Apăsată pe locul de retrogradare deținut în Liga 2 înaintea deplasării de sâmbătă la 11 la Dumbrăvița în etapa a opta de campionat, Ripensia Timișoara a fost eliminată astăzi la scor din Cupa României, la al doilea hop în noua ediție, cedând categoric tot pe ”Electrica” unei prim-divizionare, așa cum pățea în 2019 și 2020 cu Sepsi și Astra, ulterior finaliste. Dorință majoră și a alb-albaștrilor din Bănie triumfători astăzi la zero în ”tranșeele” de lângă Gara de Est, FC U Craiova 1948, mai confortabilă în ierarhia SuperLigii, deschizând scorul în Banat deja în primele 10 minute și detașându-se în ultimele nici 20, primă trupă din elită intrată în noua fază a grupelor Cupei, găselniță a FRF: 0-4 (0-1).
Apăsătoare situație în clasamentul Ligii 2, și mai apăsătoare rezultate usturătoare la eliminările suferite de Ripensia pe ”Electrica” în ultimii 3 ani, de la minimum 3 goluri deficit în sus, cu cel puțin câte 4 goluri încasate pe meci.
Ieri s-au împlinit de fapt 3 ani de la acel 1-4 (1-3) la ”Gara Mică” în fața covăsnenei Sepsi, înregistrat pe 26 septembrie 2019 în 16-imile Cupei României, cei din Sfântu Gheorghe fiind actualmente deținători ai trofeului, și n-au trecut încă 2 ani de la acel mai covârșitor 1-5 cu Astra la 29 noiembrie 2020, giurgiuvenii fiind viitori finaliști ai respectivei ediții.
Prin ”tranșee” a fost cu cei de la Dunăre, prin ”tranșee” a fost și astăzi de la ora 16 cu FC U Craiova 1948, precipitațiile căzute în ultimele zile afectând suprafața de joc, iar deznodământul a fost același, o eliminare la 4 goluri diferență, tot prin a capota spre final, astfel încât nou-promovata CSC Dumbrăvița, care sâmbătă îi va aștepta pe cei de la Ripensia pe ”Ștefan Dobay”, a rămas și unica grupare timișeană în faza seriilor Cupei României, la inaugurarea acestora, artificiu federal.
Doar anul trecut, pe 23 septembrie, a ieșit Ripensia ceva mai neșifonată de pe scena ”Cupei”, și încă pe ”Dan Păltinișanu”, căci deh!, sosea Dinamo, calificată cu 0-1, după care timișorenii se despărțeau de Cosmin Petruescu, și iată că toamna lui 2022 îi găsește și mai apăsați, și mai constrânși de lipsa punctelor.
Au lipsit ele astăzi și golurile, pentru al doilea joc consecutiv pe ”Electrica”, înscrise fiind în schimb de craiovenii cu 3 titulari străini și încă 3 de peste hotare introduși pe parcurs, oltenii marcând rapid și desprinzându-se la intrarea în ultimul sfert de oră, în minutele 73 și 76, 0-3, prin jucători intrați la pauză respectiv în minutul 62, atunci ca parte a unei duble modificări, urmată de o alta în minutul 67.
Vizitatorii au forțat exact cât a trebuit pentru a înfrânge rezistența aprigă dar limitată valoric a bănățenilor, FC U Craiova 1948 intrând astfel în faza grupelor Cupei României, prim obiectiv atins în această competiție, înaintea revenirii la meciurile de campionat, tot în deplasare și la Mioveni, în etapa a 12-a.
Pe care ”albaștrii” Băniei o abordează de pe locul 9, la numai o victorie distanță de ultima clasată în zona play-off și cu un golaveraj pozitiv, iar clasamentul SuperLigii nu minte, oaspeții fiind astăzi o nucă mult prea tare pentru ca ripensiștii să poată doborî ”carul mare”.
O necăjită a Ligii 2 avea în cele din urmă să dea serios în primire craiovenilor de la mijlocul ierarhiei elitei, revanșați astfel în fața unei grupări timișorene după ce în urmă cu nici 2 ani, în Bănie, în aceeași fază a competiției, erau eliminați de colegii de eșalon pe-atunci în divizia secundă de la ASU Politehnica, 1-3 în noie 2020 în 16-imi.
Cei de pe Jiu au ajuns între timp pe prima scenă, ”violeții” era să ajungă pe palierul 3, care i-ar putea da târcoale și frisoane și Ripensiei, altădată o câștigătoare a Cupei României, mai nou o perdantă la scor în fazele sale autumnale, eșecuri cu care FC U Craiova 1948 n-ar mai vrea a avea de-a face la rândul ei, după ce anul trecut nu depășea faza optimilor, deși altele îi erau ambițiile, 0-1 la Drobeta Turnu Severin în octombrie 2021 cu Sepsi, viitoare câștigătoare a finalei Cupei României, 2-1 cu FC Voluntari.
Craiovenii nu și-au ascuns ambițiile să urce spre ultimul act, așa încât debutul pe acest drum a fost în forță, Vlad Achim deschizând scorul pe ”Electrica” deja în primele 10 minute, găsit nemarcat din stânga de Albu, preluare și șut tare puțin din afara careului, lângă bară: 0-1. Iar craiovenii au mai scuturat plasa și după mijlocul primei reprize, tot cu Albu la pupitru, servindu-l pe Baeten, surprins însă în ofsaid în careul ripensiștilor, belgian care a fost la un pas de 0-2 și în minutul dinaintea pauzei, cu un șut de la marginea careului, deviat de Lalic.
Sârb înlocuit pentru partea secundă cu Țieranu, și Albu la olteni cu Zanfir, care avea să-i distanțeze pe oaspeți la 0-3, desprindere în urma mai multor mutări efectuate de fostul component al celor de la ACS Poli, Marius Croitoru.
După ce Zimța i-a avertizat pe vizitatori cu un șut din prima de la marginea careului, la încheierea primei ore joc, arcuindu-l pe Gurău, care a deturnat cu dificultate, ceea ce i-a pus în gardă pe craioveni, imediat Sidibe în locul lui Baeten, dar și Bahassa în locul lui Chițu, și doar zece minute aveau să treacă până ce 2 proaspăt introduși în joc au combinat pentru 0-2. Marquet, abia intrat în locul căpitanului Bauza, l-a lansat spre dreapta pe Sekou Sidibe, care s-a demarcat în careu, a preluat cu dreptul în colțul careului mic și a ochit cu stângul colțul lung.
N-avusese Ripensia forța să egaleze, dar mai să revină de la 0-2 în minutul 73. Meciul se îndrepta spre o calificare a craiovenilor, care au simțit momentul prielnic și au aplicat rapid lovitura decisivă, 0-3 în minutul 76, când alt ”sânge proaspăt”, Bahassa, a avansat pe stânga și a centrat, Ganea așezându-i mingea lui Ionuț Zanfir, șut de la marginea careului: 0-3.
La care căpitanul Gavra a avut golul de onoare pe creștet după centrări din dreapta în ultimele 10 minute, prima, din corner, în faze ofensive aproape consecutive, puțin mai apoi încercându-și tirul și de la marginea careului, peste transversală însă, iar când nu e să fie, statistica rămâne la putere.
După 1-4 și 1-5, și un 0-4, semnat în penultimul minut de fundașul lateral Radu Negru din marginea careului mic, din lateral dreapta, găsit fiind cu o boltă peste defensiva bănățenilor, dejucat fiind și junele Toroc, la prima bară.
Înfrângere grea pentru timișoreni, ieșire din scenă cu capul plecat, exact ceea ce ar fi ținut să evite înaintea revenirii la corvoada campionatului, mai întâi sâmbătă la matineu la Dumbrăvița. După care se-anunță pe ”Electrica” tocmai ieșenii eliminați și ei astăzi lângă Timișoara, pe ”Ștefan Dobay”. ”Ripi”, încet, încet, în momente tot mai delicate de la an la an.
Programul din weekend în SuperLiga și Liga 2, pe coloana clasamentelor. O altă prim-divizionară, Chindia, s-a calificat și aceasta în grupele Cupei, 1-2 la CSA, la fel și Gloria Buzău, în prelungiri la Lipova.
*
Ripensia Timișoara: Toroc – Zamfirescu, Lalic (minutul 46, Țieranu), Fridrich, Gladun (73, A. Macrițchii) – Vidrăsan (66, Morariu), Călin, Zimța, Piftor (82, R. Ciurel), Ene (66, Sofran), Gavra – cpt.
Rezerve neutilizate: Dobre – Stoi, Mihart, Stoica.
Antrenor licențiat: Roberto Ivan. Preparator sportiv: Iulian Muntean.
FC U Craiova 1948: Gurău – Negru, Paramatti, Grigore, Enache – V. Achim (minutul 81, David Croitoru), Albu (46, I. Zanfir) – Baeten (62, Sidibe), Bauza – cpt. (67, Marquet), Aur. Chițu (62, Bahassa) – G. Ganea.
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Andre Duarte, Ct. Albu, Blidar.
Antrenori: Marius Croitoru și Paul Răducan.
Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); asistenți: Bojan (Târgu Mureş) și Neacșu (Bucureşti). Rezervă: Ștef (Târgu Mureş). Observator arbitri: Onicaș (Zalău). Delegat joc: Duras (Deva).