Start în Campionatul Judeţean Timiş, liga a V-a. Rezultate, marcatori

Penultimul weekend din august a adus startul ediţiei 2023-2024 a Campionatului Judeţean Timiş, un scurt tur de orizont al etapei I în liga a V-a fiind efectuat mai jos, cu câteva rezultate şi marcatorii. Pe coloana datelor tehnice, rezultatele complete şi ierarhiile la zi, aspect valabil şi în cazul Diviziei D Timiş, respectiv al SuperLigii şi Ligii 2.

Caravana ligii a cincea judeţene a pornit la drum aproape cu aceleaşi cluburi ca în ediţia trecută, 2022/3, surprize frumoase oferind în runda inaugurală cei de la Meget Remetea Mare, AS Tormac, Voinţa Valcani, Galaxy Timişoara sau Viitorul Igriş, nu în ultimul rând fiind de notat succesul clar al Recaşului în faţa celor de la Bazoş.

Seria I

Voinţa Biled – Unirea Tomnatic 1-1 (0-1).

Pentru nou-promovata în acest eşalon, campioană în primăvară în liga a V-a „Promoţie”, a marcat David Taciuc în minutul 40.

Viitorul Iecea Mare – Steaua Bulgăruş 0-0.

Punct preţios pentru elevii lui Costel Teacă, în deplasarea efectuată la Iecea Mare, unde puţine echipe reuşesc să culeagă puncte.

De menţionat că observatorul de arbitri Alimpe Velcotă a fost delegat pentru prima dată, după ce a pus fluierul în cui.

Olimpia Lenauheim – Vulturii Igriş 0-4.

Victorie clară pentru nou promovata Viitorul, la un scor care ne scuteşte de alte comentarii.

Voinţa Valcani – Avântul Bobda 4-0 (2-0): Marin Gheorghe două goluri, Andrei Drăgălie şi Roland Tapanov.

Mureşul Cenad – Tricoul 1 Iunie 2-1 (1-1).

Vasile Ilaş şi Dănuţ Pîrghie în contul Mureşului, pentru vizitatori punctând tot un jucător de la gazde, care a înscris în propria poartă, şi anume  Constantin Cătălin.

AS Chinejana Chinezul Satchinez – Steaua Roşie Variaş 4-2.

O surpriză plăcută oferită de gazde, care au învins o retrogradată din eşalonul patru, cea din Variaş.

CS Unirea 2 Sânnicolau Mare – AS FC Dacia Cărpiniş 5-1 (1-0).

Au marcat: Flavius Tulcan 3 goluri, Daniel Galea şi Andrei Manoliu, respectiv Bora Marcov.

Tot el a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 60.

Oaspeţii au jucat un amical miercuri cu ACS Kuds Sânmihaiu Român, pe care au învins-o cu 10-2, prin golurile marcate de Ionuţ Todaşcă – două, Ioan Merciac – două, Marian Danciu, Andrei Trif, Lorin Becker, Bogdan Marc şi Daniel Şamanţ.

*

Seria a II-a

Inter Foeni – Unirea Cerneteaz 1-5.

Victorie clară pentru vicecampioana seriei, pregătită din acest campionat de Mirel Mita, fostul antrenor Adrian Gabor retrăgându-se. Cristian Iorga, Andrei Melnicenco, Dan Jivan, Viorel Mihai ;i Adrian Jivan au înscris pentru „unirişti”. 

CSC Dudeştii Noi – Viitorul Ionel 3-1 (2-0): Mihai Hudrea, Raul Neagu şi Andrei Costea, oaspeţii reducând din diferenţă în minutul 85.

Unirea Banloc – ACS Kids Sânmihaiu Român 3-3.

Chiar o surpriză, punctul smuls în deplasare de trupa lui Constantin Varga, prin golurile marcate de Răzvan Iacobescu, Sebastian Smochină şi fratele său, Ciprian.

AS Utvin – AS Unirea Uivar 0-2.

Din nou pas greşit, precum în ediţia trecută, pentru elevii lui Mircea Gogoaşă.

ACS Galaxy Timişoara – Viitorul Bencec 3-1 (0-0).

Triplă reuşită de Marius Peca.

Veteranul Valentin Cruceru a fost portar al gazdelor şi a fost învins o singură dată: „Numai portar n-am jucat la viaţa mea!”

Avântul Jamu Mare – Juventus Pişchia 1-4.

Pentru elevii lui Richard Meleşcanu au marcat Cristian Faimoc – două goluri, Claudiu Fulga şi Emy Ardelean.

AS Petroman – CSC 2 Ghiroda şi Giarmata Vii 0-0.

Eliminare din echipa oaspeţilor în minutul 72, şi anume cea a lui Alexandru Vaccari.

*

Seria a III-a

AS Recaş – AS FC Bazoş 8-0 (3-0): Flavius Lazea 4 goluri, Traian Ciobanu, Flavius Cristescu, Marius Aldea, Emil Burlacu.

Sorin Micşa, antrenor al gazdelor, a declarat: „A fost un joc reuşit al elevilor mei, pentru care îi felicit! E o primă victorie la un asemenea scor, nici adversarului nu-i venea să creadă că a pierdut atât de usturător. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ, că de-abia este începutul. Sper să o ţinem tot aşa!”

Autoliv Lugoj – CSC Boldur 2-4 (2-2): Alin Ţundrea şi Cătălin Dascălu, respectiv pentru învingători Florin Bolgea 3 goluri şi Beniamin Adar.

AS Berini – AS Margina 3-1 (1-0).

Marcatori: Ivan Dombovschi, Darius Jorj şi Laurenţiu Turcu, respectiv Răzvan Bălan.

CSO Făget – Voinţa Iosifalău 2-0 (1-0). Vicecampioană a seriei în campionatul trecut a înscris prin golgheterul echipei, Mihai Rădac, în minutele 33 şi 75.

AS Bacova – AS Tormac 1-5 (1-2).

Gazdele au egalat la unu în minutul 25. Pentru elevii lui Sorin Badea au marcat: Ionuţ Fancea două goluri, Claudiu Barb, Ruben Ursachi şi Marin Vlădulescu.

Am putea-o cataloga ca fiind surpriza etapei, semnată de sportivii din Tormac.

Olimpia Darova – CS Phoenix 2 Buziaş 4-0 (1-0): Dumitru Băcăuanu, Adrian Benzar şi Augustin Puţintelu du două goluri.

La acest joc a fost delegat un asistent care are cazier, fiind condamnat 2 ani şi 6 luni cu suspendare, plus 60 de zile de activitate în folosul comunităţii. Nu se verifică oare cazierul arbitrilor? Iar tot acest asistent, Vlad Boicu, a mai arbitrat în ediţia trecută câteva jocuri, fiind „acoperit” că nu dumnealui ar fi activat, ci un coleg de breaslă. Dovada însă există, pe unde-a arbitrat, de exemplu la Stanciova, Darova sau Chevereşu Mare.

Meget Remetea Mare – AS Progresul Vucova 5-0 (3-0).

Pentru prima dată în calitate de participanţi în liga a cincea timişeană, junii lui Horaţiu Stoia au reuşit o victorie concludentă prin golurile marcate de Gabriel Harip (2), Alex Stoia (2) şi Nicolas Ardelean.

Meciul s-a jucat pe terenul din localitatea Bucovăţ. Chiar dacă s-a retrogradat, s-au şi revăzut din nou în acelaşi eşalon cinci.

AS Viitorul Sacoşu Turcesc – AS Niţchidorf 2-4 (1-2): Cosmin Rusu şi Sorin Creţu, respectiv Raul Iţu, Claudiu Apostol, Brian Filimon şi Marius Staicu, ultimii 2 cunoscuţi jucători transferându-se la această echipă.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Start în Campionatul Judeţean Timiş, liga a V-a. Rezultate, marcatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × = 6

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: