România U21 pierde din nou la zero acasă în preliminarii: 0-3 cu Danemarca

Danemarca U21 a marcat astăzi la Dunăre de 3 ori mai multe goluri decât înscria în primele două apariții laolaltă, ambele pe teren propriu, din actuala grupă de calificare la Euro U21 – Polonia 2017.

Sigla FRF.550x1000x0resized

 

Reprezentativa sub 21 de ani a României, cu Deian Boldor căpitan și Dorin Rotariu intrat spre final, a pierdut cu un scor de forfait al treilea meci găzduit în preliminariile Campionatului European U21 al cărui turneu final va avea loc în 2017 în Polonia, aripa stângă Frederik Borsting deschizând scorul încă din minutul 8, servit fiind de Zohore, în partida de pe arena ”Marin Anastasovici” din Giurgiu, disputată vineri de la ora 19,45 în Grupa 5 de calificare.

Autoare a unui debut de succes cu 3-0 acasă cu Armenia, România U21 avea să clacheze apoi pe teren propriu cu 0-2 cu Bulgaria, în urmă cu peste două luni, iar astăzi s-a împiedicat chiar și mai sever, 0-3 (0-2) cu Danemarca U19, care s-a apropiat astfel la 3 puncte de selecționabilii lui Cristian Dulca, deși cu două partide mai puțin disputate.

Românii și-au creat câteva bune oportunități la 0-1 dar, după o serie de 4 cornere ale peninsularilor, același mijlocaș de la Aalborg BK a semnat ”dubla” din serviciul lui Hjulsager.

Gazdele au mai avut ocazii și la 0-2 dar tot danezii au înscris, prin atacantul Zohore, în minutul 79, servit de Nielsen, abia intrat în joc, și astfel românii vor fi nevoiți să trebuiască să recupereze marți în Regatul Unit ceea ce au risipit din nou acasă.

Învingători în actualele calificări cu 3-2 în Armenia și 1-0 în Luxemburg, ”tricolorii” sub 21 de ani vor încheia aparițiile din 2015 peste 4 zile, în Țara Galilor, pe Racecourse Ground din Wrexham, insularii trecând astăzi primii în grupă grație unui 2-1 (1-0) pe teren propriu cu armenii, prin reușitele lui Harrison, în minutul 9, din penalty, și Wilson (91), respectiv Malakyan (59).

Danezii au rămas în schimb fără gol primit în calificări, după ce luna trecută debutau cu 0-0 și 1-0 acasă cu Țara Galilor și Bulgaria.

Prima clasată în fiecare din cele 9 grupe se califică direct la turneul final Euro U21. Patru ocupante ale locurilor 2 cu cel mai bun punctaj realizat în compania naționalelor plasate pe pozițiile 1, 3, 4 și 5 acced la barajul play-off tur-retur. Faza finală, cu 12 selecționate incluzând reprezentativa gazdă, Polonia, va avea loc în 2017.

Clasamentul la zi în Grupa 5: 1. Țara Galilor 4 3 1 0 8-3 10 puncte, 2. Bulgaria 5 3 0 2 8-4 9p, 3. România 5 3 0 2 7-7 9p, 4. Danemarca 3 2 0 1 4-0 6p, 5. Luxemburg 4 0 1 3 2-8 1p, 6. Armenia 5 0 1 4 4-11 1p.

România U21: Cojocaru – Hodorogea, Miron, Boldor – cpt., Manea – Pițian (35, Ioniță), Nedelcearu – Bumba, Calcan, Păun (82, Rotariu) – Pușcaș (64, Voduț)

Rezerve: Brănescu – Vasile, Nedelcu, Marin.

Niels Frederiksen a apelat la Hojbjerg – Holst, Banggaard, Gregor, Blabjerg – Hjulsager, Maxso (60, Norgaard), L. Christensen – cpt., Borsting (72, Desler)  – Andersen (76, Nielsen), Zohore.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: