Pentru a-i fi uzitată popularitatea într-un exerciţiu de imagine necesar „sistemului” în momente nevralgice acestuia?
Prea mare fiind cariera fotbalistică a lui Gheorghe Hagi, recent ajuns la 60 de primăveri, iar nespus de mare renumele său pentru a limita şi reduce toate acestea „ca să vină această zi, acest moment, care pentru mine e special.”
Ceea ce pentru Hagi într-adevăr e şi firesc special, pentru iniţiatorii decorării sale fiind în schimb strict folositor de moment ca subtilă abilă manevră – la prima vedere cât se poate de normală – dar de fapt nu degeaba tocmai acum fructificată de „stăpânirea” ştiindu-se cu musca pe căciulă în faţa românilor în a căror estimare şi-a erodat şi mai mult iremediabil credibilitatea în ultimele luni.
Ori tocmai pentru această zi cu tâlc aleasă prin decret a muncit Gheorghe Hagi 50 de ani de viaţă – după cum i-a enunţat?
Pentru a se lipi de imaginea sa „sistemul” în picaj la capitolul credibilitate în faţa naţiunii!?!
Pentru ca dobrogeanul, de la înălţimea marcantă a reputaţiei sale – ca proeminentă figură în sportul românesc, să-l reprezinte dintr-o postură mai degrabă de „trofeu” învăluitor folosit de „stăpânirea” de pe Dâmboviţa prin prisma momentului foarte strâmtorat al României şi pe plan internaţional?
Fie strălucirea distincţiei e prea orbitoare pentru ca „sufletul” Farului şi Academiei de Fotbal pe care a zămislit-o din spuma mării să conştientizeze momentul deloc întâmplător în care i-a fost decernată în zile dintre cele mai răvăşitoare pentru naţiunea română şi viitorul acesteia.
Fie exprimarea care n-a fost niciodată punctul forte al ex-căpitanului naţionalei, în plus năpădit pesemne de emoţii, a amplificat importanţa unor clipe valorificate în schimb la sânge sub masca mereu a celor mai bune intenţii de către (ne)”aleşii” în stringentă nevoie de a mai da cumva bine.
Căci altfel n-ar fi simplificat Hagi multe chiar aşa prin cele spuse la ceremonia oficială de la Palatul Cotroceni a decorării sale cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
„E o zi specială. Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit pentru că am împlinit 60 de ani, 50 de ani am muncit ca să vină această zi, acest moment, care pentru mine e special. Îi mulţumesc preşedintelui României. Mulţumesc, România, pentru această zi minunată!”
Sau cât de simplu se poate dovedi un fost decar de renume mondial dacă i se acordă o distincţie pe care oricum o merita cu prisosinţă.
Ignorând însă în această simplitate faptul realist obiectiv că celui care-i mulţumea – nicidecum în orice caz preşedinte al României, cum eronat se exprima Hagi – îi era net mai necesară, folositoare, utilă şi mulţumitoare în acel anumit moment nu degeaba ales postura de a se asocia imaginii credibile a ex-„tricolorului” şi a se arăta „darnic” în raport cu fostul sportiv.
Care, de la înălţimea reputaţiei sale, nu deducea cât de mult, mult era folosit la schimb cu lovitura de imagine astfel aplicată de „sistem” cu nonşalanta seninătate a unui gest aparent natural şi binevenit – ce mai coincidenţă! – tocmai în asemenea tumultoase momente pentru România.
Cu un totalmente în absolut ilegitim „uns” provizoriu tocmai pe fondul dictaturii impuse prin lovitura de stat aplicată şi la 6 decembrie 2024 şi de către partidul din care interimarul face parte.
Comparativ, dacă mafia criminală unională acum şi de-aceea avea nevoie de paiaţa marionetă Bolovan – „preşedinte” în accepţiunea lui Hagi, în schimb România n-avea deloc nevoie de-asemenea ticăloşiţi slugoi trădători de neam şi ţară precum cei implantaţi pe Dâmboviţa, iar antrenorul Farului în orice caz nu neapărat în momentul convenabil „stăpânirii” de decoraţia oricum binemeritată şi cu sudoare magnetizată.
Câştig „primire”, decoratorul Bolovan.
Căci cum altfel decât tocmai prin intermediul „ilustratei sport” – mereu utilă roată de rezervă pseudo politicului românesc cel mai adesea în pană de credibilitate, îşi mai poate umfla „stăpânirea” cifrele în sondaje?
I s-ar fi cerut într-adevăr extrem de mult lui Hagi, şi-n primul rând cunoştinţa de cauză a tâlcului profund al lucrurilor în numele naţiunii, a refuza într-un gest absolut de patriotism a primi decoraţia din partea nimănui altcuiva decât o trădătoare „coadă de topor” vânzătoare fără scrupule a României intereselor transnaţionale.
Şi care tocmai de aceea şi este implantată ilegal „la butoanele” de faţadă, însă este de-ajuns că s-a lăsat folosit în numele sportului intern de către „sistemul” ticăloşit într-un asemenea moment de cumpănă cu semnificaţii capitale pentru ţara carpatină.
Într-adevăr, Hagi este mult, mult prea preocupat de propria activitate, arzând ca o flacără din Dobrogea natală în slujba dedicată în felul său dezvoltării fotbalului românesc, încât să perceapă subtilităţile scenei pseudo politice ticluind ceremonios şi-această lovitură de imagine.
Şi-ar fi fost nevoie de-un încercat „sfânt al închisorilor” sau aproape un… înger pentru a comite gestul suprem de a nu se lăsa decorat tocmai de către un ilegitim „propus”, şi încă taman în lunile amarului atâtor milioane şi milioane de compatrioţi la refuzarea din culise a dreptului alegerilor, refuz aplicat şi prin intermediul interimarului „decorator” în speţă.
Care-o fi „preşedintele” lui Gheorghe Hagi în vaga înţelegere a marii scheme a lucrurilor din partea sexagenarului investitor în fotbal şi antrenor, dar în mod cert nu este în nici un caz conform literei legii şi constituţionalităţii oricărei naţiuni cât de cât suverane.
Devenită între timp de fapt bananieră de-a binelea, chiar de râsul lumii tocmai prin refuzarea unui drept fundamental atâtor milioane şi milioane de compatrioţi ai celui decorat.
Dar şi prin implantarea ilegală „la Palat” a unei cozi de topor în toată puterea cuvântului – „propus” din rândurile „pericolelor publice” ce şi-au înfipt ghearele însângerate în jugulara naţiei, la nevoie şi „decorator” de ocazie.
Când „interesele o cere”.
Aşadar pentru asta a muncit 50 de ani Gheorghe Hagi?
Pentru a-i face de fapt un favor ca moment în timp unui trădător de neam folosindu-se la ţanc de imaginea celui perceput drept „Regele”?
Iar astfel împuternicindu-se din seva credibilităţii acestuia la ora plângerii unei naţii realmente într-adevăr trădate din plin chiar de către înscăunaţii din nimic şi de nimic ca scop în sine ai subminării periclitante a României?
Ce bolovan a fost rostogolit cu dispreţ şi ură de mâna ascunsă dinspre un cătun bihorean peste pasivii români puerili în ale ignorării propriilor drepturi, ocultă urzind la nesfârşit din culise „propuşi” spre a fi „aleşi”…
Iar Gheorghe Hagi a devenit astfel al patrulea jucător şi antrenor din fotbalul nostru distins cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
După Mircea Lucescu în anul 2009, Anghel Iordănescu în 2014 şi Emerich Ienei în 2017, tot patru fiind şi reprezentanţii altor sporturi – rugby, tenis de câmp, kaiac-canoe şi înot, care să fie astfel decoraţi.
Şi-anume Octavian Morariu în anul 2012, Simona Halep în 2018 şi regretatul Ivan Patzaichin în 2019 – aşadar şi-alţi dobrogeni în deceniul trecut onoraţi, respectiv David Popovici în 2022.
Onoarea fiind a bolovanului, să salte de la a fi urmărit de interpol pe şoselele unionale, la a deveni „decorator” de nevoie. Dar tocmai compromiştii şi implicit şantajabilii sunt înadins „unşi” ca executanţi ai jocurilor murdare ale „sistemului” putred de corupt, întinându-i moral pe cei pe care-i captivează în schemele lor parşive de „binefacere”. Foto: Agerpres – www.frf.ro
*
Farul Cosntanţa va juca sâmbăta viitoare de la 14:30 la Botoşani la reluarea cu etapa a II-a a fazei play-out în SuperLiga, într-o întâlnire a vecinelor ierarhice de la mijlocul grupei a II-a valorice, pe locurile 5-6 cu câte 19 puncte, pe 11-12 la general.
Reluare a campionatului după pauza competiţională a primelor două divizii în favoarea „dublei” României la startul vineri şi luni a preliminariilor „Mondialului”, acasă de la 21:45 cu bosniacii şi apoi la ocupanta ultimului loc, 210 în ierarhia FIFA.
Clasamentele interne şi programul viitor în faza grupelor valorice, pe coloana rezultatelor secţiunii Fotbal.
