România U19 primeşte 3 goluri în primele 25 de minute la Turul de Elită, marcatori pentru Norvegia de la Manchester United, Sogndal şi Benfica: 0-4 pe teren neutru, în Franţa

Întâlnirile oficiale ale reprezentativelor FRF de la sfârşitul acestei luni au fost inaugurate miercuri după-amiază în Franţa de „tricolorii” juniori mari ai României la debutul grupei patrulater a Turului de Elită al UEFA Euro U19, naţionala avându-l pe timişoreanul Alexandru Pelici selecţioner încasând 3 goluri de la omologii norvegieni în primele 25 de minute.  

Decarul Norvegiei U19, Isak Hansen-Aarøen, legitimat la Manchester United – club recent câştigător al Cupei Ligii Angliei, a deschis scorul în minutul 4, iar nouarul Erik Hovden Flataker, junior al prim-divizionarei Sogndal, pe locul 7 în ediţia trecută a anului 2022 şi antrenată de Tore Andre Flo, l-a majorat în minutul 14, dintre atacurile finalizate în prima jumătate de oră de „vikingii” lui Luis Pimenta mai fiind fructificat şi cel din minutul 25, de către şeptarul Andreas Rædergård Schjelderup, legitimat la Benfica Lisabona, din pasa autorului deschiderii de scor, Hansen-Aarøen. 

„Roşii” cu titulari de la 10 cluburi (lotul complet e accesibil aici), Brann Bergen având 2 reprezentanţi în 11-le de start, au intrat la pauză la vestiare cu avantajul de 3-0, recurgând atunci la 3 modificări, schimbat fiind şi căpitanul unşpear Wassberg, în vreme ce la „galbeni” Martinovic a luat locul lui Vulturar. 

Scandinavii aveau a se impune în cele din urmă cu 4-0, Magnus Bech Riisnæs, de la Vålerenga Oslo, intrat în minutul 60, înscriind în cel de-al patrulea minut de prelungiri din pasa lui Flataker, marcator pentru 2-0.

România U19 a aliniat la startul Turului de Elită tripleta convocată de la US Lecce – grupare ocupantă a locului 15 după 27 de etape în Serie A, alţi 4 titulari provenind de la 3 cluburi din SuperLiga internă, 2 de la Farul şi câte unul de la FCSB şi Universitatea Craiova, iar încă 4 de la grupări din eşaloane inferioare, mai exact din Liga 2, şi anume de la CSA, Csikszereda şi Politehnica Iaşi, respectiv unul din Liga 3, de la Farul Constanţa 2.

România U19 (rândul de sus, de la stânga): Burnete, Vulturar, Paşcalău, Kovacs, Duţu şi portarul căpitan Dincă; (rândul de jos, de la stânga) Sala, Mazilu, Borza, Musi, Radaslavescu / foto: frf.ro

România U19 a început meciul de la ora 16 de la Saran – localitate situată la puţin peste 100 de kilometri sud de Paris cu o extinsă infrastructură sportivă, cu Dincă – cpt. (CSA) – Kovacs (Csikszereda), Paşcalău (Lecce), Duţu (Farul 2), Borza (Farul) – Vulturar (Lecce), Sala (Universitatea Craiova) – Mazilu (Farul), Radaslavescu (FCSB), Musi (Politehnica Iaşi) – Burnete (Lecce).

Între rezervele la start, un singur junior legitimat la un club de pe prima scenă de seniori a României, pe bancă luând loc Lefter (Corvinul) – Sălceanu (Gloria Buzău), Martinovic (Farul 2), Pop (UTA), Bujor (Unirea Slobozia) şi Trică (CSA).

Norvegia U19: Ree (Viking Stavanger) – Murugesapillai (Lillestrøm), Solheim (Haugesund), Hopland (Aalesund), Egeli (Sandefjord) – Hjorteseth (Brann) – Wassberg (Brann), Odegard (Molde), Hansen-Aarøen (Manchester Utd), Schjelderup (Benfica) – Flataker (Sogndal). Lângă selecţionerul Luis Pimenta, pe banca de rezerve la startul meciului: Engh – Roaldsoy, Blikstad, Haram, Riisnaes, Nusa, Aas, Eng şi Sivertsen.

Nordicii au efectuat o triplă modificare la pauză, intrând Haram, legitimat la Aalesund, Eng – de la Valerenga Oslo, şi Aas, de la Odds Ballklubb Skien, înlocuindu-i pe Hopland, căpitanul unşpear Wassberg şi Egeli.

Iar norvegienii au mai schimbat 2 jucători înaintea ultimei jumătăţi de oră, apelând la Riisnæs, de la Vålerenga Oslo, şi Sivertsen (Kristiansund), în locul lui Ødegård şi a şeptarului marcator Rædergård Schjelderup.  

O dublă modificare şi la juniorii români în minutul 64, utistul Pop şi Bujor intrând în locul lui Mazilu respectiv Radaslavescu, iar pentru ultimul sfert de oră Trică în locul lui Musi, din minutul 86 şi Sălceanu în locul lui Borza, la puţin timp după ce Pop primea cartonaşul galben. 

În liga a III-a, Farul Constanţa 2 a învins vinerea trecută în penultima etapă a sezonului regulat cu 6-3 pe terenul 2 sintetic al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi din Ovidiu în întâlnirea cu penultima clasată Agricola Borcea, echipa secundă a clubului lider în play-off al SuperLigii fiind clasată a patra în Seria 3 din Liga 3, după CS Afumaţi, ACS Înainte Modelu şi Gloria Albeşti, respectiv cu 3 puncte avans înaintea celor de la Recolta Gheorghe Doja – gazdă a „satelitului” Farului în runda finală, Gloriei Băneasa, Dunării Călăraşi, FC Voluntari 2 fiind situată antepenultima, pe 8, iar în continuare Agricola Borcea şi CS Amara.

S-a înscris rapid şi în celălalt meci al seriei, seara, pe Stade de la Source din Orleans, Franţa – Irlanda de Nord 1-0 (1-0) prin reuşita aripii lui Troyes, Wilson Odobert, după un sfert de oră.

România U19 va mai juca sâmbătă de la ora 16 pe acelaşi teren cu Irlanda de Nord iar marţea viitoare la Orleans cu gazda Franţa.

În zilele imediat următoare vor juca şi naţionalele sub 20 respectiv 21 de ani ale României, însă meciuri amicale. Seniorii vor debuta sâmbătă seară la 21:45 în Andorra în preliminariile Euro 2024, iar marţi la 21:45 vor juca în capitală (Arena Naţională) cu Belarus, în etapa a II-a.

*Ultimele rezultate din play-off şi play-out în SuperLiga şi Liga 2, precum şi programul viitor, pe coloana clasamentelor la zi a secţiunii Fotbal.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× patru = 32

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: