Risipirea banului public pe ţaţe sau Stupar mai tare ca Sepsi

„Cel mai mult suferă copiii, copiii de polişti… cum să le explici ce s-a întâmplat!?!” Chiar, cum li s-ar explica unor şcolari timişoreni, de exemplu copii şi juniori violeţi, rămaşi poate în faţa micului ecran şi după 0-0, spusele în limbaj colorat ale mai marelui clubului!? Ar fi la fel de delicată punerea în temă – avertizare din partea părinţilor, „ştii, cândva următorul ai putea fi chiar tu dacă-l superi pe nenea cu caşcavalu´”, precum imposibilă ar fi şi explicaţia pomenită de o vânzătoare de bilete şi produse alb-violete înaintea începerii sezonului vizavi de declasarea favoriţilor.

Fotbalul, adulat de atâţia copii, este din păcate întinat repetitiv mai ales în jurul terenurilor de adulţii ce sfâşie frumosul joc printr-un limbaj de mahala, ca efect al unor uriaşe orgolii şi gânduri tulburi. Sportul, ca fenomen de masă cu impact social, devine în aceste negre zile ale abisului moral al fotbalului românesc, un cadru pe alocuri anti-social şi detrimental cultivării generaţiilor viitoare de performeri şi nu numai, în spirit de fair-play, cu integritate şi respect.

Este trist să constaţi, dar edilii Timişoarei şi ai Timişului, care negociază în ultimii ani în numele contribuabililor locului asocieri cu mai marii polişti, nu fac de fapt altceva decât să dea girul comunităţii locale, şi nu doar prin însemnele emblemelor bănăţene imprimate pe tricouri, în favoarea şi unor atitudini cu permanentă sămânţă de scandal, ruşinoase, defăimătoare şi în contrast cu spiritul cetăţii, dar mai ales oferind un exemplu educativ negativ.

„Spune-mi cu cine te iei, pentru a-ţi spune cine eşti” sau „cum ţi-i creşti, aşa îi ai”, sunt două vorbe care ar trebui să dea mai profund de gândit autorităţilor locale înainte de a aproba cu nonşalanţă din varii interese asocierea imaginii unui club ajuns la 90 de primăveri şi însămânţat într-un alt spirit cu nişte exponenţi nedemni de a reprezenta Timişoara, atât prin expelative ca „jigodii umane” sau incitarea la violenţă cu trimitere la Sir Alex Ferguson, lansate în mass-media la oră de maximă audienţă, cât şi prin deloc necesare complicaţii generând drumuri la spital, pansamente şi acest alt clişeu al aerului de victimă atât de portretizat de asociaţii la club, post-retrogradare, mieluşei nevinovaţi.

Marian Iancu şi-a făcut din nou numărul de circar, o obişnuinţă fie că este la adresa unui timişorean ca şi Cosmin Contra, fie pe seama zălăuanului Dorin Goga, pentru a fi acum mai clar cine sunt adevăraţii circari, iar Daniel Stanciu a dovedit o asemănătoare brutală lipsă a autocenzurii ce te lasă să bănuieşti că episoadele cu Chivorchian la Dinamo şi Sepsi pre-Gyula nu sunt absolut întâmplătoare. Unu, doi, trei… Nu iese fum fără foc… Este acel ceva perceput de un participant la conferinţe de presă care nu pune întrebări pentru a nu se simţi jenat de răspunsul oferit, că există o permanentă undă de emfază, preţiozitate şi ironie în destule porţii servite parcă întru insultarea inteligenţei receptorului, şi implicit, prin diseminarea informaţiei, a inteligenţei marii mase de suporteri ai fotbalului.

Oricare timişorean cu bun simţ, de bună credinţă şi cu un adecvat simţ al realităţii, şi nu orbit de false impresii sau înălţări peste noapte, s-ar simţi probabil jenat de trivialitatea jargoanelor şi pumnilor zburând în jurul unei steme redesenate, şi – dacă e mai cu frica lui Dumnezeu din fire – s-ar întreba cât de jos ar mai trebui să coboare ştacheta aşteptărilor bănăţenilor pentru a înghiţi din mlaştina marasmului imagistic implementat de aceşti păstori pomenind de obiecte aruncate prin vestiar, mereu cu un aer grav-coercitiv, sfătos şi acaparând discursul, dar de fapt totalitar şi golănesc.

Ar mai fi o vorbă, „ceea ce combaţi, ajungi în cele din urmă să fii”, iar această relaţie de ură, din postura Timişoarei de victimă, pe relaţia cu Mircea Sandu, federalii, mai ştim noi ce arbitri furând deja 4 sau chiar mai multe puncte şi în general cu încet-încet tot mai mulţi exponenţi ai suflării fotbalului românesc, de la conducători ca Marius Stan sau jucători sfârşind prin litigii şi până la tehnicieni ca ex-… antrenorul-jucător polist cu gol marcat contra lui UTA, şi anume Dan Stupar, nu este una sănătoasă şi pozitivă fie şi pentru spiritul uneori mai de frondă, mereu justiţiar şi punând la punct, al cetăţii noastre. Departe de a aproba gestul utistului Stupar, indiferent fie şi de o provocare lansată, dar ce-ar mai fi de zis când însuşi angajatorul vătămatului se exprimă în transmisiune directă nici mai mult nici mai puţin cu trimitere la arcada lui David Beckham!?! Cine sunt adevăraţii incitatori şi deci cine sunt personajele din spatele măştilor aşezându-se rareori la discuţii în acest oraş cu aleşii cetăţii?

Cât de ţaţă a ajuns să fie percepută Poli prin vocile de victimă scuipând venin şi linşând în stânga şi în dreapta, după jocuri, în conferinţe de presă sau iată, de-acum ca la Arad, şi în cursul partidelor, din zona băncii tehnice, la adresa arbitrajelor, a jocurilor de culise şi a conspiraţiilor chiar pe relaţii europene, toate împotriva nepătatei conduceri timişorene!?! Dacă fotbalul românesc şi Timişoara ca un exemplu n-ar fi ajuns atât de paranoice în a percepe şi cea mai mică eroare de arbitraj, totuşi umană, decât printr-un filtru în care orice greşeală e întoarsă pe toate feţele şi finalmente oricum contestată, în loc de a se elimina mai întâi bârna din ochiul sinelui şi dificienţele din propria evoluţie, atunci nu s-ar ajunge mereu la aceleaşi obsedante şi repetitive smiorcăieli, „ne-au furat”, „ne fac”, „veţi vedea”…

E simplu… Cauză şi efect. Să fie oare Dan Stupar nebun de-a binelea în a sări la tâmpla unui oaspete!? Este clară ca lumina zilei frustrarea ajunsă nu doar la osul jucătorilor, dar şi a mai marilor polişti, pe seama retrogradării, şi care – atenţie! – se răsfrânge asupra componenţilor lotului, dovadă fiind că nu există întâlnire cu mass-media în care să nu fie adusă şi neprovocat vorba şi zugrăvită declasarea din vară, „ce-ar fi fost”, cu un aer de victimă, după ce aceleaşi personaje o tot dădeau iniţial că ar trebui lăsată toată neplăcerea în urmă, întru concentrarea pe noua campanie. Una spunem, alta facem!?

Cât despre Dorin Goga şi Laszlo Sepsi, potenţiale ţinte ale josnicului atac de mahala al angajatorului lor, oricât de modest ar fi evoluat, şi într-adevăr s-au prezentat „subţire”, cel puţin comparativ cu returul trecut, două aspecte sunt clare… Primul, că trebuie să fii foarte puternic să te vezi lăsat în urmă pe corabia naufragiaţilor şi să devii tocmai tu, sub lupa tuturora, omul-manevră care să relanseze barca, în lipsa eventual şi a unui psiholog, aspect adus în discuţie inclusiv în paginile acestui portal de un fost angajat polist pe această linie, profesorul Paul Zarna, şi al doilea, că nimeni nu i-a pus lui Marian Iancu pistolul la tâmplă şi nu-i este vinovat pentru contractele semnate în favoarea unor asemenea potenţiali campioni, deveniţi peste noapte „jigodii umane”.

Unul dintre mult prea numeroasele exemple de management defectuos, catastrofal s-ar putea spune, judecând şi prin prisma alinierii în Liga 2 cu un Sepsi adus peste puterea de cumpărare şi neachitat ca sumă de transfer unei multiple campioane europene evoluând victorios pe Arena Naţională… Cât de megalomanică poate fi o asemenea abordare ireală a lucrurilor!? Chiar îi trebuia Timişoarei un fundaş lateral de peste un milion de euro, cu care, iată, s-a ajuns de fapt la matineu cu Piatra Olt!?

Însă când este să reliefezi remarcabilele erori de conducere ce au generat de fapt, în acelaşi lanţ al slăbiciunilor cauză-efect, declasarea clubului polist, ar sări ca arşi numeroşi… poli ai unei cetăţi care chiar nu înţelege şi de ce Timişoara are de exemplu zero titluri în alb-violet, comparativ tot spre exemplu cu cele şase ale Aradului. Pentru că în cicluri repetitive sunt aleşi parteneri ca Zambon sau Iancu, iar despre Zambon, Slavă Domnului, autorul acestor rânduri a avertizat încă înainte ca respectivul să-şi fi dat jos ochelarii la descinderea în premieră la club, urmând apoi un „război” când mai surd, când în ton cu actualul, purtat însă tot sub radarul ignoranţei apărătorilor săi… Un pol este administraţia locală, înhăitată prin autolegare la ochi, inconştienţă şi iresponsabilitate, dar poate din interes clientelar-politic, fără a da seamă alegătorilor şi într-o sfidare absolută a cetăţii, cu nişte persoane terifiante prin perseverenţa lor, un alt pol este o parte substanţială a vocii mass-media, inclusiv locală, asurzitoare mai ales prin puterea sa de propagare şi nu neapărat prin discernământul mesajului, într-un lânced partizanat uneori linguşitor, iar un alt nefericit pol este susţinătorul inocent din peluză, nu atât înecat de propriul fum cât orbit de postura de victimă abil zugrăvită cu fiece prilej de conducători, şi dându-le respectivilor diriguitori poate fără să vrea apă la moară, precum şi căzut în admiraţie la doldora de bănet aruncat de fapt risipitor şi fără cap pe „achiziţii”… Achiziţii acum acaparate pe alte căi, ieftine, dar şi de alt nivel, cu portari fără meciuri în mână sau mijlocaşi sud-americani, fie Rocha, fie Gorobsov, împleticiţi în a pasa fie şi cu latul, iată nişte bârne din ochii „victimelor” pentru care ar trebui la o adică să explice mai pe îndelete, mai ales pe relaţia cu nepropulsarea unor localnici… De ce nu li se oferă încredere, măcar acum, la matinee, fiind în schimb preferaţi strămutaţi chiar de-aceiaşi vârstă!?

Şi bănet care, iată, şi în buzunarele lui Goga ori Sepsi, şi în conturile subţiate ale conducătorilor, se vede treaba, n-a adus fericirea şi nici… mai mult bănet. Dar câtă vreme timişoreni cu părul alb şi suferind de decenii pentru acest club nu doar sunt prostiţi dar şi înjuraţi cu trimitere în origini de mai mari ai clubului, iar aleşii locali ai adevăratelor victime închid tacit ochii şi bat cu un zâmbet fals palma, „Câinii latră, caravana trece”…

Pe undeva, deznodământul de la Arad, cu puncte irosite, spălarea rufelor în public, din nou!, şi implicarea în altercaţii fie şi verbale, mirosea de la o poştă prin pieptul umflat cu care autodeclarat s-a prezentat Poli pe „Francisc Neumann”, casă a unei multiple campioane din vremuri mai puţin funeste. Poate că uneori, mai ales în preajma unor derbyuri ce nivelează diferenţe fie şi evidente, e mai nimerit capul în pământ, pasul mic şi umilinţă, ca efect psihologic întru… surprinderea adversarului. Mai ales în circumstanţele verii poliste! Dar o asemenea restrângere şi autocenzură n-ar fi în ton cu toba, trompetele şi trâmbiţele săptămânale, de fapt cruntă amăgire.

Somn uşor.

Iar la trezire, semnarea unei noi asocieri, după principiul „nu contează ce-i trebuie cu adevărat cetăţii”. E ca şi cu parcurile naturale ale copilăriei localnicilor, unde zburdai în voie printre castani, loc de primii paşi pentru generaţii de mâine ce n-ar trebui să audă dinspre Timişoara de „jigodii umane” la Poli, acum cosmetizate şi întreţinute tot pe banul greu din buzunarul contribuabilului, care, în schimb, mai are varianta doar să calce pe unde i se spune şi să plătească amenda de sute bune, dacă încearcă „noul” gazon.

Încolonarea, plecăciuni iluminaţilor zilei.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Risipirea banului public pe ţaţe sau Stupar mai tare ca Sepsi

  1. manu spune:

    Tiganul tot tigan ramane…Vina nu este a lui,vina este a acelora care al suporta aici,ar trebui scos cu picioare in cur di cadrul clubului..asa ceva nu se poate…sa ajungi sa-ti jignesti propii jucatori in asemenea hal…Ar trebui dat in judecata…pentru ca el e gunoiul,el e jigodia..din cauza LUI acum noi suntem in B,nu din cauza altora….Tot timpul arunca in altii,tot timpul el a ajuns sa le stie pe toate,ne-am saturat de mult de el…sa-si ia jucariile si sa ne lase in pace

  2. EUGEN spune:

    ….Așa este. Corectă opinie comentată cu argumente sigure și esențiale. Din păcate, timișorenii stau deoparte și comentează în neștire. Iancu, prin atitudinea sa, jignește Timișoara, cerșește bani de la autoritățile locale, își bate joc de fotbaliștii pe care i-a dus în curtea Politehnicii la inițiativa ”geniilor” Chivorchian – Stanciu. Mai nou, geniile despre care vorbeam, aduc fotbaliatori de pe alte meleaguri pe care cu insistență îi și promovează fără a ține cont de cheltuieli. Ultimul este Kiss. Vizavi de valoarea acestui jucător, precum și a celorlalați aduși de Stanciu ȘI Chivorchian în ultima vreme, Timișoara, prin centru de juniori, este deasupra. Singura problemă rămne aceeași: NU SE DOREȘTE PROMOVAREA MASIVĂ A LOCALNICILOR. Chivorchian și Stanciu își urmăresc propriile interese. Oare până când timișorenii vor mai sta cu mâinile încrucișate acceptând jignirile și bătaia de joc a iresponsabililor gen Iancu, Chivorchian sau Stanciu!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ opt = 17

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: