Ripensia, atacant de 23 de ani

Între două meciuri acasă la început de sezon în Liga 2, cel remizat sâmbătă la matineu 3-3 cu Dunărea Călărași și cel programat sâmbătă de la 11 cu nou-promovata Unirea Dej tot pe ”Electrica”, Ripensia Timișoara a anunțat astăzi efectuarea unui alt transfer. 

Ripensia și-a întărit compartimentul ofensiv cu jucătorul Ion Mihai. Atacantul născut pe 2 ianuarie 1998 la Brașov a semnat un contract pentru o perioadă de trei ani cu clubul timișorean.

”Este un pas important pentru mine. Primele impresii sunt excelente, am fost primit bine de către colegi. Ripensia este un club serios și pot spune că sunt fericit că am făcut această alegere. Voi ajuta echipa cu tot ce pot pentru a-și îndeplini obiectivele”, a spus Ion Mihai.

Noul jucător al Ripensiei a debutat la FC Brașov, apoi  a fost legitimat la Sport Team București. Ulterior, acest club l-a împrumutat la Academica Clinceni (L2), Arsenal Tunari (L3) și Progresul Spartac (L3). La această din urmă formație, Ion Mihai a marcat de șase ori în sezonul trecut.

Rezultatele etapei I în Liga 2 și programul rundei a doua, pe coloana clasamentelor.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + = unsprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: