Ripensia egalează după pauză şi stopează şirul de 7 eşecuri dar cu doar un punct e destinată să-şi caute izbăvirea în Vinerea Mare

Surprinsă pe contraatac în prelungirile primei reprize, Ripensia doar a egalat după un corner în primul sfert de oră al părţii secunde a matineului care pe care cu gorjenii de pe ultimul loc salvator în play-out, risipind apoi prin imprecizii şansele unui întâi succes după mai bine de 5 luni şi alegându-se abia cu primul punct din 9 posibile la mijlocul traseului în grupa a II-a valorică, insuficient în condiţiile în care s-au rărit meciurile rămase la dispoziţia timişorenilor de pe locul de retrogradare, numai trei: 1-1 (0-1) cu cei din Târgu Jiu pe terenul moale al „Electricii”. 

Iar astfel, galben-roşii lasă tot mai mult impresia, cu fiecare alt pas în direcţia greşită, că mai degrabă se afundă încet şi sigur, cu destinaţia Liga 3, decât că vor găsi calea salvatoare. Au încheiat meciul în atac, de fapt în careul vizitatorilor, pe care câţiva juni ripensişti nici nu l-au părăsit după fluierul final, fie întinşi a deznădejde, fie „ciuci” într-o poziţie contemplativă: „Ce-ar fi fost dacă am fi fructificat măcar una din ocaziile din final?”

Împovărată de situaţia limită din clasament în urma şirului celor 7 înfrângeri în Liga 2, „Ripi” era „condamnată” astăzi la 11 să câştige penultimul său meci acasă în play-out, cu „albaştrii” olteni de care-o despărţeau 12 puncte – exact diferenţa între a te salva direct şi a te mulţumi în cel mai bun caz doar cu căţărarea pe barajul de supravieţuire, iar vizitatorii au reuşit să ţină cu chiu cu vai de remiză şi să conserve implicit avansul la puncte, spulberând timişorenilor absolut orice variante matematice de salvare directă.

Vezi Ponturile la Pariuri de Azi (+15 ani de experienta in pariuri sportive)

O echipă mai puţin apăsată de grijile ierarhice şi mai rutinată decât cea a Ripensiei ar fi profitat pe propriul teren de jocul nesigur şi modest al gorjenilor de pe ultimul loc salvator, avându-l în centrul defensivei şi pe ex-timişoreanul Rogac, iar în consecinţă ar fi răsturnat scorul după pauză, aşa cum izbuteau tocmai albastru-albii de pe Jiu în întâlnirea directă din decembrie de pe „Municipalul” din Oltenia, de la 0-1 la pauză, 3-1 rezultat final, însă frisoanele retrogradării şi lipsa experienţei competiţionale a unei tinereşti formaţii prea necoapte şi neomogene pentru asemenea meciuri cheie cu o miză majoră a punctelor puse la bătaie au exacerbat inexactităţile localnicilor căutând aproape cu disperare victoria, tot mai puţin lucizi dar tot mai pripiţi şi implicit risipitori odată cu trecerea timpului.

Galben-roşii şi-au creat situaţii de a marca golul victorios dar finalizarea i-a trădat – inconsolabili doar cu întreruperea şirului înfrângerilor, iar faptul că au rămas fără succes după prima jumătate a fazei play-out în Grupa B, aidoma codaşei ca şi retrogradate Unirea, e un semn rău.   

Chiar trist, ţinând cont că o multiplă campioană interbelică a ţării, reactivată în deceniul trecut, s-a rătăcit fără succes în faţa uneia dintre clonele din fotbalul mioritic, această „falsă” Pandurii, alipit având „Viitorul” în faţă, viitor pe care probabil doar vizionarii săi decidenţi îl pot întrezări.  

Pe o vreme rece şi închisă, pe un gazon moale şi pe alocuri lipsit de iarbă, într-o ambianţă apăsătoare, Ripensia şi-a îngreunat cu atât mai mult situaţia, iar dacă în urmă cu două primăveri, când evita tot pe „Electrica” barajul de supravieţuire în prelungirile rundei finale din play-out, şansele îi surâdeau într-adevăr să iasă la liman, de astă dată sunt tot mai limitate să prindă cumva barajul.

„Ripi” mai are 3 „finale” la dispoziţie, iar cea mai mare tocmai săptămâna viitoare, tocmai în Vinerea Mare, în zona capitalei, la contracandidata directă pentru prinderea locului de baraj, şi anume Progresul 1944 Spartac, bucureşteană care astăzi şi-a mărit avansul la 3 puncte în faţa timişorenilor, dat fiind un neverosimil 9-0 în deplasare la Clinceni cu codaşa Unirea Constanţa, rezultat demascând ipocrizia sloganului federal alocat Ligii 2, „Marea performanţă începe aici!”, cu menţiunea că nou-promovaţii astfel triumfători au şi un meci în plus de jucat faţă de bănăţeni, care vor încheia în avans şi primii parcursul în Grupa B, deja în penultima etapă.

Cu alte cuvinte, Ripensia doar va aştepta de pe margine jocul rezultatelor rundei finale – dacă atunci va mai avea într-adevăr ce să aştepte, care va să zică strict în următoarele 3 săptămâni soarta-i va mai fi în propriile mâini, retrogradată sau la baraj, în deplasarea la Progresul Spartac, pe „Electrica” împotriva braşovenilor şi la codaşa Unirea Constanţa. 

Nimic nu-i încă pierdut, dar situaţia roş-galbenilor este tot mai complicată, de-acum cu 3 puncte în urma bucureştenilor de pe locul de baraj, care şi găzduiesc meciul direct, iar în plus au unul mai mult la dispoziţie decât timişorenii. Astfel, „Progresul” va mai juca ulterior la Chiajna, acasă cu CSC Dumbrăviţa şi finalmente, pe când „Ripi” va fi deja pe margine, în aşteptare, tocmai la Târgu Jiu, cu egalii de astăzi ai bănăţenilor.

Care au început cu 3 jucători noi faţă de cei aliniaţi în 11-le pierzător sâmbăta trecută cu 2-0 la Dumbrăviţa, şi anume Gladun, Cracea şi Nistor, în locul lui Lungu, căpitanului Stoi şi al lui Morariu, însă n-au găsit prea lesne breşele în apărarea „albaştrilor”, aceştia pândind în schimb greşeala localnicilor şi taxându-i când s-a ivit oportunitatea, în primul minut de prelungire al reprizei I, pe contraatac, finalizat de căpitanul Ţegle din careu: 0-1.

În căutarea deschiderii scorului, galben-roşii s-au lăsat suprinşi şi au încasat într-un moment psihologic, plumb în bocanicii gazdelor mai slab clasate.

Şi să fi fost Ripensia cea din 5 noiembrie, când dispunea aici de Politehnica, şi i-ar fi fost relativ greu în play-out, după ce încheia anul 2022 cu eşecuri legate, dar, ca urmare a cedărilor din „luna cadourilor”, s-a expus unor vulnerabilităţi prea mari, reliefate inevitabil sub forma insucceselor în serie.

Iar odată intrat în vrie, e tot mai greu să cârmeşti în direcţia favorabilă, meciuri altfel abordabile, precum cel de astăzi, cu gorjenii, „de bătut” în alte circumstanţe, doar amplificând chinurile şi senzaţia unei stări de neputinţă în colectivul apăsat de griji. Mult prea mari actualmente pentru un lot tânăr şi frăgezit peste iarnă, când s-ar fi pretat tocmai contrariul, căci nu te duci la „bătăliile” salvării pe asemenea terenuri precum ale Ligii 2 cu „grădiniţa după tine”. 

Oltenii au mai bătut înaintea pauzei un cui în cufărul ripensist cu ştampila Liga 3, timişorenii l-au scos relativ rapid, 1-1 în minutul 55, dar nu de tot, alte două puncte pierdute acasă ce-i forţează cu atât mai mult să-şi caute izbăvirea în Vinerea Mare. 

De fapt, fără ca gorjenii să exceleze – protagonişti ai unui joc tipic de clasament între formaţii din jumătatea inferioară a Ligii 2 în fotbalul românesc, s-ar fi putut trezi chiar desprinşi în învingători pe „Electrica”, la o altă eroare în apărarea bănăţeană, iar greşeli au fost fără număr de ambele părţi, portarul Rus salvând situaţia în primele minute după pauză.

Nu mai treceau multe şi, în urma unui corner executat de Ene, care a avut ocazia să recentreze, fundaşul Butnăraşu a egalat cu capul şi a reaprins speranţele localnicilor. Care însă n-au profitat în următoarele 35 de minute, şi au ce regreta.

Sofran a mai pătruns o dată în careu dar a fost indecis şi ocazia s-a stins, într-un moment prielnic pentru „Ripi”, pe val după reuşita egalării, iar şi alte tentative au eşuat, şuturi imprecise sau reluări defectuoase. Tinerii localnici nu aveau de-a face doar cu dregerea în ceasul al XII-lea a propriilor limitări fotbalistice, ci şi cu frisoanele retrogradării. 

Aşa încât au continuat să rateze chiar cu nonşalanţă, iar nici norocul n-a fost de partea lor, Ene reluând în ultimul sfert de oră din careu un şut respins, după o altă pătrundere a lui Sofran, tocmai în încheietura barelor.

Zamfirescu n-a prins cadrul porţii la intrarea în ultimele zece minute, după care ripensiştii au efectuat o dublă schimbare iar finalul de meci le-a adus în cale… „bulevarde” gorjene în apărare, oaspeţii lăsându-se surprinşi pe contre în urma unor atacuri purtate împotriva unei defensive a gazdelor tot mai avansate, însă Ripensia a plătit tribut lipsei acurateţii fie la pasa decisivă, fie la finalizare.

Morariu, proaspăt introdus, s-a fâstâcit şi a pierdut un tempo în centrul careului mare, dând ocazia oltenilor să respingă, iar minutele de prelungire, chit că au fost numeroase, au adus doar iluzia golului izbăvitor. Atac după atac, corner după corner, centrări de pe ambele flancuri, dar nu era să fie.

Ripensia, realmente insuficient echipată pentru a face faţă provocării actuale, la situaţia în care a ajuns, cea mai grea de la relansarea clubului în 2012.

Deplasarea pe sinteticul din Buftea la mijlocul traseului din play-out ar putea-o descătuşa, nemaiavând într-atât de mult de pierdut, şi poate că departe de casă va regăsi gustul rezultatelor favorabile pe terenuri adverse, doar că una era să descindă cu moralul învingătorului lângă studiouri, şi alta să ştie că gazdele pe care le vor avea în faţă şi-au luat avânt cu un 9-0 victorios „afară”, oricât de facil a fost conturat acesta. 

De fapt, ceea ce s-a întâmplat la Clinceni dovedeşte o dată în plus că Liga 2 este necompetitivă, incompatibilă unui stadiu decent al performanţei sportive, anual cu măcar o grupare „de umplutură”, balast la valoarea calitativă a întrecerii. 

Se practică un fotbal slab iar „Ripi” este din păcate doar parte a problemei generale, şi nu o formă de rezolvare a acesteia, ba mai nou şi victimă a propriilor slăbiciuni de natură managerială, ce ţin de strategia şi administrarea secund-divizionarei. Trâmbiţatul spirit ofensiv nu-şi mai găseşte de ceva vreme rodul la finalizare, iar viziunea mai recent adoptată a promovării tinerelor talente, oricât de lăudabilă ar fi, este eronat calibrată şi în contratimp, cu consecinţele de rigoare, inclusiv pentru protagoniştii în sine, care strict în umbra unor rutinaţi cu un consistent rulaj competiţional ar fi trebuit induşi în scenă.   

Rezultatele etapei a III-a în play-out-ul Ligii 2, programul viitor şi ierarhiile actualizate, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.

*

Ripensia Timişoara: Rus – Zamfirescu, Butnăraşu, Ţieranu (minutul 86, Stoi), Gladun – Cracea, Vidrăsan – Nistor (68, Moraru), Ene, D. Ciurel (86, Morariu) – Sofran (90+2, Andreaş). 

Rezerve: Lăpădat – Baeram, Bobocea, Ardeiu, Lungu.

Preparator fizic: Iulian Muntean. Antrenori: Roberto Ivan şi Călin Mada.

Albastru-albii din Târgu Jiu: Udrea – Vulpe, Rogac, Băican, Godja – Acolatse (minutul 76, Nsiah), Brînzan – Dulca (54, Toma; 76, Gîrbiţă), Ţegle – cpt., Dodoi (85, Raicea) – Dragu.

Rezerve: Geantă – Dănescu, Stepanenko, Geană, Banu.

Director tehnic: Călin Cojocaru.

Arbitru: Valentin Naidin (Turnu Măgurele); asistenţi: Lar (Baia Mare) şi Dumitrache (Palanca / Prahova). Rezervă: Lunca (Cluj). Observator de arbitri: Moisescu (Drobeta Turnu Severin). Delegat de joc: Sabou (Zalău).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sase = 8

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: