Ripensia rulează 18 jucători și înscrie 11 goluri

Ripensia Timișoara a continuat șirul victoriilor în partidele de verificare, dispunând marți de la ora 18, pe terenul sintetic din Complexul ”Dan Păltinișanu”, cu un scor fluviu, 11-0, la pauză 8-0, de FC Bazoș.

A fost meciul revenirii lui Ungur din convalescență, punctat cu un gol, pe lista marcatorilor galben-roșilor mai înscriindu-se Bobină și Briciu, cu câte 3 reușite, Mediop, cu două, respectiv Ungureanu și Barburescu. Și a fost primul joc din cel de-al doilea cuplaj de două apariții în tot atâtea zile pentru divizionarii D din Timișoara, care astăzi la ora 15,30 se aliniază în deplasare la colega de eșalon Cocoșul Orțișoara, întâlnire de la care vom reveni cu câteva amănunte, precum și de la alte amicale ale acestei zile de miercuri.

Radu Suciu și Ovidiu Olariu au început disputa cu Rădulescu – Popa – cpt., Ciobai, Francescu, Toma – Zaluschi, Păscăleanu – Mediop, Briciu, Bobină – Ungur, iar în partea a doua au apelat și la alți 7 componenți: Carlaonț – Luca, Zaluschi, Solomon, Toma – Vasilcin, Francescu – Rațiu, Ungureanu, Briciu – cpt. – Barburescu.

Firuț, care a resimțit dureri la mușchii inghinali în urma amicalului de vineri, se află în cantonamentul echipei a doua a clubului, în derulare în cursul acestor zile la Buziaș, pe când Nohai a fost menajat, acuzând o viroză.

Meciul de pregătire cu cei din Bazoș s-a desfășurat în nocturnă, terenul fiind puțin apos spre margini.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: