Surprinsă până la pauză la Ploiești, Ripensia pierde din nou afară tot cu 2-0. Petrolul urcă lider după 7 etape în Liga 2

Dacă Ripensia joacă în deplasare în sudul țării, gazdele câștigă cu 2-0 și urcă astfel pe locul 1 în Liga 2 prin a o detrona pe Concordia Chiajna din fotoliul de lider, ceea ce s-a întâmplat în rundele a cincea și a șaptea din eșalonul secund, timișorenii cedând fără replică în duminica de 29 august pe noua arenă ”Steaua” în fața CS al Armatei – departamentală din capitală elevată atunci pe prima poziție, dar tot cu 2-0 și vineri după-amiază într-un alt meci televizat, de pe ”Ilie Oană” din Ploiești, unde Petrolul a curs implacabil spre victorie, neamenințată de albaștrii bănățeni, prahovenii devenind a cincea grupare fruntașă în noul campionat, indiferent de rezultatele celorlalte 8 întâlniri ale etapei în curs, de sâmbătă până luni. Mai presus însă de rezultate rămân jocurile slabe ale participantelor la Liga 2, lumi paralele între ceea ce se poate constata pe micul ecran la numeroasele partide televizate de la acest nivel dar și cu ocazia eșecurilor internaționale ale cluburilor românești în cupele europene – ca un barometru fidel al palierului real al sportului secund divizionar prin prisma raportării la naufragiile prim-divizionarelor când sunt luate la bani mărunți peste hotare, așadar lumi paralele între adevărul trist din iarba carpatină și declarațiile cel mai adesea încărcate de complezență, laudative la adresa oponenților din partea protagoniștilor Ligii 2, bătându-se reciproc pe umăr în încercarea patetică de a salva aparențele în privința valorii diviziei, doar o sfidare a inteligenței publicului tot mai rarefiat. 

Și tot mai rarefiat e în tribunele Ligii 2, televizările neavând darul de a realimenta apetitul spectatorilor pentru prezența pe stadioanele acestui eșalon, ba din contră, cu un efect de bumerang, dar și cluburile alungând iubitorii fotbalului de la porțile arenelor prin alinierea slugarnică și fără pic de coloană vertebrală la dictatele guvernamentale fără rolul legislativ conferit strict de votul din parlament, grupări pe pilot automat și decedate moral prin a face complice jocul ”sistemului” implementând un așa-zis ”protocol” într-un întreg lanț al slăbiciunilor pe ruta Guvern – inspectorate – direcții – ministere – FRF. Când condiționezi accesul chibiților sănătoși în tribună prin absurdități care n-au absolut nimic de-a face cu dreptul constituțional și nici cu medicina sau știința, segregându-i prin interdicție și obligativitatea de a-și dovedi ”nevinovăția” de cei problematici – care fie s-au ales în ultima jumătate de an cu un rezultat așa-zis ”pozitiv” la o așa-zisă ”testare”, fie s-au autocondamnat prin inocularea sub formă de vaxxinare ori fie s-au lăsat din nou așa-zis ”testați”, atunci înseamnă că sportul spălat pe creier a îngenuncheat la altarul cultului morții, încuviințând crimele împotriva umanității și genocidul în avântată derulare de moment.

Liga 2 devine pe etapă ce trece un ambulatoriu televizat al ”pozitivilor”, ”testaților” și vaxxinaților, și vagginați sunt căci despre un proces medical propriu-zis de vaccinare nici pe departe nu poate fi deloc vorba, fotbal de 2 lei cu protagoniști amorezați de propria imagine strict pentru un public fie trecut printr-o așa-zisă ”boală”, fie suficient de ignorant și dezinformat pentru a consimți să se lase așa-zis ”testat” sau înțepat prin vaxxinare, iar istoria va râde în hohote de toată această prostie omenească. 

Până atunci, îi lasă să-și facă felul, într-o continuă demascare a slăbiciunilor lumești, cu un episod televizat și vineri de la ora 16 de pe ”Ilie Oană” din Ploiești, galbeni contra albaștri în cel de-al doilea meci al etapei a VII-a în Liga 2, unul în nota valorii calitative a eșalonului în speță, străveziu de slab, cu o gazdă prahoveană suficient de autoritară pentru a rămâne fără gol primit și după cea de-a patra apariție acasă în noul campionat, 2-0 cu ieșenii, 2-0 cu AFK Csikszereda, 4-0 cu nou-promovații brăileni și 2-0 acum cu Ripensia.

De-ajuns pentru a prelua în premieră șefia, tot de la Concordia, egalând-o joi la Chiajna în prelungirile uverturii rundei pe Unirea Slobozia, care deschidea scorul în minutul 84, precum și CS al Armatei Steaua îi detrona pe galben-verzii ilfoveni tot după un 2-0 acasă cu Ripensia în urmă cu două etape.

Dacă Petrolul lui Nae Constantin s-a instalat facil în frunte grație celei de-a cincea victorii la rând la zero în Liga 2, în schimb Ripensia a suferit al doilea 2-0 consecutiv în deplasările diviziei secunde, deja a treia apariție fără gol marcat în primele 7 etape, trei fiind și rundele succesive în care a scos balonul din propria plasă.

Pe ”Ilie Oană” încă din minutul 11, după un început de joc altfel încurajator pentru bănățeni, vânt tăiat din pânze de balonul pierdut de căpitanul Coulibaly, de care a profitat Armando Vajushi cu un șut din preajma careului timișorenilor, reușitei din primul sfert de oră adăugându-i-se una în ultimele minute ale primei reprize, dintr-o lovitură liberă, fructificată de Mario Bratu: 2-0. ”Ripi” i-a făcut mari și pe ”Lupii galbeni”, care altfel n-au impresionat cu mai nimic.

Meci jucat? Da, cu tot cu înlocuirile efectuate la pauză de Cosmin Petruescu, trei la număr, apelând la Gladun, Stoi și Ernest, ceea ce n-a schimbat datele problemei, prahovenii controlând și în continuare partida și schimbându-și treptat jumătate dintre jucătorii de câmp, inițial printr-o dublă modificare la mijlocul părții secunde.

N-au fost multe de semnalat, un alt meci care n-ar fi trebuit televizat, antireclamă fotbalului și o pierdere de vreme pentru iubitorii fenomenului, deturnat și denaturat la nivelul unui vehicul cu idioți utili implementării schemelor macabre ale noii orânduiri, cu cei imunitar periclitați sau compromiși părtași din tribună ai evenimentului de o slabă factură, cu amatorii sănătoși ai jocului undeva în afara porților arenei. O metaforă ilustrată a societății tot mai bolnave în care complici spălați pe creier sunt în vâltoarea lucrurilor ori în asistență. Cu părere de rău pentru condiția de fapt a acestora, dar ignoranța nu-i o scuză.

Una peste alta, alte 3 puncte bifate de mereu aspiranta la promovare Petrolul, în sfârșit fruntașă, ura și la gară după un fotbal de duzină, al cincilea lider al Ligii 2 în 7 etape, după Universitatea Cluj în runda inaugurală, Unirea Slobozia în etapele 2-3, Concordia în cea de-a patra, CS al Armatei Steaua în cea de-a V-a și din nou ilfovenii din Chiajna în cea anterioară. Urmând pentru galben-albaștri primirea unei nou-promovate în Liga 1, marți de la ora 18:45, în 16-imile Cupei României, acasă cu U Craiova 1948, după care deplasarea de sâmbăta viitoare la nou-promovata Unirea Dej, în etapa a opta.

În care Ripensia va juca duminica viitoare, în 26 septembrie, de la ora 11, acasă cu fostul lider Concordia Chiajna, însă abia după primirea vizitei dinamoviștilor în 16-imile Cupei României, meci eliminatoriu programat joi de la ora 18:45 pe stadionul ”Dan Păltinișanu”. 

Propagandă la un fotbal și un club dezgustător supus orbește aberațiilor ”sistemului”, Ripensia jucând la rândul său tontoroiul, sport pentru ”îmbolnăviți” și ținându-i departe de stadion tocmai pe iubitorii săi sănătoși, care ar trebui pare-se a prezenta o falsă ”dovadă” în acest sens, căci despre ”testarea” în sine numai la nivelul de falsitate se poate vorbi, o inepție fără rost ca sâmbure perfid al mascaradei în derulare. Cu gruparea de pe Bega coborâtă până la un asemenea nivel al indecenței încât să-și completeze oribilul anunț comunicat prin a semnala cu majusculele ”FOARTE IMPORTANT!””minorii nu mai au nevoie de dovadă de test sau vaccin pentru a intra la meci!” Vai, dar ce mai concesie din partea altor partizani și susținători îndoctrinați și îndobitociți ai cultului morții.

Chiar nu ți-este deloc rușine Ripensia pentru valorile inumane la care te raportezi prin alinierea complice și fără filtrul conștiinței spirituale, al rațiunii și al consimțământului bine informat la implementarea unui așa-zis ”protocol” sfidând orice norme ale dreptului constituțional, dar mai ales de natură medicală, sanitară și științifică? Istoria crunt vă va judeca, măi nătângilor de nimic, iar avertismentul este chiar în aceste rânduri. 

Dar iată cum pune problema și clubul Ripensia Timișoara vizavi de interzicerea accesului propriilor susținători sănătoși la următorul meci acasă: ”Va urmări evoluția epidemiologică și va pune în aplicare eventualele noi restricții privind numărul de spectatori permis pe stadion. În altă ordine de idei, reamintim că pe stadion pot intra, conform reglementărilor actuale, numai:

– persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

– persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;

– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARSCoV-2.”

Reglementări… Citiți drept constituțional, măi ignoranților, pentru a constata cu ceea ce sunteți de acord. O întreagă aberație din partea unor persoane care se consideră responsabile, integre și în cunoștință de cauză.

Cât despre prețul biletelor de intrare la meciul eliminatoriu de pe ”Dan Păltinișanu” în zonele care sunt accesibile spectatorilor, este de 20 de lei atât la peluza nord cât și la tribuna I. Zone care sunt însă inaccesibile din start potențialilor iubitori sănătoși ai jocului, imuni imbecilității de a dovedi prin așa-zisa ”testare” că n-ar fi care cumva ”pozitivi”, suficient de bine informați și conectați la sursă pentru a nu se lăsa inoculați prin vaxxinare, iar această interdicție este măsura în care și Ripensia se coboară la nivelul josnic și discriminatoriu, cu tente fasciste, al propagandei de manipulare a percepției populației pe o linie extrem de periculoasă pentru societate. 

Rușine, măi animalelor fără pic de conștiință spirituală și atitudine. Dar haideți să la facem reclamă animalelor: ”Locurile de vânzare a biletelor sunt următoarele:

– la complexul comercial ”Almira” (la casele de marcat) – vânzarea a
început deja de astăzi, 17 septembrie!

– la punctul de vânzare a suvenirurilor din centrul Timișoarei (lângă Mc
Donald’s) – începând de sâmbătă, 18 septembrie, ora 11:00

– la punctul de lucru al clubului (parterul Facultății de Muzică, din
Piața Libertății) – de luni, 20 septembrie, până joi 23 septembrie,
între orele 9:30 și 16:00.”

Reamintim că în baza unei decizii din 1998 – de modificare a clasificării vieții pe pământ din sistemul istoric liniar într-unul cuprinzând noi forme de viață precum de exemplu cea sintetică, hibrid, extraterestră sau demonică, nouă clasificare devenită practic efectivă tocmai începând din 2020 prin mascarada demarată la nivel mondial – specia umană a fost asociată aceleiași ”familii” Animalia, în linie cu artropodele, păsările și dinozaurii.

Cât despre eșecul de vineri cu 2-0, în termeni statistici nici nu prea putea fi altfel, Ripensia pierzând și anul trecut pe ”Ilie Oană” în același weekend, 5-0 pentru Petrolul pe 15 septembrie 2020 în etapa a III-a, fără însă ca prahovenii să pătrundă ulterior în play-off.

Următoarea ieșire a Ripensiei, la retrogradata AFC Hermannstadt, peste două etape, la început de octombrie. Programul etapelor 7-8 în Liga 2 și clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal.

*

ACS Petrolul 52 – SC FC Ripensia Timișoara 2-0 (2-0) 

Petrolul: Avram – Pîrvulescu, Huja, Manolache, Țicu – cpt. – Cebotaru, Seto (minutul 65, M. Chindriș) – M. Bratu (min. 84, Constantinescu), Tucaliuc (74, Jarovic), Vajushi (65, Saim Tudor) – S. Diarra (84, Măzărache).

Rezerve: Radu – Olaru, Boțogan, Pană.

Antrenor: Nicolae Constantin.

Ripensia: Rus – Sturzu (minutul 85, R. Stoica), Țieranu, Lalic (min. 46, Gladun), Fridrich – Coulibaly – cpt., Vidrăsan (46, Ernest) – Val. Macrițchii (46, Stoi), Piftor, Mitrov – Golda (73, Taras).

Rezerve: Mosoarcă – Ion, Morariu, A. Macrițchii.

Antrenor, Cosmin Petruescu: ”După o primă repriză în care diferența s-a făcut la inspirația în fața porții, am avut și noi șansele noastre de a înscrie. Nu am reușit să le fructificăm. Iar gazdele, bineînțeles, la maturitatea de care au avut parte prin jucătorii lor, ne-au taxat de fiecare dată când au avut ocazia. O repriză a doua în care am reușit să echilibreze jocul din punct de vedere al posesiei, dar, parradoxal, nu am reușit să fim la fel de periculoși în fața porții ca în prima repriză. O partidă în urma căreia rămânem cu regretul că nu am reușit să spargem nici de această dată complexul numit Petrolul. Suntem la al cincilea meci consecutiv împotriva celor de la Ploiești în care nu am reușit să luăm nici măcar un punct. Ba mai mult, cred că nu am reușit să înscriem niciodată împotriva lor. Din acest punct de vedere, e clar că regretele sunt mari, tardive acum. Dar, ca și joc, consider meritată victoria celor de al Petrolul.”

Arbitru: Vasile Buzea (Buftea / Ilfov); asistenți: Popescu (Craiova) și Dobre (Şotânga / Dâmboviţa). Rezervă: Motan (Târgovişte).

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− opt = 0

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: