Te faci frate şi cu Dracul gol până treci puntea. Un stadion şi-un an preelectoral, 2 miniştri şi câţiva fani viola pentru Timişoara

„Poli”, născută interbelic, la ceas de 1921 şi cu peste „o sută de vieţi”, aşadar nicidecum vreo „emanaţie” postbelică a anilor ’40 – cei cu mareea roşie a revărsării bolşevismului şi în România, a fost în special prin caracterul „studenţesc” al clubului alb-violet timişorean o grupare mai degrabă anti-„sistem” şi percepută astfel, şi care „Poli” nu s-a sfiit uneori nici din teren dar nici din tribunele vechiului „1 Mai” s-o şi arate ca atare, la fel cum nici „sistemul” nu s-a codit să-i împărtăşească pe-alocuri „dragostea” reciprocă, ştiută fiind capac la toate „dizidenţa” generală a Timişoarei nu prea în graţiile cuplului Ceauşescu ce tare rar călca în consecinţă pământul capitalei Banatului, aşa încât imaginaţi-vă cum ar fi putut eventual arăta, nici vorbă şi nici chip, vreo întrevedere „de lucru” a unor fani viola polişti cu un prim-ministru „roşu” predecembrist din fruntea Partidului Comunist Român. În mandatul de debut al chiar primului dintre aceştia, Maurer, suporteri ai Ştiinţei de-atunci păţind-o urât pe străzile Timişoarei în mai 1964 după acel 3-3 rămas legendar cu UTA, resimţind pe propria piele ce-nseamnă răzvrătirea în reacţiune cu „ordinea şi disciplina sistemului” represiv, care-şi utiliza din plin bulanul, tineri chibiţi de fotbal bătuţi, băgaţi în dube, arestaţi şi exmatriculaţi.   

Cei plecaţi la îngeri dintre pătimiţii respectivului vulcanic Ştiinţa – UTA se răsucesc pesemne în mormânt la fiorul clonării postdecembriste a violeţilor polişti ai lor cu pecetea roşie pesedistă AEK în sufix, răsuciţi când pe-o parte, când pe alta, de neînchipuit fiindu-le acum exerciţiul de imaginaţie al „întrevederii de lucru” a reprezentanţilor actualei galerii a Politehnicii cu un prim-ministru al continuatoarei Partidului Comunist Român – acelaşi PSD fâsâit din feseneul iliescist, caragialesc în absolut cu ciocoi vechi şi noi, cel mai nou şi de actualitate modificându-şi CV-ul pentru a nu rezulta înscrierea la studii postuniversitare înaintea dobândirii diplomei de licenţă, patalama obţinută de Marcel Ciolacu în 2004 la 9 ani după absolvirea unei facultăţi private, autorizată provizoriu. 

Dar până chiar şi-ntr-o asemenea situaţie poţi sfârşi în România anilor de pe urmă, s-ajungi să te faci frate şi cu Dracul gol până treci puntea. 

Iar podul ce părea la un moment dat, recent, tot mai îndepărtat pentru iubitorii fotbalului timişorean, ar fi noul stadion, „bătrânul oval 1 Mai” – inaugurat acum peste 6 decenii în „sărbătoreasca” Zi a Muncii din 1963, stându-i neclintit şi nedemolat în cale.  

Actualii fani polişti alegându-se tocmai în tribunele vechiului „Dan Păltinişanu” cu umilinţa supremă a rămânerii de două ori în bezna arenei la cântecul de lebădă al acesteia, în februarie 2022, la reluarea posthibernală a fotbalului secund-divizionar tocmai pe Bega, împotriva liderului Petrolul, câştigătoare cu 0-3 la „masa verde” a unei partide întrerupte încă din prima repriză la scurtcircuitarea instalaţiei de nocturnă.

Timişoara se făcea de mirul lumii carpatine din fotbal în văzul ţării, minimum absolut televizat în direct – şi noroc că nu tocmai mulţi mai vizionează schijele sportului în 11 supravieţuind în România, urmarea ţinând de închiderea stadionului şi tipica lungă aşteptare mioritică.

Sfântul Aşteaptă n-are dată în calendarul bisericesc creştin-ortodox, ceea ce părea deja o infinită aşteptare, într-o scurgere a peste un an şi jumătate fără vreo lamă de buldozer clintită cumva prin preajma bătrânei arene, căpătând de-acum conturul unui termen de livrare totuşi finit, cândva în viitorul… nedefinit, dar totuşi cândva, cândva promis de prim-ministru la Timişoara reprezentanţilor fanilor viola, Ciolacu descins pe Bega cu treburi de-alegeri locale în PSD, dând bine să calce la Expoziţia făuritorului Coloanei Infinitului, dând şi mai bine, bonus de participare preluat cu graţie din fentă, să plaseze tacticoase pase electorale pe relaţia cu vocea tribunei. Ascultându-i păsul la solicitarea „audienţei la Marea Poartă”.     

„Cozile de topor” ale întâiului prim-ministru al Partidului Comunist Român, Maurer, nu stăteau iniţial de vorbă cu fanii Ştiinţei Timişoarei, la un an şi două săptămâni după inaugurarea invocatului „1 Mai”, „bulanul” şi-n duba cu destinaţia arestare, ulterior eventual pentru oarece exmatriculări, şi-ar constitui un exerciţiu suprem de imaginaţie vreo „întrevedere de lucru” între suporteri ai clubului anti-„sistem” Poli, dintr-o capitală a Banatului „dizidentă” ceauşismului socialist, cu măcar unul dintre ceilalţi doar 3 mari şi laţi prim-miniştri ai regimului predecembrist, c-ar fi fost acela Manea Mănescu, Verdeţ ori Constantin Dăscălescu.  

Nu atât executanţii de ordine ai lui Ceauşescu nu şi-ar fi pierdut timpul cu asemenea tertipuri, cât fanii viola n-ar fi înghiţit în ruptul capului măcar ideea unui asemenea tête-à-tête, violetul fiindu-le sfânt iar sângeriul, dinamovist de-a binelea.

Doar că niciun suporter din trecut, oricât de bătut sau cu sechele ar fi-ajuns să plângă pentru „Poli”, şi oricât de furaţi pe teren au fost ai lor alb-violeţi în predecembrismul socialist, n-a pătimit de fapt umilinţele majore ale fanilor viola postdecembrişti. 

Când altele erau năzuinţele şi mai ales aşteptările, prefăcute treptat în deziluzii în lupta Timişoarei antisportive cu arena sa locală. 

În Timişoara s-a-ghiţit în sec la clonări şi clonări, filiera pesedistă alipindu-i sufixul AEK, şi era deja paharul umilinţelor prea plin de toate cele când cu lăsarea în beznă a suflării viola la Politehnica – ACS Petrolul 52 0-0 în februarie 2022, picătură ce l-a umplut de-a binelea.

S-a mustit ulterior într-o inertă cloacă a deznădejdii, băltind în jurul paharului dat pe-afară, sport la cheremul Moftului Român de pe coridoarele „puterii”, cei care împingeau ascensiunea lui ASU din „Judeţ” prin descinderi de la Leucuşeşti la Racoviţa ţinând în piept cu greu oftatul după un stadion nou, cât îşi purtau paşii între „Ştiinţa” Ligii 2 şi „Electrica” Ligii 3.

Cu cuţitul demult la os şi edificaţi măcar şi totuşi că pe plan local se poartă din plin bătuta pe loc, fanii viola au reînviat pioniereşte stânga-mprejur şi-au cătat direct la ţintă, cât de sus cu putinţă, taman spre piscul în actual exerciţiu al guvernărilor postdecembriste, nimerindu-se a fi nimeni alţii decât continuatorii „roşilor”, aceşti pesedişti cu blana schimbată dar năravul predecembrist ba, Partidul Comunist Român în tot şi-n toate.

Ba Caragiale-n absolut tot şi-n toate. 

Înfrăţirea cu Dracul gol, cu curva supremă şi de cele mai uşoare moravuri ce este aşa-zisa politică românească a mileniului III, alte şi-alte răsuciri în mormânt ale veritabililor oameni politici de stat ai altor vremuri. Nu se mai fabrică de ceva bunicel timp în România, actualele paiaţe şi marionete pe post de guvernanţi fiind „cozile de topor” executante de rit nou ale unui „sistem” mai pervers şi parşiv chiar ca niciodată.   

„Cozi de topor” absolut necesare urzitorilor din umbră la implementarea noii ordini, iar nu oricine-ar înghiţi să joace în asemenea hal tontoroiul, decât ultimele specimene ale ariviştilor postdecembrişti în circul politic românesc, mereu într-atât de avizi după capital electoral, adulmecat şi prin fotbal.

Iar aleşii fanilor viola chiar c-au comis-o pe vecie prin a se imortaliza pentru posteritate de la înălţimea întrevederii cu alde revizori de CV cu mapa prim-ministrului la purtător, reciclaţi ai ştrengăriilor din parcomate împinşi la-naintare până-n fruntea Camerei Deputaţilor sau chiar şi unşi cu absolut toate alifiile alifiilor cu damf securist, comunicatorul-transportator pe post de ministru în guvernul condus de Ciolacu.   

Dar chiar că n-ai de-ales în Timişoara decât să te pleci la nivelul înfrăţirii şi cu Dracul gol, curva politică, pentru-a trece şubreda punte. Pentru acele câteva vorbe smulse cu forcepsul în ceasul al XIII-lea, al anului preelectoral, „Totul se va debloca”.   

Zis-a prim-ministrul ca un semn de mărinimie al „Marii Porţi” la auzul marelui of mereu dus cu vorba şi preşul al iubitorilor de fotbal de pe Bega. 

Iar chiar într-atât de mare ajunsese disperarea la exasperare a fanilor viola, încât să se orienteze într-un pragmatism absolut spre „roşul” într-atât de puţin înghiţit postdecembrist pe Bega. Şut plasat, gol marcat de PSD în capitala Banatului, cu suporterii din fotbal servanţi la pupitru, execuţie de imagine pe care prim-ministrul şi-a ataşat-o noului CV al zilelor de pe urmă, „reţeaua de socializare”, cu promisiunea preelectorală şi imortalizarea pentru posteritate, la înălţimea Domului Pieţei Unirii.

Caragiale-n tot şi-n toate, iar ca piesa să aibă pigmentarea veridicului, alb-violetul s-a prelins de gâtul capului plecat pe care sabia nu-l taie, telecomunicatorul-transportator setesist.

Până unde poate duce disperarea umană într-o capitală a Banatului împingându-şi treptat sportul spre sapa de lemn, până unde poate duce deziluzia alimentată pe plan local de gogoşile înghiţite în noul deceniu şi de unii dintre fanii viola, votanţi ai roşului sângeriu şi mai sinistru al Uniunii Sabotării României, implicit edificaţi în privinţa lor.

Să nu fi fost însă parşivenia preelectorală a aşa-zişilor „politicieni” adulmecând niscaiva voturi şi din sfera arenelor, precum şi nodurile în gât ale fanilor viola bătând la „Marea Poartă”, deblocarea ar fi rămas la roşu până la Sfântul Aşteaptă, agăţată-n cui de „galbenii” greţoşi şi după mii de lămâi, respectiv de „verzii” Uniunii Sabotării României, ping-pong electoral pe nervii iubitorilor fotbalului. 

Nişte fani care şi-au călcat pe mândrie şi-au ales compromisul cu potenţial de „deblocare” a situaţiei, sau măsura majoră în care compromisul a inundat în cele din urmă aproape orice cotlon al vieţii publice sociale, imixtiunea politică luând în captivitate prin complicităţi „tot ce mişcă-n ţara asta”.    

Într-atât de jos fiind îndesată societatea românească, încât să fie împinsă în situaţii extreme de-acest gen. Fără stadion ca lumea de ani şi ani, cu fanii ploconindu-se la „Marea Poartă” pentru un semn de clemenţă. Iar asta-n oraşul cândva „dizident” cu-a sa echipă alb-violet cândva anti-„sistem”, şi-ai săi fani de-altădată bătuţi spre dubele sistemului opresiv „roşu”. Ai cărui urmaşi continuatori, reciclaţi „democraţi” dar cu roşul la rever, au întins actualilor fani viola mâna politică unsă cu toate alifiile. Ditamai paradoxul în Eldorado-ul mioritic al tuturor posibilităţilor, al interesului care poartă fesul. 

Morala?

Nu te-ncrede aruncându-te ca mai la toate grabnic înainte şi la picioarele Uniunii Salvaţi România, ceea ce şi unii dintre fanii viola au făcut, ceea ce câteva zeci de mii de timişoreni au făcut pe-alocuri şi pe post de vot negativ la adresa megalomaniei fiului Bocsigului.

Prăjindu-se in corpore.

Dar noi cu cine votăm?

Alegătorul român, un titirez învârtindu-se în gol şi în neştire în a valida nişte aşa-zişi „aleşi ai poporului”, votant dând din colţ în colţ şi din lac în puţ, mereu în căutarea acelui rău cel mai mic.

Iar pe undeva sceneta cu fani şi aşa-zişi „politicieni”, de fapt ticluitori de CV, şterpelitori pe relaţia cu parcomatele şi reciclaţi „democraţi” ai unui abil şi-ascuns „sistem” securist de-a binelea, e oglindirea tocmai reorientării ca de fiecare dată spre acel rău mai mic, un „roşu” mai puţin sinistru decât „verdele” lăsându-te mască ori „galbenul” milenial răsucindu-i pe Brătieni în mormânt. 

Într-o naţie falimentară moral şi de un asemenea nivel extrem de limitat al conştiinţei, totul după cum bate vântul şi fără principii ori coloană vertebrală, deloc de mirare împingerea lucrurilor până-n pânzele albe, nu tu stadion doar închis cu lunile prelungindu-se în ani, extremism al imixtiunii politice născând şi-asemenea de neconceput cândva complicităţi ale compromisului fără pereche, fani viola de mână cu continuatorii „roşului” pe culoarul putred al „puterii”. Bătut în sus şi-n jos de actualele paiaţe şi marionete. 

Ilustrata de pe Bega, oglindire fidelă din fotbal a punctului în care poate fi adus un eşantion din lumea arenelor al societăţii civile. Să depinzi în ceasul al XIII-lea tocmai de-acei arivişti şi oportunişti împinşi înadins, cu schemă şi cu motiv „la butoanele sistemului”, dintre acei mult, mult mai mulţi compatrioţi văzându-şi de treabă în activităţile lor paralele prostituţiei politice, sau cât de mult a corupt imixtiunea politică fibra socială din Carpaţi.

Făcându-ne in corpore părtaşi simţământului nutririi acelei ultime speranţe ce moare întotdeauna ultima, înaintea Sfântului Aşteaptă. Ciolacu n-a definit data dar ciolanul politic adulmecă miza politică mărită a unui stadion al capitalei Banatului adusă la exasperare în sfera sa sportivă, aşa încât o primă cărămidă a fost chiar scoasă din zidul pe cale de dărâmare.

Bilă albă pentru fanii viola ajunşi fie şi pe-această rută a compromisului a pleda pentru „deblocarea” unei situaţii lăsate-n suspensie, „prin noi înşine” ca unică variantă realistă într-un oraş antisportiv la trântă cu suflarea arenelor, cu-adevărat cât se poate de folositori la cât de sufletişti sunt în peluză, asta atunci când stau mai strâmb şi judecă însă mai drept, nu pe post de „idioţi utili” şi duşi de nas la emanaţii clonate, pLandemii cu „eroi în alb” şi alte măşti ca la teatru.

Caragiale e veşnic viu, vie va rămâne în portofoliul CV-ului ajustat al prim-ministrului şi ipostaza la înălţime „din Unirii” în buricul Timişoarei, însă poate că va-nvia într-adevăr la Sfântul Aşteaptă şi-un nou „Dan Păltinişanu”. Căci „Tata Mare” s-a răsucit destul în mormânt până la cântecul de lebădă al arenei, cu „căderea nocturnei”. Sporttim a prezis estimativ acum peste 10 ani pentru 2027 finalizarea „micii” Polivalente de pe „Profesor Doctor Aurel Rădulescu Podeanu” – dar asta strict cu asiatici de adopţie, aşa încât marja de eroare n-ar fi probabil enormă, încumetându-se acum a estima că Sfântul Aşteaptă a fost niţel împins pe scări cu anii spre locul fostului „1 Mai”. (foto: Marcel Ciolacu / fb)   

*Programul etapei viitoare şi ultimele rezultate în fotbalul intern, din SuperLiga până în liga a VI-a „Promoţie”, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× patru = 4

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: