România a izbutit în această după-amiază în capitala Bavariei cea mai clară victorie la zero din rarele succese fără replică ale „tricolorilor” la turneele finale în istoria echipei naţionale, zvântând Ucraina cu 3-0 (1-0) la debutul în faza grupelor UEFA Euro 2024.
Cu memorabile execuţii în forţă dintr-o bucată, din afara careului, ghidate de fiecare dată de căpitanul ardelean Nicolae Stanciu şi de Răzvan Marin în dreapta lui Lunin, deasupra proaspătului câştigător al Champions League cu Real Madrid respectiv pe sub braţul acestuia, „tricolorii” i-au înălţat pe zecile de mii de fani ai României din AllianzArena pe aripile extazului stropit cu lacrimi ale bucuriei pure.
Sporttim întreba cu exact o săptămână înaintea debutului lui Stanciu&Co la „Euro” dacă „Lasă România golurile la păstrare pentru turneul final? Zero la 0 la Bucureşti cu Bulgaria şi Liechtenstein”, consemnare accesibilă aici, iar „tricolorii” au dovedit deja cu vârf şi îndesat în Germania că tocmai asta au şi făcut.
Un start chiar perfect la turneul final, luat prin prisma aceluiaşi rezultat final de 3-0 doar de Spania alaltăieri în faţa Croaţiei, iar fie şi dacă vecinii galben-albaştri de la nord ai României n-au calibrul dublilor semifinalişti mondiali la zi de la Marea Adriatică, şi nici nu s-au calificat încă din toamnă din preliminarii, ci abia primăvara aceasta la baraj, triumful spumos al selecţionabililor lui Iordănescu jr. rescrie într-o notă cât se poate de pozitivă istoria prezenţelor „tricolore” la asemenea competiţii.
România a început vioară a doua la München în faţa ucrainienilor cu 24 de trepte mai sus în ierarhia FIFA, oarecum în nota prestaţiei obişnuite a „tricolorilor”, însă după mijlocul primei reprize a intuit fisurile ivite încet, încet în angrenajul trupei lui Rebrov, câteva minute luându-i apoi să şi exploateze autodescompunerea structurii jocului „albaştrilor”.
Arzându-şi valiza cu un lanţ al slăbiciunilor în defensivă, avându-l la capătul său pe Lunin cu o degajare din gama „aşa, nu!”, taxat intuitiv la recuperare de Man iar cu aplomb cu şutul de căpitanul ardelean Nicolae Stanciu, imparabil din afara careului, uşor lateral dreapta, sub transversala ştearsă la încheierea primei jumătăţi de oră: 1-0.
Nedumerirea de luni după-amiază a portarului Lunin având a se transforma după pauza întâlnirii pe căldură pe terenul neutru al capitalei Bavariei în ditamai stupoarea fără grai.
Căci explozivul şut sub bară al căpitanului României – care puţin mai apoi mângâia transversala lui Lunin şi direct dintr-un corner de pe stânga – schimbase aproape brusc soarta meciului, „albaştrii” de la nord „tăindu-se” încet şi sigur de-a binelea, pe când încrederea dobândită exponenţial de „tricolori” a metamorfozat ceea ce părea doar un foc de paie într-o vâlvătaie în toată regula, în nici 5 minute din sfertul de oră după pauză.
Atunci, nesiguranţa ariergardei ucrainiene a adus o altă minge de minune în calea elevilor lui Edward Iordănescu, iar Răzvan Marin şi-a copiat la indigo căpitanul prin a o valorifica tot din prima, tot în forţă şi tot uşor din dreapta, doar ceva mai de la distanţă şi sol-sol, 2-0 în minutul 53.
Pofta venea mâncând… jar pentru o echipă vădit de moral, simţindu-se dintr-o dată pe deplin stăpână pe sine şi conturând o seară de ţinut minte, în simbioză cu partizanii susţinători din jur.
În tribunele müncheneze suporteri ai „galbenilor” lăcrimau de fericire la surpriza pe care le-o dăruiau cu tot mai multă exuberanţă şi determinare „tricolorii” ajungând să joace cu zâmbetul pe buze, o revelaţie.
Nu mai câştigase România la zero la turnee finale în acest mileniu, sau mai exact din 1998 în Franţa, la debutul cu 1-0 la Coupe du Monde împotriva Columbiei, ori era deja 2-0 în dauna trupei împănate cu tineri de prin La Liga ori Premier League.
Surpriza devenind însă colosală în minutul 57, când, pe fondul degringoladei vecinilor de la nord, Man a croşetat în diagonală din dreapta careului şi i-a centrat în faţa careului mic lui Denis Drăguş, lat ca la antrenament pentru 3-0.
Depăşind victoria record la zero a României în istoria prezenţelor la turnee finale, 2-0 tot la debut cu URSS în 1990 la Coppa del Mondo în sudul Italiei, acolo şi-n faţa destulor locuri goale, pe AllianzArena într-o „mare” galben-albastră dar şi-n văzul continentului lărgindu-şi la 24 talia competiţiei pentru trofeul UEFA.
Şi-a rămas aşa din moment ce rătăciţii elevi ai lui Rebrov au prins spaţiul porţii abia-n minutul 77, dar şi veteranul Niţă a completat cu siguranţă prestaţia plină de autodeterminare şi încurajare reciprocă a românilor izbutind un reuşit bun joc colectiv, spre deosebire de cel al învinşilor sfertfinalişti acum 3 ani la „Euro”, insistând fără cale de izbândă pe dueluri unu la unu.
Semnată fiind astfel doar a patra victorie la zero a României la turnee finale, cu tot cu cea împotriva gazdei SUA la World Cup 1994, şi aceea tot cu 1-0 precum în faţa columbienilor, însă chiar prima de acest tip la un turneu final european.
Cadru în care „tricolorii” se bucuraseră până acum de un singur şi unic succes, tot în faza grupelor la „Euro” 2000 din Belgia şi Olanda, atunci cu 3-2 împotriva Angliei, de fapt şi ultima victorie a României la nivel înalt în competiţii pentru trofeu, moment de la care au trecut 24 de ani.
Nici Ucraina nefiind Anglia, dar nici acest triumf nefiind altceva decât cel mai bun moment al României la turnee finale de la acea dată.
Iar momentul merită savurat din plin, a se bucura fotbalul românesc de aceste clipe!
Alimentând speranţele unei surprize nu doar de moment, luni împotriva lui Lunin, ci în ansamblul grupei aşteptând deznodământul celeilalte întâlniri din etapa I, în Belgia – Slovacia.
Belgienii fiind aşteptaţi de „tricolori” sâmbătă la ora 22, apoi şi slovacii miercurea viitoare, cu vedere spre optimi.
Dar până atunci, 3 puncte memorabile în contul României întrecându-se pe sine fără complexe în alcătuirea Niţă – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu – Răzvan Marin, Marius Marin (minutul 75, Rus), Stanciu – cpt. (87, Racoviţan) – Man (62, Hagi), Drăguş (75, Puşcaş), Coman (62, Mihăilă), cu Moldovan şi Târnovanu rămaşi pe bancă, la fel Nedelcearu, Alibec, Cicâldău, Olaru, Mogoş, Sorescu, Bîrligea şi Şut.
Calificată fără nicio înfrângere din preliminarii, România a lăsat peste aşteptări Ucraina în blocstarturi, iar dacă primele 3 succese la zero la turnee finale au venit constant la fiecare 4 ani în ultimul deceniu al mileniului trecut, acest al patrulea – după 26 de ani dar şi cel mai detaşat, devine prin particularitatea sa în timp chiar mai notabil.
Rebrov efectua la 0-3 o triplă schimbare în minutul 62 dar Drăguşin&Co au spus îmbărbătaţi „pe-aici nu se trece” în faţa lui Lunin – Konoplia (72, Tymchyk), Zabarnyi, Matviyenko, Zinchenko – Stepanenko – cpt. (62, Brazhko), Shaparenko (62, Yaremchuk) – Tsygankov (62, Yarmolenko), Sudakov, Mudryk şi Dovbyk.
Surprinşi de-a binelea de acel „killer instinct” deloc caracteristic selecţionatei tricolore dar răbufnit în Bavaria precum într-o deşteptare dintr-un… somn de moarte, iar unde-a fost rost de dubla taxare a lui Lunin, a fost loc şi de-un al treilea gol.
România triumfătoare la un scor de forfeit pe scena Europei, o premieră revigorantă.
