Ripensia – ASU Politehnica miercuri de la ora 19 în Cupa României. Antonio Foale: ”Sper să încheiem setul mâine, să fie 6-1!” Florin Lazea: ”E important pentru recăpătarea încrederii înaintea jocurilor din Liga 2, căci victoriile aduc victorii”

Între două meciuri de campionat, pentru Ripensia sâmbătă de la ora 11 acasă cu CS Balotești iar pentru ASU Politehnica duminică de la 11 la nou-promovata din Ploiești, două dintre secund divizionarele din Timișoara se înfruntă miercuri seară pe arena ”Dan Păltinișanu” în tentativa de a intra în 16-imile Cupei României, într-o reeditare în întrecerea eliminatorie a altor dueluri directe ale rivalelor locale urcate una după alta în acest deceniu în Liga 2 de la nivelul Campionatului Municipal. Ripensia și ASU Politehnica s-au întâlnit pe parcurs, inițial cu caracter amical iar apoi atât în Divizia D Timiș cât și în eșalonul secund, dar și în ”Cupă”, un nou episod al confruntărilor directe fiind programat miercuri de la ora 19.

Joc abordat de clubul organizator Ripensia după ratarea de puțin a victoriei la ex-liderul din Snagov, remiză echivalând totuși pentru roșu-galbeni cu stoparea unei serii de 3 înfrângeri, pe când ASU Politehnica se va alinia din nou pe ”Dan Păltinișanu” în urma eșecului consemnat duminică după ora 21 pe același gazon, 2-3 (1-2) cu FC Argeș.

Mai este până la duelul pe puncte din campionat al celor două cluburi situate înaintea etapei a VII-a în jumătatea inferioară a ierarhiei Ligii 2, cu câte 3 înfrângeri fiecare și despărțite de două locuri dar și două puncte, în favoarea lui ASU Politehnica, gazdă în partida tur din runda a 12-a, de la mijlocul lunii viitoare, dar până atunci care pe care în turul 4 al Cupei României, miercuri seară, pe ”Dan Păltinișanu”, cu Ripensia în calitate de gazdă.

Aspect la care a făcut referire astăzi după prânz și antrenorul secund al ”violeților”, Antonio Foale, locțiitor de moment în conferința de presă al principalului Cosmin Petruescu: ”Mâine suntem oaspeți dar noi ne simțim oriunde ca și acasă, nu doar pentru că îi avem aproape pe suporteri, mulți în susținerea noastră, dar așa și simțim. O să fie un joc disputat, între două echipe timișorene, cea a Ripensiei cu un antrenor bun, cu mare experiență, și cu jucători buni, o combinație bună între cei mai în vârstă și tineri, și a noastră, suntem 100% pregătiți având în vedere că tot lotul este la dispoziție, și-au revenit cu toții, sunt sănătoși, și este foarte important pentru noi să putem conta in corpore pe întregul lor, la oricare dintre ei. A revenit inclusiv Poparadu! În jocurile oficiale este 5-1 pentru noi, cu 4 victorii în cele două campionate, de D și B, și sper să încheiem setul mâine, să fie 6-1…”

Întrebat în privința formulei de start pentru meciul eliminatoriu, după ce în primele 6 etape 14 au fost titularii aliniați de Cosmin Petruescu, ultimul intrat în această acoladă fiind Bedea, duminică, secundul Foale a glumit prin a semnala că ”pentru etapa trecută a fost Marvin pe afișul de meci dar n-a fost nici în lot, așa că vom vedea, dar neîndoielnic Cosmin Petruescu va alege mâine cea mai bună echipă pentru obținerea victoriei”.

Dalin Munteanu, tânărul goalkeeper cooptat în această vară de ASU Politehnica tocmai de la Ripensia, a admis tocmai în acest sens că partida de miercuri este una ”specială pentru mine, căci îmi reîntâlnesc foștii colegi, iar Ripensia mi-a rămas în suflet, mi-a oferit debutul în Liga 2, dar de două luni îmbrac triocul alb-violet, căruia mă dedic 100%, iar mâine, în cazul în care voi putea să joc, voi da tot ce voi avea mai bun pentru a învinge și a accede în turul următor. Din păcate, în scurta mea carieră de până acum am întâmpinat mai multe probleme medicale, însă mulțumesc lui Dumnezeu că sunt bine și mâine sunt 100% sigur de un rezultat bun. Mă simt extraordinar la ASU Politehnica, am fost primit foarte bine, și le mulțumesc tuturora că m-au ajutat să mă acomodez foarte bine. Am mare încredere în colegi, că vor da totul să câștigăm! E benefic să pot juca, nu vreau să mai comentez ce-a fost, e trecut, ceea ce contează e ca în momentul când voi primi șansa de a juca, să dovedesc că sunt un component de bază și că îmi pot ajuta echipa spre victorii!”

Florin Lazea a spus apoi la rândul său că meciul din Cupa României cu Ripensia este important pentru a ”ne recăpăta încrederea înaintea jocurilor din campionat, este o partidă eliminatorie pe care o vom trata cu maximă seriozitate, atât pentru noi în primul rând cât și pentru suporteri, și sperăm ca audiența să fie cât mai mare, de ambele părți, susținători ai ambelor formații. Avem nevoie de un rezultat bun pentru a conferi încredere înaintea jocurilor de campionat, în care să reușim să adunăm victorii, iar cum victoriile aduc victorii, sperăm să învingem în Cupă. Sperăm să le răsplătim încrederea, să-i facem fericiți pe suporteri prin a câștiga acest derby, și avem încredere că vom obține un rezultat foarte bun. Iar chiar dacă se va ajunge în prelungiri sau nu, noi suntem pregătiți pentru acest meci. Avem încredere că ASU Politehnica va câștiga acest meci!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 3 = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: