Ripensia anunță învestirea lui Alexandru Pelici ca antrenor principal pe un contract de un an și jumătate, cu începere din 1 ianuarie 2019

Secund divizionara Ripensia Timișoara a anunțat astăzi numele noului antrenor principal, localnicul Alexandru Pelici, care va prelua formația din Liga 2 de la începutul anului calendaristic viitor, din 1 ianuarie 2019, pe o perioadă de un sezon și jumătate, conform celor punctate de clubul de pe Bega. Conform calendarului competițional, tehnicianul care a promovat anul acesta din prima în elită cu AFC Hermannstadt după accederea sibienilor în 2017 în Liga 2, ar urma să debuteze oficial pe banca galben-roșilor într-un meci considerat în deplasare contra concitadinei ACS Poli.

Alexandru Pelici, anunțat oficial de Ripensia

Ripensia devine astfel primul club timișorean care îi oferă lui Alexandru Pelici posibilitatea să activeze în orașul natal, primul tronson urmând a fi parcurs în cele 17 etape ale sezonului de primăvară. Dar iată anunțul lansat astăzi de gruparea din Liga 2: ”Alexandru Pelici va fi noul antrenor al Ripensiei. Tehnicianul în vârstă de 44 de ani a semnat cu gruparea roş-galbenă o înţelegere pe un an şi jumătate. Contractul va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019 şi va expira în vara anului 2020.

Pentru timişoreanul Alexandru Pelici este prima experienţă de antrenor în oraşul natal. În cariera sa, a pregătit formaţii precum Unirea Alba Iulia, CSM Reşiţa, Forex Braşov, Sticla Arieşul Turda, Voinţa Sibiu, FCM Târgu Mureş, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Bihor, FC Braşov, CS Mioveni şi FC Hermannstadt, echipă de care s-a despărţit de curând, după ce a promovat-o în prima ligă.

Aşadar, bine ai venit acasă, Alexandru Pelici! Îţi dorim să duci Ripensia acolo unde îi este locul!”

Ripensia inaugurează mâine de la ora 19 pe arena ”Dan Păltinișanu” etapa a XIII-a din Liga 2, în compania nou-promovatei AS FC Universitatea Cluj. Clasamentul la zi și programul rundei viitoare, pe coloana datelor tehnice.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sapte = 12

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: