Numai de două reprize de prelungiri a câte 15 minute n-ar fi avut nevoie Ripensia în această după-amiază la Reșița, înaintea jocului de campionat acasă de sâmbătă de la 11 cu ex-prim-divizionara Astra, iar oaspeții timișoreni au evitat la mustață jumătatea de oră în plus de fotbal, Valerii Macrițchii înscriind pe final și calificându-i pe galben-roșii în turul 5, în detrimentul cărășenilor retrogradați în primăvară din Liga 2: CSM Reşiţa – Ripensia Timişoara 1-2 (0-1).
A doua calificare în deplasare a roșu-galbenilor, după cea de la Periam, și de astă dată în fief-ul unei trupe din Liga 3, cu toate strădaniile cărășenilor de a reveni în partea secundă, idee în care efectuau o triplă înlocuire la pauză.
Ripensiei nu-i pria deloc spre finele anului trecut vizita pe puncte în Valea Domanului, unde era întrecută cu 2-0 de reșițeni în sezonul regular al ediției anterioare a Ligii 2, însă astăzi nu s-a împiedicat în Cupa României de ”buturuga mică”, între timp alunecată în Liga 3, trupa preluată în vară de Dan Alexa fiind la prima înfrângere în meciurile oficiale din noul sezon, după ce în competiția K.O. se califica grație unui 2-3 la ACS Progresul Ezeriș iar în Seria 7 din eșalonul terț se impunea cu 0-2 la nou-promovata din Brad și cu 2-1 în weekend acasă cu mehedințenii din Șimian.
Timișorenii au evitat așadar de puțin eventualitatea unei surprize în duelul eliminatoriu bănățean din Caraș-Severin, mergând mai departe de o manieră similară concitadinei Politehnica, triumfătoare ieri pe teren neutru în județul Arad tot în dauna unei divizionare ”C” și tot după ce a condus cu 0-1 la pauză și a fost egalată în repriza a II-a, doar temporar însă: 1-2 (0-1).
De fapt, Ripensia se numără între cele zece cluburi din Liga 2 calificate ieri și astăzi în urma celor 16 partide eliminatorii ale turului 4, nu însă și vizitatoarea sa de sâmbătă din Liga 2, Astra, scoasă din cursă de colega de eșalon Dunărea, cu 1-0 la Călărași. Ar mai fi și alte secund-divizionare ieșite de pe parcurs la mijlocul acestei săptămâni, și anume nou-promovata CSC 1599 Șelimbăr la Hunedoara, la lovitiri de departajare, dar și urmașa lui ACS Șirineasa la Filiași, cu 3-2, Unirea Dej acasă cu Minaur, cu 0-1, universitarii clujeni cu 2-1 la Oradea cu CAO 1910, precum și nou-promovata din Brăila, 1-2 acasă cu Petrolul, tot atâtea exemple care sugerează că reușita în deplasare a roșu-galbenilor nu este chiar de ici, colea.
Desigur, nici CSM Reșița nu mai e trupa secund-divizionară care năzuia anul trecut pe vremea asta să-și păstreze locul în Liga 2, ci o copie mai puțin reușită a grupării cărășene, în ciuda unor nume sonore din componență, printre care și ale unor ex-ripensiști, Mediop și Matiș, în compartimentul ofensiv, decădere a celor din Valea Domanului care nu știrbește însă deloc din meritele vizitatorilor. Și nici faptul că formațiile îndrumate de ex-închizătorul Alexa nu excelează în general în jocul de atac. Ripensia și-a îndeplinit totuși obiectivul, în grafic și în limita de timp, fără bătaia de cap a prelungirilor, bilet pentru eventuala primire a unei echipe din Liga 1 peste două săptămâni, în 16-imi, în jur de 22 septembrie, între ieșirea la Petrolul și primirea Concordiei.
O nouă victorie în deplasare în actualul sezon după cea din județul Sibiu în Liga 2, astăzi cu calificare, estompând amintirea prestației șterse din Ghencea din urmă cu o săptămână și jumătate, balon de oxigen în plan psihologic în perspectiva partidelor pe puncte din campionat.
Ba mai mult, apelând și la componenți care nu s-ar putea regăsi în garnitura de start de sâmbătă, alții fiind în schimb menajați astăzi în această idee. Iar apropo de jucători, în această săptămână clubul Ripensia s-a înteles cu cei de la CSM Reşiţa ca Ion Vasluian să fie împrumutat până la finele acestui sezon la cărășeni.
Astăzi, oaspeţii de pe Bega au deschis scorul în minutul 35 prin Taras, care a reluat din apropiere o minge servită cu pieptul de Ernest de pe flancul drept, aflat în careu la 15 metri lateral: 0-1.
Reşiţenii au reuşit egalarea în minutul 65, după o pasă excelentă de pe flancul drept a lui Velcotă, în gura porţii, unde l-a găsit pe Gakou Aboubacar, atacantul adus pe ultima sută de metri de la Lugoj înscriind din apropiere cu latul: 1-1.
Dar nici bine nu s-a reluat jocul că la o minge lungă spre juniorul Mitrov s-a iscat o fază controversată, tânărul jucător al Ripensiei fiind dezechilibrat de adversar şi căzând fulger în afara careului de 16 metri, lateral stânga, la care arbitrul Dragoş Lunca i-a arătat din nou cartonaşul galben lui Bărboianu, nevoit să părăsescă terenul, eliminat fiind.
10 la 11 dar încă 1-1, reșițenii rămânând în cărți în speranța prelungirilor, pe când oaspeții schimbau din nou, o dublă înlocuire și în minutul 67, după cea din minutul 60…
Iar elevii lui Cosmin Petruescu s-au reinstalat la cârma jocului, ratând dintr-o situaţie de singur cu portarul prin Mitrov, în minutul 79. La poarta adversă,o fază controversată și în minutul 82, când un fundaş a trimis mingea către Rus , care a prins-o, a lăsat-o pe gazon şi a luat-o din nou în braţe, gazdele solicitând lovitură liberă indirectă dar arbitrul lăsând jocul să continue ,cu toate protestele localnicilor şi a băncii de rezervă.
Iar cu trei minute înainte de final, golul calificării în 16-imi. Juniorul Mitrov a centrat în fata porţii, goalkeeper-ul a respins mingea și Valerii Macriţchii a avut de îndeplinit o formalitate pentru 1-2.
Ripensia la braț și cu Minaur Baia Mare, CA Oradea, Poli Iași, FK Csikszereda, CSM Slatina, Concordia Chiajna, Petrolul Ploiești, FC Buzău, Unirea Slobozia și Dunărea Călărași, calificate și acestea astăzi, după ce au trecut de Unirea Dej, ”U” Cluj, Hușana Huși, CSM Reșița, SR Brașov, Unirea Bascov, CS Tunari, Dacia Unirea Brăila, Recolta Gheorghe Doja, CS Năvodari, respectiv Astra. Ieri mai avansau dintre trupele din Liga 2 cea sibiană și Politehnica Timișoara, iar din eșaloane inferioare Șomuz Fălticeni, cea hunedoreană respectiv din Filiași.
Să vină trupele de Liga 1, dar mai întâi o victorie sâmbătă cu ex-prim-divizionara Astra, ”lanternă roșie” a Ligii 2 deși cu bilanțul 5 2 2 1, dat fiind pasivul cu care a demarat campionatul. Programul etapei a VI-a, ultimele rezultate și clasamentul Ligii 2, pe coloana datelor tehnice.
*
CSM Reşiţa: Micu – Rimovecz, C. Ion, Barboianu, Fota – Cioinac, Iana (min. 46, Cristodulo), Velcotă, Jorza – Ndiaye Mediop – cpt. (min. 46, Gakou Aboubacar), Claudiu Matiş (min.46, Munteanu), Ciubotariu (min. 89, Breşneni).
Antrenor principal: Dan Alexa.
Rezerve: Zimmermann – Negru, Avram, Mura.
Ripensia: I. Rus – Morariu, Țieranu, Fridrich, Gladun – Stoi – cpt. (min. 60, Vidrăsan), Valeriu Macrițchii, Piftor (min. 90, Sturzu) – Taras (min. 67, Golda), Mitrov (min. 90, A. Macriţchii) – Ernest (min. 67, Mihai Ion).
Antrenor principal: Cosmin Petruescu, secund Călin Mada.
Rezerve: Lupu – Lalic, Rotea, David Ciurel.
Au arbitrat: Nicolae Lunca Dragoş – Csaba Antal şi Robert Mereş (toţi trei din Cluj). Arbitru de rezervă: Tudor Jurcă (Arad). Observator de arbitri: Luis Moisescu, delegat de joc Florin Oglindoiu (ambii din Drobeta Turnu Severin).
Antrenorul principal al Ripensiei, Cosmin Petruescu, a declarat: ”Un meci clasic de Cupă, în care ambele echipe au evitat să facă greşeli… Reşiţa, deşi în Liga 3, avea plusul de experienţă şi maturitate, în schimb mă bucur că în jocul de azi, elanul tinereţii a avut câştig de cauză. Noi mergem mai departe, gândurile noastre se îndreaptă spre dificila partidă cu Astra… Era clar că atât noi, cât şi Reşiţa şi-au dorit foarte mult să câştige partida. Relaţia noastră de prietenie merge mai departe. Nu a fost o dispută între Chirurg şi Conferenţiar, a fost între Ripensia şi Reşiţa. Când începe partida ce ştim noi, cei de pe margine, contează mai puţin… Nu comentez arbitrajul, nu ştiu dacă eu în cariera de senior am comentat eu arbitrajul, poate de două-trei ori, şi atunci când am făcut-o înseamnă că a fost destul de grav.”