România învinsă, nimic de mirare. România putredă…

Ascultam cu câteva ore înaintea jocului televizat de vineri seară, şi aici nu mă refer la Belgia – România ci la barajul de turneu final Bosnia şi Herţegovina – Portugalia 0-0, vorbele unui vizionar tânăr antrenor localnic, şi-mi zornăie încă totodată în urechi oful altuia dintre numeroşii truditori în iarbă frustraţi de mersul lucrurilor în fotbalul românesc, iar concluziile sunt clare: „ne batem joc de viitorul juniorilor şi de aceea fotbalul nostru este unde este”, vorba unuia dintre ei, respectiv că binele colectiv al jocului în ţara noastră este violat de o încrengătură mai mult sau mai puţin interesată, cu efecte evidente în rezultatele în descrescendo ale „tricolorilor”, seniori şi mai tineri…

Fără exagerare, fotbalul divizionar românesc, cu destule reprezentante mai ales la nivelul ligilor inferioare ce nici nu-şi complică existenţa cu plămădirea unor centre de copii şi juniori, „plămân” regenerator, constituie un mediu realmente ignorant dacă nu chiar ostil necesităţii fireşti de a investi semnificativ mai mult în generaţiile de mâine, neînţelegându-se importanţa acestei obligativităţi.

Pomeneam ca meci al serii duelul de la Zenica pentru simplul motiv că micuţa naţiune balcanică având nici 20 de ani de existenţă şi sub 4 milioane de locuitori s-a aliniat la exact doi ani fără o săptămână, pe acelaşi stadion, în faţa aceleiaşi Portugalia, tot într-un baraj de calificare la turneul final, acontat de pe locul 2 în grupele preliminare, pe când România a încheiat nesatisfăcător pe 3, cu 5 puncte mai puţin decât ex-iugoslavii, loc 3 ocupat şi de reprezentativa de tineret precum recent şi de selecţionata U17, ratând pasul mai departe, într-un 2011 în care găzduirea Campionatului European sub 19 ani a fost jenantă ca rezultate, tot fără victorie venind şi „tricolorii” sub 17 ani de la turneul final din Serbia. De ce? De ce!?

Simpla întrebare vine de la sine: cum este posibil ca o ţară cu aproape de 6 ori mai mulţi locuitori şi cu 5 calificări la turnee finale de la independenţa bosniecilor încoace, România, să ajungă într-atât de contraperformantă?

Motivele sunt multiple, fiind vorba de un lanţ al slăbiciunilor generat de perpetuarea la vârf a unor atitudini şi mentalităţi implicând corupţia nu doar morală, întreţinute într-un status-quo devastator şi spre bazele piramidei.

Numele antrenorilor şi exemplele punctuale reliefate de aceştia contează mai puţin, rămânând în schimb stăruitoare senzaţia de neputinţă influenţată de asfixianta caracatiţă sistemică, infiltrată de la cap şi până la cel mai amărât Phoenix Ulmu de pe tăpşanele României.

Am ascultat un pertinent punct de vedere ce atrăgea atenţia că sistemul divizionar la nivelul ligilor „mici”, a treia şi a patra, este o „aberaţie totală”, de fapt o clientelară maşinărie de vot cu peste 90 de potenţiale mâini ridicate întru validarea putreziciunii federale, în cazul Diviziei C, respectiv o serie de copii în teritoriu a FRF, în cazul Diviziei D, cu Asociaţii Judeţene dogmatice, retrograde şi închistate în timp, interesate mai degrabă să colecteze taxe decât să cultive o competiţie pe baze sănătoase.

Şi ne raportăm mai ales la aceste eşaloane pentru că, din păcate, Timişul este reprezentat la nivelul primelor două ligi, între ale sale 50 de cluburi, de o unică grupare, fotbalul divizionar local, sau ce-a mai rămas din el, fiind o scrâşneală cu obiective mai mult sau mai puţin îndrăzneţe, bazându-se pe bugete mai mari sau în general mai mici, dar care-şi fură sistematic căciula prin faptul că respectivele fonduri, atâtea câte-or fi, de salarii plus eventuale prime, sunt bani pe apa Sâmbetei, cu care s-ar putea amenaja un nou teren, ridica nişte stâlpi de nocturnă, selecta, încropi şi instrui una-două grupe de copii, ca unică şansă de scuturare a inerţiei.

Număraţi câte sunt cluburile ce alocă fonduri unor asemenea necesităţi cu bătaie lungă şi câte sunt formaţiile care abia strâng 11 „seniori” în zi de meci, doar pentru a bifa o competiţie ce mai că nu-şi are rostul, pentru a înţelege risipirea în van a acelor puţine resurse ce proptesc eşafodul fotbalului „mic”.

Exemplul Fortunei Covaci, care s-a trezit din totala aberaţie, realizând ineficienta risipă fără finalitate şi orizont, cu liftul între nişte divizii de carton, şi reorientându-se de nevoie, dar în cele din urmă şi conştientizând diferenţa, spre o sămânţă de grupe de copii şi juniori, este poate şansa ce ar trebui să şi-o ofere şi alte cluburi, renunţând la păcăleala iluzorie a zilei de azi în favoarea provocării zilei de mâine, întorcând spatele unor divizii-sugativă şi pe cale de a fi regularizate doar de dragul regularizării, întru regenerarea şi instruirea de la baze.

Preia cineva mânuşa sau ne afundăm şi pe mai departe, încet şi sigur, trăgând în jos şi frustrând şi pe acei mai temerari dintre noi? Foarte greu de văzut varianta cu mânuşa… Şi asta pentru că fotbalului trasat prin birouri, ca un exemplu simplu dar relevant, i-ar lua un an de planificare în avans, datorită birocraţiei, pentru a reduce cu două numărul celor 18 competitoare la nivelul Diviziei D, când de fapt, fără menajamente şi dintr-un foc, ar trebui tăiat in corpore mai prin toate părţile esenţiale, şi în C, şi în liga a patra, unde noţiunea de pepinieră nu prea există iar potenţialul de a deveni sănătoase rezervoare şi laboratoare juvenile se reduce la limite de trei tineri… Iar când aceasta este linia impusă, dizidenţa este ca şi imposibilă.

Iar cine crede că nu există nici o legătură între 2 ori 1-1 cu Albania şi maşinăria generatoare de risipă a unui fotbal interesat de scaunul de sub fesieri şi principiul că dacă nu curge, pică, să vizioneze avid şi pe mai departe aburelile „tricolore” de cel mult locul 3, încă întrebându-se cum de este totuşi posibil aşa ceva. Şi este posibil tocmai pentru că pe foarte multe culoare ale fotbalului românesc sunt pseudoconducători, impostori şi nu numai care nici nu-şi pun problema că ar putea totuşi nebuneşte insista într-o repetitivă abordare care va duce finalmente întregul la pierzanie. Cu etalonul întregului susceptibil de un nou loc 5, evitat recent doar pentru că adversare s-au numit Albania ori Luxemburg.

Pentru conformitate, Piţurcă a pornit în Belgia cu Tătăruşanu – Luchin, Chiricheş, Goian, Raţ – Cociş, Lazăr, Pintilii – Varga, B. Stancu, D. Niculae, ex-polistul din Variaş fiind înlocuit în minutul 77 cu Pleaşcă iar Torje reducând după pauză la 2-1 şi obţinând un penalty ratat de Raţ.