Sînandrei şi Parţa înving cu câte 4 goluri marcate în deplasare în continuarea etapei Diviziei D Timiş. Dar survin şi… retrageri?

Oaspeţii au fost strângători în cea de-a doua jumătate a etapei de sâmbătă în liga a IV-a judeţeană. 

Semnând victorii cu câte 4 goluri marcate, inclusiv într-un meci cu întorsături de situaţie, dar şi o remiză. 

În consecinţă, clasamentul Diviziei D Timiş după două treimi din parcursul întregului campionat e cel prezentat laolaltă cu programul viitor pe coloana rezultatelor din secţiunea Fotbal.

Iată însă cum s-a încheiat astăzi prima treime din returul sezonului de primăvară.

Cu ocazia unei etape propunând rezultate precum 4-3, 4-4, 3-4 dar şi 1-4 sau 0-3…

Despre jocurile de la matineu s-a scris deja într-o consemnare anterioară, aici despre meciurile disputate cu începere de la 12 dar mai ales după-amiaza.

CSO Deta – CSU Universitatea de Vest Timişoara 1-1 (0-0).

Ionuţ Spulber nici bine nu a intrat şi a reuşit să deschidă scorul pentru vizitatori, iar gazdele au egalat în prelungiri (în minutul 90+7) prin Ovidiu Semeniuc.

Jocul a fost programat la o oră după cea clasică de start la matineu, 12 în loc de 11. Şi a înregistrat o eliminare în minutul 90, cea a lui Rudolf Lutsch, de la gazde.

CSO Deta: Amarinei – Grigore, Lutsch, Ovidiu Semeniuc, Nohai (cpt), Chiticariu, Poparadu, Pais, Radu Ovidiu, Radovan, Barburescu.

Au mai intrat: Stancu,Vladic si Tripon.

Pe bancă: Secoşan, Cinca,

Antrenor: Ionuţ Iacob. Delegat Adrian Şeţu. 

Universitatea de Vest: Gakos – Florin Olariu, Marius Semeniuc, Alex Contescu (cpt), Velcan – Mihai Olariu, Paul Popovici, Ţugui, Mario Petruş, Mircea Andrei, Silaghi.

Au mai intrat: Ionuț Spulber, Denis Hotca, Botoșneanu, Mario Contescu, Anton,.

Pe bancă: Marcu, Lengyel, Turdean, Şiuiu.

ntrenor Iulian Muntean; secund: Gabriel Bîzoi.

*

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii II – CS Sânandrei-Carani 1-4 (0-4).

Răzvan Pantea a marcat pentru localnici (min. 67), respectiv Alex Birău (min. 16), Andrei Precup (min. 17), Marius Oprea (min. 20) şi Dacian Bârză (min. 43) pentru ocupanţii podiumului.

La fluierul arbitrului Eugen Gheorgheoiu au jucat formaţiile:

Ghiroda II: Bura Kot – Otvos, Brăilean, Drăgulescu (cpt), Cojocaru – Popescu, Ardel – Gulei, Goanţă, Ddarvos, Pantea.

Au mai intrat: Arva, Jichici, Popescu, Molnoş.

Pe bancă: Novac, Gherman, Simea, Batka.

Antrenor principal: Mircea Şchiopu. Delegat Orlando Trandu.

Sânandrei-Carani: Culda – Daniel Buzdugan, Toma, Artimon, Szalkai – Birău, Precup, Centea – Oprea, Bîrză, Radu (cpt).

Au mai intrat: Iovan, Bota, Marius Rus, Ştefanciuc, Pecarov.

Pe bancă Stelian Bănică.

Antrenor: Narcis Petre. Delegat Florin Trif.

**

Progresul 1906 Ciacova – Flacăra Parţa 3-4 (0-2). 

Marcatori: Gabriel Gînju (min. 62) şi Sergiu Românu (min. 67, 70), respectiv Bogdan Moroşan (min. 10, 89), Florin Natanticu (min. 20) şi Flavius Petrişor (min. 60).

Gazdelor le-a fost anulat un gol pentru o presupusă poziţie de ofsaid în minutul 39, autor fiind Ciurariu.

Şi-au mai avut şi o bară prin Românu în minutul 83. iar o transversală prin Gânju în prelungiri (minutul 90+3).

O menţiune, golgheterul la zi al campionatului, Bogdan Moroşan, a ajuns la „cota” 27, în poarta Progresului marcând de şase ori, toate cele 4 din tur şi astăzi „o dublă”: „A fost un meci interzis cardiacilor, am condus cu 0-3, dar am şi fost egalaţi iar în final se putea egala din nou. Este important că am câştigat cele trei puncte, iar cu acest succes am urcat din nou pe podium. Doresc personal să-i dedic primarului Daniel Drăgan aceste două goluri şi un sincer La Mulţi Ani la aniversarea zilei de naştere!”

Întreaga echipă a dedicat victoria primarului localităţii, Daniel Drăgan, care ieri şi-a aniversat ziua de naştere.

Progresul 1906 Ciacova: Sabac – Ichim, Stănilă, Ciurariu – Marius Lazea – Mihai Rosuş, Andrei Lazea, Românu, Gînju – Tudosie, Tăbăcaru.

Au mai intrat: Doroftei, Arghidean, Francescu, Carac, Iorgovan. Pe bancă: Eascurschi.

Antrenor si delegat Alin Ardelean.

În condiţiile în care fostul antrenor al gazdelor, Sorin Gheju, a părăsit echipa in urmă cu două săptămâni.

Parţa: Ionescu – Dobriţa, Plută, Sabău, Daniel Nicolaescu, Dobie, Petrrișor, Natanticu, Bobină, Eăzvan Rus, Moroşan.

Au intrat Pentea ,Ruben Nicolaescu ,Rosca, Pe bancă: Claudiu Ungureanu.

Antrenor: Cosmin Goia. Delegat Dumitru Ungureanu.

Arbitri: Răzvan Dan – Medveşan şi Arnăutu.

Iar delegat de joc omniprezentul preşedintele al AJF Timiş, care nu pierde vremea, după ce a „semnat condica” şi dimineaţa de la ora 11 la un joc de judeţ, Tricoul 1 Iunie Timişoara – Voința Valcani 6-0.

Iar mâine efectuează o nouă deplasare, la Iosifalău, pentru Voinţa – Ripensia Timişoara. Semn că membrii afiliaţi ai AJF Timiş probează o dărnicie în formă continuată, plusând prin a achita baremul majorat în vară cuiva care este remunerat din „dările” de tot felul ale cluburilor.

***

În fine, semne nu tocmai liniştitoare parvin dinspre Gelu şi Orţişoara, care sunt pe cale de a se retrage din campionat.

Orice început are într-adevăr şi-un sfârşit, ceea ce s-ar putea aduce în discuţie în cazul lui AS Gelu, pe când Cocoşul nu prea stă pe roze, ci caută din greu punguţa cu doi bani.

Dar important e ca administratorii fotbalului timişean să aibă veniturile asigurate, nu jucătorii să practice fotbalul.

AS Gelu – CS Cocoşul Orţişoara 1-0 (0-0).

Unicul gol a fost marcat în propria poartă de Lucian Vidican în minutul 67.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × = optsprezece

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: