Sezonul de primăvară al campionatului Diviziei D Timiş a luat sâmbătă startul, iar patru echipe s-au prezentat cu antrenori noi faţă de tur, CSC Peciu Nou învestindu-l pe Sorin Gheju, care l-a înlocuit pe Daniel Rupa, plecat cu 5 etape înainte de încheierea parcursului de toamnă, Progresul Gătaia l-a numit pe Flavius Ion în locul lui Gheju, CSC Liebling l-a schimbat pe Cosmin Goia cu Alin Miclea, iar Gloria Moșnița Nouă pe Dan Roman cu Mircea Şchiopu. Care dintre ei au avut succes la „prima strigare”, mai jos, într-un succint tur de orizont peste etapa a 20-a din liga a patra judeţeană.
CSM Lugoj – AS FC Unirea Jimbolia 2-0 (2-0).
Liderul a închis conturile deja din primele două minute prin golurile marcate de ex-jimbolianul Adrian Cioată în minutul inaugural al sezonului de primăvară şi Beniamin Dobra în cel de-al doilea minut al returului. A fost una dintre cele 6 victorii ale formaţiilor gazdă, faţă de cele 3 ale oaspeţilor, localnicii înscriind un total de 17 goluri în cele 9 partide, iar vizitatorii 9.
La fluierul arbitrului Ionuț Lefter au jucat formaţiile:
CSM Lugoj: Gîrlea – Radak (cpt), Stoia, Roșie, Filimon, Mărmăreanu, Rus, Dobre, Cioată, Talpă, Kouraogo.
Antrenor Laczko Arpad.
Au mai jucat: Mihoc, Maier, Tamaș, Njifakue, Pefoura.
Rezerve: Popeţ, Ilan, Ghergheș, Pop.
AS FC Jimbolia: Miţucă – Cănuci, Dumitru, Gorgan, Covaci, Anton, Bubulici, Sera, Custuriu, Bursuc, Vânău.
Antrenor: Avram Rusu.
Au mai jucat: Şerban, Tiron, Bud. Pe bancă Marinca.
AS Steaua Roşie Variaş – CS Peciu Nou 1-2 (1-1): Adrian Boghian (min. 65), respectiv pentru învingători Ciprian Ștreangă (min. 38) şi Denis Bud (min. 76, din lovitură de la 11 metri).
În minutul 15, Marco Giuricici a ratat o lovitură de la 11 metri.
Variaş: Şimoneac – Titu, Erdmand, Florescu, Darius Buzdugan, Gabriel Voicu, Sîrbu, Râmneanțu, Forghici, Rațiu, Boghian.
Antrenor: Cosmin Belin.
Rezerve la start: Borta, Grigoraș, Cociu, Onțanu, Daian Jivan, Adrian Jivan, Axinte, Bădescu.
Peciu Nou: Braşoveanu – Rosenblum, Ştreangă, Matei, Szalkai, Francescu, Scutaru, Voroș, Giuricici, Făndel, Enciu.
Antrenor Sorin Gheju.
Au mai jucat: Paunchici, Olteanu, Poparadu, Denis Bud.
Pe bancă: Doboșan și Vlădic.
CS Progresul Gătaia – CS Sânandrei-Carani 1-2 (1-2): Florin Natanticu, respectiv pentru invingători Dan Silaghi și Deian Pecarov.
Au jucat formațiile:
Gătaia: Toth – Popovici, Gîtin, Danci, Ichim, Apro, Parvany, Chiticariu, Brădean, Natanticu, Radovan.
Antrenor: Flavius Ion.
Rezerve la start: Chinezoni, Hoffman, Cocian, Bolea, Gălan.
Sânandrei-Carani: Bota – Rus, Artimon, Vidican, Negruț, Hodiș, Radu, Birău, Pecarov, Silaghi.
Antreor: Narcis Petre.
Au mai jucat: Anagor, Roșu, Croitoru.
CS Timişul Şag – CS Millenium Giarmata 3-1 (1-0): Adrian Ungureanu (min. 1), Eric Pascu (min. 67), Octavian Drăghici (min. 90+2), respectiv Bogdan Moroșan (min. 40).
În minutul 50, oaspeții au solicitat o lovitură de la 11 metri pentru henț, dar tânărul arbitru Dan a lăsat jocul să continue. În minutul 85, Octavian Drăghici a ratat o lovitură de la 11 metri. Ca apoi, în minutul 90, Ungureanu să fie eliminat pentru două cartonaşe galbene.
Au jucat următoarele formații:
Şag: Cristian Toma – Periat, Marius Toma, Pascu, Podină, Banu, David, Briciu, Ungureanu, Bârză, Drăghici.
Rezerve la start: Culda, Palade, Siminicianu, Volosciuc, Ștefan, Costea, Bungău, Acheampong, Costescu.
Giarmata: Jigum – Ştefan, Capstrâmb, Gavruță, Mocanu, Vida, Marta, Onosă, Stoica, Contescu, Moroșan.
Antrenor: Vasile Luță.
Rezeve la start: Vlascici, Oprea, Glujdea, Boldovină, Coiov, Mihălceanu.
CSU Universitatea de Vest din Timișoara – CS Unirea Sânnicolau Mare 2-0 (2-0): Emanuel Pătrașcu (min. 5) și Ionuț Vucea (min. 41). Meciul s-a jucat pe terenul din localitatea Gottlob.
Au intrat în teren formaţiile:
Universitatea de Vest din Timişoara: Filip – Andreca, Bain, Contescu, Popa, Mihai Olariu, Cărăbaș, Florin Olariu, Ciobanu, Vucea, Pătrașcu.
Antrenor Vlad Bura.
Rezerve la start: D. Hotca, Balabuc, Laza, Popovici, Mosses, Bâte, Andrei, Turdean, I. Hotca.
Unirea: Hiticaș – Boboiciov, Olaru, Florescu, Csuy, Pârlăgeanu, Michi, Galea, Rusu, Crișan, Cozma.
Antrenor Crisi Contescu.
Au mai jucat: Tulcan, Moldovan, Manoliu, Gueye.
ACS Voința Mașloc – CSO Deta 3-0 (1-0): Răzvan Trandu (min. 25), Cosmin Saizu (min. 75), din lovitură liberă de la 20 de metri, şi Mihai Dragoș (min. 90+1), cu un șut de la 38 de metri.
Voința: Amarinei – Grunță, Gabără, Barburescu, Dragoș, Antim, Saizu, Crișan, Balint, Trandu, Sturza.
Antrenor Remus Steop.
Rezerve la start: Sîrbu, Gabor, Baban, Rus, Șerban, Flore, Epure, Lupulescu, Blenche.
Deta: Jianu – Rosuș, Pais, Grigore, Strați, Roman, Damian, Voin, Giurgiu, Grosu, Nanu.
Antrenor Ionuț Iacob.
Rezerve la start: Boboiciov, Iovănescu, Circa, Alex Rus, Iovițu, Nohai, Haiduc, Ardelean, Mihau.
CS Cocoșul Orțișoara – CS Progresul 1906 Ciacova 1-3 (0-1): Adrian Dan (min. 49, din lovitură de la 11 metri), respectiv Sergiu Iorgovan (min. 44), Andrei Luca (min. 63), și Andrei Laza (min. 89), direct din corner.
Au jucat formaţiile:
Ortișoara: Puiu – Ordog, Șchiopu, Lutsch, Motreanu, Moricz, Ciotu, Olar, Dan, Ursu, Ștefoni.
Rezerve la start: Hotvath, Dănilă, Borbel, Panta, Popovici, Balaci, Ungureanu.
Ciacova: Sabac – Marius Lazea, Stănilă, Năstase, Ciurariu, Doroftei, Ștefănescu, Andrei Lazea, Gînju, Tăbăcaru, Iorgovan.
Rezerve la start: Ciobanu, Gîltofeț, Jianu, Andrei Luca, Simion.
Gheorghe Chimiuc (antrenor Cocoșul): „Nu meritam să pierdem, dar fotbalul nu te iartă când noi ratăm și altul înscrie; așa am pățit astăzi. In final, echipa mai bună a câștigat! Le doresc succes în continuare!”
Cosmin Sușman (antrenor Ciacova): „O victorie muncită, după un joc foarte bun prestat de echipa noastră. Ne bucurăm că am reușit să ne luăm punctele înapoi după înfrângerea din tur.”
CSC Atletico Liebling – AS Avântul Topolovățu Mare 2-1 (0-1): Marius Semeniuc (min. 47), Mario Muscă (min. 61, din lovitură de la 11 metri), respectiv Sebastian Lobonea (min. 25, din lovitură de la 11 metri).
La fluierul arbitrului Bogdan Gheorgheoiu au jucat formațiile:
Liebling: Martescu – Vărzaru, Ștreango, Cătălin Pețiu, Semeniuc, David, Muscă, Căpățână, Cătău, Ovidiu Radu, Pîrjol.
Antrenor Alin Miclea.
Rezeve la start: Holca, Picek, Radu Pețiu, Chiorean, Faur, Ionașcu.
Topolovățu Mare: Schiop – Petrache, Băran, Herzac, Anișoreac, Dzițac, Todîrcan, Koritiak, Șultz, Lobonea, Aponsan.
Antrenor Alin Muntean.
Rezerve la start: Flavius Lazea, Pătraşcu, Cristescu, Mihuț, Tomici, Oprea, Raul Lazea.
Gloria Moşniţa Nouă – CS Comloşu Mare 2-0 (2-0).
Bogdan Andriuca, în minutele 15 și 40, a semnat victoria pentru noul antrenor Mircea Șchiopu, care a debutat cu dreptul.
Pentru învingători au jucat: Ilie Mercescu – Cristian Petric, Alin Cazimir, Cristian Melinte, Alex Cozo, Daniel Crişan, Denis Drăghia, Ionuț Pîrjol, Lucian Stoica, Alex Neag, Bogdan Andriuca.
Au mai intrat: Florin Matiş, Ovidiu Semeniuc, Răzvan Plopeanu şi Dan Roman.
S-a jucat pe terenul din localitatea Parţa. Iar CS Flacăra Parţa a stat în această primă etapă din retur. Programul viitor, al rundei a 21-a, şi clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.