Sofran şi Buza, în teste de la Csikszereda, între marcatorii până la pauză ai Dumbrăviţei pe terenul Ciacovei, a 11-a în Divizia D Timiş, juniorul Jorz şi Plokhotnyuk în ultimele minute, cu o „dublă”: 9-1 (5-0). Patru în probe dintre care unul păstrat, Băluţoiu, şi 2 juniori folosiţi de Stan: „Discutăm cu mai mulţi jucători”

CSC Dumbrăviţa a început în această seară la Ciacova seria celor 10 jocuri amicale premergătoare startului Ligii 2 prin a se baza pe echipe diferite în cele două părţi ale întâlnirii cu divizionara „D” locală CS Progresul, în care cei 3 portari au apărat câte 30 de minute fiecare iar un mijlocaş central de 18 ani în probe de la Csikszereda, Buza Balazs, a intrat în ultimele 15 respectiv 20 de minute ale reprizelor, stabilind de fapt şi scorul pauzei, 5-0, după ce o nouă achiziţie de la Ripensia, Nicolae Sofran, făcea 3-0 la mijlocul mitanului întâi, alte „feţe noi”, juniorul David Jorz şi ucraineanul Plokhotnyuk, cu o „dublă”, punctând în ultimele nici 10 minute pentru 9-1.   

La două seri după startul la Covaci al pregătirilor de vară, dar şi la două seri înaintea întâlnirii la Braşov a ex-cvintuplei campioane a ţării CFR Cluj, CSC Dumbrăviţa a debutat de la ora 18 în partidele de verificare estivale, pe terenul ocupantei locului 11 la finele campionatului Diviziei D Timiş, CS Progresul Ciacova, care încheia sezonul în urmă cu două săptămâni şi jumătate printr-un 1-1 într-un meci considerat în deplasare la CSU UVT, rămasă astfel la 3 puncte în urmă, pe 13.

Anul trecut, ca nou-promovată în Liga 2, CSC Dumbrăviţa aborda amicalele verii în sâmbăta de 9 iulie pe iarba „Motorului” arădean, 5-1 (2-1) cu UTA U19, tot prin a rula garnituri diferite pe reprize şi tot cu juni în teste. Interesant, nici unul dintre alb-verzii care începeau în vara trecută acel prim meci de verificare ca secund-divizionari în compania juniorilor arădenilor nu a început şi întâlnirea de debut estivală din 2023 la Ciacova. 

Timişenii antrenaţi de Cosmin Stan au abordat de astă dată jocurile amicale în compania unei divizionare „D” de la mijlocul ierarhiei, deţinătoare a 8 puncte mai puţin decât ocupanta poziţiei a noua – cu două trepte în faţa sa, dar şi a 11 puncte în plus faţă de a 14-a clasată, 3 poziţii în urma sa.  

Iar pe lângă noii sosiţi, şi anume portarul Paul Toroc, Sofran, Mancaş şi Plokhotnyuk – primii 2 fiind folosiţi până la pauză iar ceilalţi 2 după pauză, Cosmin Stan a mai apelat şi la 4 tineri în marea lor majoritate de 18 ani, în probe, respectiv la 2 juniori din pepiniera alb-verzilor, trei dintre cei aflaţi în teste intrând deja din prima parte, juniorii strict în repriza a II-a.

Darius Balazs, în vârstă de 18 ani, un fundaş stânga de la retrogradata arădeană din liga a III-a CS Gloria Lunca-Teuz Cermei, precum şi Vlad Băluţoiu (18 ani), un fundaş central de la LPS Banatul, Narcis Plută (22 ani), un alt fundaş central, de la CSM Deva, rămasă şi în continuare în Liga 3, respectiv Buza Balazs (18 ani), un mijlocaş central de la FK Csikszereda, au fost testaţi în această perioadă de probă, primii 2 începând partida, Plută repriza a II-a iar harghiteanul intrând din minutele 30 respectiv 70. Lor li s-au adăugat 2 dintre junii din echipa sub 17 ani a clubului de pe arena „Ştefan Dobay”, şi anume fundaşul stânga David Jorz şi Răzvan Neag, un mijlocaş central.

Partida de la Ciacova a fost abordată de divizionarii „B” cu Paul Toroc (minutul 30, Trifon) – Balazs, Băluţoiu, Zurbagiu – cpt., Amariei – Martinov, Salhi (minutul 30, Buza) – Sofran, A. Toroc, Ghinescu şi Zaluschi.

Iar alb -verzii au început în forţă seria amicalelor, mai întâi Sofran irosind o ocazie mare din centrarea lui Ghinescu, marcator apoi deja în minutul 5, completat până la pauză de Amariei în minutul 17, Sofran (min. 24), Zaluschi (29) şi Buza Balazs, la intrarea sa în ultimul sfert de oră în locul lui Salhi.

Alt efectiv apoi în repriza a II-a, abordată cu Trifon (minutul 60, Ciui) – Moţiu, Gîsă, Plută, Jorz – Tănase – cpt., Neag – Tismonar, Olaru (min. 70, Buza), Mancaşi şi ucraineanul Plokhotnyuk.

Tonul golurilor din partea a II-a l-a dat Andrei Olaru în minutul 75, cu un şut de la 30 de metri, în vinclul porţii Progresului, care a redus din diferenţă cinci minute mai târziu, 1-6 prin Iorgovan, însă juniorul David Jorz a punctat în minutul 83 iar Mikhailo Plokhotnyuk în minutele 85 şi 89, la prima apariţie a secund-divizionarului Iaşiului şi Slatinei în tricoul alb-verde.

Anul trecut, în primul amical al verii de la Arad, Blickling şi Tismonar făceau 2-0 contra juniorilor mari de la UTA în minutele 10 şi 15, iar Toma Bodri, Kolbasz şi Făgărăşanu îi redesprindeau pe alb-verzi în minutele 52, 69 şi 75 ale partidei începute atunci cu Ciui (minutul 30, Mikloş) – Bura-Koţ, Bain, Călin Toma – Bălace, Olaru, Blickling, Grancea, Ungureanu – David Popa şi Tismonar, şi continuată de la pauză cu Mikloş (minutul 60, Trifon) – Amariei, Sabău, Ilan – Broaina, Tănase, Toma Bodri, Luca Bodri, Kolbasz, Făgărăşanu şi Grigoriu, alte detalii de la acea întâlnire de pe Mureş fiind accesibile aici

Am avut poftă de a juca fotbal, după o vacanţă lungă! S-a văzut clar lucrul acesta. În plus, prin faptul că jucăm amicale foarte puternice în următoarea săptămână, am cerut încă de la primul meci organizare pe parte defensivă, poziţionare şi faze fixe. Nu făceam acest lucru de obicei în primele amicale, dar cum spuneam, întâlnim echipe puternice şi ne-am dorit de pe acum să arătăm ca o echipă foarte bine organizată. Cred că, în mare parte, am reuşit acest lucru în meciul de azi”, au fost concluziile antrenorului Cosmin Stan după jocul de la Ciacova.

Urmat vineri, la startul stagiului centralizat, de un amical în compania fostei campioane a României, CFR Cluj, de la ora 17, pe stadionul „Tineretului” din Braşov, după care „verzii” vor călători la Sântămăria-Orlea, în judeţul Hunedoara, unde vor rămâne cantonaţi până sâmbătă 8 iulie, cu tot cu o deplasare miercuri pentru verificarea în compania nou-promovatei Corvinul.

Dintre jucătorii sosiţi în probe, Cosmin Stan se va opri doar asupra fundaşului Vlad Băluţoiu, provenit de la grupa pregătită de Ovidiu Vâlceanu la LPS Banatul: E un copil foarte talentat şi care cred că merită să facă pasul la seniori la o echipă de liga a II-a. Ceilalţi sunt cu toţii copii buni, talentaţi, dar care au încă nevoie de jocuri în picioare pentru a ajunge la nivelul ligii a doua. Momentan, poate au nevoie de meciuri în liga a III-a. Sunt copii interesanţi, rămân în baza noastră de date şi, în orice moment, dacă joacă bine, se pot întoarce la Dumbrăviţa”.

Noutăţi în lotul echipei ar putea apărea şi până vineri, când începe cantonamentul: „Cum am spus din prima zi, suntem în discuţii cu mai mulţi jucători. Suntem în căutarea a încă unui jucător de atac şi mai căutăm 2 fundaşi centrali. Desigur, şi juniori născuţi în 2005. Dinspre UTA, aşteptăm la finalul acestei săptămâni un răspuns”.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − trei =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: