Aţi vedea vreodată cumva un conducător de club din Serie A, Bundesliga ori Ligue 1 făcând pe apărătorul preocupat şi sfătos al aşa-zisei „democraţii” într-o descindere în grup „revoluţionar” de presiune chiar într-un sediu de partid al pseudo politicii şi tocmai într-o conferinţă a „cercului mediatic” cu doar 4 zile înaintea unor alegeri prezidenţiale, precum a generat Dan Şucu de la Rapid cadrul deconspirării ignoranţei şi limitărilor sale crase dar puţin de mirare?
Nicidecum.
În primul rând pentru că un diriguitor din fotbalul consacrat şi consolidat n-ar avea timp chiar în miezul săptămânii de bătut câmpii şi tăiat frunză la câini.
Nici atât să se afişeze convins nevoie mare cu clişee trădându-i limitările şi ignoranţa împrăştiate pe post de praf în ochii inevitabililor gură-cască.
Poate-ntr-o republică bananieră, în care aşa-zisa „democraţie” e pe băncile şcolii, şefi în ale mobilierului, fotbalului şi patronatelor s-ar mai întrupa cameleonic într-un grup ad-hoc de presiune al casnicelor şi altor neascultători încălcând „linia de partid” şi cărora ar trebui să li se explice, să fie lecturaţi cu aere de atotcunoaştere cum ar sta treaba.
Dar nu chiar şi după 35 de ani postdecembrişti într-o societate pretinzându-se tocmai cu valori într-atât de-alese, pro-europene şi pro-atlantice, pretenţie implicând de la sine c-a învăţat a gândi cu propriul cap.
Iar doar nişte pulovere pe sub sacouri le-ar mai fi trebuit lui Şucu&Co la sediul Uniunii Sabotaţi România între alegeri şi toată sceneta manipulării din studiourile TVR în decembrie 1989 ar fi fost rescrisă la perfecţiune, magna cum laude.
Şi-aţi auzi vreodată cumva un conducător de club din Serie A, Bundesliga ori Ligue 1 pălăvrăgind public „la liber” à la varză acră de Bruxelles prin a etala o suită de convingeri limitative, clişee, prejudecăţi, şabloane, închipuiri şi tot soiul de platitudini conformiste şi convenţionale, riscând nu doar frizarea ridicolului, ci şi demascarea limitărilor în raport cu nişte valori devoalând ignoranţa necunoaşterii?
Nici pomeneală!
Mai ales tocmai pentru că timpul chiar „înseamnă bani” în competitivul fotbal profesionist privat din întrecerile dezvoltate şi consolidate.
Dar ar fi prea mari aşteptările din partea SuperLigii României, încât să copieze unii „mari finanţatori” din fenomen modelul exemplar „fără derapaje” al sobrietăţii riguroase a fotbalului din alte ţinuturi care sunt invocate în curbura carpatină cu sloganul tras de păr „vrem o ţară ca afară”.
Dimpotrivă, SuperLiga a fost deconspirată – ceea ce era chiar lesne de bănuit iar totul duhnea de la o poştă în acest sens – că a prelungit stilul absorbţiei implanturilor prin inserţie ale „sistemului” în fenomenul fotbalistic, tot soiul de „acoperiţi” dând-o pe „binefăcătorii”.
Doar moda schimbându-se, de la haina de blană predecembristă la „miliardarii de carton” postdecembrişti, emancipaţi nevoie mare ultimul răcnet la gradul de pro-europeni, augmentat cu pro-atlantismul.
Şi dându-şi arama pe faţă în cazul de forţă majoră când „interesele o cere” că sunt de facto operativi ai „sistemului” din umbră, fotbalul fiind doar decor de faţadă, la „acoperire”, iar activaţi fiind ca la comandă în interesele pseudo politicii curat-murdare.
Ceea ce probează continuitatea în fenomenul „fotbalului lui 272-0” a patronilor „acoperiţi” de carton în raport cu sportul autentic profesionist, trecând drept afacerişti de mare succes dar ceva dând semnificativ eronat cu virgulă la cât de ignoranţi se dovedesc prin cele enunţate, captivi unor convingeri limitative şi prejudecăţi incompatibile cu pretenţiile de cunoaştere, expertiză, specializare, analiză, sinteză şi-aşa mai departe, care fără doar şi poate şi le arogă din moment ce li s-ar părea firesc să li se cuvină a face pe formatorii de opinie în spaţiul public.
„Formatori de opinie” care astfel or fi apărat poate avantajele „cercului inelelor” din „sistem”, dar nici pe departe al antreprenoriatului în ansamblul său, în numele căruia au lăsat senzaţia că ar glăsui ca reprezentanţi în sediul Uniunii Sabotaţi România, antreprenoriat a cărui valoare reală şi potenţial au fost târâte-n derizoriu, într-un soi de sfidare a inteligenţei acestuia, la nivelul patetic al discursului.
Semidoct din puţul gândirii, reactivând zelul utecist de-altădată, atât de util ghizilor turistici predecembrişti cu vreo tresă pe umăr, potrivindu-se acum ca o mânuşă „când interesele o cere” în noua corectitudine politică spornic alimentată cu-avânt de urmaşii impetuoşi fără dubii ai neomarxismului purpuriu, revoluţionarii noştri userişti cu făclia internaţionalei socialiste transfrontaliere în pumnul strâns.
Dar pe „tinerii frumoşi şi liberi” i-ai înţelege în avântul lor, dorindu-se a se face remarcaţi şi-apreciaţi, luând-o pe arătură la vreo tribună cu verzi şi uscate, din puţinul dedus de la viaţă.
Iar şi pe subiecţii crizei vârstei a doua îi înţelegi când „investesc” brusc în sport ca o revelaţie mascând dorinţa arzătoare de recunoaştere publică a statutului social dobândit, edificaţi fiind că lumea arenelor e o utilă rampă imagistică spre următorul nivel al disimulatei şi subtilei afişări a resurselor rezultate din rodul valorilor pe care pun preţ cu „banul” la rang suprem, în orice caz o mai vizibilă rampă în ochii opiniei publice decât „barca” stradală 4×4 deja plictisitoare care le poartă din A în B puţulicile ca invizibile sub tumefierea pântecului rozaliu precum chelia proeminentă, strălucind mai ca dioptriile din dotare.
Nu-i în schimb chip a-nţelege ce-i posedă în asemenea hal încât să-şi demaşte public fără să vrea mediocritatea banală a convingerilor limitative şi ignoranţei, pe tematici pe care nu le stăpânesc câtuşi de puţin, iar dacă tăcea sub acoperişul Uniunii Sabotaţi România, Şucu filosof rămânea, dar aşa chiar a confirmat din plin evidenţa că, pe de-o parte, dacă „faci bani” doar ai impresia că le-ai şi şti pe toate, când de fapt ştii cu-atât mai puţine la cât de preocupat te-ai ţinut în fuga după înavuţire ca scop în sine, respectiv pe de-altă parte că valorile existenţiale pur autentice au din plin de suferit ecranarea indusă în cazul acestor „săraci bogaţi” tocmai de raportarea primordială la „ban”.
Invocat din capul locului în revărsarea înşurubatului în fotbal la descinderea înflăcărată cu colacul umflat în mână la sediul USR, pompieristică întru apărarea aşa-zisei „democraţii” periclitate de Bau-Baul postsovietic trâmbiţat obsesiv de agitatorii de pe Dâmboviţa şi din teritoriile ţărişoarei, încât Şucu ar fi nu doar un „salvator” al Rapidului, ci şi „Il Salvatore de la Patria”.
Iar pentru-a conferi cu-atât mai multă greutate şi credibilitate rolurilor de apărători preocupaţi şi sfătoşi ai aşa-zisei „democraţii”, jucate pe coridoare de partid în saltul în grup „revoluţionar” în ajutorul Elenei Cea din Haţeg – prompterista absolventă a fabricii de diplome Bioterra jucând şi-n reclame la WC-uri după deceniile în slujba uneia dintre cele mai unse maşinării de spălare pe creier şi îndoctrinare a românului cu titlul de scenă „Pro”, Şucu şi compania s-au afişat suspect de uniform metrosexual în numele Confederaţiei Patronale Concordia, într-atât de uniform ca-n crunte vremi de tristă amintire încât mai că ţi-ar fi lăsat senzaţia referirii şi la Părintele 1 şi Părintele 2.
Dar dacă Fotbal Club Rapid 1923 şi neapărat SA merge ca pe şine pe locul 8 în SuperLiga, iar Mobexpert e strună cu placajul pe scări şi Confederaţia Patronală Concordia înalţă lin antreprenoriatul carpatin spre Mont Blanc, toate torcând de la sine în paralel, atunci e timp şi loc miercurea-n amiaza mare de scenete cu Elena Cea de Haţeg Valerica Lăsconi în faţa „circului mediatic”, căci trebuie apărată fiica paharnicilor turnători şi Securităţii, şi Miliţiei. Cu diacritica suprimată în public, „a” şi nu „ă„-ul numelui din Cartea de Identitate, căci dă şi sună mai emancipat, cosmopolit şi „european”, nu neaoş românesc, pe limba română.
Toate bune şi frumoase, însă ce te faci când începi să „scoţi porumbelul”!?
Căci ceea ce nu-nţelegi, nu stăpâneşti ca rod al cunoaşterii, n-ar fi cazul să judeci.
Şi-a făcut ghiveciul terci cu o mostră a prejudecăţii şi nişte exprimări nedemne de un preşedinte al unei confederaţii patronale, încât poţi definitiv înţelege, dacă mai era cumva nevoie şi de alte probe, de ce este fotbalul românesc la nivelul la care se complace.
Oamenii fac locul.
Iar dacă Şucu şi-a probat din plin şi-n vară incompetenţa fotbalistică, jucând teatrul ieftin „Ăsta-i Lennon, nu e Lennon”, de parcă nu convinsese deja pe toată lumea cu opţiunea sa ca nuca-n perete pentru Lobonţ, atunci a dat-o pe politică între Ziua Naţională şi Sfântul Nicolae, o politică mai de cadre, după chipul şi asemănarea Uniunii Sabotaţi România.
Dovedind că, la toţi banii „săracului bogat”, puţin are habar pe ce lume trăieşte.
Sau jucând cel mai perfid teatru cu putinţă chiar pe culoarele de partid ale unor „aleşi” propuşi românilor, ceea ce-ar echivala tupeului maxim la cât de tare s-a înfipt „patronatul” pentru a-şi etala aberaţiile ignoranţei şi prejudecăţilor. Să fi ciripit ca atare în nume personal.
Aşadar una din două.
Ori rătăciţi de-a binelea, ori forţând fără perdea manipularea în toată regula.
Ştim, fotbalul putregăit al României, „de partid şi de stat” dar şi al cercurilor de cumetrie, a fost infestat de fel de fel de specimene, tot soiul de trepăduşi, foste cadre socialiste, departamentali şi speciali, securişti şi „acoperiţi”, pseudo politicieni şi-o groază de analfabeţi funcţional, imixtiunea politicului fiind substanţială şi malformând fenomenul cu toată toxicitatea indusă de „sistem”.
Dar nu ştiam că „marii” experţi specialişti în ale fotbalului deturnat pe post de jucărie, ca domeniu de activitate şi acesta repartizat postdecembrist în alocarea tuturor domeniilor pe-adresa largului cerc al gurilor de hrănit mult şi bine dintre mufaţii sistemului predecembrist, sunt ca la o apăsare pe buton atotştiutori şi atotcunoscători şi-n geopolitică, nu doar în ale pseudo politicii carpatine, una demnă de Caragiale.
Supurând maxime din trăirile mai, mai din leagănul creşei.
Şi cităm.
„Mi-am trăit copilăria şi tinereţea, toată generaţia am făcut-o, într-o Românie săracă, sub umbrela Rusiei. Nu-mi doresc pentru copiii mei şi pentru nepoţi acelaşi lucru.” Ori tocmai şi chiar „valorile” transfrontaliere european-atlantice suprapuse postbelic intereselor naţiunilor au trasat înadins de la sine putere harta astfel abil urzită fix pentru a genera în regim Divide et Impera binomul est-vest, cu iluzia unui antagonism al acestor sfere, constant alimentat binom de către controlorii din culise sus-puse. Şi care nepoţi eventual modificaţi genetic în „noua normalitate” a Ordinii Mondiale!?! Se visează cai verzi pe pereţi?
„Trăiesc într-o Românie europeană, independentă, apărată de cea mai importantă alianţă militară a lumii, nu văd de ce aş schimba lucrul asta.” Cea mai importantă alianţă militară a lumii din capul expertului mobiliar şi-n fotbal fiind cu picioare de lut şi pe cale de inexorabilă dezintegrare cu fiecare pas, luând ostatici şi captivi sub pretextul că i-ar „apăra” dar târându-i de fapt în siajul acestui suspect de serviciu măturător „jandarm al lumii” cu iniţialele franţuzeşti OTAN – Organizaţia Teroristă a Atlanticului de Nord, care-a atras nesfârşite păcate „aliaţilor” prin spulberarea agresivă a atâtor ţări. Cât despre „independenţa” României din perspectiva expertului mobiliar şi-n fotbal, pura independenţă din 1989 a naţiunii de finanţismul fraudulos şi înrobitor pe dobândă al Ocultei a devenit de fapt dependenţă totală şi fără margini, o colonie de consum şi stors la sânge în raport cu propriile-i resurse, o biată cârpă în pumnul noii Uniuni Sovietice a tiranicei birocraţii totalitare şi fără a da socoteală de la Bruxelles, aşa-zisa Uniune Europeană cu picioare de lut şi pe cale de inexorabilă dezmembrare, o sinistră farsă pentru „membrele” sale. Printre care, în 35 de ani postdecembrişti, „independenta” Românie a sfârşit datoare vândută la nivelul la zi conform BNR a peste 200 de miliarde de euro şi în continuă creştere spre falimentul implacabil absolut.
„Dacă îmi spunea cineva acum 15 ani că România va zbura din punct de vedere economic peste Ungaria sau peste Grecia, că vom ajunge la 80% din media PIB-ului european, i-aş fi spus că glumeşte, dar asta e realitatea în clipa de faţă.” Realitate poate a expertului mobiliar şi-n fotbal, cu nişte tipice pretexte clişeu, cât se poate de convenţional şablonate, pseudo argumente de fapt nejustificative, căci în primul rând PIB-ul invocat nu se mănâncă, iar naţia-i realmente îmbătrânită prematur şi mai ales îmbolnăvită-nainte de vreme, nu doar nesănătos tumefiată la pântece şi cu ochelarii sub chelie, dar şi mare clientă Big Farma, cât despre faptul că şeful de patronat cu jucărie Rapiduleţul n-a văzut în urmă cu 15 ani potenţialul unei ţări cu vreo 20 de milioane de suflete şi chiar tot ce-i trebuie în dotare să ia faţa şi unei ţărişoare nici pe jumătate fără pic de ieşire la mare, respectiv alteia tot nici ca jumătate numerică dar predominant aridă, spune chiar multe, multe despre Dan „Rusia e Bau-Bau” Şucu. Beton în predicţiile macroeconomice dacă atât n-a putut intui!
„Ca şi confederaţie patronală, avem păreri diferite faţă de majoritatea politicienilor. Noi suntem concentraţi pe ideea de competitivitate, randament, eficienţă.” Şi-unde-i oare atunci marea „concentrare”, dacă se-arde gazul în favoarea susţinerii publice făţişe a unei pseudo politiciene fără pic de experienţă şi diplomaţie la nivel internaţional, emanaţie a unei Uniuni a Sabotării României „competitivă” precum ar fi cazurile de corupţie demascate ale odraslelor din partid de ex-securişti înfundându-şi degetele şi-n borcanul cu miere al aşa-ziselor „fonduri europene”, „randamentul şi eficienţa” fiind ca atare strict în favoarea propriilor interese ale partidului în speţă.
„De cele mai multe ori pe partea cealaltă se discută despre birocraţie şi de multe ori despre cheltuirea iraţională a banului public. Asta ştim cu toţii şi luptăm pentru asta, luptăm să facem o echipă şi lucrurile să fie mai bune.” Pe partea cealaltă poate a pieţei de zarzavaturi, cât despre cheltuirea „iraţională”, e cât se poate de înadins raţional urzită în sensul ticăloşitei trădări continue a poporului, astfel gândită cu bună ştiinţă de către ciocoii împotriva cărora alde Şucu et Co. nu se ridică la fel de vehement precum împotriva unui independent. Iar în ceea ce priveşte exprimarea într-atât de ambiguă „asta ştim cu toţii şi luptăm pentru asta”, lăsând la o parte „asta”-n sus, „asta”-n jos, într-atât de puţin explicit, ar rezulta în schimb că se luptă chiar pentru cheltuirea… iraţională.
„Dar una este să fim în dezacord şi alta este să ne gândim că putem să mergem înapoi într-o lume care nu mai e a noastră. România e o ţară europeană, înapoi nu mai merge”, ultime spuse dezvăluind habarnismul absolut al expertului mobiliar şi-n fotbal vizavi de lumea căreia-i este contemporan, la fel de mare hanarnism fără viziune, înţelegerea lucrurilor şi capacitate de detectare-n perspectivă precum în „gluma” cu cei 15 ani şi depăşirea Greciei şi Ungariei. Şi-are vag habar păstorul giuleştenilor despre realităţile „lumii lor”, de fapt colosal de puternică în regim forte în raport cu cioburile constatării daunelor din prăbuşita spre degradare U.E. şi a sa „aliată” în picaj liber NATO!?!
Iar România a fost într-adevăr de secole o ţară întrutotul europeană, dar asta doar până-n 2007, când declasată a fost prin deturnare „unională” la subrangul de biată colonie în „urmaşa” distopică a Uniunii Sovietice, aşa-zisa Uniune Europeană cusută iniţial cu aţă albă drept cea mai mare lovitură de stat dată principalilor piloni continentali sub pretextul farsei Pieţei Comune, semnatară postbelică a sentinţei de moarte lentă dar sigură a veritabilei Europe pe care o ştiam, căreia i se dădea astfel „perversa” de graţie, cu repercusiuni în timp. „Copia falsă” pe care o percep alde Şucu&Co drept mare minune fiind doar cel mai mare surogat pentru păcăliţii săi cetăţeni de rând.
Însă oamenii chiar n-au capacitatea de înţelege a implicaţiilor reale în timp, pe termen mediu-lung, de pe urma opţiunilor şi abordărilor la prima vedere dezirabile.
Iar timpul le va dovedi chiar pe toate, resortul cauză-efect manifestându-se invariabil.
Cât despre ceea ce nu-nţeleg semidocţii vag citiţi, pur şi simplu nici n-au cum judeca.
