Ripensia revine și la Călărași, din nou 2-2 în deplasare: ”duble” Pușcaș și Sokovic

Fără remize în toamnă, Ripensia a bifat-o duminică la matineu și pe cea de-a treia din tot atâtea apariții oficiale în 2021 împotriva unor aspirante la play-off, și de astă dată după ce a scos prima balonul din propria poartă, și tot precum la Buftea, unde Rapid deschidea scorul chiar înaintea pauzei. Acum a făcut-o Dunărea, eliminată joi seară acasă din Cupa României de Dinamo, nouă partidă după doar 60 de ore care dovedește că secund divizionarele fotbalului românesc n-au suflul pentru un asemenea ritm competițional, ”albaștrii” lui Pustai căzând în joc în partea a doua, avantaj timișorean prin ”dubla” lui Sokovic în 10 minute, în urma a 4 înlocuiri de la mijlocul reprizei secunde. Spre deosebire de acel 2-2 (1-0) din urmă cu două duminici din Ilfov, acum gazdele au egalat la final cu capul după o fază fixă, ”dublă” Pușcaș.

Sokovic / foto: ripensiatimisoara.ro

Sokovic / foto: ripensiatimisoara.ro

Un meci modest, fără veleități tehnice și cu o ploaie de greșeli de ambele părți, s-a animat brusc în ultimele nici 20 de minute, odată ce sârbul Nemanja Sokovic a egalat pentru oaspeții bănățeni imediat după o serie de schimbări de ambele părți, Ripensia cu duble înlocuiri în minutele 67 și 73, cei de la Dunăre cu una la pauză și încă două în minutul 73, finalul devenind imprevizibil și cu garda jos, cu periculoase șarje ale lui Popovici pe ambele flancuri, dar și cu zvâcniri ale amfitrionilor din prima jumătate a clasamentului.

Implicit, au mai rezultat două goluri în ultimele nici 10 minute, același Sokovic finalizând sec un contraatac declanșat de Ene de la centrul terenului, cu lansarea lui Popovici, 1-2 la care Ripensia se simțea cu sacii în căruță, dar și Pușcaș înscriind și la finele celei de-a doua reprize, în urma abia celui de-al doilea corner al elevilor lui Pustai din repriza a II-a: Dunărea, 2-2 (1-0) acasă cu merituoșii timișoreni.

Care au manifestat din nou un notabil spirit de echipă, fără a ceda deși conduși la pauză, dominând ca posesie și teritorial pe alocuri clar partea secundă, în aceeași notă ofensivă pe care o aplicau spre încheierea primei reprize, atunci când primeau însă un gol contrar cursului jocului, grație unui șut foarte bun în urma unei respingeri.

Ripensia începea de fapt alert deplasarea la Călărași, fără însă a menține prea mult timp cadența inițială, voleul lui Cîrstocea de la colțul lung anunțând intențiile aspirantei la play-off.

Care însă avea să dezamăgească la rândul ei într-o primă repriză fără orizont, cu acțiuni purtate în foarte marea lor majoritate între cele două careuri, galben-roșii alegând să se retragă treptat și să se limiteze la lansările lungi pe flancuri, duse de vânt, dar fără concretețe.

Rezultau în ambele tabere deranjant de multe pase greșite, suficient de numeroase centrări imprecise. Iar eroarea adversarului a adus și cea mai mare ocazie a primei părți, în minutul 37, când fundașul central Crișan a bâlbâit o minge în flancul defensiv drept, unde Sokovic l-a deposedat și a țâșnit singurel în diagonală spre careu, șutând cu dreptul dar Began fiind providențial de pe picioare cu stângul.

Oportunitate care a dat curaj Ripensiei, ofensivă și dominantă până înaintea pauzei, dar neatentă precum la Buftea în ultimele faze ale reprizei I, din nou o centrare de pe dreapta și o respingere în marginea careului, din nou un șut în dreapta lui Dobre, care nici de astă dată n-avea ce să facă… 1-0 în minutul 44, drop Cristian Pușcaș cu stângul de la 20 de metri.

Revenită în Ilfov de la 2-0, atunci în ultimele 20 de minute imediat în urma câtorva schimbări, dar și sâmbăta trecută pe ”Electrica” în fața harghitenilor, de la 0-1, egalând tot în ultimele 20 de minute, Ripensia s-a lansat la Călărași în cursa de urmărire încă din debutul reprizei a Ii-a, Dobre ajungând să șomeze.

De parcă bănățenii jucau acasă iar Dunărea nu era nici pe departe o aspirantă la zona play-off, însă fără ca elevii lui Cosmin Petruescu să pericliteze cu adevărat poarta lui Began. O dublă schimbare exact la mijlocul părții secunde, cu profil ofensiv, Alexandru Popovici și Vasluian, a etalat intențiile Ripensiei, simțind culoarul favorabil spre gol, care a căzut firesc imediat după o altă dublă înlocuire, sârbul Sokovic înscriind plasat cu dreptul peste portar, după capul lui Vasluian de pe dreapta.

Timișorenii au simțit că ar putea obține chiar și mai mult din deplasarea în sud-est, gazde în viteză mică după înfrângerea de joi seară, iar contraatacul zvârlugilor Ene și Popovici i-a mai oferit o ocazie sârbului din preajma careului mic, nici aceasta irosită: 1-2.

Fără vlagă dar cu forța disperării, Dunărea a smuls doar al doilea său corner după pauză la circa o sută de secunde după ce trecea în dezavantaj, fiind salvată cu capul de același Cristian Pușcaș. O remiză la potou, cei din Călărași conturând astfel un careu al formațiilor cu câte 28 de puncte din 16 apariții, pe pozițiile 2-5, ceea ce ar putea spune multe despre echilibrul din cursa pentru accederea în play-off, dar care spune de fapt mult mai multe despre limitările secund-divizionarelor incapabile să se desprindă decisiv, o nivelare valorică în jos a competiției.

Cât despre calitatea sa, evidentă și prin prisma unei mari părți a disputei de la Dunăre.

Rezultatele rundei a 18-a în Liga 2 și programul etapelor 18-19, pe coloana clasamentelor.

*

Dunărea Călărași – Ripensia Timișoara 2-2 (1-0)

Duminică 7 martie ora 11, vreme însorită, stadion ”Ion Comșa”, gazon ros.

Golurile: 1-0 C. Pușcaș (minutul 44), drop cu stângul de la 20 de metri, la semiînălțime în dreapta portarului, după un balon respins frontal cu capul din careu, în urma unei centrări de pe dreapta; 1-1 Sokovic (74), cu dreptul, dintr-o bucată, lob peste portar la colțul lung din dreapta careului mic, găsit fiind cu capul de pe aceeași parte de Vasluian, după o respingere greșită; 1-2 Sokovic (84), cu dreptul din stânga careului, la colțul lung, după respingerea cu corpul a portarului Began, în lateral, din plonjon, la șutul lui Popovici din fuleu, de pe dreapta, angajat fiind de Ene, care recupera balonul cu capul la centrul terenului, declanșând un contraatac frontal, 3 contra 1; 2-2, C. Pușcaș (86), cap la colțul lung de la 5 metri, de la prima bară, la colțul lung, după un corner de pe dreapta.

Șuturi pe poartă: 2-3 (Bud 6 foarfecă, Cîrstocea 11 / Sokovic 4 cap, 37, Piftor 23); 1-2 (Bud 76 / Vasluian 78, Popovici 80 cap).

La poartă: 1-3 (Săceanu 18 / Călin 5, Tudorache 9, V. Macrițchii 33); după pauză: 3-1 (Pușcaș 49, Bud 61, 79 / Tudorache 53)

Blocate: 1-1 (22 / 37); după pauză: 1-0 (54).

Cornere: 2-2; după pauză: 2-2.

Pase la portar: 2-4; după pauză: 1-0.

Faulturi: 10-5; după pauză: 7-2.

Ofsaiduri: 0-2; după pauză: 0-2.

Auturi: 6-10; după pauză: 5-12.

Hențuri: 1-0; după pauză: 0-1.

Cartonașe galbene: Crișan (minutul 26), Sîrbu (89), Lopez (90+2) – Rogac (22), Coulibaly (88), Golda (90+1).

AFC Dunărea Călărași: Began – Sîrbu, Crișan, Lopez – cpt., Sălceanu – Pușcaș – Djuric (46, Tudoran), Sava (73, Ciucur), Cîrstocea (81, V. Alexandru), Kanda (73, Calu) – Bud.

Rezerve: Krell – Bedea, A. Rus, Tache, C. Petre.

Antrenor: Cristian Pustai.

Ripensia: Dobre – Andrei Macrițchii, Rogac (73, Coulibaly), Lalic, Gladun – Călin – Valeriu Macrițchii, Piftor (73, Ene), Neagu – cpt. (67, A. Popovici), Tudorache (67, Vasluian) – Sokovic (87, Golda).

Rezerve: Velcea – Țieranu, Fridrich, Stoi.

Antrenor: Cosmin Petruescu.

Arbitri: Kovacs Szabolcs (Carei) – Dumitru (Prahova), Lucaciu (Constanța).

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ doi = 11

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: