Simţul măsurii şi temperarea

Campioana României, aşadar însăşi multipla laureată a Ligii 1, a marcat un singur şi unic gol în 180 de minute tur-retur, şi acela rod exclusiv al unei execuţii personale, şi încă în minutul 90 al manşei secunde, semnat de străinul Cvek, iar vicecampioana României, învinsă iniţial acasă, s-a revanşat prin a se strecura tot la potou şi mulţumită unei lovituri de la 11 metri, eliminate fiind nişte grupări din Maribor şi Stavanger, aşadar din Slovenia respectiv Norvegia, şi nu din nişte campionate mai puternice, dar sunt voci şi minţi în fenomenul fotbalistic intern care s-au putut totuşi referi pe marginea acestor chiar „mărunte” şi la mustaţă calificări în nimic altceva decât competiţia europeană numărul 3 ca standard valoric la „un nou început pentru fotbalul românesc” sau cum că „fotbalul ridică mânuşa”. Sunt semnele disperării sau ale rătăcirii busolei, balanţei? Căci nu s-a mai întâmplat în istoria participărilor echipelor româneşti în cupele europene precum în această vară, ca încă din luna iulie să fie scoase deja din cursa principalelor două întreceri, Champions League şi Europa League, semn fără discuţii al încă unui pas înapoi. 

Aşadar principalele exponente ale SuperLigii României abia s-au strecurat cu chiu cu vai şi tras de păr dintr-o fază preliminară de  calificare în cea a grupelor competiţiei continentale inter-cluburi numărul 3, Conference League – cea mai slab cotată valoric şi calitativ, atât şi nimic mai mult, dar nume sonore din fenomenul intern se lasă duse de val şi asociază o unică execuţie personală de excepţie a unui croat în 180 de minute altfel fără gol din partea campioanei CFR respectiv o accedere smulsă de la punctul cu var de vicecampioana FCSB la Stavanger unui „nou început pentru fotbalul românesc”. 

Chiar şi-au pierdut într-atăt de mult unii din fenomenul intern simţul proporţiilor şi al măsurii, acel discernământ atât de necesar pentru a calibra cu luciditate realitatea frustă? Vorbele îi demască, da, în sensul că sunt în negare vizavi de coborârea treaptă cu treaptă a nivelului valoric al fotbalului românesc. 

Realist vorbind, în iulie s-a mai coborât una, din moment ce campioana CFR, pornită la drum în altă competiţie, a fost „retrogradată” în cea de-a treia ca standard valoric, iar în acest august încă una, din moment ce „vişiniilor” Clujului le-au fost necesare 180 de minute pentru a înscrie în sfârşit celor din Maribor iar vicecampionilor bucureşteni un penalty pentru a trece de „vikingii” care îi depăşeau iniţial în România, în ambele cazuri în întâlniri din cadrul competiţiei numărul 3, şi nu din fazele ulterioare celei pe grupe, ci din preliminariile lor.

Chiar nu realizează cei din fenomenul intern nivelul modest la care se efectuează raportarea, în ansamblul general al unei scale clar definite? Şi răspunsul este nu. Activând „într-o bulă”, fără capacitatea de a analiza întregul „tablou” dintr-o perspectivă amplă, nu mai pot distinge pădurea din cauza copacilor.  

Aparenţele înşeală şi există acest miraj, unul al numelor unor adversare din faza grupelor, altul financiar, care îi mână pe cei cu speranţele deşarte, fără a băga deloc de seamă, la concluzii greşite. În ceea ce priveşte numele unor oponente, mai ales ale bucureştenilor în Grupa B, West Ham United şi Anderlecht, într-adevăr, sunt foste câştigătoare de cupe europene cu blazon, însă se regăsesc şi acestea în aceeaşi „oală” cu FCSB nu pentru că UEFA Europa Conference League ar fi nu ştiu ce competiţie mai calitativă decât de rangul al treilea, ci strict pentru că sunt alte cluburi mai puternice în campionatul Angliei respectiv Belgiei care le depăşesc pe scara valorică şi sunt implicate în primele două întreceri ca importanţă. Mai elocvent pentru nivelul inferior la care au ajuns să joace cluburile româneşti în cadrul general de ansamblu al cupelor europene este aspectul că grupa în care va concura CFR Cluj o include şi pe Ballkani, din Kosovo.  Aşadar, până şi fotbalul din Kosovo poate avea o exponentă în faza grupelor din Conference League. Şi-atunci cum să poată fi oare entuziasmaţi unii săraci cu duhul de pe Dâmboviţa, din „miezul lucrurilor”, că România ar avea două!? Iar faptul că în acelaşi cadru, în „ciorba” cu 32 de grupări, se află şi formaţii precum RFS, Vaduz, Shamrock Rovers ori Pyunik – ultima „îndrăzneaţă” care i-a sugerat fotbalului românesc că prea are degeaba nasul pe sus, ar trebui în mod normal să-i aducă pe exaltaţi cu picioarele pe pământ. Însă e mai dificil a convinge pe cineva că s-a lăsat păcălit, decât a fi fost înşelat în primă instanţă, şi ne-o spune ca vorbă de căpătâi Mark Twain, aşa încât celor în negare vizavi de picajul continuu al fotbalului intern nu-şi mai are rostul a le fi perturbată vederea prin ochelarii roz, de la nivelul norişorului pe care plutesc, ci să fie lăsaţi cu speranţele lor deşarte. Întotdeauna mor ultimele. Însă busola fiindu-le dată peste cap, orientarea le este într-o direcţie greşită, cu repercusiuni. 

Suspectez însă, şi în acest caz e vorba despre o simplă speculaţie, că percepţiile alterate ale „optimiştilor” sunt induse, conform gradului de conştiinţă spirituală la care se raportează, unul din nefericire nu elevat ci suficient de redus, la reperele valorice care le ghidează existenţa, iar cum acestea sunt excesiv conectate în zilele noastre „unităţii de măsură” ban,  atunci şi vestea vărsării unor milioane de euro în conturile campioanei şi vicecampioanei României le-au stârnit fanteziile, zicându-şi „Ce mai lovitură!” Când de fapt, cu toate aceste milioane aspirate, cei ajunşi să strângă în Conference League firimiturile financiare dinspre UEFA sunt tot mai de căruţă în raport cu participanţii în CL şi UEFA Europa League. Dar poate că într-atât de mare a ajuns să fie jena financiară în SuperLiga, încât, totul trecând prin stomac şi mai totul gravitând în deşertăciunea zilelor noastre sub mirajul banului, o biată calificare abia în grupele întrecerii numărul 3 aduce în percepţia celui din bătătura fotbalului mioritic cu prinderea lui Dumnezeu de picior. Sau cât de mult a putut să decadă un fotbal secătuit din toate punctele de vedere peste decenii, deşi a curs gârlă în direcţia sa, deşi potenţialul îi era inestimabil. Ori, şi altfel spus, cum poate lua banul minţile oamenilor.

De aici poate şi vălul de pe ochii entuziaştilor cu noul început pentru fotbalul românesc. Într-adevăr, este un nou început, în sensul conturării obişnuinţei cluburilor din Carpaţi de a se raporta cu entuziasm celui mai modest nivel valoric al cupelor europene. Dar mulţi văd, puţini pricep, şi este probabil cadrul ideal, unul submediocru, pentru integrarea cu mic cu mare a absolut tot ceea ce înseamnă suflare de meci la ora unei apariţii a lui CFR sau FCSB în Conference League în ambianţa competiţiei din subsolul Europei, ca o mânuşă pentru nivelul şi gradul de cultivare al spectatorului de tip nou din Carpaţi, dus şi acesta cu uşurinţă de val, lesne fiindu-i „luaţi ochii”. La urma urmei, fiecare societate cu nivelul său, în măsura „seminţelor bune” plantate în cadru colectiv. Ori una care şi-a uitat şi îşi ignoră istoria, şi-a pierdut în consecinţă şi exerciţiul reperării valorilor autentice definitorii, susceptibilă fiind inclusiv variilor supraestimări sau supralicitări, în general rătăcirii simţului măsurii. 

Iar când voci cu trecere în opinia publică, măcar cea din sfera lumii arenelor, precum Gică Popescu – cândva candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, se lasă în asemenea hal dus de val cu trăiri bazate pe emoţii şi sentimente, şi nu pe evidenţele realităţii obiective, atunci chiar ce aşteptări să mai poţi avea de la masa amorfă a consumatorilor de produs pe nume fotbal!? 

Este trist şi poate deveni chiar tragic deja în următorii 4 ani, asta prin prisma îndemnurilor iresponsabile şi în necunoştinţă de cauză din toamna anului trecut dinspre vârful F.R.F. ca suflarea din fenomen să se înţepe în braţ. Ori când în fotbalul românesc s-a ajuns să se lanseze oficial îndemnuri sfătoase la nimic altceva decât genocid – căci aceasta este arma letală, nedetectabilă, silenţioasă şi cu efect întârziat pusă în aplicare pe pielea omenirii, aşadar împotriva sănătăţii şi stării de bine a semenilor, atunci cum să te mai poţi încrede că „iluminaţii” din fenomen ar putea avea discernământul necesar pentru a înfăptui ceea ce le-a fost încredinţat în responsabilitatea lor prin privilegiul de care au avut parte în lumina învestirii în poziţii de decizie? Sunt în lumea lor.

 

  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 6 = paisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: