Ripensia iese cu capul plecat de pe scena Ligii 2, învinsă la zero la Clinceni de codaşa depăşită cu 9-0 în ultimele două jocuri şi pierzătoare 10 meciuri la rând

Ripensia Timişoara a coborât astăzi la matineu cum nu se poate mai rău de pe scena ligii secunde, fiind înfrântă cu 2-0 (1-0) de codaşa codaşelor campionatului, AFC Unirea Constanţa, „lanternă roşie” a sezonului regulat şi primă retrogradată în avans care nu mai câştigase acasă de 15 etape, de la un 1-0 cu nou-promovata Minaur pe 15 octombrie 2022, acum peste o jumătate de an, şi care, în baza celor 19 eşecuri în 23 de partide, avea un golaveraj teribil, 17-73, stricat cu atât mai mult luna aceasta, după înfrângeri cu 7-2 la Târgu Jiu, 0-9 tot la Clinceni acum două etape cu nou-promovata Progresul Spartac şi 9-0 la Braşov. După insuccese la zero în 2023 la Clinceni, „uniriştii” măcar au spus totuşi „La revedere” prin a-i lăsa pe bănăţeni cu cea mai mică zestre în play-out dintre cele 14 cluburi implicate, cu un singur punct, şi pe care i-ar putea teoretic şi întrece în runda finală, dat fiind diferenţa de doar două puncte. 

Trist şi chiar urât au căzut astăzi ripensiştii de pe scena eşalonului 2, la ultima lor apariţie la acest nivel după 6 sezoane, iar tocmai cele doar două formaţii care şi-au încheiat deja în avans meciurile din play-out, cea roş-galbenă din Timişoara şi Unirea Slobozia, sunt şi singurele care n-au câştigat deloc în 6 reprezentaţii în grupa a II-a valorică, ialomiţenii măcar smulgând 3 remize în cealaltă serie, Grupa A – evident mai dificilă, şi menţinându-se astfel în divizie.

Ripensia în schimb a suferit şi al cincilea eşec consecutiv în deplasare, în ultimele 3, din play-out, fără a înscrie deloc, iar astfel, după ce acum două săptămâni, pe sinteticul din Buftea, îşi pecetluia retrogradarea prin a se înclina cu 1-0 nou-promovatei Progresul Spartac, a ieşit din scenă cu capul plecat prin a fi depăşită şi de ultima clasată – o retrogradată de fapt din Liga 2 şi anul trecut, apropiată astfel la numai două puncte.

Deznodământul nu miră însă neapărat prea mult, dat fiind că, statistic vorbind, echipele clasate pe locurile de retrogradare directă după sezonul regulat n-au reuşit să se caţere în play-out şi s-o evite în ediţiile trecute, diferenţa fiind dată în campania în curs de faptul indubitabil că a fost cea mai modestă valoric întrecere de la relansarea Ligii 2 în serie unică, devalorizare influenţată şi de aspectul că Liga 1 n-a mai furnizat vara trecută două dintre retrogradate, din Mediaş şi Clinceni, ci doar una singură, Dinamo, într-atât de slăbită pe cât poate fi o grupare căzută de fapt două stagiuni la rând din elită.

Însă, chiar şi aşa, într-o competiţie diluată, „Ripi” n-a mai făcut la fel faţă şi a încheiat pe locul 17 sezonul regulat, cu doar 16 goluri marcate în 19 meciuri şi numai 4 puncte în plus faţă de învingătoarea sa de astăzi, Unirea Constanţa, semne rele înaintea fazei play-out.

La fel, fie şi-aşa, deşi a participat în seria mai modestă valoric din play-out, Grupa B, evident mai facilă decât Grupa A, trupa timişoreană, mult slăbită peste iarnă prin cedarea unui şir întreg de jucători, s-a ales cu un biet punct acasă cu gorjenii, sfârşind prin a ceda până şi codaşei cu 10 înfrângeri în serie, timp în care elevii ilfoveni ai lui Dacian Nastai marcau de 6 ori, încasând 47 de goluri.

Astăzi însă doar au înscris şi n-au mai încasat, ultimă palmă pe pielea unor decidenţi ai Ripensiei care i-au trimis în 2023 pe roş-galbeni precum pe „miei la tăiat”, inclusiv cu mai mulţi juniori în efectiv, care n-aveau cum să facă faţă şi nici n-au făcut faţă. Cât despre o asemenea nefastă experienţă competiţională, halal experiment, mai bine lipsă.

După cum începuse meciul, cu şuturi mai mult sau mai puţin precise ale lui Vidrăsan, Ene şi David Ciurel, primul şut al codaşilor lăsându-se în schimb aşteptat până la mijlocul reprizei I, şi acela pe lângă bară, din bocancul căpitanului „unirist” Potecea, se părea că Ripensia va lăsa măcar o ultimă bună impresie şi îşi va concretiza dominarea, însă, după ce Moroz s-a remarcat şi-n faţa lui Cracea, localnicii au marcat la prima incursiune mai periculoasă, în minutul 33, acelaşi Mihai Potecea reluând o centrare de pe stânga la colţul scurt, din preajma careului mic, sub bară: 1-0.

Penultimii clasaţi, cu încercările de a-l învinge pe Moroz, codaşii cu golul, la pauză Ripensia efectuând o triplă modificare pentru împrospătarea ofensivei, unul dintre cei introduşi, Nistor, fiind în două ocazii mai aproape de egalare. 

Golul căzând însă tot la cealaltă poartă, Lăpădat evitându-l mai întâi în minutul 66 dar fiind apoi şi sancţionat, în minutul 68, cu o lovitură de la 11 metri pentru Unirea, contestată de timişoreni şi transformată de Massaro: 2-0.

Fără ca Ripensia, în continuare imprecisă la finalizare, să se aleagă măcar cu golul de onoare, nici măcar în fief-ul ultimei clasate. Bănăţenii, fără a mai fi marcat în deplasare din 4 martie, atunci tot în Ilfov, la Chiajna, când Sofran deschidea scorul şi roş-galbenii păreau a fi încă în cărţi pentru prinderea locului de baraj şi evitarea retrogradării directe.

Ajungând însă la ora actuală să rămână la 9 puncte în urma nou-promovatei de pe locul de baraj, Progresul Spartac, ba chiar la nu mai puţin de 15 faţă de ocupanta ultimei poziţii salvatoare, din Târgu Jiu, aşa încât se poate vorbi despre o retrogradare în cele din urmă detaşată.  

Urâtă pată pe blazonul Ripensiei, bilanţ 6 0 1 5 2-11 1 punct în play-out, în condiţiile în care, cu excepţia Unirii Constanţa, astăzi la primele sale puncte în grupa a II-a valorică, restul de 5 participante în această serie au acumulat fiecare în parte măcar câte 7 puncte.

Pentru al treilea sezon la rând în play-out, galben-roşilor nu le-a mai mers ulciorul la apă şi în 2022-2023, dar acesta le-a fost înapoiat ciobit de către diriguitorii clubului înaintea abordării sezonului de primăvară de anul trecut, în 2022, atunci când decidentul Dumitru Mihu dădea înapoi prin a vorbi despre posibila înscriere a clubului în Liga 3 din vară, ulcior pe care conducătorii l-au spart de tot în decembrie, când cu „soldurile lunii cadourilor”.

Căci, uitându-te la rezultatul întâlnirii directe de pe Electrica din urmă cu peste o jumătate de an, Ripensia – Unirea Constanţa 4-0 în 22 octombrie, în sezonul regulat, scor al etapei în urma căruia bănăţenii păreau a mai prinde ceva suflu, urcând de pe 18 pe 17, mai nimic n-ar fi prevestit chiar o asemenea ieşire îngenunchiată din scenă.

Rezultatele zilei în play-off-ul şi grupele de play-out ale Ligii 2, precum şi clasamentele actualizate şi programul rundei finale în grupa a II-a valorică, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.

*    

AFC Unirea Constanţa: Moroz – Horşia, D. Ciobanu, Vl. Tătar, Mitrea, Doumbia, Potecea – cpt., R. Tudor, Burnaz, Massaro, Ciontea. 

Rezerve la start: Lupescu – Njopgang, Harfas, Crestează, Bejenaru, Val. Călin, Gab. Gheorghe, Cîrcoveanu, Cr. Ivan.

Antrenor: Dacian Nastai.

Ripensia Timişoara: Lăpădat – Zamfirescu, Butnăraşu, Lungu – cpt. (minutul 78, Baeram), Gladun, Vidrăsan, Cracea (46, Nistor), Morariu (46, Moraru), Ene (46, Bobocea), D. Ciurel, Andreaş (78, Ardeiu). 

Rezerve: Flonta – Candreanu.

Preparator fizic: Iulian Muntean. Antrenori: Roberto Ivan şi Călin Mada.

Arbitru: Mihai Laurenţiu Ene (Bucureşti). Asistenţi: Istrate (Buftea) şi Pişta (Fălticeni); rezervă: Buzărnescu (Craiova). Observator de arbitri: Constantin (Râmnicu Vâlcea). Delegat de joc: Constantinescu (Slatina).

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ patru = 8

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: