Speroni, debut cu gol, Boghian, „dublă” pentru Flacăra Făget

Flacăra Făget este foarte în pas cu vremurile… Reclame publicitare ale celor mai mari corporaţii mondiale auto şi de răcoritoare în jurul terenului, un argentinian debutând cu un gol şi o bară de efect în rozul la modă al timişenilor, un internaţional de juniori mereu pendulând spre Bucureşti şi lotul U18 al României, şi numai nume de cluburi anglo-saxone pe buzele celor circa 60 de spectatori din micuţa tribună cu bănci de lemn, chibiţând la pariuri pe seama partidelor din Europa. A fost Flacăra Făget – CS Municipal Şcolar Reşiţa 3-1 (2-1), sâmbătă seară, în C5…

(Vom reveni cu alte amănunte şi considerente pe marginea debutului argentinienilor la Flacăra).

Ahumada şi Speroni (în faţă), după debutul în care şeptarul a marcat pentru 2-1, a şutat în bară, a scos o lovitură liberă de gol şi a fost înlocuit cu compatriotul său, în minutul 74, ambii sud-americani fiind sancţionaţi cu galben

Aşadar evervescenţă în estul fotbalistic al judeţului, cu ocazia unui joc disputat acasă cu reşiţenii, pe o căldură caniculară, în ultimul week-end de vară. Iar debutul sud-americanului Raul Speroni a constituit o ofertă atractivă, şeptarul debutând cu gol, deja în minutul 24, dintr-o fază fixă, lovitura liberă pe care a executat-o cu dreptul de la 24 metri fiind bâlbâită în propria poartă de Haidău, deşi cu soarele în ceafă: 2-1.

A fost exact ceea ce avea nevoie Flacăra, reaprinsă de Speroni, care se desprinsese în poziţie centrală, la mijlocul jumătăţii de teren reşiţene, unde a fost ţinut de tricou de la spate, intr-o infracţiune similară cu cea pentru care Casian Doană, mijlocaş şi fiu al antrenorului cărăşenilor, era sancţionat cu cartonaş galben în prealabil, în minutul 21.

Iniţial, făgeţenii deschideau scorul graţie cursei lui Raţiu pe stânga, de unde a centrat spre Popovici, care a reaşezat balonul în centrul careului, vârful Adrian Boghian având simţul golului cu un şut intuitiv, aproape pe spate, plasat înalt lângă bara de la colţul lung… Frumos! 1-0, în minutul 12.

O clipă de deconectare avea însă să-i coste apoi pe rozalii, juniorul Şulea demarcându-se pe spaţiul căscat între Gălan şi Drăgan, egalând deja în minutul 17, după care Speroni a ieşit într-adevăr la rampă…

Iar ambii marcatori au ochit mai apoi bara, Şulea cu o splendidă reluare cu dreptul în stâlpul din dreapta lui Haidău, din centrarea lui Miok de pe dreapta, în minutul 34, iar Raul Speroni la 5 minute de la reluare, când a fentat că şutează, pătrunzând de fapt spre centru, de pe dreapta, şi şutând cu stângul spre colţul lung, unde mingea a ochit stâlpul la semiînălţime…

Bara lui Speroni a venit după alte două oportunităţi făgeţene, una iniţiată de şeptarul sud-american în minutul 38, când l-a lansat pe incisivul Raţiu pe stânga, centrarea acestuia fiind reluată peste de decarul Briciu, care a iniţiat o frumoasă cursă frontală, curajos, în minutul 48, combinând în un-doi şi cu noua achiziţie de peste Atlantic.

Meciul a fost în cele din urmă decis de o altă cursă a lui Raţiu pe stânga, de această dată, în minutul 68, centrarea sa de pe linia de fund fiind reluată sec, tare, cu latul, de acelaşi Adrian Boghian, venit în viteză din urmă, de la 8 metri central, puţin stânga, în dreapta portarului reşiţean: 3-1.

Ulterior, în minutul 74, şi-a făcut debutul şi Mauricio Ahumada, cu numărul 11, înlocuindu-şi compatriotul, şi toată lumea a plecat mai mult decât mulţumită acasă. Toată lumea ce gravita în jurul rozului făgeţean, bineînţeles, căci reşiţenii erau fierţi, Leo Doană ieşind val-vârtej din vestiarul suspinelor şi nedeclarând nimic…

Au marcat: 1-0 Boghian (min. 12), reluând cu piciorul drept, cu spatele la poartă fiind, lângă bara de la colţul lung, la semiînălţime, de la 8 metri central, unde a fost găsit de aşezarea lui Popovici, recentrând de pe dreapta, după ce Raţiu ţâşnise pe stânga, centrând în careu; 1-1 Şulea (min. 17), pătrunzând decis pe centru dreapta, pe un larg spaţiu gol căscat între Gălan şi Drăgan, unde a fost deschis cu o minge lungă lobată de Feleagă, pătrunzând în careu şi şutînd de la 7 metri laterak dreapta, pe jos, la colţul lung; 2-1 Speroni (min. 24), dintr-o lovitură liberă de la 24 metri central, puţin lateral stânga, de unde a încercat colţul scurt dinspre bara din dreapta lui Haidău, care a bâlbâit balonul la înălţime, deasupra capului, de unde l-a scăpat spre vinclu; 3-1 Boghian (min. 68), lat de la 8 metri central-stânga, din alergare, venind la întâlnire pentru centrarea lui Raţiu de pe stânga, unde a forţat în sprint pătrunderea.

Flacăra Făget (antrenor Adrian Săvoiu): 12. Rădulescu – 23. Petruş, 6. Demian, 2. Gălan (cpt), 4. Drăgan – 89. Ilie (78, 20. Şuleap) – 9. Popovici (69, 5. Popescu), 10. Briciu, 8. Raţiu (88, 14. Tache) – 7. Speroni (74, 11. Ahumada) – 19. Boghian.

Pe bancă: 1. Iacob – 3. Burduhos, 99. Doroi.

CS Municipal Şcolar Reşiţa (antrenor Leontin Doană): 1. Haidău – 3. Pitaru, 5. Teleagă, 21. Gurici (cpt), 6. Piperca – 10. Breşneni – 7. Miok (69, 4. Mândru), 8. Casian Doană (46, Olayeni Abiodun), 18. Fedor (74, 19. Eremciuc) – 20. Budean (55, 2. Coca), 17. Şulea.

Pe bancă: 25. Giurcanu – 15. Goici, 11. Marta.

Cartonaşe galbene: Speroni (73), Ahumeda (83) – Doană (21), Piperca (89).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + = 5

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: