la nivelul unui derby. Ambele echipe au avut echipament în care a predominat culoarea albastră, fără ca arbitrul Adrian Cojocaru să țină cont de acest aspect. Au fost aruncate petarde și fumigene pe teren, fără ca cineva să se întrebe cum au fost introduse pe stadion. Victoria i-a revenit echipei CS Universitatea Craiova, o echipă mai experimentată, având și avantajul omului în plus.

În liga a doua, Ripensia a reușit un rezultat de egalitate în fața echipei Hermannstadt, o echipă cu pretenții la promovare. După partida Politehnica-Dacia Unirea Brăila, la cârma echipei timișorene a fost numit antrenorul Nicolae Croitoru. Nu vreau să comentez această decizie, dar vreau să reamintesc că atât Poli, cât și UTA au avut ele mai bune rezultate când au avut antrenori autohtoni.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 5 = patruzeci cinci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: