45% din titularii etapei finale a SuperLigii în 2023, străini: 15 la startul jocului cădere de cortină între ocupantele locurilor 15 şi 13

Solstiţiul de iarnă avusese deja loc pe când SuperLiga cea fără urmă de club în eurocupe deja din 31 august mai avea încă de „închis prăvălia” în seara de 22 decembrie, şi nu oricum, ci etalând o nouă amprentă identitară, un biet şi şters meci între penultima şi a 13-a clasată reunind la start nu mai puţin de 15 străini titulari din totalul celor 22, unul dintre aceştia, Goncalo Gregorio – un şeptar lusitan cu cota de 350 de mii de euro ce merge pe 29 de ani, fiind unic marcator la „spartul târgului”, în minutul 90. Întâlnire eşantion a ceea ce a devenit prima scenă internă, aspirator de importuri second-hand, nu mai puţin de 78 fiind jucătorii de peste hotare care au început întâlnirile de marţi până vineri ale etapei a XXI-a, din totalul celor 176 aliniaţi la start, adică 45% dintre acestea, nici rezervele formate peste graniţe nefiind tocmai puţine, 24 din 67.

Iar şi mai sugestiv este tocmai aspectul că o întâlnire din ultima pătrime a ierarhiei SuperLigii, între a 15-a şi a 13-a clasată, Dinamo – FC Voluntari, are parte de 7 respectiv 8 străini la start, cluburi apăsate de împrejurări care cu atât mai puţin şi-ar permite achiziţionarea unor jucători de calitate, dimpotrivă, ceea ce întăreşte cu atât mai mult teza că elita mioritică e împânzită de importuri de mâna a doua şi-a treia, tot cu 7 străini începând meciul şi cealaltă echipă gazdă a disputelor din ziua finală a celei de-a şasea runde din returul sezonului regulat, Oţelul, a 11-a clasată. 

Un fotbal carpatin nu doar jucat într-o proporţie considerabilă de către străini, aproape 50%-50%, întreabă un prieten ce-i cu acest fotbal, dar şi pregătit în aproximativ aceeaşi măsură de către antrenori de peste hotare, 7 dintre cei 16 ai prim-divizionarelor, singura consolare la căderea cortinei constând în numărul ridicat al marcatorilor români ai săptămânii, 11, faţă de cei 4 străini care au scuturat plasa, rezerva Kallaku find… Sherif tocmai pentru covăsneana Sepsi în deplasarea la Hermannstadt, egalând în minutul 80, iar Muhar şi Otele cu două reuşite desprinzând-o pe ex-campioana CFR în derby-ul Clujului, plus portughezul Gregorio, salvând-o la potou pe Dinamo. 

Mai jos, meci cu meci, câţi titulari respectiv rezerve dintre străini au jucat în etapa a 21-a, interesant fiind de exemplu că în jocul de la Iaşi cu implicarea liderului FCSB toţi cei 10 sportivi introduşi pe parcurs sunt români, unul dintre aceştia, intrat din minutul 41 în defensivă în locul lui Ngezana la fruntaşii din capitală, fiind timişoreanul Denis Haruţ.

Lista arată că 6 formaţii au apelat la start la străini într-o proporţie mai mare de 50% dintre titulari, respectiv că numai şi numai campioana Farul şi Hermannstadt au început cu mai puţin de 3 sportivi formaţi peste hotare.  

U Craiova 1948 – Petrolul 2-0 (0-0): gazdele, cu 6 titulari străini şi două rezerve, oaspeţii cu 5 respectiv una (3 străini din totalul celor 7 rezerve utilizate în acest meci).

Politehnica Iaşi – FCSB 1-3 (1-2): 3-3 (0 din 10). 

UTA – Universitatea Craiova 2-2 (2-1): 6+2 – 4+2 (4 din 9).

Farul – Rapid 0-0: 2+3 – 4+2 (5 din 6).

Hermannstadt – Sepsi 1-1 (1-0): 2+1 – 4+3 (4 din 10).

CFR – „U” Cluj 4-0 (2-0): 8+2 – 5+0 (2 din 8).

Oţelul – FC Botoşani 0-2 (0-0): 7+1 – 4+1 (2 din 9).

Dinamo – FC Voluntari 1-0 (0-0): 7+3 – 8+1 (4 din 8).

Care va să zică, anul s-a încheiat cu victorii ale ultimelor două clasate, revederea fiind programată peste 4 săptămâni, în jur de 19 ianuarie 2024. Programul primei runde din noul an, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal în Sporttim, laolaltă cu toate clasamentele actualizate. 

Iar apropo de ierarhii, tocmai „feroviarele” CFR Cluj şi Rapid sunt „staţionare” ca poziţie de hibernare de la o iarnă la alta, încheind sezonul de toamnă tot pe locurile 2 şi 4, precum în 2022, pe când gruparea cu cel mai mare salt de la un final de decembrie la altul este „U” Cluj, cu 6 trepte, de pe 14 pe 8.

Liderul FCSB, Universitatea Craiova, Hermannstadt şi UTA sunt cu câte două locuri mai sus decât la intrarea în vacanţa de iarnă de anul trecut, iar Sepsi şi FC U Craiova 1948 cu câte unul fiecare, în vreme ce campioana Farul şi Voluntari sunt perdantele toamnei lui 2023, cu câte 5 poziţii mai jos, FC Botoşani cu 3 iar Petrolul cu două.

Apropo de care, clubul prahovean încheia cel mai bine toamna dintre nou-promovatele în elită ale anului 2022, pe 7 în decembrie anul trecut, Hermannstadt clasându-se atunci pe 9 iar „U” Cluj – intrată la baraj pe prima scenă, pe 14, de astă dată Oţelul situându-se pe 11, Politehnica Iaşi pe 14 iar „câinii roşii” pe 15, antepenultimii dar cu victorii legate la final de an.

 

 

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: