Tânărul Mihailo Ivanović, din Novi Sad, gol cu capul de la firul ierbii în Cupa Angliei

Internaţionalul sârb în vârstă de 20 de ani Mihailo Ivanović, din Novi Sad, a deschis scorul de o manieră cu totul aparte în jocul eliminatoriu de luni seară al Cupei Angliei, pentru secund-divizionara londoneză Millwall FC, care avea a se şi califica în 16-imile de finală ale competiţiei.

Dându-şi instinctiv seama că n-are timp a se mai ridica în picioare pentru a lovi cu bocancul mingea deviată, sârbul a improvizat instantaneu cu prezenţă de spirit şi simţ al golului, trimiţând balonul spre plasă sub unica modalitate care nu l-ar fi făcut să rateze momentul, şi-anume căzut fiind, proiectându-l cu capul, deşi mingea era pe sol şi s-ar fi putut accidenta la gât.

Înaltul atacant Ivanović, care era crescut 5 ani în juniorat de Vojvodina Novi Sad după ce era preluat de la Krila Krajine, a înscris astfel deja cel de-al treilea său gol pentru alb-albaştrii est-londonezi, dar de-astă dată într-un mod chiar foarte, foarte rar în fotbal, cu capul însă de la… firul ierbii

Vârful împins al lui Millwall nu mai avea altfel cum să trimită mingea în plasă, căzut fiind „în genunchi” în careul mic al vizitatorilor tot londonezi de la Dagenham & Redbridge, aşa încât s-a întins şi arcuit prin a-şi coborî capul la nivelul ierbii, lovind balonul „din drop” de pe gazon. 

foto: millwallfc.co.uk

Ivanovic reia din extensie, la care portarul respinge, după care sârbul avea a înscrie cu capul de la firul ierbii / foto: millwallfc.co.uk

Ivanović, care era achiziţionat de londonezi la 30 august 2024 în contul a 2,5 milioane lire sterline achitate Vojvodinei, serbându-şi la 29 noiembrie împlinirea a 20 de ani în capitala Marii Britanii, ciupise în primă instanţă cu vârful bocancului drept, întins „în şpagat”, la maximum, balonul trimis cu capul spre careul mic de fundaşul central căpitan Cooper, în urma centrării de pe stânga a mijlocaşului central Honeyman, fază rezultată după un corner respins de vizitatori, dar mingea a fost cumva deviată din apropiere de portarul acestora, tot sârbul fiind mai iute în careul mic în sensul de a reacţiona în condiţiile date şi a deschide scorul în minutul 30: 1-0.

În ceea ce este cel mai bun sezon al tânărului din Banatul Sârbesc, care în toamnă debuta pentru Serbia prin a-l înlocui pe Andrija Zivkovic în minutul 82 al remizei albe de la 18 noiembrie cu Danemarca, pe „Dubocica”, în UEFA Nations League, după ce era convocat şi pentru întâlnirile din septembrie cu nimeni alta decât chiar Spania dar şi din Scandinavia, în cadrul „Ligii A”.

Atacantul mai are în numele său şi o prezenţă în Serie A, cu Sampdoria Genova, care îl împrumuta de la roş-albi în vara lui 2022, după ce abia debutase în primăvară la seniori în prima ligă a Serbiei, fără însă ca italienii să-l şi achiziţioneze definitiv, încât Mihailo Ivanović a revenit după un sezon în Banatul Sârbesc, unde a reuşit o stagiune plină, începând-o şi pe cea de-a doua la Vojvodina, cu apariţii chiar şi-n cupele europene, asta însă până la finele lunii august, când Millwall l-a luat la Londra. 

Unde „albaştrii” preluaţi de Crăciun de Alex Neil s-au mai reabilitat luni după seria nefastă de Sărbători din campionatul ligii a II-a, în care au alternat în cele 4 etape remizele cu înfrângerile, încât bilanţul le-a devenit negativ, 25 7 9 9 24-23 30 puncte, coborându-i pe locul 14 din 24 de cluburi în Championship, sub forma eliminării vizitatorilor din eşalonul 5, de la Dagenham & Redbridge.

În faţa cărora sârbul a fost cel de-al patrulea şi ultimul înlocuit din tabăra localnicilor de pe The Den, în minutul 84, la 2-0, majorat un minut mai apoi, la debutul său, de Bangura-Williams, intrat abia din minutul 75, după ce De Norre înscrisese în minutul 70.

Iar astfel alb-albaştrii vor avea parte de o deplasare pe terenul liderului din Championship, Leeds United, în jur de 8 februarie, pentru un loc în optimile Cupei Angliei, FA Cup.

În una din cele doar două dispute strict între secund-divizionare din 16-imile competiţiei, cealaltă fiind Stoke City – Cardiff City, în condiţiile în care nici nu sunt tare multe cluburile din eşalonul 2 rămase în întrecere, şi-anume Blackburn Rovers, Coventry City – antrenată de Frank Lampard, Plymouth Argyle – care l-a demis după Crăciun pe Wayne Rooney şi va juca pe propriul teren în turul următor cu Liverpool FC, precum şi Burnley FC, retrogradată din Premier League.

Totodată, alte două grupări din liga a II-a ar putea trece marţi seară de faza turului 3, cu 32 de meciuri, primă fază cu implicarea echipelor din divizia de elită respectiv cea de-a doua, şi-anume Derby County, programată în deplasare la Londra, la Leyton Orient, respectiv Preston North End, acasă cu sud-londoneza Charlton. 

Cu menţiunea că Federaţia Engleză de Fotbal a renunţat la rejucarea întâlnirilor încheiate la egalitate, stârnind o vie polemică în fotbalul din Albion, obişnuit de multe decenii cu rejucările, şi nu doar una, ci până la stabilirea unei învingătoare, în această cea mai veche competiţie din istoria fotbalului.  

În turul 4, şi 4 întâlniri între cluburi din Premier League: Aston Villa – Tottenham Hotspur, Manchester United – Leicester City, Everton – Bournemouth şi Brighton & Hove Albion – Chelsea.

Fruntaşe din elită au deplasări la grupări din eşaloane inferioare, aşadar Liverpool FC la Plymouth, Nottingham Forest tot pe coasta sudică, la Exeter, Newcastle United la Birmingham City, din liga a III-a, iar Manchester City la Londra cu divizionara terţă Leyton Orient, în vreme ce Arsenal nici nu mai activează în actuala ediţie, eliminată fiind duminică la lovituri de departajare, acasă, 1-1 şi 3-5 cu Manchester United. 

De fapt, şi alte partide au fost decise la penalty-uri, dat fiind renunţarea la rejucări: Coventry – Sheffield Wednesday 1-1 şi 4-3 de la punctul cu var, respectiv Hull City – Doncaster Rovers 1-1 şi 4-5.

În total, 17 cluburi din Premier League vor fi implicate în 16-imile FA Cup, doar londonezele Arsenal, Brentford şi West Ham – la preluarea sa de către Potter, fost şi la Chelsea, fiind eliminate încă de la primul hop. 

Iar apropo tot cu Millwall, din liga secundă, londonezii mai aveau în lot un fotbalist din spaţiul ex-iugoslav, portarul internaţional muntenegrean Matija Sarkic, tragic decedat însă din senin în iunie, anul trecut, la vârsta de 26 de ani, pe când se relaxa acasă, în vacanţă, după ediţia 2023/4.

În turul al III-lea al F.A. Cup a fost implicat şi-un internaţional român, şi tot împotriva unei trupe din liga a V-a, Radu Drăguşin jucând cu Tottenham Hotspur Londra la Tamworth, unde fundaşul a fost sancţionat cu un cartonaş galben iar în minutul 90 a fost înlocuit ca parte a unei triple modificări efectuate de antrenorul Postecoglou la scorul de 0-0, schimbat în reprizele de prelungiri, când, şi cu Spence în teren drept cel care l-a schimbat pe „tricolor”, oaspeţii s-au desprins la 0-3 cu începere din minutul 101, atunci în urma unui autogol rezultat după o lovitură liberă.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional, Liga 2 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × = noua

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: