Statu-quo dar şi dor de ducă

S-a reluat şi SuperLiga internă după „fereastra internaţională”, iar luni seară, la căderea cortinei peste etapa a XIII-a, Oţelul „Furnicii” de altădată, Dorinel Munteanu, nu s-a dezminţit deloc şi a remizat şi pentru a noua oară de la promovare, aşadar de nouă ori în 13 apariţii, de astă dată pe terenul ex-cvintuplei campioane a ţării, CFR, şi nu oricum, 0-0, a patra oară un scor alb în dreptul gălăţenilor, după cele de la Universitatea Craiova şi Botoşani, dar şi acasă cu Rapid.

Şi-am pomenit astfel deja numele a două cluburi care completează podiumul elitei, CFR Cluj şi Rapid, „vişinii” care, coincidenţă sau nu, se aflau în aceeaşi ordine tot pe locurile 2-3 şi după primele aceleaşi 13 etape din sezonul trecut, atunci cu niţel mai mare zestre, 28 respectiv 25 de puncte, acum cu câte 27 respectiv 23. 

Sau pe undeva chiar diferenţa cu aproximaţie între a trece de nou-promovata Oţelul ori doar a remiza alb cu gălăţenii fostei „Furnici” şi din Bundesliga. Agonisind sârguincios „boabă” cu „boabă” pe post de provizii pentru vreme rece şi-apoi play-out, încât cei de la Dunăre sunt cel mai bine clasaţi între nou-promovaţi, deşi omologii ieşeni au obţinut de două ori mai multe victorii, 4, înscriind şi mai multe goluri decât elevii recordmanului de selecţii în „tricolor”, ba chiar cu 50% mai multe.

Nu că ar fi excelat ofensiv nici ieşenii, însă Oţelul chiar poate fi în fruntea jumătăţii a doua a ierarhiei fie şi cu numai 10 goluri marcate, doar cea de-a treia nou-promovată, Dinamo, stând mai deficitar la acest capitol, cu doar 8. Au înscris relativ la fel de… rar şi au smuls tot numai două victorii, dar gălăţenii şi „roşii” din capitală sunt despărţiţi de nu mai puţin de 6 locuri şi exact tot atâtea puncte, care chiar contează momentan, cât nu sunt încă forţat şi injust înjumătăţite înaintea fazei play-out. 

Iar apropo de puncte, la polul opus tot 30 după primele 13 etape sunt suficiente pentru deţinerea fotoliului fruntaş, în toamna trecută de către Farul – care avea să şi preia titlul de la CFR, la ora actuală de către FCSB, diferenţa de la o lună octombrie la alta fiind dată de faptul că toate ocupantele podiumului tocmai doar au remizat, de la inaugurarea rundei, 2-2 vineri seară în dreptul Rapidului la Oradea, cu UTA, în continuarea sa, 0-0 pe Arena Naţională între liderul FCSB şi FC Voluntari, şi până la căderea cortinei, 0-0 şi-n Gruia la CFR – Oţelul, iar astfel nu sunt la fel de desprinse de a patra clasată precum în urmă cu 12 luni, Universitatea Craiova actualmente cu 22 de puncte, la unul singur în ceafa giuleştenilor, Universitatea şi Sepsi cu numai 19 pe 4-5 după cele 13 etape din campania anterioară, la 6 în urma podiumului.

Singura diferenţă reală ar fi în sensul că Farul a preluat la ora actuală rolul roş-albastrei FCSB din toamna trecută, bucureşteni atunci doar pe 6 şi cu numai 4 victorii în primele 13 etape, constănţenii lui Gheorghe Hagi având acum doar 19 puncte pe locul 7, cu posibilitatea însă de-a sălta două trepte în cazul unei victorii joi de la ora 20 în restanţa acasă din etapa a V-a cu UTA, în sfârşit reprogramată de LPF, eventualitate în care dobrogenii i-ar şi egala la puncte pe craioveni, la unul singur în umbra podiumului.

Care va să zică aproximativ acelaşi statu-quo spre finele turului în zona play-off, tot cu CFR şi Rapid în completarea podiumului iar cu craiovenii în apropierea sa, tot cu FCSB şi Farul aspirând la poziţii cât mai înalte, doar Hermannstadt şi Petrolul atacând acum cu mai mult spor o treaptă pe care Sepsi părea a se fi mulat odată ce-a navigat pe 6 în faza play-off a stagiunii trecute.

Însă covăsnenii nu sunt neapărat mult în urma sibienilor şi ploieştenilor, la doar 4 puncte, iar nici cei de pe Cibin şi din Prahova nu fac neapărat opinie separată de gălăţenii „Furnicii”, tot acest trio agonisind punctele în special prin a remiza în majoritatea jocurilor, de câte 7 ori şi Hermannstadt şi Petrolul, fapt valabil chiar şi pentru „U” Cluj tot în prima jumătate a clasamentului, semn că ar exista o „reţetă” de mai bună poziţionare ierarhică pe seama capacităţii de a te lăsa greu învins, smulgând preţioase puncte.

Dar pe de altă parte ce folos să remizezi adesea, de 6 ori şi-n cazul botoşănenilor, dacă doar propteşti clasamentul cu „lanterna roşie”-n poală şi fără nicio victorie, ultima picătură pentru Dan Alexa la cârma nord-esticilor prelingându-se luni seară la Sfântu Gheorghe, unde Sepsi, „condamnată” să contureze doar a patra victorie şi să evadeze de pe locul 13, le-a administrat un 5-2 determinându-l pe bănăţean s-aducă vorba despre demisie, cu titlu de intenţie, dor de ducă din gruparea lui Iftime ca unică soluţie văzută de fostul mijlocaş la închidere pentru a-i debloca pe moldavii codaşi, fără el în cadru. Va mai fi de exemplu la următoarea deplasare, tocmai la campioana Farul? Iftime a reacţionat la rândul său în sensul că n-ar avea de ce să nu fie, „nu vreau să plece”, ci să rămână, „am nevoie de el”, însă realitatea e că botoşănenii sunt la 3 puncte în urma nou-promovatei Dinamo, cu ale sale nesfârşite probleme din ultimii ani şi la fel de periclitată, respectiv la 5 de UTA.

Salvată la barajul de supravieţuire, UTA a încasat tot 5 corecţii şi-n primele 13 etape din noul campionat, precum pe acelaşi parcurs din ediţia anterioară, însă doar două victorii i-au înseninat până acum traseul, nici la Botoşani luna trecută, 2-2, trecând astfel 6 reprezentaţii în SuperLiga de la acel vis frumos al depăşirii bucureştenei FCSB pe „Francisc Neuman” la final de august, pe când arădenii bifau al doilea triumf în 6 runde, rezonabil. 

Aşteptându-i însă probabil încă de pe-acum şi pe dinamovişti la încheierea turului, peste nici două săptămâni, la început de noiembrie, bun moment de rotunjire a zestrei, după „dubla” pe drumuri la Ovidiu şi FC U Craiova 1948. 

Programul viitor în SuperLiga şi clasamentul la zi al primei scene, precum şi ultimele rezultate, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: