Mă întreb dacă mai au rost semnalele trimise referitoare la arbitrajele de la noi. Etapă de etapă apar prestații scandaloase, dar nimeni nu ia atitudine sau măsuri punitive împotriva celor în cauză. Ultimul exemplu a fost arbitrul George Rădulescu, care a condus discreționar partida Dinamo – FC Botoșani, scor 1-1, când i-a nedreptățit în mod evident pe moldoveni.
Nu voi fi de acord niciodată cu atitudinea unor antrenori de a se manifesta necivilizat, dar nu este corect ca antrenorul Dan Petrescu să fie suspendat patru etape, în timp ce Sebastian Colțescu este lăsat să arbitreze în continuare după ce și-a bătut joc de clujeni în partida cu Astra. În acest timp Vassaras ne trimite bezele de la Atena, iar Deaconu mai merge la observare pentru a primi baremuri consistente.
În liga întâi s-au disputat nouă etape, iar CFR Cluj a revenit pe primul loc după victoria concludentă cu FC Voluntari. Să le urăm clujenilor mult noroc în partida cu Lazio Roma din grupele Europa League! Deși l-a pierdut pe Tsoumou, AFC Hermannstadt se menține pe linia de plutire. Poli Iași cunoaște o oarecare involuție, adunând doar două puncte în ultimele patru etape, după ce în primele cinci runde a reușit 11 puncte.
După felul în care a evoluat Viitorul Ovidiu în partida cu Gaz Metan Mediaș, mi-a întărit convingerea că partida FCSB – Viitorul a avut un profund caracter amical. Ar fi bine ca Gheorghe Hagi să nu mai dea lecții nimănui. Toată suflarea olteană a așteptat mari realizări de la Victor Pițurcă, dar Universitatea a fost învinsă pe teren propriu de FCSB, așa că revirimentul mult așteptat se amână.
Se tot vorbește de interesul major pentru meciurile din liga a doua, dar spectatorii lipsesc de pe stadioane. De exemplu, la partida Viitorul Pandurii – Concordia Chiajna, disputată la Turnu Severin, au asistat doar 50 de spectatori. Noroc cu Aradul, Reșița, Ploieștiul și Rapidul, unde stadioanele sunt pline etapă de etapă.
În fruntea clasamentului se află două echipe nou promovate, Turris-Oltul Turnu Măgurele și Gloria Buzău, ceea ce spune multe. UTA n-a putut trece pe teren propriu de CS Mioveni după o partidă în care oaspeții au fost la pupitru. Dacă portarul Florin Iacob are evoluții constant bune, celelalte achiziții au prestații oscilante.
Ripensia a reușit un rezultat de egalitate la Miercurea Ciuc, conducând în două rânduri. ASU Politehnica nu poate ieși din conul de penumbră, neputând învinge Farul la Timișoara. CSM Reșița a ținut în șah liderul Turris-Oltul în timp ce arbitrul partidei a ținut cont că oaspeții vin din Teleorman, un județ la modă.
În liga treia, ACS Dumbrăvița s-a mulțumit cu puțin și a obținut ce și-a dorit. CSC Ghiroda și Giarmata Vii a fost învinsă surprinzător la Becicherecu Mic, permițîndu-i echipei FC Universitatea Craiova să conducă în clasament. Iar în partidele de până acum dintre echipele arădene din Liga 3 s-au înregistrat doar rezultate de egalitate.